Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Monthly Archives: February 2012

Richard Dawkins si Rowan Williams, Arhiepiscopul de Canterbury, discuta natura fiintei umane si originea vietii

Pe 23 Februarie 2012, Prof. Richard Dawkins si Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, au dezbatut la universitatea Oxford natura fiintei umane si originea vietii. Pe parcursul acestei dezbateri, Prof. Dawkins a admins (parafrazand) ca „nu are certitudinea 100% ca dumnezeu nu exista” (la 1:11:40) si reactia comunitatii teiste a fost extraordinara. Expunerile ce se intind la acest moment pe internet ca un mucegai flutura titluri senzationaliste de genul „Richard Dawkins, faimosul ateu, nu este in totalitate sigur ca dumnezeu nu exista” sau „Richard Dawkins dezvaluie ca este agnostic”.

Desigur ca aceasta revelare nu este nici surprinzatoare, nici demna de a fi prezentata drept stire, insa asta nu-i impiedica pe cei disperat de credinciosi din a-si vari zeul in 0.1 sperante lasate deschise de Prof. Dawkins. „Ah ha!” exlama ei, „nu stii ceva! ACOLO salasuieste zeul meu” .

In cartea sa, „The God Delusion”, Prof. Dawkins propune un spectru al probabilitatii teiste, de la 1 la 7. Cei aflati la un capat al scalei sunt absolut siguri ca exista un zeu – si stiu asta ca fiind un fapt irefutabil, in timp ce persoanele ce se plaseaza la celalalt capat sunt la fel de convinse ca un zeu cu siguranta nu exista. Din moment ce ultima presupune demonstrarea ca dumnezeu nu exista cu siguranta, Dawkins se plaseaza la 6.9 pe aceasta scala. Cu alte cuvinte, este aproape sigur ca dumnezeu nu exista desi este o sansa infima sa se insele. Admitand asta dovedeste onestitate intelectuala; poate ca aceasta onestitate este ceea ce ii socheaza pe teistii care nu sunt familiarizati cu aceste lucruri?

Ceea ce conteaza nu este daca Dumnezeu este falsifiabil (nu este) ci daca existenta sa este probabila. Mai exista o chestiune. Unele lucruri nefalsifiabile sunt considerate ca fiind mult mai putin probabile decat alte lucruri nefalsifiabile. Nu exista motive care sa-l faca pe Dumnezeu imun la astfel de consideratii in ceea ce priveste spectrul probabilistic. Si cu siguranta nu exista motive pentru a presupune, doar pentru ca Dumnezeu nu poate fi nici dovedit nici infirmat, ca probabilitatea existentei sale este de 50%.
– Richard Dawkins, pagina 54, The God Delusion

Dovezi pentru zei ar putea fi ascunse in parti ale universului pe care nu le-am vizitat inca, sau crevase ale cunoasterii care nu au fost inca explorate. Acesta este punctul crucial; lucrurile care sunt reale pot fi demonstrate ca fiind asa. Din moment ce dovezile in favoarea germenilor, atomilor, electricitatii, descompunerii radioactive sau evolutiei au fost deslusite, devine foarte dificil sa nu crezi ca acestea sunt adevarate.

In timp ce stiinta nu poate oferi intotdeauna o intelegere deplina, completa si perfecta a fenomenelor noi din prima, suntem liberi sa ne revizuim si sa ne actualizam intelegerea pe care o avem cu privire la ce este de fapt universul, bazandu-ne pe dovezile prezente. Celelalte notiuni propuse raman posibile dar nedovedite, insa a pretinde ca acestea s-ar putea plasa pe acelasi nivel cu fenomenele demonstrabile ca fiind reale reprezinta culmea lipsei de onestitate.

Pana la urma, adevarul este ca sunt zero dovezi care sa ateste existenta unui zeu, cu atat mai mult zeii descrisi in vreuna dintre cartile sfinte aflate in ofertele religiilor moderne. Asta deplaseaza probabilitatile departe de naivul 50/50 pe care multi il atajeaza agnosticismului si plaseaza existenta zeilor pe acelasi nivel cu cea a dragonilor, unicornilor, zanelor, gremlinilor, stafiilor si a varcolacilor. In timp ce nu pot spune cu certitudine absoluta ca niciuna dintre aceastea nu exista, nu vad nicio dovada credibila care sa ateste existenta lor; asa ca de ce sa cred?

Iata dezbaterea:
https://www.youtube.com/watch?v=HWN4cfh1Fac

Richard a scris propria analiza a dezbaterii aici.

A se vedea si:
Ateism Agnostic & Teism Agnostic

Advertisements

Merită religia respect?

Majoritatea studiilor statistice dezvăluie o corelație strânsă între educație și ateism: cu cât este mai educată o persoană, cu atât devine mai puțin religioasă și chiar mai puțin teistă. Căutând o cale de a ataca ateismul, unii teiști religioși încearcă să folosească argumentul de mai sus împotriva ateilor, susținând că inteligența acestora, posibilă cauză de aroganță, duce la lipsa lor de credință și nu faptul că ar știi în realitate mai mult.

Trebuie să respectăm religia?

Ateii ireligioși ar trebui să fie corecți și cât se poate de obiectivi în ceea ce privește religia și credințele religioase, dar ar trebui oare să fie și „permisivi”? Dacă prin „permisivitate” se înțelege să nu se opună libertății religiei de a exista, atunci respectiva atitudine este potrivită. Pe de altă parte, nu este rezonabil să ne așteptăm ca ateii ireligioși să fie „indulgenți” (să facă pe plac, să se preteze, să menajeze capriciile) religiilor sau credințelor religioase. De asemenea, nu este rezonabil să ne așteptăm ca ateii ireligioși să nu se „opună” religiei și credințelor religioase. Cât timp acceptăm principiul conform căruia credința religioasă trebuie respectată pur și simplu pentru că este credință religioasă, este greu să ne reținem respectul față de credința lui Osama bin Laden și a atentatorilor sinucigași. Majoritatea teiștilor religioși nu respectă credințele lui bin Laden, ceea ce necesită tratarea credințelor religioase ca neavând un respect inerent; în schimb, evaluăm acele credințe în funcție de meritul lor și reacționăm în conformitate. Asta fac ateii, dar cu toate credințele religioase și teiste.

Destui teisti religiosi considera ca ei stiu deja fara sa studieze, ca religia este un lucru bun, necesar pentru moralitate, necesar pentru o buna guvernare etc si nimeni nu ii acuza ca ar fi fundamentalisti din aceasta cauza, dovedind inca o data ca problema nu e pretinsul dogmatism al ateismului, ci ateismul in sine si critica sa aspra la adresa religiei. Astfel, descoperim ca acuzatiile de dogmatism si fundamentalism sunt doar o masca pentru a ataca ateismul si pentru a incuraja oamenii sa respinga criticile indreptate spre religie, fara ca mai intai sa le analizeze. Nu este decat lipsa de onestitate ascunsa sub o masca pseudo-academica de respectabilitate.

Critica atee are un efect si ceva de oferit, in caz contrar oponentii sai ar fi aratat ce e in neregula cu ea, in loc sa incerce din rasputeri sa o denatureze si sa-i sperie pe oameni, astfel incat acestia sa nu o mai ia in considerare.

Mai trebuie precizat ca respectul si toleranta nu sunt sinonime; toleranta este o atitudine de permisivitate minimala, in timp ce respectul implica ceva mult mai activ si pozitiv. Poti considera ca fiind negativ un lucru pe care il tolerezi (spre exemplu latratul unui caine), dar e oarecum contradictoriu sa gandesti negativ despre un lucru pe care il respecti. Astfel, respectul necesita ca o persoana sa aiba cel putin ganduri, impresii sau emotii pozitive in legatura cu religia, lucru care nu este intotdeauna rezonabil.

Se pare că există impresia destul de populară că religia și credințele religioase merită respect implicit, motiv pentru care ele trebuie respectate. De ce? Ar trebui să respectăm rasismul sau nazismul? Bineînțeles că nu. Credințele nu merită respect neapărat deoarece unele dintre ele sunt imorale, rele sau pur și simplu prostești. Credințele ar putea să câstige respectul cuiva, dar este o abdicare de la responsabilitatea morală și intelectuală să acorzi în mod automat același respect tuturor credințelor. Este de la sine înțeles că nu pot fi tolerate sub nicio formă pretențiile explicite sau insinuante că pentru a fi moral, fericit, pentru a avea valori și un scop în viață, trebuie să fi credincios. Nu pot fi tolerate sub nicio formă presupunerile că pentru a fi bun, blând și de încredere, trebuie să fi credincios. Nu pot fi tolerate sub nicio formă eforturile de a crea privilegii într-un mod nedrept pe baza afilierii la o religie sau la religia creștină.

Mi se pare foarte curios cat de des crestinii cer toleranta pentru religia lor, in timp ce atat de multi dintre ei nu demonstreaza acelasi tip de toleranta fata de altii. Unii crestini sustin ca din moment ce Isus a pretins drepturi exclusive fata de „adevar”, sunt obligati sa nu fie „indulgenti” sau sa „respecte” ceva in afara respectivului „adevar”. Insasi existenta ateilor este considerata un afront de catre anumiti indivizi. Nici macar nu e nevoie sa le critici religia si te vor trata ca si cand i-ai insultat, atat pe ei cat si credinta lor religioasa. Prin simpla folosire a termenului „ateu”, nu numai ca respingi „importanta” credintelor pe care isi bazeaza viata si ca nu le pui in centrul propriei tale vieti, dar le arati ca poti trai o viata cuprinzatoare, interesanta si fericita, fara religie sau teism. Demonstrezi ca religia si teismul pur si simplu nu sunt necesare.

Ateii nu sunt responsabili pentru a-i face pe religiosi sa se simta mai bine in legatura cu religia si teismul lor. Ateii nu sunt responsabili pentru a-i ajuta sa isi valideze teismul religios prin a-i trata cu respect sau deferenta ce nu este meritata. Ateii nu sunt responsabili pentru protejarea sentimentelor teistilor religiosi prin a se abtine de la a vorbi sau de la a scoate in evidenta situatiile in care teistii nu si-au sustinut afirmatiile sau acolo unde au folosit argumente slabe. Teistii care cred ca nu pot face fata critcii directe si char aspre a credintelor religioase si teiste pe care le au, pot recurge oricand la optiunea de a nu le mai aduce in discutie. Este exact aceeași opțiune pe care o are orice persoană în raport cu orice credință: ori îti expui credința în public pentru comentarii și critică, ori o ții pentru tine. Nu ai opțiunea de a iți expune public credința și de a insista după aceea ca toata lumea să ți-o respecte sau să nu ți-o critice.

A se vedea și:
Blasfemie! Blasfe-ție! Blasfe-tuturor!

%d bloggers like this: