Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: credincios

Ostilitatea față de intelect

Religia este în mare parte bazată pe credință. Credința este acceptarea unui lucru ca fiind adevărat în absența sau în ciuda dovezilor. Aceasta este definiția antiintelectualismului. Mă deranjează în mod special atunci când religia celebrează credința ca pe o respingere virtuoasă a intelectualismului onest, de parcă respingerea a ceea ce poate fi testat și dovedit ar fi motiv de mândrie.

Majoritatea dogmelor fundamentale în religie sunt subiective și fără temei (ex: nu am ascultat de dumnezeu și am moștenit păcatul, iar acum avem nevoie de un salvator). Întotdeauna va exista ceva imuabil, fără vreo altă justificare în afara faptului că totul s-ar prăbuși dacă s-ar schimba ceva, colapsul sistemului fiind inacceptabil. Acesta este fix opusul cercetării oneste, intelectuale, științifice, care caută excepțiile regulii și se adaptează la descoperirea de informație nouă.

Antiintelectualismul se referă în cele din urmă la protejarea puterii și a privilegiului împotriva analizei critice și a scepticismului oamenilor care își dau seama ce se petrece și care dorec să educe restul populației. Chiar și cele mai liberale sisteme spirituale sunt handicapate de ceva ce nu se poate schimba. Este destul de greu să supui îndoielii, să înveți sau să crești când te lovești de această problemă.

Intelectualii – critici ai minciunilor, prejudecăților și privilegiilor

Mi-au atras atenția două citate care consider că subtilizează esența intelectualismului și dezvăluie motivul pentru care constituie o amenințare față de interesele adânc înrădăcinate ale conservatorilor politici și religioși.

Marquis de Condorcet consideră intelectualul public (oribilă sintagmă) ca fiind persoana care se dedică „depistării prejudecăților în ascunzișurile unde preoții, școlile, guvernul și celelalte insituții cu vechime le-au adunat și protejat.”

Sau, după cum a zis Noam Chomsky: „intelectualii sunt într-o poziție de a expune minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile în conformitate cu motivele și cauzele lor și intențiile ascunse adesea în spatele lor… Este responsabilitatea intelectualilor să vorbească adevărul și să expună minciunile.”

Deși sunt două figuri îndepărtate în timp și cultură, ambii vorbesc despre necesitatea oamenilor care pot gândi și raționa clar, să investigheze, să evalueze și să dezvăluie celorlalți ceea ce persoanele aflate la putere ar dori să țină ascuns. Indiferent de circumstanțe, scopul este de a îmbunătăți societatea prin dezvăluirea adevărului ascuns pentru că unii beneficiază de pe urma minciunilor – minciuni ce nu servesc în fapt decât interselor oprimării și nedreptății.

Intelectualii publici pot juca astfel un rol vital în sănătatea unei democrații liberale. Avem nevoie de persoane care să tragă cu ochiul în spatele cortinei, care să investigheze cu atenție comportamentul și motivațiile organizațiilor puternice. Avem nevoie de oameni care să aducă la un loc informația disparată din diverse surse și domenii pentru a evidenția ceea ce atlfel ne-ar putea scăpa nouă, celorlalți. Intelectualii publici ne țin informați cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt și ne „mână” să gândim critic despre ceea ce ni se spune.

Intelectualismul trebuie susținut și încurajat

Intelectualismul trebuie susținut și promovat în același mod în care persoanele umaniste promovează scepticismul, știința, gândirea critică și libertatea. Intelectualismul nu este în mod necesar o componentă a umanismului, însă este o piesă esențială a unei democrații liberale funcționale, care nu numai că protejează drepturile și libertățile indivizilor, dar le permite acestora să se dezvolte independent de instituțiile religioase. Susținerea intelectualismului va aduce de la sine „încăierări” cu diverse tipuri de teiști, însă nu ar trebui susținut doar pentru că îi deranjează pe aceștia. Dacă se simt deranjați, este vina lor că se opun dezvăluirii minciunilor, prejudecăților și privilegiilor. Vor fi văzuți de către restul societății ca înapoiați, ignoranți și bigoți.

Vezi și:
Prostia ca privilegiu religios

Advertisements

Teologie feministă

Odată ce femeile ajung să înțeleagă că bărbații au folosit și încă mai folosesc religia pentru a controla femeile și pentru a le ține „la locul lor”, mi se pare ciudat de ce majoritatea femeilor se atârnă încă de credințe biblice primitive, în ciuda filosofiei feministe moderne și în ciuda a ceea ce am ajuns să învățăm de-a lungul timpului despre culturi, obiceiuri și credințe din jurul lumii. De ce ar considera o femeie versiunea creștină a unui zeu ca fiind mai reconfortantă, când „blibia” e plină cu sute de pasaje care promovează oprimarea femeilor și opusul viziunii feministe / egalității cu bărbații?

Același lucru este valabil și pentru cei ai căror strămoși au fost sclavi, ținuți în lanțuri și toate acestea au fost justificate prin pasaje din biblie. Cum pot ei să găsească această religie, cu zeul ei care permite sclavia, ca fiind reconfortantă, dacă au citit și au înțeles textele religioase? Ca femeie ex-creștină care a văzut în cele din urmă „lumina” după 20 de ani, nu înțeleg de ce nu pot fi și celealte femei atee.

Îi răspund mai jos lui cititorcreștin, la comentariul deosebit de lung lăsat pe intrarea intitulată „Religia este dăunătoare societății: atitudinea față de femei”:

Femeile care au avut o contribuţie majoră în răspândirea creştinismului, de-a lungul vremii, au fost uitate de către Biserică, susţine un studiu realizat de un academician englez de la Universitatea din Manchester, informează Phys.org.

Care studiu? Comentariul tău apare pe cel puțin trei site-uri și nicăieri nu am găsit surse. phys.org e un portal de știri pe Internet ce oferă știri din știință. Sunt prezentate cu predilecție științele naturale, adică știință dură, deși mai sunt scăpate pe alocuri și articole din științele sociale. Pe tine te-a interesat un articol subțire, pe care a trebuit să îl descopăr singură: http://phys.org/news/2013-08-christians-airbrushed-women-history.html

Profesorul Kate Cooper a ajuns la concluzia ca această contribuţie importantă a femeilor din primele două secole a fost neglijată de Biserică. Analiza efectuată de Cooper a dus la identificarea a zeci de femei creştine care au influenţat decisiv răspândirea creştinismului.

Profesoara Kate Cooper („Senator” şi „ministru” n-au feminin, însă „profesor” are) a scris o carte, intitulată „Christians airbrushed women out of history”, în care susține că întreaga „contribuție” a femeilor la unul din cele trei mari monoteisme a fost neglijată de bisericile creștine majore și că creștinismul ar fost din anumite puncte de vedere mai progresiv față de femei la început spre deosebire de cum se prezintă în acest moment.

Chiar dacă ar fi din întâmplare o concluzie corectă, nu este academic să lucrezi cu dovezi incomplete, fragmentate sau ficționale și să speculezi cum face Cooper. Încercând să își imagineze cum o fată de nouă ani, Pulcheria, ar putea să își protejeze frățiorul cel foarte vulnerabil, moșternitor al tronului, Cooper speculează că fata cu pricina „a reușit cumva să mobilizeze o coaliție de adulți” (pagina 258). În cele din urmă, părintii știu cât de încântătoare și feroce poate fi o fată de nouă ani…

Femei precum Lidia din Filipi, Perpetua din Cartagina sau Tecla din Iconium se află în lista femeilor ignorate menţionată de Cooper.

1. Lidia din Filipi, Thyatira, Purpuraria, Philippisia șamd este recunoscută în mai multe denominații creștine ca „sfântă”, deși variază ca de obicei ziua când trebuie să își aducă aminte de ea. Biserica catolică o bifează pe 20 mai, în timp ce bisericile ortodoxe sărbătoresc mai multe zile. BoR (cea rusă) o trece în revistă pe 25 iunie și 27 martie. În variantele ortodoxe răsăritene ziua ei e tot pe 20 mai, ca „la catolici”. Nu știu care a fost contribuția ei la specia umană însă numele său cel puțin, nu pare a fi ignorat de către diverse denominații ale creștinismului.

2. Perpetua este conform Britannica (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/452499/Perpetua) foarte apreciată de creștini și continuă să atragă cititori. Catolicii nu au șters amintirea ei. Chiar pe articolul de pe phys.org am citit că femeile au fost întotdeauna amintite la catolici, inclusiv Perpetua. Un exemplu ar fi The Eucharistic Prayer. Este sărbătorită obligatoriu pe 7 martie de către anumite variante de creștini, această Perpetua…

3. Thecla of Iconium. În limba modernă, aprocrif este folosit în mod curent pentru a descrie orice text sau poveste considerată ca fiind de veridicitate îndoielnică. În acest sens, cuvântul sugerează o pretenție gen folclor sau legendă urbană. Thecla este considerată ca fiind o sfântă la începuturile bisericii creștine și o adeptă a lui Paul, apostolul. Prima menționare a vieții ei vine din apocriful antic și romanța religioasă numită Acta Pauli et Theclae, care spune că Thecla a fost salvată în mod miraculos de la arderea pe rug pentru că a venit ploaia. Cercetările teologice arată că Monstrul Zburător de Spaghete a mutat norul… A fost condamnată la a fi mâncată de fiare și a fost salvată tot miraculos – culmea – de către bestiile femele. Se înțelege de la sine sper, că e razna să crezi literal în relatările acestor „miracole”. Dar nu e un secret că Thecla, indiferent dacă a existat sau nu (pâna și profesoara de teologie Cooper recunoaște în articol că nu prea există dovezi), a fost celebrată de-a lungul istoriei și este în continuare sărbătorită. Pe 23 septembrie este ziua ei în calendarul sfinților din biserica catolică.

Kate ar fi putut la fel de bine să concluzioneze că anumite povești nemuritoare ar putea fi utilizate pentru a promova misandria. Maria, virgina cea „sfântă”, care a dat naștere fără a fi siluită de atingerea unui bărbat… Așadar, biserica exploatează femeile. Dar exploatează și bărbații, deci e ok:

„Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuţi astfel de oameni şi există eunuci care s-au făcut ei înşişi astfel pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă!” Matei 19

Academicianul britanic consideră că un moment decisiv în schimbarea atitudinii față de femei a fost convertirea lui Constantin cel Mare, eveniment care a condus la instituționalizarea creștinismului şi, implicit, numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali, femeile fiind pur și simplu șterse în mod intenționat din istoria creștinismului.

În timpul domniei lui Constantin (306-337), creștinismul a început tranziția către religia dominantă a Imperiului Roman. Istoricii sunt nesiguri cu privire la motivele lui Constantin pentru favorizarea creștinismului și dezbat în continuare forma de protocreștinism la care aderase acesta (creștinism tânăr = până la consiliul din 325). Până aici e corect, dar n-am înțeles treaba cu ștergerea femeilor din istorie și cum e convertirea lui Constantin un eveniment care duce implicit la numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali. Ori nu știi ce vorbești, ori îți place să bați câmpii. În ambele cazuri, ce ai zis nu merită a fi luat în considerare.

„Femeile au predicat Evanghelia în mod regulat în primele două secole ale creștinismului, și în unele comunități ele au efectuat si botezuri. Aceste femei-sfinți care au avut o prezență radicală și puternică în perioada bisericii timpurii au fost ascunse în istorie”, a menționat Cooper.

Nu au fost ascunse prea bine, dacă le-a găsit ea. Am impresia că autoarea crede într-o conspirație a tăcerii pentru că pur și simplu nu a auzit vreodată de celelalte și discursul său consider că se cam încadreaza la teologie feministă. Dar aiurerilele ei teologice, „analizele” ei prezentate ca și când ar fi niște mari descoperiri, fac deja obiectul slujbelor și al feminismului creștin de ceva vreme.

Este trist, ca o religie, care a început cu o mamă și minunatul său Copil, a trebuit să aibă dificultăți în a aminti și onora contribuția femeilor, a concluzionat academicianul britanic.

Declinul iudaismului elen este obscur. Poate pentru că a fost marginalizat de, absorbit sau s-a transformat în protocreștinism. Creștinismul a pornit de la mama și minunatul său copil magic (în limba română substantivul comun se scrie cu majuscula doar la începutul propoziției) doar dacă te încrezi în lucruri cum ar fi virginitatea perpetuă, concepția imaculată și alte asemenea nebuneli, caz în care nu putem avea o dezbatere serioasă.

Nu e trist că două mii de denominații ale creștinismului „au dificultăți” în a onora contribuția femeilor la propria suferință. Este foarte trist însă că creștinismul să rezumă la frică, frică și iar frică. Amenințări și frică. Crezi ca mine sau vei fi torturată etern. Întrebările și îndoielile nu sunt permise. Foarte trist. E trist că creștinismul se rezumă la amenințări cu tortura și încercări de a insuflare a sentimentelor de groază și spaimă. Nici urmă de dragoste, ca și când blibia ar fi fost scrisă de către bărbați rasiști, sexiști, homofobi, violenți și frustrați sexual, în loc de un Dumnezeu iubitor. Ce ciudat… Și niciuna din problemele ridicate de tine sau tanti Kate Cooper nu se referă la întrebarea cheie: are vreun pic de sens religia ta?

Tot Cooper scria și că „în cele din urmă, martiriul simboliza obediența față de valorile reprezentate de către biserică și reflecta credința că biserica se poate împlini și autogratula prin sacrificiu de sine și moarte. După cum se vede în povestea lui Perpetua și a celorlalte femei nord africane, martiriul a devenit un mod de autoemancipare pentru femei în cercurile creștine”. Așadar creștinismul contribuie la emanciparea femeilor încurajându-le să se sincuidă pentru isus. Martiriul este cea mai oribilă formă de violență și creștinii se lăfăie în el.

Chiar şi calitatea sufletului femeilor era socotită inferioară celei masculine. De aici şi părerea că Dumnezeu ascultă cu precădere rugăciunile bărbaţilor.

Credința în existența sufletului și alte credințe în absența dovezilor încă mai caracterizează societatea umană, din păcate.

Prin contrast, atitudinea lui Iisus față de femei a fost cu totul inovatoare. S-a înconjurat de femei, le-a considerat egale bărbaţilor din jurul lor.

Dacă într-adevăr a existat un isus istoric (slabe șanse să dovedească cineva așa ceva), este irelevant dacă a fost feminist sau dacă se purta frumos cu femeile. Oricum nu ai produs nicio urmă de dovadă pentru a susține afirmația. Este însă un fapt că doctrina creștină și răul normalizat nu devin justificate. Creștinismul nu promovează egalitatea între femei și bărbați. Biblia nu asigură drepturile și libertățile femeilor. Femeile conform acestei credințe pot fi cumpărate, vândute, violate, ucise, reduse la tăcere, bătute, excluse și lista continuă fără să se fi schimbat prea mult.

Biserica n-a putut trece de practicile și tradițiile societății.

…Structurile patriarhale ale evreilor și greco-romanilor, dar și tradiția intelectuală a filosofilor greci, nu au permis proclamarea egalității dintre femeie și bărbat…

…Mulți istorici au fost preocupați să înțeleagă cauzele care au condus la erodarea rolului femeii în creștinism….

…Interdicțiile, uneori ciudate, care se mențin în unele confesiuni creștine față de femei pot fi rezultatul perpetuării unei mentalități cu totul străine de spiritul învățăturilor lui Hristos….

… ar trebui să rămână un avertisment nu doar pentru teologii creștini, ci pentru toți cei a căror percepție despre creștinism a fost deformată de concepții eronate, perpetuate de-a lungul secolelor…

Influența dăunătoare a religiei asupra societății este incontestabilă. Nu este prima dată când întâlnesc această practică mișelească în discuția cu un religios. Doctrina în care crezi tu este una nocivă, care susține că femeile sunt nașpa. Dacă te aștepți să scapi bazma curată cu afirmații precum „biserica ortodoxă română e misogină pentru că așa e societatea noastră”, atunci îmi pare rău, dar nu te voi lăsa. Doctrina imuabilă a bisericii ortodoxe rămâne canceroasă, în ciuda eticii și a moralității moderne.

Îmi aduc aminte de prima mea postare pe acest blog, în 2011. Era un simplu citat din Steven Weinberg: „Religia este o insultă la adresa demnității umane. Cu sau fără aceasta, ar exista oameni buni care fac lucruri bune și oameni răi care fac lucruri rele. Dar ca oamenii buni să facă lucruri rele, este nevoie de religie.”

Pe de altă parte, încercarea de a repoziționa femeia în cadrul societății creștine a determinat ca sub impulsul mișcărilor feministe lucrurile să fie împinse într-o altă extremă. Battany Hughes, expert în istorie antică, a numit femeile „sângele care a dat viață creștinismului”. Considerând că acestea au avut un rol dominant în dezvoltarea creștinismului, mai important chiar decât bărbații, specialistul în istorie antică se întreba „cine știe dacă nu cumva Dumnezeu a fost femeie?”. Aceasta se dorea a fi o întrebare care să spulbere două milenii de creștinism.

Spre deosebire de zeul propus de către tine, Zâna Măseluță măcar știm sigur că nu a fost bărbat. Îți recomand să dezbați așa ceva cu ceilalți adepți ai aceluiași prieten imaginar când vă mai drogați cu religiosil, pentru că eu nu mă voi feri să râd de voi. Consider că e bine să nu ne abținem din râs când auzim tot felul de tâmpenii, așa că îți recomand un clip care să te blasfemieze un pic: George Carlin zicea că dacă ar exista într-adevăr o zeitate supremă, trebuie să fie un el și nu o ea, pentru că „no woman could or would ever fuck things up this badly”.

Iar cu privire la cele două milenii de creștinism, îți zic atât: creaționismul este credința religioasă că viața, planeta și Universul sunt creația unei ființe supranaturale. Noi nu suntem creați, suntem evoluați. Unora nu le place acest lucru și au impresia că ar fi neplăcut să fie așa, dar acesta este adevărul. Îmi place să iau parte la discuții, însă în acest caz nu avem ce discuta. Discuția s-a terminat. A luat sfârșit încă din secolul XIX.

Datul cu părerea se cheamă teologie, nu știință, iar gândirea magică / lipsa gândirii critice sunt probleme mult mai concrete ale societății umane actuale. Persoanele feministe și umaniste nu permit revelația, zeii și religia în discuția despre feminism. Aceste persoane văd biblia și restul carticelelor magice drept surse de idei șoviniste ce nu au vreo relevanță în dezbaterea asupra rolurilor genurilor în societatea modernă.

Nu înțeleg cum o persoană poate fi religioasă și feministă în același timp. Unele din versetele pe care le-am citit în diversele cărticele sfinte mă fac să vomit și nu văd cum o persoană feministă nu ar fugi mâncănd pământul de asemenea aiureli pline de ură.

Vezi și:
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/12/08/religia-este-daunatoare-societatii-atitudinea-fata-de-femei/
https://umanismsecular.wordpress.com/2014/04/30/domnul-care-a-inviat/
https://umanismsecular.wordpress.com/2012/04/26/existenta-lui-iisus/
https://umanismsecular.wordpress.com/2011/12/04/ateism-moralitate-si-religie/
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/09/30/moralitate-religioasa/

Biserica Ortodoxă și tradiționala panică satanică de Halloween

Biserica, adica noi, madularele ei vii, nu trebuie sa luam parte la aceasta sarbatoare oribila si demonica. -Laurențiu Dumitru, ro.altermedia.info (31 Octombrie 2005)

Mulți fundamentaliști ortodocși consideră Halloween ca fiind o sărbătoare necurată a tot ceea ce este rău. Această frică de Halloween este cunoscută ca samhainophobia și pentru creștinii ortodocși nu este o chestiune trivială, ci pleacă de la temelia credinței lor.

Adevarul e insa altul. Ea e o sarbatoare 100% pagana, oculta, “ziua cand mortii, fantasmele parasesc mormintele…”. Ea e cea mai mare sarbatoare a slujitorilor satanei: vrajitori, spiritisti sau satanisti.

Aversiunea creștinismului fundamentalist față de Halloween pare să fie o extensie a xenofobiei extreme față de alte religii. Gândirea fundamentalistă susține că toate lucrurile din afara creștinismului – din afara creștinismului lor – sunt lucrul diavolilor și demonilor și sunt concepute cu scopul strict de a-i păcăli pe cei mai slabi de stafie (sau de înger) și de a-i îmbia la păcătuit. În lumea lor diavolii și demonii chiar există. Nu sunt doar simboluri, semne sau personificări ale unor amenințări abstracte. Sunt ființe supranaturale reale, care caută orice ocazie pentru a face vrăji magice asupra celor mai puțin bănuitori. Și orice act neevlavios este pur și simplu o invitație.

Conflictele cu privire la Halloween sunt în fapt un alt câmp de luptă în Războiul Cultural al creștinismului ortodox răsăritean împotriva secularismului și a modernității. Ar trebui reținut acest lucru când sunt luate în considerare pretențiile și tânguielile bieților ortodocșei. Văicărelile preafericiților ortodocși…

Este dureros modul în care ajunge să reacționeze omul în fața acestei zile. Nu participă la biserică în ziua pomenirii celor adormiți, dar este nelipsit de la petrecerile de Halloween. -Adrian Cocosila, crestinortodox.ro

Conform lui Adrian Cocosila, în fața acestei zile – sau în această zi, cum ar spune o persoană mai puțin preafericită – populația planetei reacționează „dureros“. Nu pierde prea mult timp cu explicații, însă e clar ce și-ar dori Adrian: să amintim de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista. Cu alte cuvinte, să pomenim. Că de gândit, nici pomeneală! Nelipsiții de la orgia satanică să mai treacă și pe la sanatoriile creștine (ortodoxe mai precis) înainte de party, să pomenească adormiți în clădirea „sfântă“, așa cum se procedează pesemne în denominația ortodoxă răsăriteană de Halloween… Că altfel e dureros și plâng preafericiții după noi.

Am stabilit așadar că îți asumi responsabilitatea pentru propria pârpălire veșnică în focurile iadului™, dacă ți-a dat măcar prin gând să participi astăzi la o ieșire cu prietenii în loc de a te prezenta mai întâi la cel mai apropiat templu. Dar că tot vorbim de adormiri și pomeniți… Cum adică ziua pomenirii celor adormiți?

Căutând pe internet cu ajutorul unui motor de căutare satanic (ce afișează cu o maximă lipsă de smerenie ortodox răsăriteană vrăjitoare și vărcolaci pe prima pagină), am dat peste un moș de toamnă pe nume Ciprian Bâra (zis și Diaconul), care ne povățuiește după cum urmează:

Cel mai important lucru pentru cei adormiţi este să-i pomenim la dumnezeiasca Liturghie. -Ciprian Bâra, ziarullumina.ro

Nu m-am lămurit de ce nu-i pot pomeni pe „cei adormiți“ de Halloween la un ceai sau în alte împrejurări. Și nici nu e clar de ce ar avea ei nevoie să fie pomeniți. Chiar sunt nemaipomeniți? Nemaipomenit de adormiți… Dacă aveți impresia că sună ciudat, să știți că așa și este.

Este adevarat ca Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo “adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Dar ea nu vorbeste despre cei trecuti dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta, ca avand rolul de a ne face rau. Iar pomenirea acestora nu se face o singura data pe an si nu din frica, ci din dragoste fata de ei. -Adrian Cocosila, crestinortodox.ro

Comunitatea științifică solicită mult mai mult scepticism decât se găsește în religie cu privire la credința în „viața de apoi“ (lumea cealaltă sună mai spooky). Consensul științific este că mintea și conștiența sunt produse ale unui creier funcțional. Consecința logică a premisei este că odată ce creierul încetează să mai funcționeze, mintea nu poate supraviețui și încetează să existe.

De altfel, in cunoscutul documentar TV Invazia pagana se spunea ca la intrebarea “Cum ati vrea sa serbati Halloween-ul?”, 80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o scoala au raspuns zambind : “As vrea sa omor pe cineva…” Acesta este impactul sarbatorii !

Mie de Halloween nu îmi e frică nici de micii criminali americani de clasa a IV-a din documentarul TV „invazia păgână“ și nici de Bisericul Ortodox Fundamentalist. O seară bună vă doresc, de All Hallows’ Eve și All Soul’s Day / Night of the Sleeping Dead, indiferent că sunteți în genunchi la megachurch (ca un falus al bisericii) sau acasă, uitându-vă la Monster Madness.

Religia – piață neagră pentru iraționalitate

Christopher Hitchens scria, cu elocvență și candoare, că „religia este violentă, irațională, intolerantă, aliată rasismului, tribalismului și bigotismului, învestește ignoranța și este ostilă față de gândirea liberă, disprețuitoare față de femei și coercitivă față de copii”.

Acest stufos rechizitoriu nu are nevoie de susținere din partea mea, ținând cont de faptul că dovezi pentru valoarea sa de adevăr ne covârșesc de secole. Religia este o silnicie, nu o alegere. La fel cum o persoană nu se poate speria inenționat pe sine însuși, o persoană nu poate crede în mod conștient o afirmație bazată pe dovezi slabe. Dacă te îndoiești, atunci imaginează-ți că auzi următoarea relatare a unei decizii luate de Anul Nou:

„Anul acesta mi-am jurat că voi fi mai rațional, însă spre sfârșitul lunii ianuarie am realizat că am revenit la vechile mele obiceiuri, de a crede lucruri pe motive neîntemeiate. În acest moment cred că fumatul este inofensiv, că vecinul meu mort va reveni la viață în viitorul apropiat și că Angelina Jolie îmi este hărăzită mie, pentru simplu motiv că aceste credințe mă fac să mă simt bine și oferă un sens vieții mele”.

Nu așa funcționează însă creierele noastre. Pentru a crede o afirmație, trebuie să credem înainte că este adevărată. Această constrângere asupra gândirii noastre a prezentat întotdeauna o problema pentru religie. Fiind burdușite cu idei neverosimile, cele trei mari monoteisme au fost nevoite să găsească o cale de a eluda rațiunea, fără a o repudia însă. Manevra recomandată este adesea numită „credință” și se pare că într-adevăr funcționează. Credința permite unei persoane să se autoconvingă că își menține standardele raționalității în timp ce le oropsește. Există un stimulent puternic de a nu observa că ești implicat în acest subterfugiu pentru că, bineînțeles, a observa acest lucru înseamnă a cădea la examen. După cum se știe, acrobațiile cognitive de acest gen pot fi facilitate de prezența altor persoane cu preocupări similare. Uneori este nevoie de un sat întreg pentru a te minți singur…

În sprijinul acestei nobile cutezanțe, toate religiile au creat o piață neagră pentru iraționalitate, unde oamenii similari în gândire pot schimba transparent motive proaste pentru a-și susține credințele religioase, fără frica de critică. Și tu poți pătrunde în această economie a decepției personale și a falsei cunoașteri. Următoarea metodă a funcționat pentru atâtea miliarde și va funcționa și pentru tine:

Cum să crezi în existența lui Dumnezeu:

Șase pași simpli
1. Mai întâi trebuie să îți dorești să crezi în domnul.
2. După aceea, înțelege că credința în Dumnezeu în absența dovezilor este de o noblețe rară.
3. Apoi realizează că abilitatea oamenilor de a crede în Dumnezeu în absența dovezilor ar putea constitui în sine o dovadă pentru existența lui domnul.
4. Acum consideră orice nevoie pentru dovezi suplimentare (atât în tine cât și în alții) ca fiind o formă de tentație, nesănătoasă spiritual sau o corupere a intelectului.
5. Vezi pașii 2-4 ca acte de „credință”
6. Revino la pasul 2.

Ar trebui să fie deja clar că aceasta este o mișcare perpetuă a gândirii magice și duce din necesitate la o reducere a conștiinței de sine și la un contact redus cu realitatea. Însă este redutabilă ca având o multitudine de beneficii, și odată ce o pui pe picioare vei avea companie. De fapt, după cum pare, nu vei mai fi singur vreodată.

Tot ce trebuie să faci este să bați la ușă și să spui „Dacă mă lași înăuntru, voi trăi așa cum vrei tu să trăiesc și voi gândi așa cum vrei tu să gândesc” și toate jaluzelele se vor ridica și toate ferestrele se vor deschide și nu vei mai simți în veci singurătatea.

Savurează!

Domnul care a înviat

Dacă te numeri printre persoanele care cred că a existat un tip numit Isus, care a „înviat din morți”, atunci de ce nu crezi și lucrurile de mai jos?

Îi admir franchețea lui Pavel (apostolul), conform căruia credința în resuscitarea lui Isus este fundamentală credinței în creștinism:

Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră. (1 Corinteni 15:14)

Să analizăm situația: creștinii cred că Gizăs a fost crucificat, fiind mort de-a binelea în vinerea „Mare”. Oamenii ăștia cred că și sâmbătă era tot mort, putrezind în cavou. Și vorba ceea românească, mortul de la groapă nu se mai întoarce. O vorbă în aparență bazată pe observații empirice… Însă în ciuda acestui fapt, Isus ar fi înviat duminică. A înviat duminică un domn pe nume Isus, din localitatea Nazaret? Aflați diseară la o nouă ediție specială Antena 3!

Mitul învierii a evoluat multe decade după așa-zisul eveniment supranatural. Însă în ciuda realității, să presupunem că încă îți dorești să crezi că povestea e adevărată. Întrebarea mea este următoarea: De ce nu sunt creștinii dispuși să creadă că toate cele de mai jos au avut de asemenea loc?

1. Că Mahomed avea un cal zburător…
2. Că un înger pe nume Moroni (de asemenea înviat, că tot vorbeam de învieri) i s-a arătat lui Joseph Smith Jr. și l-a îndrumat în traducerea Cărții lui Mormon de pe plăcuțele de aur egiptene…
3. Că acum 75 de milioane de ani, Xenu aducea miliarde de oameni pe Pământ cu naveta spațială ce semăna cu aeronavele Douglas DC-8. După ce le-a dispus în jurul vulcanilor și a detonat bombe cu hidrogen, tetanii (suflete) până atunci strânși la un loc, s-au atașat de corpurile ființelor umane și au rămas așa până în zilele noastre. Vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Scientology
4. Autocastrarea este singura cale spre mântuire… Vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Skoptsy
5. Transubstanțierea și inefabilitatea papei…
6. Transfuziile nu trebuie folosite sub nicio circumstanță în tratamentul medical…
7. Totul și toată lumea reprezintă doar o născocire a imaginației proprii. Tu ești dumnezeu și te afli în deplină singurătate…

Dacă creștinii sunt dispuși să creadă în învierea domnului Gizăs din localitatea Nazaret, nu înțeleg de ce nu sunt dispuși să creadă liniile 1-7. De ce ar fi ele mai puțin probabile?

Vezi și:
Existența lui Isus
gizăs iz beck
Credința în miracole

%d bloggers like this: