Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Religia – piață neagră pentru iraționalitate


Christopher Hitchens scria, cu elocvență și candoare, că „religia este violentă, irațională, intolerantă, aliată rasismului, tribalismului și bigotismului, învestește ignoranța și este ostilă față de gândirea liberă, disprețuitoare față de femei și coercitivă față de copii”.

Acest stufos rechizitoriu nu are nevoie de susținere din partea mea, ținând cont de faptul că dovezi pentru valoarea sa de adevăr ne covârșesc de secole. Religia este o silnicie, nu o alegere. La fel cum o persoană nu se poate speria inenționat pe sine însuși, o persoană nu poate crede în mod conștient o afirmație bazată pe dovezi slabe. Dacă te îndoiești, atunci imaginează-ți că auzi următoarea relatare a unei decizii luate de Anul Nou:

„Anul acesta mi-am jurat că voi fi mai rațional, însă spre sfârșitul lunii ianuarie am realizat că am revenit la vechile mele obiceiuri, de a crede lucruri pe motive neîntemeiate. În acest moment cred că fumatul este inofensiv, că vecinul meu mort va reveni la viață în viitorul apropiat și că Angelina Jolie îmi este hărăzită mie, pentru simplu motiv că aceste credințe mă fac să mă simt bine și oferă un sens vieții mele”.

Nu așa funcționează însă creierele noastre. Pentru a crede o afirmație, trebuie să credem înainte că este adevărată. Această constrângere asupra gândirii noastre a prezentat întotdeauna o problema pentru religie. Fiind burdușite cu idei neverosimile, cele trei mari monoteisme au fost nevoite să găsească o cale de a eluda rațiunea, fără a o repudia însă. Manevra recomandată este adesea numită „credință” și se pare că într-adevăr funcționează. Credința permite unei persoane să se autoconvingă că își menține standardele raționalității în timp ce le oropsește. Există un stimulent puternic de a nu observa că ești implicat în acest subterfugiu pentru că, bineînțeles, a observa acest lucru înseamnă a cădea la examen. După cum se știe, acrobațiile cognitive de acest gen pot fi facilitate de prezența altor persoane cu preocupări similare. Uneori este nevoie de un sat întreg pentru a te minți singur…

În sprijinul acestei nobile cutezanțe, toate religiile au creat o piață neagră pentru iraționalitate, unde oamenii similari în gândire pot schimba transparent motive proaste pentru a-și susține credințele religioase, fără frica de critică. Și tu poți pătrunde în această economie a decepției personale și a falsei cunoașteri. Următoarea metodă a funcționat pentru atâtea miliarde și va funcționa și pentru tine:

Cum să crezi în existența lui Dumnezeu:

Șase pași simpli
1. Mai întâi trebuie să îți dorești să crezi în domnul.
2. După aceea, înțelege că credința în Dumnezeu în absența dovezilor este de o noblețe rară.
3. Apoi realizează că abilitatea oamenilor de a crede în Dumnezeu în absența dovezilor ar putea constitui în sine o dovadă pentru existența lui domnul.
4. Acum consideră orice nevoie pentru dovezi suplimentare (atât în tine cât și în alții) ca fiind o formă de tentație, nesănătoasă spiritual sau o corupere a intelectului.
5. Vezi pașii 2-4 ca acte de „credință”
6. Revino la pasul 2.

Ar trebui să fie deja clar că aceasta este o mișcare perpetuă a gândirii magice și duce din necesitate la o reducere a conștiinței de sine și la un contact redus cu realitatea. Însă este redutabilă ca având o multitudine de beneficii, și odată ce o pui pe picioare vei avea companie. De fapt, după cum pare, nu vei mai fi singur vreodată.

Tot ce trebuie să faci este să bați la ușă și să spui „Dacă mă lași înăuntru, voi trăi așa cum vrei tu să trăiesc și voi gândi așa cum vrei tu să gândesc” și toate jaluzelele se vor ridica și toate ferestrele se vor deschide și nu vei mai simți în veci singurătatea.

Savurează!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: