Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Anglia și Țara Galilor legalizează căsătoriile gay


say 'I do' to equal marriage

În ciuda zbieretelor demente conform cărora căsătoriile gay vor nutri poligamia, incestul și distrugerea a tot ce-i bun și pur, parlamentul britanic a legalizat casătoriile între persoanele de același sex, după ce regina Elisabeta a II-a a aprobat proiectul acestei legi. Purtătorul de cuvânt al Camerei Comunelor, John Bercow, a declarat că avizul regal a fost dat miercuri – a doua zi după ce proiectul de lege pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex în Anglia și Țara Galilor a fost aprobat de către Parlament. Aprobarea reginei a fost o formalitate, permițând ca de anul viitor persoanele de același sex să se poată căsători. Proiectul de lege permite cuplurilor gay să se căsătorească atât civil, cât și religios pe teritoriul Angliei și al Țării Galilor. De asemenea, va permite cuplurilor ce au intrat deja într-un parteneriat civil, să-și convertească relația într-o căsătorie.

Practicarea homosexualității în privat a fost considerată infracțiune în Marea Britanie, în mod surprinzător până în 1967. În 1954, matematicianul englez Alan Turing, candidat împreună cu John von Neumann la titlul de părinte al calculatorului s-a sinucis după ce a fost condamnat pentru infracțiunea de practicare în privat a homosexualității.

Căsătoria între persoanele de același sex este o problemă de egalitate a drepturilor civile pentru toți cetățenii unui stat. Chiar dacă astfel de căsătorii ar fi dăunătoare, egalitatea în drepturi trebuie respectată și pentru cuplurile gay, deși nu este adevărat sau cel puțin nu e demonstrabil că mariajul gay e dăunător. Dimpotrivă, există motive întemeiate pentru a crede că o astfel de legalizare este în beneficiul tuturor. Mai devreme sau mai târziu, căsătoriile între persoane de același sex vor fi la fel de legale și de recunoscute social ca și căsătoriile tradiționale în cupluri de heterosexuali. Pași majori în această direcție s-au făcut deja în unele tări „occidentale”. Căsătoria între persoane de același sex este recunoscută în 20 de țări, locuite de aproximativ un miliard de oameni în total. România va mai rămâne probabil în Evul Mediu o generație sau două, sub dominația bisericii homofobe române.

Vezi și:
Căsătorie între persoane de același sex
Nu există valori creștine

9 responses to “Anglia și Țara Galilor legalizează căsătoriile gay

  1. xyz 2013-07-19 at 08:37

    N-am nimic impotriva, dar chestia asta, sa fim seriosi, nu e pe lista de prioritati pt. Romania. Si-apoi cred ca vor trece pe putin 50 de ani pina va deveni legala, daca va deveni vreodata….

    • Umanism Secular 2013-07-19 at 09:49

      Pe lista de priorități a cui? A parlamentului? A societății civile? Drepturi egale pentru oameni nu este o prioritate? Dacă nu este o prioritate, să bifăm căsuța unde spune „lăsați persoanele de același sex să se căsătorească” și să trecem la treburi mai presante. Se poate rezolva într-o după-amiază. Adevăratul motiv pentru care căsătoria între persoane de același sex nu e tratată ca o prioritate este numărul mare de persoane ce se opun unei astfel de inițiative legislative. Nu are de-a face cu economia, ci mai degrabă cu procentul mare de oameni cu prejudecăți, ce sunt prea atașați de obiceiuri învechite și credințe religioase pentru a avea capacitatea de a recunoaște că nu e nimic în neregulă ca doi bărbați sau două femei să se căsătorescă. Dacă oamenii nu ar fi atât de homofobi în mod nejustificat, fără îndoială căsătoria între persoane de același sex ar fi una din cele mai importante și mai ușor de rezolvat probleme ale timpului nostru. Ar fi primul lucru de realizat pe ordinea de zi a parlamentului.

  2. ion 2013-07-19 at 09:36

    da, desigur…’drepturile omului’..
    http://news.sky.com/story/1111016/adopted-boy-sexually-abuse-by-gay-fathers
    cu pasi mici spre ‘victoria finala’.

  3. ion 2013-07-19 at 11:18

    ‘crestinismul ortodox ‘ se bazeaza pe dogme iar dogmele sunt imuabile dar si pe un simplu fapt usor de constatat; paritatea barbat/femeie in specia umana. homosexualitatea fiind o ‘abatere’ (nu spun boala..) de la legile naturale ale firii..dar se poate trata (doar cu vointa) dar nu asta se urmareste ci altceva..intrarea anormalului in normalitate iar a firescului natural in anormal. ia vezi aici ‘ex-gay pride’
    http://m.christianpost.com/news/first-ever-ex-gay-pride-month-to-be-held-in-dc-this-month-99184/
    scuze anticipat daca linkul e nefunctional. articolul il gasestti pe net

    • Umanism Secular 2013-07-19 at 12:46

      ‘crestinismul ortodox ‘ se bazeaza pe dogme iar dogmele sunt imuabile

      Avem motive pentru a considera că atât omnipotența, cât și omniprezența sunt intrinsec imposibile și de a sugera că la fel este și cazul perfecțiunii morale necesare. Alte imposibilități urmează din presupunerea unei asemenea combinații de atribute. Cât despre imuabilitatea dogmei, poți disconsidera Vechiul Testament (cu omorârea homosexualilor) dacă dorești, dar conform imuabilității, infailibilului cuvânt al lui Dumnezeu, sclavia este de asemenea sprijiniă în Noul Testament de către însuși Isus, fiul lui Dumnezeu cel intrupat. Ceva mai autoritar de atât nu găsești! Aș putea continua, nu numai despre instrucțiunile clare cum să-ți bați sclavii. Să îmi zici dacă vrei să vorbim despre idioțenia unei doctrine imuabile și îți voi îndeplini dorința.

      dar si pe un simplu fapt usor de constatat; paritatea barbat/femeie in specia umana. homosexualitatea fiind o ‘abatere’ (nu spun boala..) de la legile naturale ale firii..

      Dar ce se poate spune despre comportamentul religios? De ce postesc, îngenungiază, se auto-flagelează, dau din cap maniacal în fața unui zid sau din mâini în fața unei clădiri, pornesc războaie și se complac în practici costisitoare, ce le irosesc viața, iar în cazuri extreme chiar îi ucid?

      În timp ce există persoane ca tine, care susțin poziția conform căreia activitatea homosexuală este nenaturală (făcând un apel la natură) sau disfuncțională, cercetările arată că homosexualitatea este un exemplu de variație normală și naturală în sexualitatea umană și nu este prin ea însăși o sursă pentru efecte psihologice negative.
      http://new.paho.org/hq/index.php?option=com_content&task=view&id=6803&Itemid=1926

      dar se poate trata (doar cu vointa) dar nu asta se urmareste ci altceva..intrarea anormalului in normalitate iar a firescului natural in anormal. ia vezi aici ‘ex-gay pride’

      Mișcarea ex-gay există de prin 1970, încercând să „vindece” homosexualitatea prin religie, sau spălare de creier (cum dorești). Astfel de pretenții au fost întâmpinate cu o rezistență solidă din partea grupărilor susținătoare gay și a organizațiilor de sănătate mintală, datorită presupunerilor nefondate, conform cărora homosexualitatea poate fi „tratată” prin terapie și din cauza potențialului dăunător pe care astfel de terapii îl au asupra sănătății mintale a tinerilor LGBT, incluzând instanțe din ce în ce mai numeroase de sinucideri și depresie.
      http://www.nytimes.com/2009/08/06/health/06gay.html?_r=1&ref=us

      Promisiunile lor de terapie prin inversare se bazează pe ceea ce pretind ei că sunt povești de succes sau absolvenți ce trăiesc în situații heterosexuale, ceea ce sunt atât și nimic mai mult – dovezi anecdotice – nicio dovadă substanțială că homosexualitatea ar putea fi tratată nefiind găsită. Mulți susțin că astfel de clienți „reparați” trăiesc în stiuații hetero, dar și în abstinență. „Frica, adesea în combinație cu dependența financiară, continuă să joace un rol important în deciziile unor tinerii gay de a intra în programe ex-gay,” scrie Joseph Erbentraut, reporter EDGE Boston.
      http://www.edgeboston.com/index.php?ch=news&sc=&sc2=features&sc3=&id=94784

      Nu știu de ce sunt creștinii atât de obsedați cu orientările sexuale private, cum ar fi homosexualitatea, care nu interferează cu viața nimănui. Un creștin evanghelic, precum Cristian Voiculescu, mi-a răspuns invocând autoapărarea, că cetățenii nevinovați sunt în pericol de a deveni victime colaterale când zeul suprem va decide să radă un oraș printr-un dezastru natural. Eu cred că mai bine am trata asta. Tu ce părere ai?

  4. ion 2013-07-19 at 14:27

    hai s-o luam invers ca pe urma iti raspund dar intai tu; daca eu (barbat hetero, normal) m’as plimba pe strada in oras dezbracat la pwla goala, ce as pati?..este ca as fi legat si dus la balamuc?
    ei afla ca homosexualii..nu-i asa?..normali.si ‘sanatosi la cap’…sunt incurajati de anumite state (alea ‘tolerante’) sa practice ‘sportul’ asta extrem in vazul copiilor..
    http://www.maggiesnotebook.com/2013/02/photo-of-the-day-pride-for-what/
    poza face cat o mie de cuvinte

    • Umanism Secular 2013-07-19 at 21:57

      daca eu (barbat hetero, normal) m’as plimba pe strada in oras dezbracat la pwla goala, ce as pati?..este ca as fi legat si dus la balamuc?
      ei afla ca homosexualii..nu-i asa?..normali.si ‘sanatosi la cap’…sunt incurajati de anumite state (alea ‘tolerante’) sa practice ‘sportul’ asta extrem in vazul copiilor..
      http://www.maggiesnotebook.com/2013/02/photo-of-the-day-pride-for-what/
      poza face cat o mie de cuvinte

      Faci o falsă corelație. Ce vezi tu în poză se numește nudism, nu gay și nu știu ce dovezi ai tu că țările dezvoltate își încurajează cetățenii, indiferent de orientarea sexuală, să umble dezbrăcați pe stradă. O altă premisă nedemonstrată de la care ai plecat, preluând informații fără să le verifici, este că fiind gay ajungi să participi la maratoane nud. Și probabil că nu ai fi dus la balamuc, ci ai lua o amendă de 200 lei de la poliția locală, dacă te-ai abate de la traseu sau ceva în genul acesta.

      Oricum încercarea de argument a fost patetică. Poza este făcută la un eveniment numit Bay to Breakers în 2010. Bay to Breakers este un maraton anual ce are loc în San Francisco, California, evenimentul făcându-se cunoscut și prin faptul că mulți participanți poată costume, în timp ce alții aleargă dezbrăcați (cu excepția încălțămintei), indiferent de gen și orientare sexuală, special ca să îi oftice pe creștinii ortodocși răsăriteni, se pare.

      Măcar acum știm de unde e poza, după ce a trebuit să mai căutăm niște cuvinte pe net ca să o putem pune în context, deși valorează 1000 de cuvinte. Din moment ce ne-am lămurit fără să tragem concluzii ca niște ciumpalaci religioși, dacă ești împotriva unui maraton din SUA unde se permite și nudidatea, atunci ai greșit blogul, pentru că nu despre asta este vorba aici. Și pentru că uneori îmi place să hrănesc ocazionalul troll religios, iată ce am găsit despre nuditatea părinților în fața copiilor.

      Mulți oameni stau dezbrăcați în propria grădină sau casă, singuri sau împreună cu membrii familiei, în mod ocazional sau ca un stil de viață. Există diferențe de opinie privind oportunitatea și măsura în care părinții ar putea sta dezbrăcați în fața copiilor sau în ce măsură copiii ar putea sta dezbrăcați în casă față de membrii familiei și vizitatori. Într-un review din 1995, Paul Okami a concluzionat că nu există nicio dovadă concretă a efectului negativ al expunerii la nuditatea părinților. Trei ani mai târziu, echipa sa a finalizat un studiu de 18 ani, conform căruia o astfel de expunere poate avea chiar ușoare efecte benefice mai ales pentru băieți.

      Childhood exposure to parental nudity, parent‐child co‐sleeping, and “primal scenes”: A review of clinical opinion and empirical evidence

      Title: Early childhood exposure to parental nudity and scenes of parental sexuality
      (‘primal scenes’): an 18-year longitudinal study of outcome
      Author: Paul Okami, Richard Olmstead, Paul R. Abramson, Laura Pendleton
      Publication: Archives of Sexual Behavior. Volume: 27. Issue: 4

      Îți recomand niște nudism ortodox, poate și un pic de alergat la următorul maraton din București. Next!

  5. Pingback: Irlanda legalizează căsătoriile gay | Umanism Secular

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: