Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Monthly Archives: November 2011

Dovezi ale Creationismului

Dumnezeul Golurilor (deus ex machina) este o sintagmă folosită pentru a descrie tendința teiștilor de a-l considera pe Dumnezeu ca fiind cauza fenomenelor pe care cunoașterea umană nu le-a explicat încă.

Pe măsură ce aceste fenomente sunt explicate, religiosul trece imediat la următoarea incertitudine și jocul poate continua ad nauseam (ad infinitum).

Această idee nu este foarte populară printre „credincioși”, din moment ce pentru ei semnifică diminuarea în timp a puterii Dumnezeului lor. Unul dintre exemplele cele mai elocvente ale Dumnezeului Golurilor este „Designul Inteligent”, care susține că anumite aspecte ale modului de apariție a vieții sunt imposibil de explicat prin știință, oricât de evoluată ar fi aceasta. Sunt și probabil că vor fi întotdeauna lacune în cunoaștere, indiferent de domeniul științific, incluzând bineînțeles biologia și evoluția. Deci sunt destule goluri pe care creaționiștii le pot folosi pentru argumentele lor – dar aceasta nu reprezinta în niciun caz o critică sau obiecție științifică.

Ignorața nu constituie un argument și nu poate fi considerată drept o dovadă reală. Simplul fapt că nu putem explica ceva nu este o justificare validă pentru a ne baza pe altceva și mai misterios, cum ar fi o explicație supranaturală. O astfel de tactică este de asemenea riscantă în cazul de față, pentru că pe măsură ce știința progresează, „golurile” explicației științifice devin din ce în ce mai mici. Teistul care folosește această metodă pentru a justifica un set de convingeri sau credințe ar putea să realizeze că la un moment dat pur și simplu nu va mai fi loc pentru Dumnezeul său.

Designul Inteligent și Complexitatea Ireductibilă

Ambele se concentrează pe aparenta complexitate a naturii, insistând că o asemenea complexitate ar putea aparea numai prin acțiune supranaturală. Nu reprezintă nimic mai mult decât reformulări ale argumentului „Dumnezeul Golurilor”.

Complexitatea ireductibilă este pretenția că o structură biologică de bază este atât de complexă încât nu este posibil ca ea să se fi dezvoltat prin procese naturale; așadar trebuie să fie produsul unei forme de „creație specială”. Această poziție este greșită din multiple motive. Spre exemplu, susținătorii ei nu pot dovedi că o structură biologică, sau un sistem, nu ar fi putut să apară pe cale naturală – iar a dovedi că ceva este imposibil este mult mai complicat decât a dovedi că ceva este posibil. Apărătorii complexității ireductibile devin astfel autorii unui apel la ignoranță: „Eu nu pot să înțeleg cum aceste lucruri ar putea apărea pe cale naturală (nu numai biologică, dar și fizică) și prin urmare, trebuie să fi fost concepute de către un „Creator”.

Argumentul ignoranței, cunoscut și ca argumentum ad ignorantiam („apel la ignoranță”), este o eroare logică în care se afirmă că premisa este adevărată doar pentru că nu a fost demonstrată ca fiind falsă sau că premisa este falsă doar pentru că nu a fost demonstrată adevărată.

Chiar dacă aceste două concepte sunt acceptate, tot se poate argumenta că o zeitate la alegere ghidează evoluția. Așadar, chiar dacă erorile lor sunt ignorate, aceste argumente pot în cel mai bun caz să fie considerate dovezi pentru un creaționism general, opus creaționismului biblic și nu eliberează tensiunea dintre acesta și evoluție.

Pe cât de slabe sunt „dovezile” de mai sus, trebuie notat că acestea sunt cele mai bune argumente pe care le-au putut oferi creaționiștii.

Dovezi ridicole ale Creaționismului

Există tipuri și mai slabe de dovezi pe care le oferă adesea creaționiștii – dovezi care sunt ori absurde până la a fi aproape nemenționabile, ori demonstrabil false. Acestea pretind că arca lui Noe ar fi fost descoperită, geologia potopului, invaliditatea tehnicilor de datare etc.

Toate acestea sunt neacceptate și/sau au fost demontate de nenumărate ori, insă continuă să persiste, în ciuda celor mai bune încercări de a le dezminți prin rațiune și evidență. Puțini creaționiști inteligenți înaintează astfel de argumente. Majoritatea „dovezilor” creaționiste constau în efortul de a invalida evoluția, de parcă asta ar face „teoria” lor să fie cumva mai credibilă, o falsă dihotomie în cel mai bun caz.

Negarea Evoluției și Dovezile Creaționismului

În loc de a veni cu propriile dovezi științifice care să indice adevărul creaționismului, majoritatea creaționiștilor sunt preocupați mai înainte de toate de invalidarea evoluției. Ceea ce nu recunosc ei este că dacă ar demonstra că evoluția ar fi 100% greșită ca explicație pentru datele pe care le avem, ipoteza „Dumnezeu a făcut totul” nu ar fi considerată ca fiind mai probabil să fie adevărată decât „spiridușii au făcut totul”.

Creaționismul nu va fi și nu va putea fi tratat ca o altenativă legitimă doar dacă și decât atunci când creaționiștii vor demonstra că mecanismul propus de ei – Dumnezeu – există cu adevărat. Deoarece creaționiștii tind să considere existența Dumnezeului lor ca fiind evidentă, este ușor să asume că credința creaționistă va înlocui automat evoluția, de-ar fi doar cu putință pentru ei să o „detroneze”. Asta nu face însă decât să demonstreze cât de puțin înțeleg ei de fapt știința și metoda științifică. Ceea ce ei consideră a fi rezonabil sau evident nu are nicio relevanță în știință; tot ce contează este ceea ce poate fi demonstrat și susținut prin dovezi.

Creaționiștii, credincioșii și/sau religioșii au prostul obicei de a vlăgui oamenii raționali prin prezentarea în mod repetat a unor argumente care au fost deja demontate în nenumărate rânduri. Repetarea la nesfârșit a unui argument demontat de mii de ori nu îl face să fie valid.

Vezi și:
Neexplicat vs. Inexplicabil: Cum Răstălmăcesc Teiștii Știința
Motive pentru a crede în Dumnezeu

Advertisements

Moralitatea

O prejudecată des întâlnită în rândul persoanelor religioase este aceea conform căreia fără o entitate supranaturală, oamenii nu ar avea niciun motiv pentru a se purta moral. Acest raționament se bazează pe o premisă greșită, care presupune că oamenii se poartă într-un mod etic numai pentru că le-ar fi frică de repercursiunile pe care comiterea unui act ilegal ar putea să le aibă. Pentru majoritatea teiștilor, religia și dumnezeul propriu le furnizează în totalitate baza pentru modul de înțelegere al moralității și al valorilor morale. Din acest motiv, ei nu pot concepe cum ateii care nu cred în niciun zeu și nu au nicio religie, ar putea avea vreo bază pentru moralitate sau o înțelegere a comportamentului moral. Mulți chiar consideră acesta ca fiind un motiv întemeiat pentru a respinge ateismul, susținând că are ca efect adoptarea unui compotament imoral, neavând o bază pentru moralitate etc.

Majoritatea religioșilor tind astfel să conecteze religia cu moralitatea într-un mod în care una devine de neconceput fără cealaltă: religia adevărată, pură, te face o persoană morală, în timp ce a fi o persoană morală necesită religie adevărată. Niciuna dintre cele două afirmații nu este adevărată, conexiunea dintre religie și moralitate fiind în cel mai bun caz una incidentală.

Comportamentele morale pot deveni atât de bine încastrate într-o anumită cultură, încât ar putea părea că trebuie să fie impuse de către o putere supranaturală, ceea ce ne duce înapoi la presupunerile făcute de teiști. Aceștia susțin că numai existența unor standarde obiective, care sunt necesare pentru a ne supune, oferă o bază sigură pentru moralitate și comportament moral. În fapt, aceasta este doar unul dintre posibilele concepte de moralitate și probabil că nici nu este cel mai bun.

Ideea că religia este necesară pentru un comportament etic sau că ateii nu au motive să fie morali fără Dumnezeu sau religie reprezintă cel mai des întâlnit mit despre ateism și se dovedește a fi contraintuitivă când istoria dezvăluie un număr important de acte imorale comise în numele religiei sau „în numele Domnului”. Câteva exemple ale unui astfel de comportament includ Inchiziția, Cruciadele și recentele crime împotriva unor doctori de avorturi in Statele Unite, comise de fundamentaliști creștini.

Ateismul nu a omorât pe nimeni

Unul dintre argumentele folosite de atei împotriva religiei este violența ei și violența de care au dat dovadă credincioșii de-a lungul timpului. Oamenii s-au măcelărit între ei în grupuri mari din cauza diferențelor dintre credințele religioase pe care le aveau sau din cauza diferențelor justificate și intensificate de aceștia prin retorică religioasă. Oricare ar fi cazul, în numele religiei s-a vărsat foarte mult sânge. Poate fi spus același lucru despre atei și ateism? Nu au omorât ateii mai mulți oameni în numele ateismului decât teiștii în numele religiei de care aparțineau? Nu: ateismul nu este o filosofie sau o ideologie. Ateismul nu a omorât pe nimeni.

Câte crime au fost comise de comuniști în numele ateismului și secularismului?
Niciuna, probabil. Cum se poate? Milioane de oameni au murit în Rusia si China sub guverne comuniste – iar aceste guverne erau și seculare și atee. Deci nu au fost acei oameni omorâți din cauza ateismului – chiar și a secularismului? Nu. Aceasta ar fi o eroare logică, deoarece concluzia nu reiese din premise. Ateismul în sine nu este un principiu, o cauză sau o filozofie, un sistem de credință pentru care oamenii se luptă, mor sau în numele căruia ucid. A fi omorât de un ateu nu înseamnă a fi omorât în numele ateismului, așa cum a fi omorât de o persoana înaltă nu înseamnă a fi omorât în numele înălțimii. Comuniștii nu ucid în numele ateismului.

Mulți cred că Hitler a fost un ateu care a omorât milioane de oameni în numele ateismului și al secularismului.
O imagine populară a naziștilor este că aceștia au fost fundamental anti-creștini, în timp ce creștinii erau anti-nazism. De fapt, creștinii germani susțineau naziștii, crezând că Adolf Hitler a fost un dar de la Dumnezeu către poporul german. Partidul Național Socialist promova explicit creștinismul în platforma sa politică. Milioane de creștini în Germania, nu numai că îi susțineau cu entuziasm pe Hitler și naziști, dar o făceau în baza credințelor creștine. Hitler nu a fost ateu.

Din moment ce ateismul nu are o dogmă este dificil să găsim o legătură cauzală între ateism și comportamentul imoral sau predispunerea la comiterea de atrocități. Este adesea mult mai ușor să găsești o cauză ce-și are rădăcinile într-o credință a făptașului. Spre exemplu, afirmația „Stalin a ordonat executarea a mii de oameni pentru că era ateu” este un non sequitur cât se poate de clar. Pe de altă parte, „Stalin a ordonat executarea a mii de oameni datorită credinței că aceștia reprezentau o amenințare la adresa comunismului”, deși irațională și scârboasă, măcar poate trece drept o afirmație ce se bucură de o oarecare consistență internă.

Stalin și Mao nu au comis atrocități din cauza ateismului lor. Nimic din ceea ce privește ateismul nu duce la genocid și crime împotriva umanităţii. Pe de altă parte, în cazul Inchiziției putem spune că atrocitățile comise au avut loc din cauza doctrinei bisericii și a gândurilor/acțiunilor celor considerați ca fiind eretici. Creștinismul poate fi blamat în această instanță, în timp ce în exemplul de mai sus ateismul nu poate fi condamnat pentru așa ceva. Acțiunile totalitariste au mai multe în comun cu religia decât cu valorile seculare. Câmpurile morții, Gulagul și Holocaustul nu sunt rezultatul unei societăți care a devenit prea atașată de gândirea critică sau care solicita prea multe dovezi. Hitler a fost creștin romano-catolic. Soldații săi purtau emblema cu „Got mitt uns” adică „Dumnezeu e cu noi”.

Vezi și:
Moralitatea

Fundația Moralității – Naturală sau Supranaturală
Crimele Ateismului

Ziua Carl Sagan

“Ziua Carl Sagan”, celebrată pe 9 noiembrie, este ziua dedicată lui Carl Sagan. frumuseții științei, scepticismului și interogației.
Niciun alt om de știință nu a reușit să atingă și să le predea atâtor oameni într-o manieră atât de semnificativă și acesta este motivul pentru care îl comemorăm pe Dr. Sagan, bucurându-ne de opera sa și de cosmosul pe care ne-a ajutat să-l înțelegem.
Carl Sagan a dat un ultim interviu pe 27 mai 1996, în care discuta despre pseudo-știință, religie, presupuneri neîntemeiate, dragostea sa pentru știință și lupta cu mielodisplazia, precum și alte elemente din ultima sa carte: The Demon-Haunted World (Lumea Bântuitã de Demoni).
“Mai bine crudul adevăr, zic eu, decât fantezia reconfortantă. Și in cele din urmă, observăm adesea, că adevărul factual este mai reconfortant decât fantezia.”
9 noiembrie este ziua de naștere a lui Carl Sagan. Ar fi împlinit 77 de ani.

Cum discutăm cu Andrei Găitănaru?

Andrei Găitănaru, un alt sclav al tiraniei supreme a teologiei, care pe lângă explicații fantasmagorice în legătură cu dialogul omului cu invizibilul, precum si cu relația pe care icoana o instituie cu cel care o privește (pe descopera.ro), elucubrează evlavios despre „lucrul Domnului” și în ziarul Lumina, primul ziar creștin din România:

“La finalul Sfintei Liturghii, părintele Adrian Făgeţeanu a venit înspre mine. Era senin, liniştit şi bucuros de faptul că sosirea noastră – aşteptată şi, în acelaşi timp, neprevăzută – ilustra, o dată în plus, sensul universal al Liturghiei. Pe chipul său se citea faptul că această împlinită întâlnire fusese pusă în act de Naşterea, Răstignirea şi Învierea Domnului. Prezenţa sa îmi spunea că ne-am întâlnit pentru că Altcineva a vrut să fim împreună, cu noi şi cu El.” Andrei Găitănaru – Ziarul Lumina, 22 Decembrie 2010, Cu toții împreună

În articolul apărut în Dilema Veche, nr. 391, 11-17 august 2011, intitulat „Cum discutăm cu un secular-umanist?”, acest excepțional exemplar de garrulus glandarius religios trădează o posibilă rea-intenție, prin confuziile voite, tonul zeflemitor și evitarea conştientă a discursului și argumentelor umaniste:

“1 …Nu încercaţi să contraargumentaţi împotriva tezelor secular-umaniste. Gestul dumneavoastră va fi privit ca o evidentă dovadă a încercării de a perpetua obscurantismul de sorginte ecleziastică în care vă situaţi…”

Domnule Găitănaru, sunteți confuz. Singurul argument real pe care îl aduceţi în vitrina peroraţiei dumneavoastră este tonul perceput ca fiind „vitriolant” de către persoanele religioase: explicaţia rezidă în faptul că majoritatea teiștilor tind să fie imuni la orice fel de argumente logice/umane, ancorând emoţii subiectului şi neputând astfel discuta în mod argumentat. Cu alte cuvinte, persoanele religioase iau ca pe un afront orice afirmaţie aflată în dezacord cu credinţa (lor), fiind astfel greu de întreținut o dezbatere obiectivă cu acestea.

“2 …Nu vă angajaţi în discuţie presupunînd că partenerul dvs. de discuţie cunoaşte semnificaţia sofismului „non sequitur“. Experienţa ne arată că, de obicei, este chiar invers. Dacă, de exemplu, veţi discuta cu un secular-umanist despre predarea religiei în şcoli, acesta va invoca trei obiecţii în favoarea eliminării respectivei discipline din programa şcolară: abaterile morale ale profesorilor de religie, lipsa de experienţă pedagogică a unora dintre aceştia şi calitatea îndoielnică a manualelor de religie… “

Spuneți că reprezentanţii umanismului secular propun trei argumente împotriva eliminării Religiei din curriculum: „abaterile morale ale profesorilor de religie, lipsa de experienţă pedagogică a unora dintre aceştia şi calitatea îndoielnică a manualelor de religie.” Altele sunt adevăratele probleme aflate în falia dintre cele două poziţii, oarecum antagonice, chestiuni pe care le evitaţi cu şarm, fiind mult prea preocupat cu zugrăvirea unei aure false a părții adverse.

Este ușor să se arunce la coşul de gunoi algoritmul atât de labirintic al ştiinţelor, în schimbul fructului dogmatic, mult mai apetisant, gustos şi uşor de digerat. Dacă întrebaţi la întâmplare un elev din România cum a apărut omul, vă va răspunde că a fost creat din ţărână, de către Dumnezeu, la fel ca regnurile, apărute spontan acum 6.000 de ani, aruncând în derizoriu ştiinţele.

„…va fi trecut cu vederea cazul Hiroshima-Nagasaky, rămînînd complet neînţeleasă atît necesitatea predării religiei pentru a diminua tentaţia unui bombardament nuclear, cît şi necesitatea predării disciplinelor ştiinţifice pentru a reduce şansele apariţiei unui nou val de obscurantism religios.“

Inseraţi aluziv „cazul Hiroshima-Nagasaky”, captiv într-o enumerare ironică, încercând să strecuraţi ideea conform căreia ştiinţa este rea şi trebuie demonetizată. Nimic mai neadevărat: cu sau fără ideea de religie, ar exista oameni buni care fac lucruri bune și oameni răi care fac lucruri rele. Dar ca oamenii buni să facă lucruri rele, este nevoie de religie.

“3 …Nu în cele din urmă, într-o discuţie cu un secular-umanist, evitaţi să invocaţi principiul democratic al majorităţii. Degeaba veţi spune, pe linia liberalismului clasic, că democraţia este răul cel mai mic şi că, din moment ce majoritatea cetăţenilor unei ţări se declară a fi creştini, predarea religiei creştine în şcoli, cu acordul acestora, poate primi o justificare satisfăcătoare…

…Dacă, potrivit noii legi a învăţămîntului, mărturisitorii altor culte creştine sau cei ai altor religii au, în principiu, posibilitatea de a participa la orele de religie specifice credinţei lor, minoritatea secular-umanistă nu are la dispoziţie nici o alternativă satisfăcătoare. Unui ateu care nu doreşte să participe la cursurile de religie creştină nu-i poţi oferi ca alternativă cursuri de introducere în iudaism, islam sau jainism. Pur şi simplu, nu se încadrează. Ce să îi oferi, atunci? Epicur? Nietzsche? Bakunin? Dawkins? Hawking? La această întrebare s-ar putea răspunde doar în cadrul unei dezbateri publice. Sînt sigur de faptul că într-o astfel de întîlnire a argumentelor nu se va ajunge prea departe dacă nu vor fi respectate fie doar şi cele trei reguli de dialog ilustrate mai sus. Mă întreb, însă, cît de departe se va ajunge odată cu respectarea lor.”

Într-o manieră demnă de un veritabil zelot ideologic, omiteți intenționat că umaniștii seculari nu doresc o catehizare a elevilor, iar maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării: predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios.

Asociația Secular-Umanistă din România afirmă că în unităţile de învăţămînt de stat trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de religie trebuie să li se predea copiilor despre multitudinea de religii diferite pentru ca ei să poată delibera mai târziu în această privință şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acela. De asemenea, promovarea separării statului de biserică reprezintă o necesitate în combaterea discriminărilor motivate de diferența atitudinală faţă de credinţă ori religie, aceasta fiind și o condiție a unei democrații autentice.

%d bloggers like this: