Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Stiință vs. Religie (Partea II)


Dacă judecăm după experiența istorică, presupun că, deși vom găsi frumusețe în legile naturii, nu vom descoperi că viața sau inteligența au vreun statut special. Nu vom descoperi nici etaloane de evaluare sau moralitate, după cum nu vom găsi nici semne ale vreunui Dumnezeu căruia să-i pese de astfel de lucruri. Am putea găsi toate acestea în altă parte, dar nu în legile naturii.

Trebuie să admit că uneori natura poate părea mult mai frumoasă decât e strict necesar. Deși am înțeles cum penajul viu colorat al păsărilor a evoluat prin selecție naturală, e aproape irezistibil să nu-mi imaginez că toată această frumusețe a fost așternută în mod special pentru desfătarea noastră. Dar Dumnezeul păsărilor și al copacilor ar trebui să fie de asemenea Dumnezeul malformațiilor congenitale și al cancerului.

Oamenii religioși au luptat timp de milenii prin teodicee cu problema ridicată de existența suferinței într-o lume care se presupune că este condusă de către un Dumnezeu bun. Soluțiile găsite erau ingenioase și implicau diferite presupuse planuri divine. Nu voi încerca să polemizez în legătură cu aceste soluții, sau să mai adaug o explicație proprie. Doar gândindu-mă la Holocaust, mi-e imposibil a simpatiza cu încercările de justificare a căilor lui Dumnezeu. Dacă există vreun Dumnezeu care să aibă planuri speciale pentru oameni, atunci s-a chinuit foarte mult să-și ascundă grija față de noi. După mine, ar fi nepoliticos, dacă nu chiar lipsit de pietate să deranjăm un astfel de Dumnezeu cu rugăciunile noastre.

Nu toți oamenii de știință ar fi de acord cu viziunea mea „sumbră” asupra legilor naturale. Nu știu de niciunul care să susțină în mod explicit că există dovezi științifice pentru ființe divine, dar câțiva dintre ei pledează în favoarea statutului special al vieții inteligente în natură. Desigur, toată lumea știe că din rațiuni practice, biologia și psihologia trebuie studiate conform propriilor termeni și nu în termenii fizicii particulelor elementare, dar acesta nu este un indiciu al vreunui statut special pentru viață sau inteligență. Același lucru este valabil și pentru chimie sau hidrodinamică. Pe de altă parte, dacă am găsi vreun rol special pentru viața inteligentă în legile naturii, am putea concluziona că cel care a stabilit aceste legi a fost într-un fel, în mod special, interesat de noi.

Unii oameni de știință fac mare caz din faptul că anumite constante fundamentale au valori care par incredibil de potrivite pentru a favoriza apariția vieții inteligente în univers. Nu este clar încă dacă această observație se susține, dar chiar și dacă ar fi așa, nu implică în mod necesar existența unui plan divin. În câteva teorii cosmologice moderne, așa numitele „constante ale naturii” (cum ar fi masa particulelor elementare) variază de fapt de la un loc la altul sau de la o perioadă la alta sau chiar de la un termen al funcției undă a universului la altul. Dacă acestea ar fi fost adevărate, atunci, după cum am văzut, orice om de știință care studiază legile naturii ar trebui să trăiască într-o parte a universului în care „constantele naturii” iau valori favorabile evoluției vieții inteligente.

Să presupunem prin analogie că există o planetă numită „al doilea Pamânt”, identică din toate punctele de vedere cu a noastră, cu excepția faptului că pe această planetă omenirea a dezvoltat știința fizicii, fără a cunoaște însă nimic despre astronomie (de exemplu ne-am putea imagina că suprafața celui „de-al doilea Pământ” este în permanență acoperită de nori). La fel ca pe Pământ, studenții de pe noua planetă ar găsi tabele cu valori ale constantelor fundamentale la sfârșitul manualelor de fizică. Aceste tabele ar lista viteza luminii, masa electronului, etc și de asemenea o altă constantă „fundamentală” având valoarea de 1.99 calorii de energie pe minut pe centimetru pătrat, ce reprezintă energia care ajunge pe suprafața celui „de-al doilea Pământ” dintr-o sursă exterioară necunoscută. Pe Pământ, această constantă se numește „constantă solară” pentru că noi cunoaștem că respectiva energie provine de la Soare, dar pe „al doilea Pământ”, nimeni nu poate știi de unde provine această energie și de ce are acea valoare. Unii fizicieni de pe „al doilea Pământ” s-ar putea să remarce că valoarea observată a respectivei constante este uimitor de potrivită apariției vieții.

Dacă „al doilea Pământ” ar fi primit mult mai mult sau mult mai puțin de 2 calorii pe minut pe centimetru pătrat, oceanele s-ar fi evaporat sau dimpotrivă ar fi înghețat, privând astfel planeta de apă în stare lichidă și de orice alt mediu alternativ rezonabil în care să se poată dezvolta viața. Unii fizicieni ar fi putut concluziona că respectiva constantă de 1.99 calorii pe minut pe centimetru pătrat a fost minuțios stabilită de către Dumnezeu pentru folosul omului. Alți fizicieni mai sceptici de pe „al doilea Pământ” ar putea argumenta că astfel de constante vor fi în cele din urmă explicate pe baza unor legi naturale și că e doar un simplu accident și o chestiune de noroc faptul că au acele valori favorabile vieții. De fapt, ambele categorii s-ar înșela. Când locuitorii de pe „al doilea Pământ” dezvoltă în cele din urmă cunoștințe de astronomie, află că planeta lor primește 1.99 calorii pe minut pe centimetru pătrat deoarece, asemeni Pământului, e poziționată din întâmplare la o distanță de 150 milioane de kilometri față de o stea ce produce 5600 milioane de milioane de milioane de milioane de calorii pe minut, dar vor vedea și că există planete mai apropiate față de soarele lor, care sunt prea fierbinți pentru a întreține viață, planete mai îndepărtate care sunt prea reci pentru viață și fără îndoială, nenumărate alte planete ce orbitează în jurul altor stele, din care doar o mică parte sunt potrivite pentru viață. Dobândind aceste cunoștințe despre astronomie, fizicienii de pe „al doilea Pământ” vor înțelege în sfârșit că motivul pentru care ei trăiesc într-o lume care primește aproximativ două calorii pe minut pe centimetru pătrat, este doar faptul că nu există nicio altfel de lume în care ar putea trăi. În partea noastră de univers, noi am putea fi ca locuitorii de pe „al doilea Pământ”, înainte ca aceștia să fi dobândit cunoștințe de astronomie, dar cu alte părți de cosmos nedescoperite încă.

Vezi și:
Stiință vs. Religie (Partea I)
Dovezi ale creaționismului
Credința religioasă: un virus al minții ce se hrănește cu frică

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: