Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: argumentul ontologic

Pericolul îndoctrinării religioase în școlile publice

Educația religioasă în școli ar trebui să ne îngrijoreze. Școlile acționează in loco parentis într-un sens real (nu doar legal). Iar copiii de astăzi vor ajunge la rândul lor părinți.

Putem disocia între o persoană care adoptă anumite poziții pentru că așa i s-a spus că trebuie să gândească și o persoană care știe cum să sorteze între material adevărat sau fals, util sau nefolositor. Prima este asociată cu îndoctrinarea religioasă, acceptând în mod necritic ce au spus „bătrânii”; cea de-a doua este adesea asociată cu gândirea științifică. Felul în care gândim, utilizarea dovezilor, logica, etica, sunt toate lucruri importante.

Este tragic atunci când miturile, legendele și hiperbola religioasă ajung să se contopească în mod indistinct cu adevărul factual la maturitate. Copiii trebuie să învețe cum, nu ce să gândească.

religiosil

îndoctriná vb., a învăța (o persoană sau un grup) să accepte un set de credințe în mod necritic

Întrebarea „Trebuie religia să fie predată în școli?” îmi provoacă o grimasă. Înainte de a răspunde întrebării capcană, aș cere lămuriri în legătura cu religia la care se face referire. De cele mai multe ori, persoana care întreabă așa ceva redefinește intenționat sau din ignoranță cuvântul „religie” ca având înțelesul de ortodoxism răsăritean, o subdenominație fundamentalistă a uneia dintre cele trei mari monoteisme. Oricum nu contează foarte mult dacă este vorba despre creștinismul ortodox răsăritean sau vreo altă „unică credință adevărată”, din moment ce niciuna nu se bazează pe dovezi. Copiii ar trebui să învețe să creadă în ei înșiși și să se bazeze pe propriile abilități, în loc de a spera că vreun omuleț magic din ceruri îi face să aibă succes cât timp îl vor venera. Și în plus față de asta, România este deja într-o poziție deloc de invidiat, la sfârșitul listei de țări industrializate când vine vorba de predarea evoluției în școlile publice.

Ca o consecință, o mare parte din populația adultă îmbrățișează deschis creaționismul și respinge evoluția. Respingerea rațiunii, această revenire a religiei în mijlocul căreia ne regăsim, pune în primejdie statutul nostru internațional. Cum poate o națiune handicapată științific să fie competitivă la nivel global? Ce înseamnă acest lucru pentru viitor, când un procent înfiorător din populație respinge adevărul factual și îmbrățișează fabula? Nu consider că vreo religie ar trebui introdusă vreodată în școlile publice ale vreunei țări. Locul zeilor este în templele trecutului și nu în școlile prezentului. Așa ceva este de-a dreptul dezgustător și dăunător atât individului, cât și societății.

Îndoctrinarea ortodoxă ar trebui eliminată numaidecât din instituțiile publice. Nu trebuia să i se permită accesul de la bun început. Educația despre religie ar putea fi în schimb introdusă ca ramură a antropologiei, elevii putând să studieze mitul iudeocreștin laolaltă cu cel babilonian, viking, aztec, maori, egiptean șamd. În cele din urmă, nu este nimic în neregulă cu a preda mitul genezei, câtă vreme te asiguri că este clar că se vorbește despre un simplu mit, ca un mit hindus sau dintr-o altă zonă.

În plus față de religie comparativă, iată alte două materii ce ar putea fi ușor introduse în programă, evitând riscul îndoctrinării sau instrucției religioase:
Etică – acoperind subiecte precum metaetica, etica normativă, etica aplicată și logică deontică.
Filosofia religiei – acoperind subiecte precum argumentul din design, argumentul ontologic, argumentul din credință, pariul lui Pascal, precum și refutările acestora.

Un studiu imparțial și academic al pretențiilor emise de religii, spre deosebire de toceala devoțională și de a repeta papagalicește pasajele mai digerabile din biblie, aproape inevitabil va duce un gânditor liber să realizeze: Sunt nenumărate religii pe planetă și mai toate susțin că sunt singura credință adevărată. Nu toate pot avea dreptate, însă toate se pot înșela.

Vezi și:
Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz psihologic
Educație Despre Religie
Credința religioasă: un virus al minții ce se hrănește cu frică
Tribalismul și violența religioasă
Revelația personală

Advertisements

Argumentul Ontologic în Logica Modală

Plantinga și argumentul său ontologic

Argumentul lui Plantinga utilizează idei esoterice și nu mă aștept ca o persoană nefamiliarizată cu aceste idei să înțeleagă ce este în neregulă cu argumentul. Pe de altă parte, susțin că odată ce înțelegem substratul, va deveni evident că argumentul este subțire. Argumentul ontologic formulat de către Plantinga nu îl pune într-o lumină bună, în calitate de gânditor și nici nu îi flatează pe cei care îl folosesc pentru a spune că: „Iată, teismul nu este nebunesc, există argumente sofisticate care îl susțin!”

Richard Dawkins scria: „Am iritat la un moment dat o adunare de teologi și filosofi, adaptând argumentul ontologic pentru a dovedi că porcii pot zbura. S-au văzut nevoiți să recurgă la logica modală pentru a demonstra că mă înșel”. Știm însă că porcii nu zboară de obicei. Dar înainte de a trece la argumentul ontologic în logica modală, aș dori să menționez una dintre faimoasele (și numeroasele) obiecții aduse argumentului ontologic, cea făcută de către un călugăr ca si Anselm, pe nume Gaunilo (Gaunilon) de Marmoutiers: đacă argumentul funcționează, ar părea că demonstrează și existența insulei „decât care nimic mai mare nu poate fi conceput”.

Varianta modală se agață de „axioma S5”, care aparține unui sistem de logică formală. Acest lucru este problematic pentru că în argumentarea uzuală spunem „din câte cunoaștem, este posibil ca X să existe”, unde X se poate referi la spiriduși, delfini supersonici, zâne sau un (dumne)zeu.

Problema este că în S5, când spui că ceva definit ca „necesar” există posibil, ai putea la fel de bine să aduci următorul argument stupid:

Dumnezeu este definit ca omniscient, omnipotent, omnibenevolent și existent în orice lume posibilă.
Există o lume concretă.
Prin urmare dumnezeu există!

Din punct de vedere logic este valid, însă nu ne spune nimic! Spre deosebire de Craig, Plantinga nu este la fel de dus, încât să pretindă că argumentul său dovedește existența lui Dumnezeu sau să insiste că oamenii trebuie să accepte ipoteza că Dumnezeu este posibil. Plantinga susține mai degrabă că „despre argumentele ontologice nu se poate spune că își dovedesc sau fixează concluzia. Însă din moment ce este rațional să le acceptăm premisa principală, arată totuși că este rațional să acceptăm concluzia respectivă”.

Doar că argumentul nu adaugă vreo justificare adițională ideii originale. La fel de bine ai putea spune că „ideea conform căreia dumnezeu există nu este inerent contradictorie, așadar este rațional să credem acest lucru”.

Să luăm silogismul:

O ființă are depravare maximală într-o lume posibilă L dată dacă și numai dacă este omnipotentă, omniscientă și omnimalevolentă în L; și
O ființă are răutate maximală dacă are depravare maximală în orice lume posibilă.
Este posibil să existe o ființă care are răutate maximală. (Premisa).
Prin urmare, posibil, este necesar adevărat că o ființă omniscientă, omnipotentă și omnimalevolentă există.
Prin urmare, (prin axioma S5) este necesar adevărat că o ființă omniscientă, omnipotentă și omnimalevolentă există.
Prin urmare, o ființă omniscientă, omnipotentă și omnimalevolentă există.

Ce ai citit mai spus este demontarea argumentului ontologic modal prin reductio ad absurdum. Dacă argumentul ontologic modal este solid, atunci am demonstrat că cel puțin două ființe omnisciente și omnipotente există. Dacă deopotrivă o ființă maximal de bună și una maximal de rea există necesar, atunci se vor anula reciproc. O soluție pentru această problemă ar fi ca un apologet să bată monedă că o singură ființă omnipotentă și omniscientă există, însă dacă acesta este cazul, atunci argumentul ontologic nu poate fi solid pentru că demonstrează deopotrivă că două tipuri foarte diferite de ființă omnipotentă și omniscientă există, fără a putea discerne între cele două.

Argumentul adus de Plantinga nu eșuează doar în a demonstra existența lui Dumnezeu, ci eșuează și în scopul citat de Plantinga, de a demonstra că credința în existența lui Dumnezeu este rezonabilă. Și aș putea adăuga eu, nu este foarte profund nici în rest. Plantinga nu a inventat axiomele S5, nu el a fost prima persoană care a sugerat că este setul corect de axiome modale și nu cred că a produs vreun argument decisiv pentru ele (nu cred că există un argument decisiv în acest sens).

Argumentul ar putea funcționa ca o ilustrare isteață pentru axiomele S5 – genul de lucru pe care un profesor ar putea să îl menționeze unui student atunci când explică logica modală sau ceva ce ar putea să apară ca glumă pe un carnețel, într-un local pentru studenți. Însă nu face vreun pas pentru a stabili demnitatea intelectuală a teismului.

Argumentul ontologic formulat de către Kurt Friedrich Gödel

Versiunea argumentului ontologic dată de Kurt Gödel a fost demontată de către J. Howard Sobel, deși unele modificări plauzibile ale argumentului ar putea rezulta într-o versiune imună obiecției lui Sobel. De acestea s-a ocupat C. Anthony Andersen.

Kurt Gödel s-a făcut suficient de bine înțeles că acesta a fost un simplu exercițiu în logică modală, derivând dintr-un set specific de presupuneri. Aceste presupuneri pot fi supuse îndoielii. Spre exemplu, definiția lui Dumnezeu în accepțiunea lui Gödel nu are nimic de-a face cu noțiunea de zeitate. Cu alte cuvinte, a fost o axiomă aleasă în mod specific, atât pentru vaga legătura a sensului cu religia, cât si pentru abilitatea de a verifica restul dovezii. Dacă cineva l-ar defini pe Dumnezeu altfel – ființa care a făcut lumea în șapte zile, de exemplu – atunci dovada nu se mai aplică. Argumentele ontologice sunt curiozități filosofice interesante (pentru cine are prea mult timp liber și este pasionat de asemenea lucruri), dar este amuzant când un apologet chiar încearcă să utilizeze așa ceva drept argument solid. Argumentul este infantil. Am suspiciuni mari față de ideea că asemenea concluzii mărețe pot urma unor șiretlicuri de „logomachie”.

Vezi și:
Alvin Plantinga
Gödel’s ontological proof
https://umanismsecular.wordpress.com/2012/04/19/definitia-ateismului/#comment-62

%d bloggers like this: