Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Monthly Archives: April 2012

Pariul lui Pascal

Unele alegeri presupun într-adevăr riscuri mari. Mulți au murit pentru că au avut mai multă incredere în rugăciuni decât în doctori. Alții au pierit din cauză că s-au jucat cu șerpi veninoși ori au băut otrăvuri, pentru că le-a spus Iisus că pot face astfel de lucruri fără să pățească nimic. Alegerea credințelor mistice și pseudoștiințifice poate avea consecințe foarte neplăcute. Dacă alegi să crezi în dumnezeu și se dovedește că nu există dumnezeu, poți spune că ți-ai irosit viața: te-ai rugat la pereți, ai învățat niște doctrine mincinoase și ai câștigat foarte puțin în schimb. Poate ai respins diverși oameni, pentru că nu aveau aceleași convingeri ca tine, poate că ai respins idei pentru că nu se potriveau cu ceea ce scria în vechile cărți dogmatice, posibil să-ți fi refuzat chiar ție unele curiozități, pentru ca nu ai mai avut timp pentru ele din cauza religiei sau pentru că nu erau în acord cu învățăturile din vechime, menționate de religie.

Ce-ar însemna să accept Pariul lui Pascal?
Pascal spune „ce ai de pierdut?” Dacă e adevărat, primești viață eternă și izbăvire, iar dacă nu este, vei fi același cadavru oricum. Pe lângă tonul negustoresc, ca cel al escrocului de la colț de stradă („n-ai cum să pierzi, acceptă pariul meu”), mai este și ceva imoral în el. Îndemnul este bolnav, întrucât spune „eu venerez un zeu care nu ar știi că acesta este motivul tău de a crede în el”. Zeitatea mea preferă o persoană care crede în existența sa datorită unui pariu, datorită beneficiului ce poate fi obținut. Pe când convingerea sinceră că o astfel de enitate nu există ar fi răsplătită de el pentru onestitate cu pedeapsa eternă: „ai primit ispita perfectă pentru a crede în mine, nu ai făcut-o, drept pentru care acum îți voi face rău”. Nu văd ce este așa moral în Pariul lui Pascal.

Russell spunea că răspunsul său, în cazul în care s-ar dovedi că s-a înșelat, ar fi „nu mi-ai dat destule dovezi”, în timp ce Hitchens ar fi răspuns că „oricine poate face o greșeală sinceră, iar eu sunt foarte mândru de aceasta.” Voltaire a respins ideea că Pariul lui Pascal ar constitui o „dovadă a existenței lui Dumnezeu” ca fiind „indecentă și puerilă”, adăugând că „interesul pe care eu îl am de a crede ceva nu este o dovadă că așa ceva există”. Pariul lui Pascal este un bun exemplu de troc religios. Ce ai de pierdut? e ofertă bună, vino și pariază! Evidențiază foarte bine modul în care argumentele, demnitatea și respectul de sine sunt denigrate de religie.

Vezi și:
Revelația personală

Gândirea critica

Data viitoare când cineva îți va spune ceva ce sună important, pune-ți întrebarea: „este acest lucru cunoscut de către oameni datorită dovezilor?” sau este ceva ce oamenii doar cred datorită tradiției, autorității sau revelației. Și următoarea dată când cineva îti spune că ceva este adevărat, de ce să nu îl întrebi: „ce fel de dovezi există care să ateste asta?” Dacă nu îți poate da un răspuns bun, sper să te gândești foarte bine înainte să crezi ce spune. Întotdeauna trebuie să cerem dovezi. Cunoaștem ceva doar atunci când sunt dovezi pentru acel lucru. Este important să distingem și să îi avertizăm și pe alții în legătură cu diversele moduri de a crede că am ajuns să cunoaștem ceva, cum ar fi:

  • din tradiție: nu spun că poporul meu a crezut întotdeauna X, deci tu ar trebui să crezi X;
  • din autoritate: nu spun niciodată că profesorul nu-știu-care crede X, drept pentru care și tu ar trebui să crezi X; sau preotul tău crede X, deci tu ar trebui să crezi X;
  • din revelație: nu spun că am o convingere interioară conform căreia X este adevărat, drept pentru care tu ar trebui să crezi X;

Singurul motiv pentru care ar trebui să crezi X este pentru că sunt dovezi care să susțină X.

Vezi și:
Motive pentru a crede in Dumnezeu
Revelația personală
Gândirea conspiraționistă

Existenta lui Iisus

Nu avem dovezi ferme că Iisus din Nazaret ar fi existat. Cele patru evanghelii nu cad de acord asupra vreunui aspect important al vieții sale (data, locul nașterii, paternitatea etc). Discrepanțele sunt majore. Profetul Mahomed putem spune că este un personaj istoric, însă asta nu conferă veridicitate ideii că i-ar fi dictat un arhanghel Coranul.

Nu avem motive să credem că așa-numitul Iisus din Nazaret ar fi existat.

Aproape toți experții sunt de acord că Iisus din Biblie (scrisă la 30 de ani după presupusa lui moarte) este un amalgam de mituri, legende și ceva dovezi istorice, așadar ce putem știi despre adevăratul Iisus? Timp de peste 150 de ani, savanții au încercat să răspundă la această întrebare, însă din nefericire, căutarea lui Iisus cel istoric a produs atâtea imagini diferite ale lui Iisus câți oameni au studiat subiectul. Rezultatul este o masă confuză de opinii disparate, fără un consens în privința întâmplărilor din zorii creștinismului.

Consider că toată această dezbatere interminabilă despre istoricitatea personajului Iisus este în mare parte un red herring și mă deranjează când aud atei care au o certitudine aproape dogmatică asupra imposibilității existenței unui Iisus istoric. Ar înseamna că își asumă povara adevărului. În cele din urmă, dacă a existat într-adevăr un asemenea personaj în perioada respectivă sau nu, este irelevant pentru problema existenței unui dumnezeu.

Pretențiile divine sau supranaturale făcute despre Iisus în evanghelii nu devin în vreun fel adevărate datorită eventualei posibilități de a indica spre un personaj care ar fi putut exista cu adevărat. Doar pentru că am putea avea sau nu dovezi pentru un Iisus istoric, nu dovedește nimic despre înmulțirea pâinilor și a peștilor, învierea, umblatul pe mare, apariția în fața ucenicilor după înviere sub forma unui alt individ. În cele din urmă nu contează. Este posibilă existența unei figuri istorice, un rabin real, care să fi inspirat personajul mitologizat și ficționalizat mai târziu. A fost Abraham Lincoln Vânătorul de Vampiri adevărat? Răspunsul este da, exceptând partea cu vânatul de vampiri. Este cu certitudine bazat pe un personaj care știm că e real, dar atributul „Vânătorul de Vampiri” nu are nicio legătură cu ce făcea el de fapt.

Și chiar dacă ar fi să acceptăm toate pretențiile – Imaculata Concepție, naşterea din fecioară, învierea, Bunavestire și Adormirea Maicii Domnului – asta tot nu dovedește adevărul afirmației „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine”, doctrina centrală a lui Iisus din Nazaret. Este o afirmație ridicolă și imorală. Înseamnă că omul acesta ori era un maniac, un bolnav, un om rău, ori credea că lumea se va sfârși numaidecât și că el a fost cel căruia i s-a poruncit să anunțe acest lucru amăgiților locuitori ai Palestinei din epoca bronzului. Pentru că în cazul în care nu credea că este mandatat divin, cuvintele sale nu ar fi fost incorecte sau false, ci ar fi fost haine.

Definitia ateismului

Există, din păcate, unele neînțelegeri cu privire la definiția ateismului. Este interesant de notat că majoritatea neînțelegerilor vin din partea teiștilor, ateii înclinând să cadă de acord asupra definiției termenului. Creștinii în particular, dispută definiția utilizată de atei și insistă că ateismul înseamnă ceva foarte diferit. Înțelegerea mai extinsă și mai comună a ateismului printre atei este foarte simplă: „absența credinței în existența zeilor”. Nu sunt emise pretenții sau negări – un ateu este doar o persoană care se întâmplă să nu fie teistă. Uneori, acest sens mai larg este denumit ateism „slab” sau „implicit”. Majoritatea dicționarelor bune și complete (unabridged) susțin deja asta.

Există și un tip mai îngust de ateism, numit uneori ateism „tare” sau „explicit”. Cu acest tip, ateul neagă în mod explicit ideea ca ar exista zei – emițând o pretenție puternică ce va necesita susținere la un moment dat. Sunt atei care fac asta cu privire la zei in general și sunt atei care fac asta cu privire la anumiti zei, dar nu și cu privire la alții, față de care manifestă o lipsă de credință și nu o negare. Astfel, unei persoane îi poate lipsi credința în existența unui zeu, în timp ce neagă existența altui zeu. Definiția generală acoperă o plajă mai mare de posibile poziții printre atei și teiști. De asemenea, subliniază faptul că teiștii sunt cei care emit pretenția inițială. Definiția îngustă a ateismului ca negare a existenței zeilor, sau aserțiunea că nu există zei, este relevantă numai în contexte specializate, cum ar fi literatura filozofică.

Una dintre miciunile spuse adesea de către creștini este aceea că nu există o diferență semantică între lipsa credinței în existența zeilor și aserțiunea că zeii nu există.

A nu crede că ceva este adevărat nu înseamnă neapărat a crede că acel lucru este fals. Neacceptarea unei pretenții nu înseamnă nici a considera acea pretenție ca fiind falsă, nici a face aserțiunea că pretenția respectivă este falsă. Lipsa credinței înseamnă că recunosc posibilitatea (oricât de mică ar fi ea), dar nu văd vreun motiv pentru a crede că este adevărat. Aserțiunea că ceva nu există înseamnă că nu recunosc posibilitatea și că am motive să cred că ceva nu există.

Nu numai că a nu crede în ceva nu implică și credința că acel ceva este fals, dar în unele cazuri, în ciuda lipsei credinței în ceva, este nerezonabil a crede că acel ceva este fals. În alte cazuri, chiar dacă ceva este fals și într-adevăr nu există, nu se poate dovedi că este fals și că nu există. În momentul de față nu avem nici cea mai mică dovadă care să susțină existența stafiilor, zânelor, zeilor/zeițelor sau a speciilor de pisici hiperinteligente. Și chiar dacă niciuna dintre acestea nu există, ceea ce probabil că e adevărat, nu putem demonstra că ele nu există. Deci adevărul este că neacceptarea unei pretenții nu înseamnă nici credința că pretenția respectivă este falsă și nici asertarea că pretenția este falsă. De aceea, foarte puțini oameni fac aserțiunea că aceste lucruri nu există. Oamenii raționali, întregi la minte, vor scoate însă în evidență faptul că nu există probe consistente pentru a susține existența lor.

Teiștii spun această minciună pentru a susține o altă minciună: aceea că ateismul este o credință. Se încercă astfel deplasarea sarcinii probării unei afirmații de la cel care o susține la cel care se îndoiește de veridicitatea ei din lipsă de dovezi. Asta pentru că nu au dovezi care să ateste că zeul lor este adevărat, sau vreun motiv întemeiat pentru a crede în el și în cel mai bun caz încearcă să argumenteze că zeul lor nu poate fi infirmat. Aceasta este o tactică total lipsită de onestitate, dar și mai surprinzător este că pe teiști pare să nu-i deranjeaze lipsa argumentelor sau că cea mai bună tactică a lor este mincinoasă. Poate nu realizează că aceeași tactică funcționează și pentru existența spiridușilor, delfinilor supersonici și ciborgilor. Probabil că până și ei se întreabă ocazional de ce nu au dovezi și de ce trebuie să mintă atât de mult și de des.

A se vedea și:
Ateismul nu este religie
Ateism Agnostic & Teism Agnostic
Definiția ateismului în dicționar
Ateismul se bazează pe credință?
Gandirea critica

Definiția ateismului în dicționar

Cum descriu dicționarele moderne ateismul și ateii

Cea mai des întâlnită neînțelegere cu privire la ateism implică definița. Mulți oameni insistă că ateismul este în fapt negarea existenței lui Dumnezeu, însă aici apar două erori. Prima: se pretinde că ateismul se referă în mod exclusiv la zeul lor, zeul comun creștinilor, evreilor și musulmanilor. A doua: se concentrează pe un sens îngust al ateismului și al ateilor, excluzându-le pe toate celelalte. Dicționarele standard listează „necredința în existența zeilor” ca prima și principala definiție a ateismului.

O temă comună în definițiile listate mai jos este utilizarea ca sens principal a cuvântului „disbelieve” în definiția ateismului. Unele dicționare moderne au renunțat la asta, deși majoritatea dicționarelor cuprinzătoare nu au făcut-o. Cu toate acestea, pentru un motiv anume, oamenii par să ignore pur și simplu cuvântul și să treacă imediat la sensul secundar, de „denial” (negare). Dar dacă privim mai atent la cuvântul „disbelieve”, găsim două sensuri: unul activ și altul pasiv.

În sensul pasiv, „disbelieve” înseamna simplu „a nu crede” (not believe) – așadar o persoană care nu crede o pretenție poate simplu să nu accepte adevărul acelei pretenții, fără a fi nevoie să meargă mai departe, cum ar fi să afirme opusul. În sens activ, „disbelieve” implică refuzul deliberat de a crede ceva (motivele posibile ar putea include lipsa dovezilor sau o pretenție incoerentă).

Webster’s International Dictionary of the English Language, 1903. Comprising the issues of 1864, 1879, and 1884.

atheism: 1. The disbelief or denial of the existence of a God, or supreme intelligent Being. 2. Godlessness.

Everybody’s Dictionary, 1912

atheism disbelief in the existence of a God.

Webster’s 20th Century Dictionary, 1933

atheism [Fr. atheisme, from Gr. atheos, without a god: a, priv. and theos, god] The disbelief of the existence of a God, or supreme intelligent being.

Webster's Encyclopedic Dictionary, 1942.

atheism [Gr. atheos, an atheist — a, priv. and theos, God] The disbelief of the existence of a God or Supreme intelligent Being.

The Winston Dictionary, 1943.

atheism disbelief in, or denial of, the existence of God.

Webster's New Twentieth Century Dictionary, 1943.

atheism [Gr. atheos, a, priv. and theos, God] The disbelief of the existence of a God, or supreme intelligent Being.

Webster's Unabridged Encyclopedic Dictionary, 1957

atheism: Disbelief in the existence of God; the state of godlessness. Atheism: unbelief in or denial of God or any supernaturalism; to ancient Greek it meant denial and lack of recognition of state gods. In 18th cent. it was a protest against religious hypocrisy; in 19th cent. it was any system not recognizing the idea of a personal Creator or any one supreme being. It sees marter, not spirit, as sole universal principle; its history one of opposition. Term often loosely used in referring to agnostics who neither deny nor admit the existence of God, or in regard to others who disagree with current theological doctrine.

Oxford English Dictionary

atheism: (from Greek atheos, "without God, denying God") Disbelief in, or denial of, the existence of a God. Also, Disregard of duty to God, godlessness (practical atheism).

A se vedea și:
Definitia ateismului
Ateismul se bazează pe credință?
Ateismul nu este religie

%d bloggers like this: