Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Monthly Archives: December 2011

In Memoriam: Christopher Hitchens, 1949–2011

Christopher Hitchens a incetat din viata la 62 de ani

Christopher Hitchens, autorul și eseistul anglo-american ale cărui scrieri polemice despre religie, politică, război și alte subiecte controversate l-au situat printre cei mai cunoscuți și apreciați intelectuali ai generației sale, a încetat din viață la vârsta de 62 de ani. Moartea lui Hitchens a fost anunțată printr-o declarație a lui Conde Nast, editor a revistei Vanity Fair. În comunicat se precizează că a murit joi seara la M.D. Anderson Cancer Center din Huston de pneumonie, o complicație a cancerului său esofagian.

Cuvintele sale au schimbat lumea și vor continua să o facă și de acum încolo. Hitchens a descris dumnezeirea ca o „dictatură celestă, o Corea de Nord divină”. Colegul său Ian McEwan a relatat în această dimineață pentru BBC Today că Hitchens a scris până în ultimele momente: „Un om cu doar câteva zile de trăit, străduidu-se să scrie 3000 de cuvinte pentru a respecta termenul limită de predare al unui articol. Adormea între propoziții, morfina îl copleșea, după care se trezea și mai așternea o propoziție, nu se dădea bătut.”

Publicarea în 2007 a cărții „God is not Great” l-a transformat într-o celebritate în țara de adopție, devenind cel mai cunoscut ateu din SUA. Și-a păstrat poziția de ateu fervent și după ce a fost diagnosticat cu cancer, spunând unui interlocutor: „Nu a apărut nicio dovadă sau argument care să-mi schimbe părerea. Dar îmi plac surprizele.” Autorul și celebrul ateu Richard Dawkins îl descrie ca fiind „cel mai mare orator al timpului nostru”, „un luptător curajos împotriva tuturor tiranilor, inclusiv a lui Dumnezeu” și „întru-un fel, un mentor minunat”. Secretarul primului ministru Nick Clegg, care a lucrat la un moment dat ca intern pentru Hitchens a spus: „Cristopher Hitchens a fost tot ceea ce un mare eseist ar trebui să fie: incisiv, genial, provocator si cu toate acestea extrem de serios.” „El va fi regretat de către oricine apreciază opiniile ferme și talentul scriitoricesc.” Hitchens a scris pentru numeroase publicații, printre care The Times Literary Supplement, Daily Express, London Evening Standard, Newsday și The Atlantic. A fost autorul a 17 cărți, printre care Procesul lui Henry Kissinger, Cum religia otrăvește totul și o carte de memorii, Hitch-22. O colecție a eseurilor sale, Arguably, a fost publicată în acest an. Lumea nu a pierdut numai un mare gânditor, dar și o persoană care îi putea face pe alții să gândească.

„Asumați-vă riscul de a gândi pentru voi înșivă. Vă veți bucura astfel de mult mai multă fericire, adevăr, frumusețe și înțelepciune.” ~Christopher Hitchens, 1949-2011

Promovarea Ateismului

Religii precum islamul și creștinismul încearcă în permanență să recruteze noi membri. Acest efort implică de obicei explicarea a ceea ce religia propovăduiește și a utilității acestor învățături. Când o persoană provine dintr-un asemenea mediu, e firesc să perceapă acțiunile similare ca având motivații prozelitiste.

Deși ateismul nu este un sistem independent de credințe, cu învățături care necesită să fie explicate, ateii se găsesc uneori în postura de a explica ce este și ce nu este ateismul. Acest lucru poate fi perceput uneori, de persoanele religioase, ca o încercare de a recruta noi “membri”.

Cu toate acestea, scopul nu este de a face prozelitism, ci mai degrabă de a convinge oamenii să renunțe la un sistem de credințe considerat fals, dacă nu chiar dăunător și periculos de către atei.

Eu nu răspândesc cuvântul ateismului, întrucât nu există niciun cuvânt al ateismului de răspândit, cel puțin nu în sensul în care se propovăduiește mesajul creștin. Eu explic ce este și ce nu este ateismul, dezmințind multe mituri și înțelegeri greșite și explorez natura religiei, a teismului și a altor tipuri de credințe.

Dacă s-ar putea spune că încerc să răspândesc ceva, ar fi vorba despre scepticism și gândire critică. Ateismul nu are valori morale sau intelectuale decât atunci când se bazează pe o metodologie naturalistă, știință, scepticism și gândire critică. A fi ateu din motive necritice – cum ar fi de exemplu să te declari ateu pentru a fi popular – nu diferă de a fi teist religios din același motiv.

Religia și teismul sunt subiecte evidente pentru dezbatere și gândire sceptică, dar cu siguranță nu sunt singurele subiecte. Chiar dacă o persoană își bazează ateismul pe o metodologie sceptică, asta nu garantează că va aplica acea metodologie în general și în mod consistent. Așa cum un teist religios poate să aplice cu succes scepticismul când vine vorba de politică, dar nu și când vine vorba de propria religie, un ateu poate fi foarte sceptic în legătură cu pretențiile religioase și teiste, dar în același timp să eșueze în aplicarea acestei gândiri în materie de politică. Eroarea este în principiu aceeași, niciuna dintre cele două persoane neputând susține că ar fi în vreun fel superioară din punct de vedere intelectual sau moral față de cealaltă.

Așadar, încurajez scepticismul și gândirea critică în mod general. Religia și teismul pot fi principalele subiecte aici, dar atunci când este adecvat încerc să aduc în discuție și alte subiecte, pentru că nu vreau ca cineva, în special vreun ateu, să-și imagineze că a fi doar critic față de religie și teism este suficient. Una dintre problemele cele mai serioase ale societății umane în momentul de față, este inabilitatea oamenilor și/sau reticența lor în aplicarea scepicismului și a gândirii critice la variatele ideologii care concurează pentru timpul și atenția noastră.

Religia și Sărăcia

Religia si Saracia

Religia și Sărăcia

Luca 12: 33- 34 Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică. Căci unde este comoara voastră, acolo este inima voastră.”

Matei 19:21 Dacă vrei să fii desăvârşit”, i-a zis Isus, du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă.”

Sărăcia și foametea sunt fără îndoială probleme mondiale. Cauzele sunt adesea destul de clare. Dar ce este de făcut? Un interes aparte îl constituie principalele religii și măsurile lor împotriva acestor probleme. Despre ce pierd mai mult timp plângându-se capii marilor religii, decât despre alte religii, căsătoriile între homosexuali și copiii înfometați?

Aproape jumătate din populația lumii trăiește cu mai puțin de doi dolari pe zi. Conform UNICEF, 30000 de copii mor în fiecare an din cauza sărăciei. Și mor în liniște în unele din cele mai sărace sate de pe planetă, departe de ochii și conștiința lumii. Se pare că indiferent cât și cum te rogi pentru acești copii, pur și simplu nu funcționează.

Sărăcia nu este și nu poate fi trecută drept voia Domnului. Sărăcia poate fi și trebuie înlăturată. Omul trebuie să își croiască drum departe de chingile sărăciei. Numai atunci vom putea să ne considerăm cu adevărat demni de realizările noastre științifice și intelectuale.

Fiecare dintre religiile majore, din câte cunosc, accentuează importanța hrănirii săracilor. În fiecare dintre religiile majore, hrănirea celor înfometați este tratată drept o însușire morală pozitivă. Asta înseamnă că singurul motiv pentru care atâția oameni mor de foame este că adepții acestor religii eșuează în a se ridica la nivelul învățăturii propriei religii. Și cu toate acestea, aceiași adepți insistă că religia este necesară pentru un comportament moral adecvat.

Vezi și:
Moralitatea
Ateism, moralitate și religie
Fundația moralității – naturală sau supranaturală?

Ateism, Moralitate și Religie

Ideea că ateii nu ar avea motiv să fie morali fără o zeitate sau religie se numără printre cele mai populare și repetate mituri despre ateism. Apare sub multe forme si toate se bazează pe presupunerea că singura sursă validă de moralitate ar fi o religie teistă, preferabil religia vorbitorului, care este de obicei Creștinismul. Astfel, fără creștinătate oamenii nu pot duce vieți morale. Acesta ar trebui să fie un motiv pentru a respinge ateismul și a te converti la Creștinism, dar argumentul este invalidat întrucât contrar credințelor teiștilor, dumnezeul și religia lor nu sunt necesare pentru moralitate.


Răspunsul lui Richard Dawkins:

Moralitatea absolută pe care o persoană religioasă ar putea să o practice ar include, ce? uciderea cu pietre pentru comiterea adulterului? moartea pentru apostazie? pedeapsa pentru încălcarea Sabatului?  Toate acestea sunt reguli de morală absolută bazată pe religie. Nu cred că vreau o morală absolută, cred că doresc o morală gândită, motivată, argumentată, discutată și… bazată pe, aș putea spune, design inteligent. Nu putem construi o societate cu morala pe care dorim să o aibă societatea în care ne-ar plăcea să trăim? Dacă vă uitați la moravurile acceptate de către oamenii moderni, de către oamenii din secolul 21, nu mai credem în sclavie, credem în egalitatea femeii, credem în a fi înțelegători, suntem blânzi cu animalele. Acestea sunt toate noțiuni care sunt în întregime recente. Ele sunt în foarte mică măsură bazate pe scrieri biblice sau coranice. Sunt lucruri care s-au dezvoltat de-a lungul perioadelor istorice printr-un consens dat de raționament, discuție cumpătată, argumentare, teorie juridică, filosofie politică și morală. Ele nu vin de la religie. Pentru a găsi părțile bune în scrierile religioase, trebuie să selectezi în mod convenabil. Cauți prin toată Biblia sau prin tot Coranul și găsești versetul întâmplător care exprimă o moralitate acceptabilă și spui: „uite! asta e religia!” Dai la o parte toate părțile oribile și spui: „Nu mai credem asta. Am progresat.” Da’ bineînțeles că am progresat! Am progresat datorită filosofiei morale seculare și a discuțiilor raționale.


Presupusa legătură între credința religioasă și moralitate este un mit, nefiind susținută de către dovezi statistice. Putem observa, spre exemplu, că țările scandinave seculare în cea mai mare parte se numără printre cele mai generoase în ajutarea națiunilor în curs de dezvoltare. Religia nu numai că nu este sursa moralității, dar ajunge să ridice chiar grave probleme morale: interzicerea de către catolici a folosirii prezervativelor, măsură ce a dus la agravarea epidemiei de SIDA, încercările grupărilor religioase din America de a împiedica finanțarea cercetării pe celule stem prelevate de la embrioni umani și măsurile punitive ale războiului american împotriva drogurilor. Putem observa tendința religiei de a disocia judecățile morale de perceperea suferinței umane reale. Tot în acest sens, putem observa de asemenea influența religiei în majoritatea legilor americane împotriva pornografiei, sodomiei și prostituției, care de fapt urmăresc să pedepsească „păcatul” și nu o infracțiune.

Moralitatea poate fi studiată și îmbunătățită fără a presupune ceva în lipsa unor dovezi suficiente. Regula de aur este o învățătură morală înțeleaptă, blândă și genială, în contrast cu edictele biblice unde sexul înainte de căsătorie, neascultarea de părinți și venerarea altor zei ar trebui pedepsite cu moartea. Am evoluat suficient încât să înțelegem că regula de aur merită urmată, in timp ce alte porunci din biblie nu. Trebuie subliniat și că regula de aur nu aparține unei singure religii, ci a fost exprimată de către Confucius și Buddha, cu secole înainte de scrierea Noului Testament.

Nu avem nevoie de religie pentru a fi buni. De fapt, moralitatea noastră are o explicație darwinista: genele altruiste, selecționate prin procesul de evoluție, conferă oamenilor o empatie naturală. La întrebarea „Dacă ai omorî, viola sau fura in cazul în care ai știi că nu există Dumnezeu”, foarte puțini oameni ar raspunde „Da”, ceea ce contrazice argumentul necesității religiei în adoptarea unui comportament moral.

Mai mult decât atât, religia subminează știința, încurajează fanatismul și ura împotriva homosexualilor, influențează societatea negativ în nenumărate feluri. Este revoltătoare predarea religiei in scoli, un proces de îndoctrinare comparabil cu o formă de abuz mental. Etichetele de tipul „copil musulman” sau „copil catolic”, sunt la fel de greșit folosite ca descrierile de tipul „copil marxist” sau „copil conservator”, întrucât un copil nu poate fi considerat suficient de matur încât să aibă astfel de opinii despre cosmos și rolul umanității în univers.

O viziune seculară asupra lumii este pro-viață într-un mod în care religia, cu răspunsurile ei nesatisfăcătoare cu privire la misterele existenței, nu ar putea fi niciodată.

Ateismul Nu Este Religie

Ateismul este o religie la fel cum chelia este o culoare de păr. O altă analogie ar fi că ateismul poate fi văzut ca religie în aceeași măsură în care a nu colecționa timbre poate reprezenta un hobby. Mergând pe principiul propus de teiști, dacă a nu crede în Dumnezeu s-ar putea considera ca fiind o religie, atunci ar însemna că la fel de bine putem spune și că a nu crede în Zâna Măseluță este tot o religie, întocmai ca lipsa credinței în existența ștrumfilor sau lipsa credinței în existența spiridușilor.

Are ateismul „reguli bine definite”? Nicidecum. Nu există decât o singură „regulă” exprimată în definiția sa și anume aceea de a nu crede în existență niciunui zeu. În afara acesteia, ateii sunt liberi să facă ce doresc, rămânând totuși atei. Un ateu poate să facă și să creadă absolut orice, cu excepția ideii de zeu și tot se va încadra în definție. Este diametral opus față de cum funcționează legile în religie. Acesta este unul din aspectele insuficient înțelese cu privire la ateism.

Are ateismul o doctrină eshatologică? Eshatologia expune o convingere despre sfârsitul lumii și despre extincție în general. E posibil ca mulți atei să aibă anumite păreri despre cum lumea se va sfârși, dar acele păreri în mod sigur nu sunt aceleași la toți. De fapt, orice păreri referitoare la sfârșitul lumii sunt întâmplătoare și nu fac în mod necesar parte din ateism. Lipsa credinței în existența zeilor nu conduce la nicio opinie particulară cu privire la sfârșitul lumii. Exact opus modului în care subiectul „sfârșitul lumii” este abordat de religie.

Conține ateismul o filozofie de viață? Ateii au în mod clar filozofii de viață, cum ar fi Umanismul Secular de pildă. O alta ar putea fi obiectivismul. O alta ar putea fi o anume formă de budism. Cu toate acestea, nu există o filozofie de viață clar definită comună tuturor sau majorității ateilor. De fapt, nu există nimic în ateism care să determine adoptarea unei anumite filozofii de viață, exact opus modului în care conceptul de „filosofie de viață” este abordat în religie. Putem spune că mulți atei sunt sceptici, că există un număr de filozofii seculare consistente cu ateismul dar a spune doar că cineva este ateu nu înseamnă că spunem ceva despre filozofia sa de viață. Ateismul poate deci să facă parte dintr-o viziune asupra vieții dar nu reprezintă în sine o viziune asupra vieții.

Această definiție deja stabilită nu mai face de foarte mult timp obiectul dezbaterilor dintre atei și teiști. Ateismul nu se pronunță cu privire la apariția vieții. Multe dintre obiecțiile comune la adresa teoriei evoluției susțin că aceasta ar conduce la rezultate reprobabile, de tipul convingerilor condamnabile, comportamentelor și evenimente dăunătoare. Se afirmă că predarea teoriei evoluției degradează valori, subminează morala și promovează ateismul și lipsa religiei. Acestea pot fi considerate apeluri la consecințe (o forma de eroare logică), deoarece potențialele ramificații ale acceptării teoriei evoluției nu au nimic de-a face cu realitatea sa empirică obiectivă.

Ateismul este o necredință (poziția implicită, ipoteza nulă etc), nu o filozofie. Necredința mea in Zâna Măseluță nu este o filosofie de viață – o fi pentru altcineva? Mai mult decât atât, o filozofie de viață nu este neapărat o religie și nu necesită existența unei credințe religioase în persoana cu filozofia respectivă. Ateismul este poziția neacceptării poziției teologice, a ipotezei dumnezeirii. Creștinismul, budismul, hinduismul, islamul nu au reușit să aducă dovezi pentru ce susțin. Nu este datoria mea să demonstrez că nu există dumnezei așa cum nu este datoria mea să demonstrez că nu există zâne sau ozn-uri. Credința ateului este rezervată până când vreuna se va dovedi a fi adevărată.

Termenul „ateism” folosit corect însemană doar lipsa credinței în existența zeilor. Cam la asta se rezumă „înțelegerea existenței” în cazul ateismului. În afara acestei trăsături comune, ateii au opinii diferite în legatură cu existența. Astfel, ateismul în sine nu este o înțelegere, ci o singură trăsătură comună. Doi atei pot avea în comun cât au să zicem un creștin și un închinător la Odin, amândoi fiind în mod clar teiști. Deși înțelegerea existenței de către unele persoane poate conține principiul ateu, ateismul in sine nu este mijlocul de înțelegere.

Credința în existența unei structuri obiective a lumii este o presupunere generală de asemenea, dar oamenii care o au nu aparțin unei religii comune, nu-i asa? Din moment ce ateii nu cred că zeii „există”, ceea ce înseamnă că nu fac parte din „existență”, această pozitie nu trebuie să fie privită ca o înțelegere a „existenței”. Nu cred în Zâna Maseluță și această neîncredere nu este un mijloc de înțelegere a existenței, nu este o poziție față de subiectul „sfârșitul lumii” și nici nu exprimă vreo regulă de urmat.

Encyclopedia of Philosophy face o enumerare, în articolul despre religie, a câtorva caracteristici specifice religiilor. Cu cât sunt prezente mai multe dintre aceste caracteristici într-un sistem de credințe, cu atât este “mai religios”. Pentru că permite o zona gri de interpretare în conceptul de religie, prefer această expunere în locul definițiilor mai simpliste pe care le putem găsi în dicționarele standard. Citiți lista și vedeți dacă ateismul se încadrează:
1. Credința în ființe supranaturale (zei)
2. O disociere între obiecte sacre și profane
3. Acte ritualistice bazate pe obiecte sacre
4. Un cod moral ce se crede că este sancționat de zei
5. Sentimente cu o caracteristică religioasă (venerație, teamă, evlavie, vinovăție, adulație) care tind să se acutizeze în prezența obiectelor sacre și în timpul practicării unui ritual și care sunt conectate în teorie la zei
6. Rugăciune și alte forme de comunicare cu zeii
7. O viziune asupra vieții, sau o imagine generală a lumii ca un tot unitar și locul individului în aceasta. O astfel de imagine conține specificarea unui scop general sau sens al lumii și o indicație a cum se încadrează individul în ea
8. Organizarea mai mult sau mai puțin deplină a vieții individului în jurul acestei viziuni asupra lumii
9. Un grup social legat de cele de mai sus

A încerca să susțineți că ateismul este o religie neceistă o reevaluare adhoc a definiției pentru religie, rezultând într-un cu totul alt termen. Vă întreb atunci: „Dacă ateismul este o religie atunci ce nu este o religie?”

Trebuie notat că teismul în sine nu se califică drept religie, bazându-ne pe cele de mai sus – în mare pentru aceleași motive pentru care nici ateismul nu se califică. Dacă stai să te gândești, teismul – simpla credință în zei – nu implică automat aproape niciuna dintre convingerile sau practicile prezentate în definiția de mai sus. Pentru a forma o religie, avem nevoie de un pic mai mult decât simpla credință sau necredință. Faptul este reflectat în mod evident în lumea reală, pentru că găsim teism, care există în afara religiei și religie, care există în afara teismului.

Deși poate că nu este suficient pentru aceia dintre noi care urăsc incertitudinea atât de mult încât preferă acrobațiile mentale și salturile de credință oarbă, nu este în fapt nimic greșit în a recunoaște limitele înțelegerii noastre curente și în așteptarea cu răbdare și umilință, ca știința să ne ofere răspunsuri. Pentru a sumariza, încă nu avem toate răspunsurile, nu știm care este „cauza universului”, sau dacă are vreun sens să ne punem această întrebare. Dar dacă se va dovedi că universul a venit într-adevăr din ceva, tot nu am avea niciun motiv să credem că ar fi venit de la un dumnezeu. În fapt, ceva de o complexitate cumplită și atât de improbabil ca un dumnezeu, este cea din urmă explicație pe care ar trebui să o caute cineva.

Vezi și:
Ateismul se bazeaza pe credință?

%d bloggers like this: