Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Moralitate Religioasă


Cu ocazia zilei internaționale a blasfemiei repun în discuție „moralitatea” religioasă. Partizanii rugăciunii aduc unele argumente în apărarea proprie. Aceștia susțin că prin rugăciune sunt inspirate „valori morale” copiilor. Cercetătorul Gregory S Paul a organizat în 2005 un studiu detaliat pentru a afla dacă rata crimelor și a violurilor crește pe măsură ce gradul de religiozitate scade. A observat exact opusul. Din acest studiu comparativ internațional a rezultat că probabilitatea de a fi înjunghiat sau violată crește împreună cu gradul de religioazitate al unei țări. Nu putem stabili neapărat o relație de cauzalitate, însă pretenția religioșilor se duce de râpă cu astfel de date statistice.

Dacă cineva ar aplica ad litteram normele morale prescrise explicit în Bible, Coran și Tora, ar trebui să-i omoare pe toți cei care comit adulter, sunt homosexuali, apostați sau copii neascultători și ar ajunge la închisoare. Din fericire, marea majoritate a teiștilor religoși au decis de mult timp să nu mai ia în considerare un calup important din „cuvântul Domnului”, deoarece este evident îngrozitor și au hotărât să-l citească metaforic. Dar mergând pe acest principiu trebuie ca majoritatea textelor biblice să fie considerate metafore înainte de a putea ajunge la câteva lecții afabile despre cum să fim buni între noi. Nu am putea obține lecțiile despre amabilitate din altă parte, fără a mai trece prin elucubrațiile metafizice și prin interminabilele porunci de a ne omorî prietenii?

Înclin să presupun (cu unele dovezi, deși ar putea fi simplist să trag concluzii astfel) că sunt foarte puțini atei în închisori. Nu pretind neapărat că ateismul duce la creșterea moralității, deși umanismul – sistemul de etică ce se asociază de multe ori cu ateismul – probabil că are acest efect. Există de asemenea o probabilitate foarte mare ca ateismul să contracareze impulsurile criminale întrucât se asociază cu o educație, inteligență* și capacitate de reflecție superioare. Este cert că datele obținute în urma unor astfel de cercetări nu susțin punctul de vedere larg răspândit, conform căruia ar exista o corelație pozitivă între moralitate și religiozitate. Dovezile corelative nu sunt niciodată concludente, dar datele prezentate de către Sam Harris în Scrisoarea sa către o Națiune Creștină sunt totuși izbitoare.

Majoritatea oamenilor reflexivi ar fi de acord că moralitatea în absența poliției este cumva mai morală decât orice altă presupusă moralitate, care dispare imediat ce poliția face grevă sau camera spion este oprită, indiferent dacă vorbim despre o cameră spion reală, monitorizată de către secția de poliție sau una imaginară în „ceruri”.

*O meta-analiză a 63 de studii științifice, din 1928 până în prezent, a concluzionat că persoanele religioase sunt mai putin inteligente decât cele nereligioase – doar 10 din 63 de studii arată o corelație pozitivă între inteligență și religiozitate

Vezi și:
Nu există valori creștine
Izbăvirea prin expiere indirectă
Ateism, Moralitate și Religie
Moralitatea
Ateismul nu a omorât pe nimeni
Blasfemie! Blasfe-ție! Blasfe-tuturor!

10 responses to “Moralitate Religioasă

  1. andrei 2013-09-30 at 23:59

    Mie nu imi plac argumentele si studiile astea pentru ca incearca sa gaseasca o scuza ateismului. Realitatea e ca suntem niste maimute violente cand trecem dincolo de grupul preferat, iar faptul ca cu, sau fara religie am fi mai mult sau mai putin violenti e irelevant. Toti suntem salbatici cand nu e vorba de familie, intelegand prin familie fiecare ce vrea. Iar daca familia e religie si ca religiosii sunt familisti cu tribul ma lasa rece, la fel cum ma lasa rece psihopatii care sunt familisti cu alti psihopati.

    • Umanism Secular 2013-10-01 at 20:42

      Nu încearcă să găsească o „scuză” (pentru ce?), ci să afle adevărul și realitatea nu este că „suntem niște maimuțe violente”. Ființele umane se disting de alte primate prin locomoția bipedă și în mod special prin creierul mai mare, cu neocortexul său mai dezvoltat, cortexul prefrontal și lobii temporali, ce ne permit nivele crescute de raționament abstract, limbaj, rezolvarea problemelor și cultură prin deprinderi sociale.

      Tora, Biblia și Coranul incorporează tribalismul, incluzând autoritatea și chiar obligația de a-i ucide pe cei ce aparțin altor triburi sau religii. Religia facilitează crima. Într-o lume unde religioniștii omoară pentru niște mituri, este esențial ca umaniștii și gânditorii liberi să se ridice și să vorbească adevărul. Tribalismul este redus la tăcere de către creații umane precum comunități diverse cu structuri complexe și valori ce tind spre universalitate. Asta se numește civilizație. Triumful civilizație este de a transcede distorsiunile cognitive. Atunci când diversitatea este îmbrățișată și efortul este colaborativ, productivitatea și creativitatea pot fi îmbunătăție, după cum spune și profesorul Todd Pittinsky de la Harvard în Us Plus Them.

  2. Flavius 2013-10-01 at 08:23

    S-ar putea sa gresesc, dar dupa parerea mea prevenirea crimelor si violurilor (de exemplu) nu se numara printre “valorile morale” cele mai importante pe care religia le promoveaza. Sigur ca preotii/credinciosii pretind ca respecta porunci precum “nu ucide” sau “nu fura”, dar nu acestor aspecte de acorda cel mai mare interes.
    In practica, prin “valori morale” ei inteleg de cele mai multe ori lucruri precum opozitia fata de homosexualitate, respingerea avorturilor si sexului premarital, promovarea a ceea ce ei numesc “familia traditionala”, loialitatea fata de propria religie (in cazul Romaniei, cel mai frecvent aceasta e ortodoxia), de multe ori nationalism/rasism/izolationism (cateodata camuflat prin formule tipic religioase sau apelul la istorie).
    In comparatie cu importanta acordata acestor teme, problemele reale precum crimele, violurile, coruptia, etc aproape ca sunt ignorate.
    Aceste aspecte cred eu ca sunt una din cauzele pentru care gradul de religiozitate nu inseamna si o reducere o infractionalitatii (ci de cele mai multe ori se intampla exact invers). Desi nu vor recunoaste niciodata deschis, pentru multi religiosi un viol sau o crima sunt evenimente mai putin importante (si mai scuzabile) decat atitudinea cuiva fata de homosexualitate sau avorturi.

    • Umanism Secular 2013-10-01 at 20:56

      Le blasphème n’est pas un crime. „Păcatul” nu este un concept moral, ci un set arbitrar de reguli fără vreo justificare validă pentru care ar trebui luat în seamă. Intoleranța, ura, aroganța, egoismul, josnicia, rasismul, frica, iraționalitatea, segregarea, inegalitatea și persecuția sunt rezultate ale credinței religioase. Raționalitatea și raționamentul pe bază de consecință sunt singurele remedii pentru virusul religios.

  3. ion 2013-10-01 at 11:56

    pai daca vrei sa discutam ‘stiintific’. pe statistica, pe cifre seci.. ia cantareste la cantar numarul de atei ucisi pentru ‘necredinta’ lor si numarul credinciosilor ucisi pentru credinta lor..voi astia..’ateii’..puneti in balanta numarul credinciosilor budisti ucisi de ATEUL Pol Pot (ca sa nu dau exemple de crestini..) mie-mi rezulta ca nu sunteti un ‘pericol’ pentru NIMENI..si dracii rad de voi si nu se decid..

    • Umanism Secular 2013-10-01 at 20:12

      pai daca vrei sa discutam ‘stiintific’. pe statistica, pe cifre seci.. ia cantareste la cantar numarul de atei ucisi pentru ‘necredinta’ lor si numarul credinciosilor ucisi pentru credinta lor.

      Nimic din ceea ce privește ateismul nu duce la genocid și crime împotriva umanităţii: nimeni nu a omorât în numele lipsei credinței (ateismului). Dar milioane au fost uciși de către persoane religioase și milioane au fost uciși pentru că erau atei. Și singurii religioși uciși pentru credințele lor idioate, sunt cei uciși de către alti ciumpalaci care nu agreau credințele tembele ale celorlalți. Din moment ce ateismul nu are o dogmă este dificil să găsim o legătură cauzală între ateism și comportamentul imoral sau predispunerea la comiterea de atrocități. Este adesea mult mai ușor să găsești o cauză ce-și are rădăcinile într-o credință a făptașului.

      …voi astia..’ateii’..puneti in balanta numarul credinciosilor budisti ucisi de ATEUL Pol Pot (ca sa nu dau exemple de crestini..)

      Stalin, Hitler și mulți alți tirani au purtat mustață. Mustața cauzează genocid! Milioane au murit în Rusia și China sub guverne comuniste, atee și nașpa. Nu au fost uciși în numele ateismului? Nu, concluzia nu reiese din premisă. Ateismul în sine nu este un principiu, o cauză, filosofie sau un sistem de credințe în numele căruia oamenii să se lupte, să moară sau să ucidă. A fi omorât de către un ateu înseamnă a fi omorât în numele ateismului cam în aceeași măsură cu a fi omorât de o persoană înaltă în numele înălțimii. Dacă vrei motivele pentru care au fost uciși acești oameni, studiază istorie. Voi ăștia.. religioșii…

      Mao, Stalin și Pol Pot nu credeau în existența zeilor, dar acesta nu era singurul lucru pe care îl aveau în comun: toți trei erau asiatici (dpdv geografic), bărbați, criminali și… comuniști. Fiecare lider comunist a purtat pantaloni la un moment dat. Pantalonii au cam aceeași relevanță în ceea ce privește crimele în masă precum ateismul și prezintă o corelație mult mai puternică atât pentru criminali în masă religioși, cât și nereligioși.

      Este un fapt că atunci când oamenii sunt uciși în masă de către un regim „ateu”, nu este „în numele” ateismului. Așa ceva este absurd, o idee cretină. Dar atunci când oamenii sunt uciși în masa de către un grup religios, este aproape întotdeauna în mod explicit sub stindardul numitei religii (motive religioase sunt înaintate de către cei ce comit crimele).

      Comentariul tău nu este altceva decât o proastă reiterație a unui mit demontat de mii de ori până acum. Dacă te uitai la secțiunea „Vezi și” înainte de a scrie o prostie în mod instinctual, ai fi văzut că am tratat deja mizeria de argument prin 2011: https://umanismsecular.wordpress.com/2011/11/11/ateismul-nu-a-omorat-pe-nimeni/

      Stalin și Mao nu au comis atrocități din cauza ateismului lor. Pe de altă parte, în cazul Inchiziției putem spune că atrocitățile comise au avut loc din cauza doctrinei bisericii și a gândurilor/acțiunilor celor considerați ca fiind eretici. Creștinismul poate fi blamat în această instanță, în timp ce în exemplul de mai sus ateismul nu poate fi condamnat pentru așa ceva.

      https://umanismsecular.wordpress.com/2011/11/11/ateismul-nu-a-omorat-pe-nimeni/#comment-6

  4. Pingback: Religia este dăunătoare societății: atitudinea față de femei | Umanism Secular

  5. Pingback: Islamul – Religia Păcii | Umanism Secular

  6. Pingback: Teologie feministă | Umanism Secular

  7. Pingback: Incendiul din clubul Colectiv și reacția fundamentaliștilor creștini | Umanism Secular

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: