Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Monthly Archives: December 2011

Neexplicat vs. Inexplicabil: Cum Rastalmacesc Teistii Stiinta

Multe dintre considerentele teiste în apărarea existenței unui zeu implică argumentarea că anumite evenimente care nu au fost încă explicate de știința naturalistă, sunt inexplicabile în principiu de către știința naturalistă. Astfel, singura „explicație” disponibilă devine cea supranaturală, care conform teiștilor religioși, furnizează o justificare pentru credința în zeul lor. Acest mod de argumentare dovedește o gravă neînțelegere a științei, pentru că ceva neexplicat nu este în mod necesar inexplicabil.

Este oricând posibil, în teorie, ca știința naturalistă să nu fie capabilă să explice ceva, dar șansele ca acest lucru să se întâmple nu sunt semnificative. Nu avem niciun exemplu de situație pe care știința să o proclame inexplicabilă, în principiu; tot ceea ce a investigat știința până acum a devenit din ce în ce mai explicabil, din ce în ce mai înțeles.

Este posibil ca știința să eșueze doar pentru că o astfel de variantă nu reprezintă o contradicție logică. Posibilitatea ca știința naturalistă să nu fie capabilă să explice natura nu este realistă. În ciuda acestei evidențe, mulți teiști continuă să susțină că anumite lucruri sunt inexplicabile. A susține că există fenomene ce trebuie considerate inexplicabile înseamnă a prezice viitorul investigației științifice și ceea ce va fi sau nu aflat în urma ei într-un mod complet irațional.

Astfel de teiști in mod cert nu pot susține că înțeleg suficient știința și universul încât să știe că anumite evenimente sunt inexplicabile, pentru că o asemenea pretenție ar presupune ca ei să cunoască mai mult decât oamenii de știință care studiază fenomenele, decât cei care dobândesc înțelegere prin analize și teste amănunțite ale lumii înconjurătoare. Acești teiști se pronunță fără nicio astfel de bază.

Acest tip de previziune poate fi numit „ghiceală” în cel mai bun caz, dar nici măcar, fiind mai mult o confundare a dorințelor cu realitatea. Unii teiști au nevoie ca anumite fenomene să fie „inexplicabile” pentru că în caz contrar nu mai pot găsi motive care să le justifice credința. Obligația față de angajamentul ideologic de natură religioasă este cea care îi silește să susțină niște ipoteze infirmate de către realitate.

Alți teologi mai isteți ar fi capabili să furnizeze argumente pentru teism chiar și în contextul unui univers natural explicabil în totalitate, dar în momentul de față majoritatea nu sunt în stare de așa ceva și continuă să se agațe și să-și ascundă dumnezeul în ceea ce încă nu a fost explicat de către știință. Pe măsură ce cunoașterea științifică avansează, aceste goluri devin din ce în ce mai puține și e interesant de observat cât timp vor mai continua să le folosească pentru a-și justifica încrederea în existența unui dumnezeu.

Dumnezeul golurilor

Ateismul se bazeaza pe credinta?

Mit: Nu se poate dovedi ca Dumnezeu nu exista, asadar ateismul se bazeaza pe credinta
(ateii nu pot infirma existenta lui Dumnezeu si cred in inexistenta lui)

Raspuns:
Teistii vor incerca adesea sa plaseze ateismul si teismul pe acelasi nivel, argumentand ca in timp ce teistii nu pot dovedi existenta unui dumnezeu, ateii nu pot nici ei dovedi ca dumnezeu nu exista. Aceast lucru este folosit ca baza pentru argumentarea ca nu exista un mod obiectiv de a determina care dintre cele doua este preferabila pentru ca niciuna nu are un avantaj logic sau empiric asupra celeilalte. Asadar, singurul motiv pentru a merge pe o varianta sau pe cealalta este credinta si atunci, probabil teistul va argumenta ca credinta sa este cumva mai buna decat „credinta” ateului.

Aceasta afirmatie se bazeaza pe presupunerea eronata ca toate propozitiile sunt create egale si pentru ca unele nu pot fi demonstrate ca fiind adevarate in mod conclusiv, inseamna ca niciuna nu poate fi demonstrata ca fiind falsa in mod conclusiv. Pe acest principiu se argumenteaza ca propozitia „Dumnezeu exista” nu poate fi demonstrata ca fiind falsa.

Dar nu toate propozitiile sunt create egale. Este adevarat ca unele nu pot fi demonstrate ca fiind false – de exemplu, afirmatia „exista o lebada mov” nu poate fi demonstrata ca fiind falsa. Pentru a demonstra ca este adevarata ar trebui examinat fiecare loc din univers, pentru a ne asigura ca o astfel de lebada nu exista, fapt ce pur si simplu nu este posibil.

Alte propozitii, pe de alta parte, pot fi infirmate si chiar in mod conclusiv. Exista doua modalitati de a face asta. Prima este de vedea daca propozitia duce la o contradictie logica; daca da, atunci propozitia trebuie sa fie falsa. De exemplu: „exista un burlac insurat” sau „exista un cerc patrat”. Amandoua presupun contradictii logice – evidentierea aceastui fapt fiind de ajuns pentru a le infirma.

Daca cineva sustine existenta unui zeu, existenta care presupune contradictii logice, atunci acel zeu poate fi infirmat in acelasi mod. Multe argumente ateologice fac exact asta – de exemplu, argumenteaza ca un zeu omnipotent si omniscient nu poate exista din cauza acestor calitati, care duc la contradictii logice.

A doua modalitate de a infirma o propozitie este un pic mai complicata. Sa luam urmatoarele doua propozitii:

1. Sistemul nostru solar are o a noua planeta.
2. Sistemul nostru solar are o a noua planeta cu masa X si orbita Y.

Ambele propozitii pot fi demonstrate ca fiind adevarate, dar exista o diferenta cand trebuie sa le demonstram ca fiind false. Prima poate fi demonstrata ca fiind falsa daca cineva ar putea examina tot spatiul dintre soare si limitele exterioare ale sistemului nostru solar si nu ar gasi nicio planeta noua – dar un astfel de proces ne depaseste din punct de vedere tehnologic. Asadar, din motive practice, nu este infirmabila.

A doua propozitie insa, este infirmabila cu ajutorul tehnologiei noastre curente. Cunoscand informatiile specifice referitoare la masa si orbita, putem concepe teste pentru a determina daca un astfel de corp exista – cu alte cuvinte, afirmatia este testabila. Daca testele esueaza in mod repetat, atunci putem conchide in mod rezonabil ca un astfel de obiect nu exista. In ceea ce priveste intentia si scopul, propozitia a fost infirmata. Asta nu ar insemna ca nu exista o a noua planeta. In schimb, inseamna ca aceasta specifica “a noua planeta”, cu aceasta masa si cu aceasta orbita, nu exista.

In mod analog, cand un zeu este definit in mod adecvat, se pot construi teste empirice sau logice pentru a verifica daca exista. Putem privi, spre exemplu, la efectele asteptate pe care un astfel de zeu ar putea sa le aiba asupra naturii sau umanitatii. Daca esuam in a gasi aceste efecte, atunci un zeu cu acel set de caracteristici nu exista. Un alt zeu cu un alt set de caracteristici ar putea exista, insa acesta a fost infirmat.

Un exemplu ar fi problema raului, care pune la indoiala existenta unui zeu deopotriva omnipotent, atotcunoscator si atotiubitor, fiind adus argumentul ca un asemenea zeu nu ar trebui sa permita existenta raului si a durerii. Un astfel de argument nu ar infirma existenta altor zei; nu ar face decat sa demonstreze ca nefiind adevarata existenta zeilor cu un set de caracteristici particulare.

Evident ca infirmarea unui zeu necesita o descriere adecvata a ceea ce este si ce caracteristici are, pentru a se putea determina daca exista o contradictie logica sau daca se verifica vreo implicatie testabila. Fara o explicatie substantiala a ceea ce este acest zeu, cum am putea face o afirmatie substantiala cu privire la faptul ca acest zeu exista? Pentru a putea face o afirmatie rezonabila cum ca acest zeu ar conta, credinciosul ar trebui sa se afle in posesia unor informatii substantiale cu privire la natura si caracteristicile lui; altfel, nu exista niciun motiv pentru a-i pasa cuiva.

Ipoteza conform careia ateii „nu pot infirma existenta lui Dumnezeu” se bazeaza adesea pe intelegerea gresita conform careia ateii afirma ca „Dumnezeu nu exista” si ar trebui sa demonstreze asta. In realitate, ateii esueaza in a accepta ipoteza teista ca „Dumnezeu exista” si de aici deriva ca povara dovezii initiale cade pe credincios. Daca credinciosul este incapabil de a produce vreun motiv intemeiat pentru acceptarea existentei zeului sau, este nerezonabil sa se pretinda din partea ateului ca acesta sa construiasca o combatere a ipotezei respective – sau macar sa-i pese de aceasta ipoteza in vreun fel.

Vezi și:
Definiția ateismului în dicționar

Motive pentru a crede in Dumnezeu

1. Credinciosi care nu reflecta asupra dogmei si o accepta pentru ca asa a zis preotul

2. Credinciosi care dupa ce au reflectat asupra dogmei o accepta din:

  • Frica – se simt obligati sa sustina credinta. Le este frica de prabusirea structurii. Pretind ca e mai bine sa credem pentru a tine oamenii in frau. Minciuna este acceptabila in acest caz. Ignora dilemele interioare. Considera ca e pentru salvarea sociatatii, deci scopul scuza mijloacele si in felul acesta vom fi protejati.
  • Iubire – pentru a nu-i dezamagi/rani pe cei dragi. Cum as putea sa-i spun bunicii ca sunt ateu? Ar fi o tradare!
  • Vinovatie – multa vinovatie simt preotii, pentru ca nu cred ceea ce predica. Ei isi reprima starea de vinovatie, transmitand-o “credinciosilor”. E cazul acelor preoti care condamna “pacatele” sexuale, dupa care se afla ca ei insisi le practicau.
  • Greseala tip concorde (au investit prea mult timp si energie, fiind prea tarziu sa se retraga; considera ca le-ar fi afectata reputatia) – majoritatea sunt atat de prinsi incat nu se pot elibera de preocuparea respectiva.

Aceasta denumire a fost data de catre biologii evolutionisti (Dawkins, Richard; Brockmann, H.J. (1980). “Do digger wasps commit the concorde fallacy?”) unei forme de comportament suboptim, intalnit la viespi. S-a observat ca unele specii de viespi isi apara cuibul cu o cantitate de energie proportionala cu efortul facut pentru a-l construi. Ar fi mai eficient pentru ele sa si-l apere cu o cantitate de energie proportionala cu pretul unei alternative si cu forta agresorului. In mod similar, imensele cheltuieli bugetare cu avionul supersonic Concorde au fost justificate prin cuantumul imens al cheltuielilor deja facute. Dar acest argument este gresit. Ce s-a cheltuit, s-a cheltuit, indiferent de ce se intampla acum. Cheltuielile in cazul Concorde ar fi trebuit sa ia in considerare rezultatul care se asteapta de la investitiile asumate, si doar de la acestea. A continua sa investesti intr-un proiect fara speranta este irational. Un astfel de comportament poate fi o incercare inutila de a amana confruntarea cu efectele unor decizii gresite. Irationalitatea este o modalitate de a pastra onoarea, de a poza ca si cunoscator, cand de fapt comportamentul este unul idiot. De exemplu, este deja cunoscut ca Lyndon Johnson a continuat sa trimita mii si mii de soldati americani in Vietnam dupa ce a inteles ca era o cauza pierduta si ca US nu va castiga razboiul (McMaster 1998: 309). Eroarea concorde este extrem de raspandita in modul uman de a gandi, cu rezultatul ca factorii de decizie implicati sunt rareori pedepsiti.

  • Rusine – nu pot admite faptul ca s-au inselat.

Vezi și:
Revelația personală
Gandirea critică
Cu un zeu mai puțin

Obiectii la rugaciunea crestina

De ce obiectează ateii când creștinii spun că se vor ruga pentru ei?
Ateii ar trebui să accepte rugaciunile creștinilor și dragostea lui Dumnezeu fără să obiecteze.
Pentru creștini, rugăciunea este o parte importantă a vieții lor religioase. Când un creștin spune că se va ruga pentru un ateu, mulți atei reacționează negativ. De ce le pasă ateilor dacă cineva se roagă unui dumnezeu pe care ei nu îl consideră real?

Raspuns:
Nu e neobisnuit sa am de-a face cu oameni care imi spun ca se vor ruga pentru mine – dar in ciuda faptului ca se intampla des, tot imi este greu sa inteleg de ce ar face cineva asa ceva si daca trebuie sa se roage, de ce ar simti nevoia sa-mi spuna mie acest lucru? Nu pare sa aiba vreo logica si de multe ori ii spun asta crestinului cu pricina, explicandu-i ca oricare ar fi motivele si intentiile din spatele rugaciunilor sale, ele nu sunt inlesnite de faptul ca ma informeaza.

Atat rugaciunile cat si comunicarea „Ma voi ruga pentru tine” nu sunt decat inlocuitoare subrede pentru actiuni reale care sa furnizeze ajutor concret. Daca cineva e bolnav, e indicat a avea grija de el sau a-l duce la doctor, nu a te ruga pentru sanatatea lui. Cum zicea Robert G. Ingersoll, „Mainile care ajuta sunt mult mai utile decat buzele care se roaga”. Daca un crestin observa ca am nevoie de ajutor si ma anunta ca se va ruga pentru mine in locul a ceva concret si folositor, nu face decat sa-mi intareasca banuiala ca de fapt nu sunt interesati sa ma ajute cu adevarat.

Rugaciunea vs. vointa lui dumnezeu
Pentru mine rugaciunea, in primul rand nu este logica, deoarece probabil ca persoana care se roaga crede ca dumnezeul sau nu numai ca stie deja ce sa faca, ba o stie chiar de mult timp (daca nu dintotdeauna) si nu-si va schimba pozitia doar pentru ca i-o cere cineva. Astfel, orice va face sau nu va face dumnezeu, rugaciunea nu ar putea sa afecteze in vreun fel rezultatul final.

Cel mult, ar putea sa aiba sens pentru ei sa spere ca un anumit lucru se poate intampla in locul altuia in urma rugaciunii, dar chiar si asta este discutabil deoarece i-ar putea pune in situatia de a-si dori ceva opus vointei dumnezeului lor. Nu vi se pare gresit? Singurul mod de actiune este sa spere si sa se roage sa se faca voia „domnului”, care se va face bineinteles, cat timp nimic nu i se poate impotrivi.

Asta inseamna ca teistii religiosi nu pot face nimic altceva decat sa spere si sa se roage ca ceea ce oricum se va intampla, sa se intample. O astfel de abordare nu va aduce niciun fel de confort emotional sau psihic. Rugaciunile de multe ori contrazic ipoteze teologice fundamentale, pe care orice credincios ar trebui sa le pretuiasca. Este un exemplu printre multe altele de teisti religiosi care cred si actioneaza contrar modului in care ar trebui, conform propriei doctrine.


Declamarea faptului de a te ruga nu rezolva nimic

O alta problema consta in faptul ca instiintarea cu privire la faptul ca se vor ruga nu are niciun sens, deoarece nu se obtine nimic prin asta. Nu-mi pot imagina ca ei cred ca se va schimba ceva, doar pentru ca am fost informat despre aceste rugaciuni. Daca cineva se roaga sa devin teist sau crestin si imi comunica acest lucru, e ca si cum mi-ar spune ca ar dori sa ma razgandesc – dar eu am inteles deja asta, asadar ce aduce in plus rugaciunea?

Evident ca ateii nu cred in puterea rugaciunii, dar chiar si teistul care crede, nu poate sa fie de parere ca rugaciunea devine mai eficienta anuntandu-mă pe mine despre ea. Atunci de ce o fac? Ce sens are sa o mentionezi? Sincer nu-mi pasa daca oamenii isi petrec timpul rugandu-se pentru mine, desi ar putea sa faca ceva cu adevarat folositor in acea perioada, cum ar fi de exemplu sa dea de mancare unui sarac. Dar, presupunand ca o persoana se va ruga, nu ar trebui sa o faca in tacere si in mod privat? Ce motiv ar exista de a-mi scrie si de a ma informa ca se va ruga pentru mine?

Rugaciunea ca tactica pasiv-agresiva
In orice caz, teistul care vrea sa demonstreze ceva prin faptul ca se va ruga pentru mine, apare ca si cand ar incerca sa-si exprime superioritatea intr-un mod pasiv agresiv, pe care ateii in mod justificat ar putea sa-l interpreteze ca nepoliticos, arogant si condescendent. Astfel, nu irita doar actul in sine, de rugaciune pentru un ateu, ci mai degraba faptul ca teistul incearca sa demonstreze ceva anuntand ca se va ruga pentru ateu.

Trebuie sa existe un motiv pentru afirmatia publica pe care o face crestinul cand anunta ca se va ruga pentru tine, un scop pe care acesta il are dincolo de rugaciunea propriu-zisa. Desi este posibil ca motivul sa fie corect si acceptabil, e dificil de gasit un astfel de motiv si chiar crestinii par incapabili de a gasi unul. Asadar, de ce ar trebui acuzati ateii si nevoiti sa justifice iritarea pe care o au fata de astfel de atitudini ce se tot repeta?

Un posibil răspuns la o confesiune ca cineva se va ruga pentru tine este să întrebi „Dacă tu consideri că este adecvat să anunți că am nevoie să te rogi pentru mine, te-ai supăra dacă aș spune că ai nevoie de cineva care să gândească pentru tine?” Mulți vor considera asta ca fiind o dovadă de aroganță, condescendență sau chiar o afirmație ofensatoare, însă nu e foarte diferită de a spune că te vei ruga pentru un străin. Nu știu câți creștini vor face exercițiul de imaginație pentru a recunoaște asemănările, câștigând astfel o perspectivă asupra modului în care comportamentul lor poate fi perceput din exterior, deși ar putea ajuta în câteva cazuri.

Cu un zeu mai puțin

Zei în care nu cred
creștinii
Zei în care nu cred
ateii
Aesma Daeva
Afrodita
Ahriman
Ahti
Ahura Mazda
Aka Manah
Ameretat
Ammon
Amphirita
Anahita
Angra Maynu
Anubis
Apis
Apo
Apollo
Apophis
Asclepios
Așa
Ares
Ares Lusitani
Ariștat
Armati
Artemis
Asuan
Atar
Ataegina
Atesh
Atena
Atlas
Atropos
Austru
Baal
Bacchus
Baldur
Bandonga
Bastet
Belenus
Belisama
Bellone
Bendis
Bes
Bobd
Bor
Bormanico
Bragi
Brahma
Brigid
Buddha
Calliope
Camaxtli
Cariocecus
Chalchiuhtlicue
Charon
Ch’o-je
Chons
Ceres
Cernunnos
Cerridween
Clementia
Clio
Clothos
Coeus
Cora
Coyolxauhqui
Crius
Cronos
Cybele
Dagda
Dalia
Danu
Demetra
Damuzi
Derzis
Diana
Diancecht
Dievs
Dionis
Drug
Duberdicus
Endovelicus
Enki
El
Elohim
Eol
Eos
Erato
Erebos
Eris
Eros
Esculap
Eteocles
Euterpe
edain
Forseti
Fortuna
Freya
Freyr
Frigg
Fides
Gabija
Gaia
Geb
Gebeleizis
Gerd
Goibniu
Gorgonya
Hades
Haoma
Haos
Hapi
Hathor
Haurvatat
Hebe
Hecate
Heimdall
Hel
Helios
Hephaistos
Hera
Hermes
Heros
Hestia
Hnum
Hod
Horus
Hubal
Huitzilopochtli
Hvarekșaeta
Hyperion
Hypnos
Ianus
Iapetus
Idunna
Illythia
Imhotep
Indra
Inanna
Iris
Ishtar
Isis
Iuno
Iupiter
Iustiția
Iuventus
Jord
Jumala
Jupiter
juno
Kali
Khors
Koliada
Koshkei
Kotys
Kannon
Lachesis
Laima
Lares
Lasa Vecu
Liber Pater
Libertas
Libitina
Loki
Losna
Lug
Luna
Maat
Macha
Manannan
Mania
Marduk
Maris
Marte
Medeea
Melpomene
Menrva
Mercur
Mielikki
Min
Minerva
Mithra
Mixcoatl
Mnemosyne
Mond
Morfeu
Morrigan
Nabia
Nanghaithya
Neith
Nemesis
Neptun
Nephthys
Nergal
Nike
Njord
Nodons
Nortia
Nun
Nut
Nyx
Oceanus
Odin → Wotan
Oengus
Ogma
Orpheus
Osiris
Pan
Persephona
Perun
Phaunus
Phoebe
Pluto
Polyhymnia
Poseidon
Prometeu
Proserpina
Psiche
Ptah
Priapus
Quetzalcoatl
Quirinus
Ra
Ran
Rapithwin
Rașnaw
Rhea
Rosemerta
Runesocesius
Sabazius
Saturn
Saurva
Sehmet
Selena
Semele
Seth
Shiva
Shu
Sif
Skadi
Skuld
Sobek
Sokar
Sol
Sraoșa
Sunna
Svalin
Sigyn
Tages
Tawrich
Tefnut
Tentatis
Terpsichore
Tethys
Thalia
Thanatos
Theia
Themis
Thiazi
Thor
Thot
Tinia
Tiștrya
Tlaloc
Trebaruna
Tuchulca
Turan
Tușnamatay
Tyr
Ull
Uni
Urania
Uranus
Urd
Varhagn
Vata
Venus
Verdandi
Verethragna
Vidar
Vohu Manah
Vulcanus
Wotan → Odin
Yu
Zam-Armatay
Zamolxis
Zarich
Zemelo
Zeus
Zibelthiurdos
Zurvan
Aesma Daeva
Afrodita
Ahriman
Ahti
Ahura Mazda
Aka Manah
Ameretat
Ammon
Amphirita
Anahita
Angra Maynu
Anubis
Apis
Apo
Apollo
Apophis
Asclepios
Așa
Ares
Ares Lusitani
Ariștat
Armati
Artemis
Asuan
Atar
Ataegina
Atesh
Atena
Atlas
Atropos
Austru
Baal
Bacchus
Baldur
Bandonga
Bastet
Belenus
Belisama
Bellone
Bendis
Bes
Bobd
Bor
Bormanico
Bragi
Brahma
Brigid
Buddha
Calliope
Camaxtli
Cariocecus
Chalchiuhtlicue
Charon
Ch’o-je
Chons
Ceres
Cernunnos
Cerridween
Clementia
Clio
Clothos
Coeus
Cora
Coyolxauhqui
Crius
Cronos
Cybele
Dagda
Dalia
Danu
Demetra
Damuzi
Derzis
Diana
Diancecht
Dievs
Dionis
Drug
Duberdicus
Endovelicus
Enki
El
Elohim
Eol
Eos
Erato
Erebos
Eris
Eros
Esculap
Eteocles
Euterpe
edain
Forseti
Fortuna
Freya
Freyr
Frigg
Fides
Gabija
Gaia
Geb
Gebeleizis
Gerd
Goibniu
Gorgonya
Hades
Haoma
Haos
Hapi
Hathor
Haurvatat
Hebe
Hecate
Heimdall
Hel
Helios
Hephaistos
Hera
Hermes
Heros
Hestia
Hnum
Hod
Horus
Hubal
Huitzilopochtli
Hvarekșaeta
Hyperion
Hypnos
Ianus
Iapetus
Idunna
Illythia
Imhotep
Indra
Inanna
Iris
Ishtar
Isis
Iuno
Iupiter
Iustiția
Iuventus
Jord
Jumala
Jupiter
juno
Kali
Khors
Koliada
Koshkei
Kotys
Kannon
Lachesis
Laima
Lares
Lasa Vecu
Liber Pater
Libertas
Libitina
Loki
Losna
Lug
Luna
Maat
Macha
Manannan
Mania
Marduk
Maris
Marte
Medeea
Melpomene
Menrva
Mercur
Mielikki
Min
Minerva
Mithra
Mixcoatl
Mnemosyne
Mond
Morfeu
Morrigan
Nabia
Nanghaithya
Neith
Nemesis
Neptun
Nephthys
Nergal
Nike
Njord
Nodons
Nortia
Nun
Nut
Nyx
Oceanus
Odin → Wotan
Oengus
Ogma
Orpheus
Osiris
Pan
Persephona
Perun
Phaunus
Phoebe
Pluto
Polyhymnia
Poseidon
Prometeu
Proserpina
Psiche
Ptah
Priapus
Quetzalcoatl
Quirinus
Ra
Ran
Rapithwin
Rașnaw
Rhea
Rosemerta
Runesocesius
Sabazius
Saturn
Saurva
Sehmet
Selena
Semele
Seth
Shiva
Shu
Sif
Skadi
Skuld
Sobek
Sokar
Sol
Sraoșa
Sunna
Svalin
Sigyn
Tages
Tawrich
Tefnut
Tentatis
Terpsichore
Tethys
Thalia
Thanatos
Theia
Themis
Thiazi
Thor
Thot
Tinia
Tiștrya
Tlaloc
Trebaruna
Tuchulca
Turan
Tușnamatay
Tyr
Ull
Uni
Urania
Uranus
Urd
Varhagn
Vata
Venus
Verdandi
Verethragna
Vidar
Vohu Manah
Vulcanus
Wotan → Odin
Yu
Zam-Armatay
Zamolxis
Zarich
Zemelo
Zeus
Zibelthiurdos
Zurvan
Yahweh (Dumnezeu)

“Cu toții suntem atei față de majoritatea zeilor în care a crezut vreodată omenirea. Unii dintre noi pur și simplu merg cu un zeu mai departe.” ~Richard Dawkins

%d bloggers like this: