Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Autoritarianism religios


Istoria umană este caracterizată de o iluminare morală treptată. De-a lungul timpului am devenit mai puțin violenți, mai puțin xenofobi, mai toleranți, mai dedicați idealurilor democrației și egalității. Bineînțeles, progresul moral este dureros de încet, cu multe stagnări și regres local și mai avem cale lungă de străbătut. Însă este greu de negat că lumea în care trăim astăzi este mai lipsită de prejudecăți și mai pașnică față de acum cinci sute de ani sau chiar acum o sută.

Religia este o excepție notabilă față de acest trend al progresului. Raționamentul moral secular, fondat pe considerente de corectitudine și bunătate umană, permite o continuă autoîndoială și îmbunătățire pe măsură ce grupurile mai puțin privilegiate devin mai vocale și cer să se facă dreptate și ne atrag atenția asupra răului pe care îl treceam cu vederea. La polul opus, doctrinele imuabile ale religiei se vor a fi superioare scepticismului. Chiar dacă vedem mai departe sau cunoaștem mai multe decât clericii care au născocit doctrinele respective, multe autorități religioase ne spun că ar trebui să ne supunem voința și să credem orbește.

Rezultatul este că, în majoritatea cazurilor, progresul moral a lăsat bisericile în urmă. Asemeni apei care se retrage lăsând pietrele odată scufundate descoperite și uscate pe țărm, doctrinele arhaice ale religiei conservatoare sunt din ce în ce mai izolate și mai expuse ca niște absurdități imorale și crude ce sunt. Acest lucru a dus la conflict și disensiune în rândurile hoardelor religioase, pentru că unii din religioșii ce au crescut în era modernă observă contradicțiile dintre ceea ce sunt învățați să creadă și ceea ce știu că este drept și inevitabil ajung în conflict cu autoritățile religioase ce sunt pornite să impună vechile reguli cu orice preț.

De-a lungul vremurilor, aproape toate denominațiile au privit disprețuitor oamenii care au formulat întrebări incomode și care au insistat să le pună cu voce tare. Persoanele care au obținut un statut și putere în structurile existente ale bisericii nu vor tolera așa ceva.

Acesta este motivul pentru care putem spune că religia nu este doar fundamental conservatoare, ci și antidemocratică. Pe lângă câteva excepții rare, în religie se susține că voia zeului suprem este livrată prin revelație divină: este oferită anumitor oameni, în anumite locuri și anume timpuri și nu altora. Dacă așa ceva s-ar adeveri – dacă ar exista oameni care se află în posesia unor adevăruri speciale, importante, pe care nimeni altcineva nu le-ar putea descoperi vreodată – atunci se presupune că acele persoane ar fi calificate în mod unic să ne spună nouă celorlalți cum să ne trăim viețile.

Însă această așteptare se lovește de realitatea factuală, lucru ce poate fi observat chiar și în rândul persoanelelor religioase care cred că liderii lor au o înțelegere specială a voinței zeității locale, dar care în mod aparent consideră că doctrina bisericii ar trebui supusă votului.

Consider psihologia ca fiind mai puțin absurdă ca astrologia, însă nu am cum să o plasez în rândul biologiei, fizicii, chimiei șamd. Psihologia în sine își pune întrebarea dacă este sau nu o știință. Cu toate acestea, am remarcat o nouă metaanaliză, referitoare la posibile corelații între convingerile religioase și trăsături nefericite precum autoritarianismul și etnocentrismul:
http://psycnet.apa.org/index.cfm?fa=buy.optionToBuy&id=2011-10474-001

Autorii articolului subliniază în concluzia sa existența unei corelații puternice între fundamentalism și autoritarianism, etnocentrism, militarism și prejudecată. Aceste corelații ar însemna că fundamentaliștii sunt adesea mai „predispuși la a se supune autorității, agresivi față de cei înclinați spre a supune îndoielii autoritatea și mai dornici de a îmbrățișa standarde societale percepute ca fiind stabilite de o autoritate”. Pe de altă parte, „credincioșii flexibili” sunt mai puțin întinați de autoritarianism și prejudecată.

O altă corelație puternică ar exista între fundamentalism și etnocentrism:
„Cu privire la conceptele înrudite de etnocentrism și prejudecată, fundamentalismul a fost asociat cu o mentalitate de noi-împotriva-lor și cu o prejudecată față de grupurile ale căror valori, orientări sexuale sau etnii tind să devieze de la normele fundamentaliste. Pe de altă parte, religioșii flexibili tind spre a nu se asocia cu măsurile de discriminare și prejudecată. Fundamentalismul a fost de asemenea corelat cu susținerea intervenției militare în alte zone. Principala țintă a fundamentaliștilor rămân homosexualii și/sau homosexualitatea.”

Indiferent dacă ne încredem sau nu în studiul respectiv, rezultatele nu sunt surprinzătoare. Este normal ca erodarea autoritarianismului grobian și a prejudecatății sexuale să necesite atenuarea fundamentalismului religios.

Însă realitatea din spatele acestor „stereotipuri confirmate” este mult mai serioasă. Gândiți-vă de ce permite fundamentalismul o „furtună perfectă” împotriva virtuților civice de bază și a principiilor democrației. Combinând rigiditatea intelectuală, preferința pentru autoritatea strictă, prejudecata împotriva celorlalți și dispoziția de a folosi puterea militară, fundamentalismul este conectat cu dispoziția de a impune o singură și îngustă viziune de viață asupra tuturor celorlalți, cu forța dacă este nevoie. Nu este doar o gândire nesănătoasă, este o epidemie politică. Acestea nu sunt valori democratice. Fundamentalismul este drumul sigur către tiranie și fascism (FASCÍSM s. n. Ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, caracterizându-se prin naționalism extremist, misticism, violență, cultul forței, intoleranță față de alte partide, promovarea rasismului etc).

Vezi și:
Authoritarianism, religious fundamentalism, and the human prefrontal cortex https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22612576

4 responses to “Autoritarianism religios

  1. Ioan 2014-09-04 at 05:47

    ‘pincipala tinta a fundamentalistilor raman homosexualii si/sau homosexuaitatea’
    oricat ai politiza/ideologiza tu ‘homosexualitatea’ este o boala pshica (deranj mintal) si/sau tulburare organica ceva contra naturii daca astia sunt ‘normali’ atunci si cei de la Balaceanca sunt normali..

    http://www.demotix.com/photo/2230568/nude-exposure-during-national-gay-parade-2013-madrid

    • Umanism Secular 2014-09-07 at 10:31

      Ai mai scris niște aiureli similare pe postarea “Anglia și Țara Galilor legalizează căsătoriile gay“, pe vremea când postai ca ion, în loc de Ioan, însă cu aceeași adresă de mail: ioan@gmail.com.

      Deși refuzi în continuare să oferi dovezi sau explicații, mi-ai răspuns atunci că ura creștin ortodoxă împotriva homosexualilor și acum citez din comentariul tău de pe 19/07/2013, 11:18, „se bazeaza pe dogme iar dogmele sunt imuabile dar si pe un simplu fapt usor de constatat; paritatea barbat/femeie in specia umana. homosexualitatea fiind o ‘abatere’ (nu spun boala..) de la legile naturale ale firii.” La fel cum conform imuabilității infailibilului cuvânt al lui Dumnezeu, sclavia este de asemenea sprijiniă în Noul Testament de către însuși Isus, fiul lui Dumnezeu cel intrupat. Am înțeles acum la ce se referă „moralitatea religioasă”.

      Atunci nu ți-am scris că apelul la natură este o greșeală de argumentare (tactica retorică în care se propune că un lucru este bun pentru că e „natural” sau rău pentru că este „nenatural”). Dacă ții să perseverezi în a fi preot, poți continua să bazezi concluzii pe argumentări greșite și să le postulezi ca fiind mai presus de critică. Află că homosexualitatea se întâlnește în natură, însă un om mai puțin preot nu va spune că homosexualitatea este naturală -> deci homosexualitatea este ok. Nu așa se argumentează o poziție. Dacă vrei să te informezi despre acest subiect în loc să mănânci rahat pe blogul meu, mai bine deschizi o pagină de wikipedia, liberă de murdăria doctrinală și bazată pe dovezi în loc de dogme și credințe nebunești: https://en.wikipedia.org/wiki/Homosexuality

      În rest, poți reciti răspunsul meu inițial, pentru că nu îmi voi pierde vremea să tastez din nou aceleași lucruri. Vino cu dovezi dacă vrei să îți justifici afirmațiile, nu cu vreo dogmă absurdă a bisericii tale și credințe bazate pe doctrine și erori de argumentare. Nu e suficient să spui că așa scrie în dogmă. Preotule! Dogma este (conform definiției) o învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii. Eu cred că tu refuzi să o supui criticii. De aceea, legea religioasă amenință drepturile omului: „daca astia sunt ‘normali’ atunci si cei de la Balaceanca sunt normali”. Nu faci decât să confirmi ce am scris în articol.

      Aceasta este adevărata oroare a religiei: faptul că le permite unor oameni cumsecade, zdraveni, să creadă cu sutele de milioane ce numai nebunii ar putea crede pe cont propriu. Dacă te trezești mâine crezând că rostirea câtorva cuvinte înainte de a-ți mânca clătitele este suficientă pentru a le transforma în trupul lui Elvis Presley, înseamnă că ți-ai pierdut mințile. Însă atunci când crezi, mai mult sau mai puțin același lucru, cu privire la o bucată de pâine și Trupul Mântuitorului, ești doar creștin.

      Și dacă e greu pentru tine să deschizi răspunsul meu anterior, preferând să tastezi aceleași mizerii pe fiecăre postare nouă, atunci voi copia de fiecare dată paragraful din încheierea comentariului respectiv:

      Nu știu de ce sunt creștinii atât de obsedați cu orientările sexuale private, cum ar fi homosexualitatea, care nu interferează cu viața nimănui. Un creștin evanghelic, precum Cristian Voiculescu, mi-a răspuns invocând autoapărarea, că cetățenii nevinovați sunt în pericol de a deveni victime colaterale când zeul suprem va decide să radă un oraș printr-un dezastru natural. Eu cred că mai bine am trata asta. Tu ce părere ai?

    • Umanism Secular 2014-09-07 at 10:44

      Scârboșenie ești tu Ioane. Asta ar trebui să fie o altă poză care face cât-o-mie-de-cuvinte™ conform religiei tale idioate, corect? Ți-am scris mai demult un răspuns, când mi-ai lăsat în secțiunea de comentarii un link spre maratonul Bay to Breakers, unde unii aleargă dezbrăcați, indiferent de gen și orientare sexuală, special ca să îi oftice pe creștinii ortodocși răsăriteni. Faci o falsă corelație. Ce vezi tu în poză s-ar putea numi nuditate în public, iar pe mine mă deranjează mai mult fundamentaliștii religioși decât nudismul în public, pe care oricum nu l-am „politizat” și „ideologizat” în această postare. Preotule! Există grupuri care nu au legătură cu LGBT și care promovează justiția socială prin proteste publice nonviolente ce implică teatru de stradă sau nuditate pentru atragerea atenției împotriva injustiției și imoralității războiului. PETA este o altă organizație care utilizează nuditatea în acest scop.

      Dacă nu ai fi fost atât de preot, ai fi citit descrierea de pe linkul pe care mi l-ai dat, adică adresa următoare: http://www.demotix.com/photo/2230561/nude-exposure-during-national-gay-pride-parade-2013-madrid

      …Unde scrie în felul următor:
      Some people exposed themselves during the National Gay Pride Parade 2013. A small group of naturalists were protesting against Homophobia. The theme of the parade for 2013 was ‘Youth without closets – Jóvenes sin armarios’.

      Nu știu cât de adevărat este ce scrie acolo, dar „zice” în felul următor: un grup mic de naturiști protestează împotriva unui mare grup de homofobi. Scopurile pe care și le-au propus sunt de a crește vizibilitatea comunității LGBT, de a cere o recunoaștere a cetățeniei lor, de a lupta împotriva discriminării și prejudecății și de a spori atenția societății asupra diversității sexuale. Să le pupi cururile!

      Îți recomand și următoarele linkuri:
      https://en.wikipedia.org/wiki/Nudity_and_protest
      https://en.wikipedia.org/wiki/Breasts_Not_Bombs
      https://en.wikipedia.org/wiki/Clothing-optional_bike_ride

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: