Norvegia încetează să mai sponsorizeze biserica de stat

Printr-o acțiune istorică, parlamentul norvegian a votat încetarea sponsorizării pentru biserica de stat, cu un amendament la constituție. Măsura de a crea o separare între biserică și stat va fi prezentată oficial joi, conform televiziunii norvegiene TV2. Țara va înceta să mai aibă o religie oficială și guvernul nu va mai participa la numirea clerului. Svein Harberg, purtător de cuvânt al Comitetului pentru Cercetare, Educație și Biserică, a declarat că decizia este una istorică, atât pentru Biserica Norvegiană, cât și pentru parlament.

Biserica Norvegiei își are originile în secolul 9, iar protestantismul a devenit religie oficială după reforma luterană din 1536. Biserica protestantă este recunoscută oficial ca biserică de stat, prin constituția Norvegiei, după cucerirea independenței în 1814. Statul se amesteca foarte puțin în treburile bisericii, intervenind doar când era necesar, numea înalți prelați și sprijinea financiar biserica. Grupările seculare au început să se opună acestui sprijin începând cu anii ’70, când economia norvegiană a prosperat și biserica profita de acest lucru.

Conform „tradiției”, fiecare cetățean al Norvegiei devine membru al bisericii la botez. 79% dintre norvegieni sunt înregistrați ca membri, dar numai 20% dintre aceștia consideră religia ca parte importantă a vieții lor și doar 2% merg în mod regulat la biserică, conform unor statistici din 2009 și 2010. Un studiu din 2002, efectuat de către Gustafsson și Pettersson dezvăluie că 72% dintre norvegieni „nu cred într-un Dumnezeu personal”.

Religia Șervețelului – singura credință adevărată

Șervețelismul este singura religie adevărată

Este logică circulară să ceri cuiva să creadă înainte de a evalua dovezile care justifică o anume credință, întrucât credința afectează procesul de evaluare. Religia oficială a șervețelului – dacă este scrisă, trebuie să fie adevărată, corect? Logica circulară funcționează pentru că logica circulară funcționează. Biblia este adevărată pentru că Biblia îmi spune să cred în Biblie.

Religia Șervețelului este singura religie adevărată pentru că așa scrie pe Șervețel.

religia servețelului

Poate fi folosit cu succes acest argument când ești prins în pânza logicii circulare, în timpul dezbaterilor cu teiști religioși. Așa se sfârșesc de obicei argumentele de acest gen, pentru că religioșii nu pot infirma așa ceva fără să-și infirme întregul sistem de credințe. Din fericire pentru ei, creierul uman se dovedește fantastic în a rezolva astfel de inconsistențe logice prin a le ignora pur și simplu. Altfel ar putea chiar să înceapă sa gândească, ceea ce ar duce la inabilitatea lor de a mai crede în basme.

Pariul lui Pascal

Unele alegeri presupun într-adevăr riscuri mari. Mulți au murit pentru că au avut mai multă incredere în rugăciuni decât în doctori. Alții au pierit din cauză că s-au jucat cu șerpi veninoși ori au băut otrăvuri, pentru că le-a spus Iisus că pot face astfel de lucruri fără să pățească nimic. Alegerea credințelor mistice și pseudoștiințifice poate avea consecințe foarte neplăcute. Dacă alegi să crezi în dumnezeu și se dovedește că nu există dumnezeu, poți spune că ți-ai irosit viața: te-ai rugat la pereți, ai învățat niște doctrine mincinoase și ai câștigat foarte puțin în schimb. Poate ai respins diverși oameni, pentru că nu aveau aceleași convingeri ca tine, poate că ai respins idei pentru că nu se potriveau cu ceea ce scria în vechile cărți dogmatice, posibil să-ți fi refuzat chiar ție unele curiozități, pentru ca nu ai mai avut timp pentru ele din cauza religiei sau pentru că nu erau în acord cu învățăturile din vechime, menționate de religie.

Ce-ar însemna să accept Pariul lui Pascal?
Pascal spune „ce ai de pierdut?” Dacă e adevărat, primești viață eternă și izbăvire, iar dacă nu este, vei fi același cadavru oricum. Pe lângă tonul negustoresc, ca cel al escrocului de la colț de stradă („n-ai cum să pierzi, acceptă pariul meu”), mai este și ceva imoral în el. Îndemnul este bolnav, întrucât spune „eu venerez un zeu care nu ar știi că acesta este motivul tău de a crede în el”. Zeitatea mea preferă o persoană care crede în existența sa datorită unui pariu, datorită beneficiului ce poate fi obținut. Pe când convingerea sinceră că o astfel de enitate nu există ar fi răsplătită de el pentru onestitate cu pedeapsa eternă: „ai primit ispita perfectă pentru a crede în mine, nu ai făcut-o, drept pentru care acum îți voi face rău”. Nu văd ce este așa moral în Pariul lui Pascal.

Russell spunea că răspunsul său, în cazul în care s-ar dovedi că s-a înșelat, ar fi „nu mi-ai dat destule dovezi”, în timp ce Hitchens ar fi răspuns că „oricine poate face o greșeală sinceră, iar eu sunt foarte mândru de aceasta.” Voltaire a respins ideea că Pariul lui Pascal ar constitui o „dovadă a existenței lui Dumnezeu” ca fiind „indecentă și puerilă”, adăugând că „interesul pe care eu îl am de a crede ceva nu este o dovadă că așa ceva există”. Pariul lui Pascal este un bun exemplu de troc religios. Ce ai de pierdut? e ofertă bună, vino și pariază! Evidențiază foarte bine modul în care argumentele, demnitatea și respectul de sine sunt denigrate de religie.

Vezi și:
Revelația personală

Gandirea critica

Data viitoare când cineva îți va spune ceva ce sună important, pune-ți întrebarea: „este acest lucru cunoscut de către oameni datorită dovezilor?” sau este ceva ce oamenii doar cred datorită tradiției, autorității sau revelației. Și următoarea dată când cineva îti spune că ceva este adevărat, de ce să nu îl întrebi: „ce fel de dovezi există care să ateste asta?” Dacă nu îți poate da un răspuns bun, sper să te gândești foarte bine înainte să crezi ce spune. Întotdeauna trebuie să cerem dovezi. Cunoaștem ceva doar atunci când sunt dovezi pentru acel lucru. Este important să distingem și să îi avertizăm și pe alții în legătură cu diversele moduri de a crede că am ajuns să cunoaștem ceva, cum ar fi:

• din tradiție: nu spun că poporul meu a crezut întotdeauna X, deci tu ar trebui să crezi X;
• din autoritate: nu spun niciodată că profesorul nu-știu-care crede X, drept pentru care și tu ar trebui să crezi X; sau preotul tău crede X, deci tu ar trebui să crezi X;
• din revelație: nu spun că am o convingere interioară conform căreia X este adevărat, drept pentru care tu ar trebui să crezi X;

Singurul motiv pentru care ar trebui să crezi X este pentru că sunt dovezi care să susțină X.

Vezi și:
Motive pentru a crede in Dumnezeu
Revelația personală

Existenta lui Iisus

Nu avem dovezi ferme că Iisus din Nazaret ar fi existat. Cele patru evanghelii nu cad de acord asupra vreunui aspect important al vieții sale (data, locul nașterii, paternitatea etc). Discrepanțele sunt majore. Profetul Mahomed putem spune că este un personaj istoric, însă asta nu conferă veridicitate ideii că i-ar fi dictat un arhanghel Coranul.

Nu avem motive să credem că așa-numitul Iisus din Nazaret ar fi existat.

Aproape toți experții sunt de acord că Iisus din Biblie (scrisă la 30 de ani după presupusa lui moarte) este un amalgam de mituri, legende și ceva dovezi istorice, așadar ce putem știi despre adevăratul Iisus? Timp de peste 150 de ani, savanții au încercat să răspundă la această întrebare, însă din nefericire, căutarea lui Iisus cel istoric a produs atâtea imagini diferite ale lui Iisus câți oameni au studiat subiectul. Rezultatul este o masă confuză de opinii disparate, fără un consens în privința întâmplărilor din zorii creștinismului.

Consider că toată această dezbatere interminabilă despre istoricitatea personajului Iisus este în mare parte un red herring și mă deranjează când aud atei care au o certitudine aproape dogmatică asupra imposibilității existenței unui Iisus istoric. Ar înseamna că își asumă povara adevărului. În cele din urmă, dacă a existat într-adevăr un asemenea personaj în perioada respectivă sau nu, este irelevant pentru problema existenței unui dumnezeu.

Pretențiile divine sau supranaturale făcute despre Iisus în evanghelii nu devin în vreun fel adevărate datorită eventualei posibilități de a indica spre un personaj care ar fi putut exista cu adevărat. Doar pentru că am putea avea sau nu dovezi pentru un Iisus istoric, nu dovedește nimic despre înmulțirea pâinilor și a peștilor, învierea, umblatul pe mare, apariția în fața ucenicilor după înviere sub forma unui alt individ. În cele din urmă nu contează. Este posibilă existența unei figuri istorice, un rabin real, care să fi inspirat personajul mitologizat și ficționalizat mai târziu. A fost Abraham Lincoln Vânătorul de Vampiri adevărat? Răspunsul este da, exceptând partea cu vânatul de vampirii. Este cu certitudine bazat pe un personaj care știm că e real, dar atributul „Vânătorul de Vampiri” nu are nicio legătură cu ce făcea el de fapt.

Și chiar dacă ar fi să acceptăm toate pretențiile – Imaculata Concepție, naşterea din fecioară, învierea, Bunavestire și Adormirea Maicii Domnului – asta tot nu dovedește adevărul afirmației „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine”, doctrina centrală a lui Iisus din Nazaret. Este o afirmație ridicolă și imorală. Înseamnă că omul acesta ori era un maniac, un bolnav, un om rău, ori credea că lumea se va sfârși numaidecât și că el a fost cel căruia i s-a poruncit să anunțe acest lucru amăgiților locuitori ai Palestinei din epoca bronzului. Pentru că în cazul în care nu credea că este mandatat divin, cuvintele sale nu ar fi fost incorecte sau false, ci ar fi fost haine.