Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Definitia ateismului


Există, din păcate, unele neînțelegeri cu privire la definiția ateismului. Este interesant de notat că majoritatea neînțelegerilor vin din partea teiștilor, ateii înclinând să cadă de acord asupra definiției termenului. Creștinii în particular, dispută definiția utilizată de atei și insistă că ateismul înseamnă ceva foarte diferit. Înțelegerea mai extinsă și mai comună a ateismului printre atei este foarte simplă: „absența credinței în existența zeilor”. Nu sunt emise pretenții sau negări – un ateu este doar o persoană care se întâmplă să nu fie teistă. Uneori, acest sens mai larg este denumit ateism „slab” sau „implicit”. Majoritatea dicționarelor bune și complete (unabridged) susțin deja asta.

Există și un tip mai îngust de ateism, numit uneori ateism „tare” sau „explicit”. Cu acest tip, ateul neagă în mod explicit ideea ca ar exista zei – emițând o pretenție puternică ce va necesita susținere la un moment dat. Sunt atei care fac asta cu privire la zei in general și sunt atei care fac asta cu privire la anumiti zei, dar nu și cu privire la alții, față de care manifestă o lipsă de credință și nu o negare. Astfel, unei persoane îi poate lipsi credința în existența unui zeu, în timp ce neagă existența altui zeu. Definiția generală acoperă o plajă mai mare de posibile poziții printre atei și teiști. De asemenea, subliniază faptul că teiștii sunt cei care emit pretenția inițială. Definiția îngustă a ateismului ca negare a existenței zeilor, sau aserțiunea că nu există zei, este relevantă numai în contexte specializate, cum ar fi literatura filozofică.

Una dintre miciunile spuse adesea de către creștini este aceea că nu există o diferență semantică între lipsa credinței în existența zeilor și aserțiunea că zeii nu există.

A nu crede că ceva este adevărat nu înseamnă neapărat a crede că acel lucru este fals. Neacceptarea unei pretenții nu înseamnă nici a considera acea pretenție ca fiind falsă, nici a face aserțiunea că pretenția respectivă este falsă. Lipsa credinței înseamnă că recunosc posibilitatea (oricât de mică ar fi ea), dar nu văd vreun motiv pentru a crede că este adevărat. Aserțiunea că ceva nu există înseamnă că nu recunosc posibilitatea și că am motive să cred că ceva nu există.

Nu numai că a nu crede în ceva nu implică și credința că acel ceva este fals, dar în unele cazuri, în ciuda lipsei credinței în ceva, este nerezonabil a crede că acel ceva este fals. În alte cazuri, chiar dacă ceva este fals și într-adevăr nu există, nu se poate dovedi că este fals și că nu există. În momentul de față nu avem nici cea mai mică dovadă care să susțină existența stafiilor, zânelor, zeilor/zeițelor sau a speciilor de pisici hiperinteligente. Și chiar dacă niciuna dintre acestea nu există, ceea ce probabil că e adevărat, nu putem demonstra că ele nu există. Deci adevărul este că neacceptarea unei pretenții nu înseamnă nici credința că pretenția respectivă este falsă și nici asertarea că pretenția este falsă. De aceea, foarte puțini oameni fac aserțiunea că aceste lucruri nu există. Oamenii raționali, întregi la minte, vor scoate însă în evidență faptul că nu există probe consistente pentru a susține existența lor.

Teiștii spun această minciună pentru a susține o altă minciună: aceea că ateismul este o credință. Se încercă astfel deplasarea sarcinii probării unei afirmații de la cel care o susține la cel care se îndoiește de veridicitatea ei din lipsă de dovezi. Asta pentru că nu au dovezi care să ateste că zeul lor este adevărat, sau vreun motiv întemeiat pentru a crede în el și în cel mai bun caz încearcă să argumenteze că zeul lor nu poate fi infirmat. Aceasta este o tactică total lipsită de onestitate, dar și mai surprinzător este că pe teiști pare să nu-i deranjeaze lipsa argumentelor sau că cea mai bună tactică a lor este mincinoasă. Poate nu realizează că aceeași tactică funcționează și pentru existența spiridușilor, delfinilor supersonici și ciborgilor. Probabil că până și ei se întreabă ocazional de ce nu au dovezi și de ce trebuie să mintă atât de mult și de des.

A se vedea și:
Ateismul nu este religie
Ateism Agnostic & Teism Agnostic
Definiția ateismului în dicționar
Ateismul se bazează pe credință?
Gandirea critica

12 responses to “Definitia ateismului

  1. Pingback: Definiția ateismului în dicționar « Umanism Secular

  2. miha 2012-04-22 at 12:45

    “absenta credintei in existenta zeilor” ateistii repeta ad infinitum (tautologie curata)- acest refren pentru a justifica atacurile ad hominem tintite spre “irationali” venite din partea “oamenilor rationali intregi la minte” . also, deoarece nu exista perceptie obiectiva este improbabil sa nu te inseli.

    • Umanism Secular 2012-04-22 at 23:59

      Tautologia este repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte (ex: viața este viață, legea este lege, din nou încă o dată). A repeta înseamnă a spune, a face, a produce încă o dată (sau de mai multe ori) ceea ce a mai fost spus, făcut sau produs. Ad infinitum = la infinit. Nu imi dau seama ce ai vrut să exprimi folosind construcția „tautologie curată”. De asemenea, substantivul „ateiști” nu există în limba română, termenul fiind folosit doar ca adjectiv sau adverb.

      “absenta credintei in existenta zeilor” ateistii repeta ad infinitum (tautologie curata)- acest refren pentru a justifica atacurile ad hominem tintite spre „irationali”

      Simpla lipsă a credinței în existența zeilor nu va inspira o persoană să critice religia, credințele religioase sau teismul. A nu crede pur și simplu în existența vreunui zeu este insuficient pentru a determina o persoană să se implice în dezbateri cu teiștii despre natura zeilor sau despre cât de rezonabil este teismul. Nu tot ce face un ateu poate fi atribuit ateismului său – nici măcar acele lucruri care sunt conectate în vreun fel ateismului său. Devine mai clar dacă vorbim în loc despre teism. Unii teiști sunt creștini, însă a fi creștin nu derivă automat din a fi teist. Unii teișți se roagă, dar nu putem susține că asta face parte din definiția teismului. Nu tot ce fac teiștii este neapărat parte din definiția largă a teismului și se aplică tuturor teiștilor. Ateismul este doar absența credinței în existența zeilor, indiferent ce convingeri personale ar putea determina acțiunile unui ateu mai departe. De menționat și că ad hominem se referă la argumentul (greșit) prin care ideile unei persoane sunt respinse pe baza unor „defecte” ale acelei persoane, care nu au nicio legătură cu ideea prezentată de respectiva persoană. Nu se potrivește aici.

      deoarece nu exista perceptie obiectiva este improbabil sa nu te inseli.

      Poate că nu există mâncarea perfectă, însă există o diferență enormă între mâncare și otravă și nu este nevoie ca mâncarea perfectă să existe pentru ca noi să cunoaștem în mod obiectiv diferențele. Ceva argumente pentru existența lui Doamne-Doamne ai?

  3. miha 2012-04-26 at 02:11

    “ceva argumente pentru existenta lui Doamne-Doamne, ai?”, zici tu.
    a) exista tot felul de probleme indecidabile ,dar sunt unele mai grele decat altele?
    b).daca este posibil ca o fiinta omniscienta-rationala sa existe, atunci in mod necesar o fiinta omniscienta exista, stii de ce? pentru ca statutul modal al unei propozitii este un adevar necesar, deci nu trebuie sa presupunem ca singurele adevaruri necesare sunt cele pe care le putem dovedi (teorema complexitatii). orice contraargument adus acestui sistem de axiome este irational.

    • Umanism Secular 2012-04-26 at 21:05

      a) Neempiric nu înseamnă indecidabil. Înainte de a încerca să aflăm dacă existența lui Dumnezeu (sau mai bine zis unui dumnezeu) este sau nu decidabilă, ar trebui definit în mod riguros ce înseamnă Dumnezeu. Poziția oficială a Bisericii Catolice, spre exemplu, este că putem dovedi existența lui Dumnezeu cu ajutorul rațiunii, că rațiunea umană poate înțelege și dovedi că Dumnezeu este etern, infinit, bun, atotputernic etc.

      b) Există multe argumente împotriva dovezilor ontologice, cum ar fi: Existența precede esența, Insula lui Gaunilo, Nonexistența necesară, Existența nu este un predicat și Problema incoerenței.

      daca este posibil ca o fiinta omniscienta-rationala sa existe, atunci in mod necesar o fiinta omniscienta exista,

      Această versiune a argumentului ontologic, dată de Kurt Gödel, a fost demontată de către J. Howard Sobel, deși unele modificări plauzibile ale argumentului ar putea rezulta într-o versiune imună obiecției lui Sobel. De aceastea s-a ocupat C. Anthony Andersen.

      Și că tot ne amuzăm cu argumente ontologice:

        1. Crearea lumii este cel mai minunat eveniment cu putință.
        2. Meritul unei realizări este produs de (a) calitatea ei intrinsecă și (b) capacitatea creatorului ei.
        3. Cu cât este mai mare neputința (handicapul) unui creator, cu atât mai impresionantă este realizarea.
        4. Cel mai mare handicap pentru un creator ar fi ca el să nu existe.
        5. Prin urmare dacă am presupune că universul este produsul unui creator care există, atunci am putea concepe o ființă și mai mare — și anume aceea care a creat totul fără ca ea să existe.
        6. Pentru un Dumnezeu care există nu ar fi prin urmare o ființă mai mare decât tot ce putem concepe, deoarece un creator formidabil și incredibil ar fi un Dumnezeu care nu există.
        ergo 7. Dumnezeu nu există.
  4. miha 2012-04-27 at 13:30

    ..cunosc argumentul ontologic al lui Anselm (Kurt Gödel l a “sublimat”, cumva..) Deci “nu putem concepe o fiinta si mai mare”..intra in contradictie cu cele atribuite “fiintei maximale” (daca tot ne jucam de-a argumente ontologice)

    • Umanism Secular 2012-04-27 at 18:13

      În comentariul anterior nu am vorbit despre argumentul ontologic al Sf. Anselm (cu cea mai măreață ființa ce poate fi imaginată), ci chiar despre dovada ontologică a lui Kurt Gödel și criticile sale. Ce am postat eu la sfârșit este dovada filozofului australian Douglas Gasking că Dumnezeu nu există, o versiune a argumentului ontologic neintenționată ca fiind serioasă, ci având scopul de a ilustra problemele văzute de Gasking în argumentul ontologic.

      În opinia mea, nu încape îndoială că Gödel a fost un tip genial. Era și bun prieten cu Einstein, care îl admira mult. S-a făcut suficient de bine înțeles că acesta a fost un simplu exercițiu în logică modală, derivând dintr-un set specific de presupuneri. Aceste presupuneri pot fi supuse îndoielii. Spre exemplu, definiția lui Dumnezeu în accepțiunea lui Gödel nu are nimic de-a face cu noțiunea de zeitate. Cu alte cuvinte, a fost o axiomă aleasă în mod specific, atât pentru vaga legătura a sensului cu religia, cât si pentru abilitatea de a verifica restul dovezii. Dacă cineva l-ar defini pe Dumnezeu altfel – ființa care a făcut lumea în șapte zile, de exemplu – atunci dovada nu se mai aplică.

      Argumentul mi se pare infantil. Sunt foarte suspicios față de ideea că asemenea concluzii mărețe pot urma unor șiretlicuri de logomachie.

  5. miha 2012-04-27 at 21:08

    putea s -o faca in sapte ore (de asemenea nu are relevanta) daca discutam strict in granitele modalismului logic, amice. Biblia se citeste in Duh (duhovniceste) nu in litera. cat despre personajul Isus , argumentul sangelui ti se pare suficient de relevant? ca toti Apostolii (pe linie directa) si urmatorii lor (au fost ucisi, in imperiul roman, pers , India pana in Africa) sunt “atestati” istoric.

    • Umanism Secular 2012-04-28 at 01:12

      putea s -o faca in sapte ore (de asemenea nu are relevanta) daca discutam strict in granitele modalismului logic, amice.

      Prima obiecție este adusă argumentului ontologic chiar de către unul din contemporanii lui Anselm, un călugăr benedictin numit Gaunilo (Gaunilon) de Marmoutiers. Acesta a folosit analogia unei insule perfecte, sugerând că argumentul ontologic poate fi folosit pentru a demonstra existența a orice, prima din multele parodii menite să arate consecințele absurde ale acestui tip de argument. După cum bine ai observat, putem demonstra existența unui zeu care a creat lumea dând din nas sau a inorogului invizibil roz, monstrului zburător de spaghete etc.

      Nu pari să fi înțeles foarte bine cum stă treaba cu argumentele ontologice în logica modală, cu toate că aduci aceste lucruri în discuție. Argumentul ontologic modal este mai complex, însă nici cel formulat de Kurt Friedrich Gödel nu este lipsit de obiecții. Argumentele ontologice sunt curiozități filozofice interesante (pentru cine are prea mult timp liber și este pasionat de asemenea lucruri), dar este amuzant când un apologet chiar încearcă să utilizeze așa ceva drept argument solid. Sunt curios: tu chiar crezi în existența omuletului invizivil din cer, care urmărește tot ce faci, în fiecare minut al fiecărei zile?

      Biblia se citeste in Duh (duhovniceste) nu in litera.

      În locul muncii meticuloase de cercetare, mulți preferă cititul sincronic. Unii chiar întorc spatele cu totul oricărui studiu, susținând o așa-zisă „citire în Duh” a bibliei, prin care înțeleg o parcurgere a acesteia bazată doar pe inspirația personală, care este subiectivă și care este menită doar să hrănească o astfel de inspirație și nu să furnizeze vreun fel de înțelegere.

      Astfel de oameni caută înainte de orice să găsească in Bible Iisus-ul propriilor viziuni și să-și satisfacă sentimentele religioase spontane, fără ca acest mod de raportare la informația de acolo să aibă vreun fel de veridicitate.

      cat despre personajul Isus , argumentul sangelui ti se pare suficient de relevant? ca toti Apostolii (pe linie directa) si urmatorii lor (au fost ucisi, in imperiul roman, pers , India pana in Africa) sunt “atestati” istoric.

      Conform tradiției creștine, toți apostolii, cu excepția lui Ioan, au fost martirizați. Doar moartea lui Iacob, fiul lui Zebedeu, este descrisă în Noul Testament, detaliile celorlalte morți fiind subiect de legende pioase, mai mult sau mai puțin autentice. În unele cazuri există un consens al opiniilor, în timp ce în altele dovezile variază foarte mult și sunt inconsistente.

      Iuda Iscarioteanul, la început unul din cei 12 apostoli, a murit în timpul judecării lui Isus. Matei 27:5 spune că s-a spânzurat în timp ce în Fapte 1:18 se spune că a cazut „cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.”

      Și chiar dacă treaba cu apostolii ar fi fost fără îndoială adevărată, pretențiile divine sau supranaturale făcute despre Iisus în evanghelii nu ar fi devinit în vreun fel adevărate. După cum am explicat și aici, posibila existență a unor dovezi pentru un Iisus istoric nu dovedește nimic despre înmulțirea pâinilor și a peștilor, învierea, umblatul pe mare șamd, iar doctrina creștină și răul normalizat nu devin justificate. Și în cele din urmă, istoricitatea personajului este irelevantă pentru problema existenței unui dumnezeu.

  6. Pingback: Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz psihologic | Umanism Secular

  7. Pingback: Moralitate Religioasă | Umanism Secular

  8. Pingback: Argumentul Ontologic în Logica Modală | Umanism Secular

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: