Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: educatie religioasa

Preainginerul Daniel

Universitatea Politehinca din București, cea mai prestigioasă școala de ingineri din România, a luat-o pe urmele Universității Titu Maiorescu și acordă un titlu conducătorului unei afaceri care promovează ignoranța și subminează știința. Vinovați de oroare se fac Androneasca și rectorul Mihnea Costoiu, care au umilit întreaga instituție.

Șamanul șef Dan Ciobotea a declarat că este foarte emoţionat, că acesta este un pas pentru introducerea teologiei ortodoxe în facultate ca materie opţională în primul an şi peste câţiva ani chiar obligatorie pentru licenţă.

Institutul politehnic va studia de acum rolul sfinților în rezistența materialelor și cum influențează rugăciunea ortodoxă funcționarea motorului electric.

Un afront la adresa educației și cercetării din România

În comunicatul de presă remis agenției Mediafax se regăsesc motivele pentru care U. P. B. i-a conferit titlul de doctor honoris causa CEO-ului bor, hiperfericitul Daniel. Este invocată „activitatea” sa…

[…] activitate prin care a susţinut permanent educaţia românească

Ce anume a făcut și cum a susținut educația? Care sunt contribuțiile reale? Îndoctrinarea și pregătirea noilor generații de îngenuncheați nu substituie susținerea educației.

şi care a adus o contribuţie semnificativă în asumarea rolului Bisericii în instituţiile şi unităţile de învăţământ

Asumarea cărui rol? Ce rol are bor în învățământ? Răspuns: niciun rol.

pentru asigurarea continuităţii în credinţa strămoşească

Ce treabă are preotul ortodox cu ingineria și Politehnica? Cred că băboașca Ecaterina e senilă săraca… Cum să premieze Politehnica un preot? Este o dezonoare adusă științei și o rușine pentru Politehnica bucureșteană.

Micul progres făcut până acum, de la realizarea simplă că bolile nu sunt pedepse și până la nobila idee conform căreia putem avea drepturi ca ființe umane, se datorează exercițiului scepticismului și îndoielii și observării obiective a dovezilor concrete, nicidecum credinței sau certitudinii.

Religia reprezintă modul prin care poți evita responsabilitatea: o trădare a intelectului, o trădare a tot ceea ce este mai bun cu privire la ceea ce ne face oameni, o păcăleală pe post de explicație, care pare să răspundă la întrebare până o examinezi și realizezi că nu face așa ceva.

Religia în știință nu este doar redundantă și irelevantă, ci este un șarlatan activ și dăunător. Ne vinde explicații false, sau cel puțin pseudo-explicații, când explicații reale ar fi putut fi oferite și vor fi oferite. Iar pseudo-explicațiile stau în calea efortului de a descoperi explicații reale.

Odată cu trecerea secolelor, religia are din ce în ce mai puțin loc de a exista și de a-și desfășura interferența obscurantistă cu onesta căutare de adevăr. În secolul 21 ar fi și timpul să o trimitem în sfârșit la plimbare. În România se pare că facem însă fix opusul.

Vezi și:
Educație Despre Religie
Pericolul îndoctrinării religioase în școlile publice
Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz
Pseudoștiința la Universitatea Titu Maiorescu

Advertisements

Ostilitatea față de intelect

Religia este în mare parte bazată pe credință. Credința este acceptarea unui lucru ca fiind adevărat în absența sau în ciuda dovezilor. Aceasta este definiția antiintelectualismului. Mă deranjează în mod special atunci când religia celebrează credința ca pe o respingere virtuoasă a intelectualismului onest, de parcă respingerea a ceea ce poate fi testat și dovedit ar fi motiv de mândrie.

Majoritatea dogmelor fundamentale în religie sunt subiective și fără temei (ex: nu am ascultat de dumnezeu și am moștenit păcatul, iar acum avem nevoie de un salvator). Întotdeauna va exista ceva imuabil, fără vreo altă justificare în afara faptului că totul s-ar prăbuși dacă s-ar schimba ceva, colapsul sistemului fiind inacceptabil. Acesta este fix opusul cercetării oneste, intelectuale, științifice, care caută excepțiile regulii și se adaptează la descoperirea de informație nouă.

Antiintelectualismul se referă în cele din urmă la protejarea puterii și a privilegiului împotriva analizei critice și a scepticismului oamenilor care își dau seama ce se petrece și care dorec să educe restul populației. Chiar și cele mai liberale sisteme spirituale sunt handicapate de ceva ce nu se poate schimba. Este destul de greu să supui îndoielii, să înveți sau să crești când te lovești de această problemă.

Intelectualii – critici ai minciunilor, prejudecăților și privilegiilor

Mi-au atras atenția două citate care consider că subtilizează esența intelectualismului și dezvăluie motivul pentru care constituie o amenințare față de interesele adânc înrădăcinate ale conservatorilor politici și religioși.

Marquis de Condorcet consideră intelectualul public (oribilă sintagmă) ca fiind persoana care se dedică „depistării prejudecăților în ascunzișurile unde preoții, școlile, guvernul și celelalte insituții cu vechime le-au adunat și protejat.”

Sau, după cum a zis Noam Chomsky: „intelectualii sunt într-o poziție de a expune minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile în conformitate cu motivele și cauzele lor și intențiile ascunse adesea în spatele lor… Este responsabilitatea intelectualilor să vorbească adevărul și să expună minciunile.”

Deși sunt două figuri îndepărtate în timp și cultură, ambii vorbesc despre necesitatea oamenilor care pot gândi și raționa clar, să investigheze, să evalueze și să dezvăluie celorlalți ceea ce persoanele aflate la putere ar dori să țină ascuns. Indiferent de circumstanțe, scopul este de a îmbunătăți societatea prin dezvăluirea adevărului ascuns pentru că unii beneficiază de pe urma minciunilor – minciuni ce nu servesc în fapt decât interselor oprimării și nedreptății.

Intelectualii publici pot juca astfel un rol vital în sănătatea unei democrații liberale. Avem nevoie de persoane care să tragă cu ochiul în spatele cortinei, care să investigheze cu atenție comportamentul și motivațiile organizațiilor puternice. Avem nevoie de oameni care să aducă la un loc informația disparată din diverse surse și domenii pentru a evidenția ceea ce atlfel ne-ar putea scăpa nouă, celorlalți. Intelectualii publici ne țin informați cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt și ne „mână” să gândim critic despre ceea ce ni se spune.

Intelectualismul trebuie susținut și încurajat

Intelectualismul trebuie susținut și promovat în același mod în care persoanele umaniste promovează scepticismul, știința, gândirea critică și libertatea. Intelectualismul nu este în mod necesar o componentă a umanismului, însă este o piesă esențială a unei democrații liberale funcționale, care nu numai că protejează drepturile și libertățile indivizilor, dar le permite acestora să se dezvolte independent de instituțiile religioase. Susținerea intelectualismului va aduce de la sine „încăierări” cu diverse tipuri de teiști, însă nu ar trebui susținut doar pentru că îi deranjează pe aceștia. Dacă se simt deranjați, este vina lor că se opun dezvăluirii minciunilor, prejudecăților și privilegiilor. Vor fi văzuți de către restul societății ca înapoiați, ignoranți și bigoți.

Vezi și:
Prostia ca privilegiu religios

Teologie feministă

Odată ce femeile ajung să înțeleagă că bărbații au folosit și încă mai folosesc religia pentru a controla femeile și pentru a le ține „la locul lor”, mi se pare ciudat de ce majoritatea femeilor se atârnă încă de credințe biblice primitive, în ciuda filosofiei feministe moderne și în ciuda a ceea ce am ajuns să învățăm de-a lungul timpului despre culturi, obiceiuri și credințe din jurul lumii. De ce ar considera o femeie versiunea creștină a unui zeu ca fiind mai reconfortantă, când „blibia” e plină cu sute de pasaje care promovează oprimarea femeilor și opusul viziunii feministe / egalității cu bărbații?

Același lucru este valabil și pentru cei ai căror strămoși au fost sclavi, ținuți în lanțuri și toate acestea au fost justificate prin pasaje din biblie. Cum pot ei să găsească această religie, cu zeul ei care permite sclavia, ca fiind reconfortantă, dacă au citit și au înțeles textele religioase? Ca femeie ex-creștină care a văzut în cele din urmă „lumina” după 20 de ani, nu înțeleg de ce nu pot fi și celealte femei atee.

Îi răspund mai jos lui cititorcreștin, la comentariul deosebit de lung lăsat pe intrarea intitulată „Religia este dăunătoare societății: atitudinea față de femei”:

Femeile care au avut o contribuţie majoră în răspândirea creştinismului, de-a lungul vremii, au fost uitate de către Biserică, susţine un studiu realizat de un academician englez de la Universitatea din Manchester, informează Phys.org.

Care studiu? Comentariul tău apare pe cel puțin trei site-uri și nicăieri nu am găsit surse. phys.org e un portal de știri pe Internet ce oferă știri din știință. Sunt prezentate cu predilecție științele naturale, adică știință dură, deși mai sunt scăpate pe alocuri și articole din științele sociale. Pe tine te-a interesat un articol subțire, pe care a trebuit să îl descopăr singură: http://phys.org/news/2013-08-christians-airbrushed-women-history.html

Profesorul Kate Cooper a ajuns la concluzia ca această contribuţie importantă a femeilor din primele două secole a fost neglijată de Biserică. Analiza efectuată de Cooper a dus la identificarea a zeci de femei creştine care au influenţat decisiv răspândirea creştinismului.

Profesoara Kate Cooper („Senator” şi „ministru” n-au feminin, însă „profesor” are) a scris o carte, intitulată „Christians airbrushed women out of history”, în care susține că întreaga „contribuție” a femeilor la unul din cele trei mari monoteisme a fost neglijată de bisericile creștine majore și că creștinismul ar fost din anumite puncte de vedere mai progresiv față de femei la început spre deosebire de cum se prezintă în acest moment.

Chiar dacă ar fi din întâmplare o concluzie corectă, nu este academic să lucrezi cu dovezi incomplete, fragmentate sau ficționale și să speculezi cum face Cooper. Încercând să își imagineze cum o fată de nouă ani, Pulcheria, ar putea să își protejeze frățiorul cel foarte vulnerabil, moșternitor al tronului, Cooper speculează că fata cu pricina „a reușit cumva să mobilizeze o coaliție de adulți” (pagina 258). În cele din urmă, părintii știu cât de încântătoare și feroce poate fi o fată de nouă ani…

Femei precum Lidia din Filipi, Perpetua din Cartagina sau Tecla din Iconium se află în lista femeilor ignorate menţionată de Cooper.

1. Lidia din Filipi, Thyatira, Purpuraria, Philippisia șamd este recunoscută în mai multe denominații creștine ca „sfântă”, deși variază ca de obicei ziua când trebuie să își aducă aminte de ea. Biserica catolică o bifează pe 20 mai, în timp ce bisericile ortodoxe sărbătoresc mai multe zile. BoR (cea rusă) o trece în revistă pe 25 iunie și 27 martie. În variantele ortodoxe răsăritene ziua ei e tot pe 20 mai, ca „la catolici”. Nu știu care a fost contribuția ei la specia umană însă numele său cel puțin, nu pare a fi ignorat de către diverse denominații ale creștinismului.

2. Perpetua este conform Britannica (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/452499/Perpetua) foarte apreciată de creștini și continuă să atragă cititori. Catolicii nu au șters amintirea ei. Chiar pe articolul de pe phys.org am citit că femeile au fost întotdeauna amintite la catolici, inclusiv Perpetua. Un exemplu ar fi The Eucharistic Prayer. Este sărbătorită obligatoriu pe 7 martie de către anumite variante de creștini, această Perpetua…

3. Thecla of Iconium. În limba modernă, aprocrif este folosit în mod curent pentru a descrie orice text sau poveste considerată ca fiind de veridicitate îndoielnică. În acest sens, cuvântul sugerează o pretenție gen folclor sau legendă urbană. Thecla este considerată ca fiind o sfântă la începuturile bisericii creștine și o adeptă a lui Paul, apostolul. Prima menționare a vieții ei vine din apocriful antic și romanța religioasă numită Acta Pauli et Theclae, care spune că Thecla a fost salvată în mod miraculos de la arderea pe rug pentru că a venit ploaia. Cercetările teologice arată că Monstrul Zburător de Spaghete a mutat norul… A fost condamnată la a fi mâncată de fiare și a fost salvată tot miraculos – culmea – de către bestiile femele. Se înțelege de la sine sper, că e razna să crezi literal în relatările acestor „miracole”. Dar nu e un secret că Thecla, indiferent dacă a existat sau nu (pâna și profesoara de teologie Cooper recunoaște în articol că nu prea există dovezi), a fost celebrată de-a lungul istoriei și este în continuare sărbătorită. Pe 23 septembrie este ziua ei în calendarul sfinților din biserica catolică.

Kate ar fi putut la fel de bine să concluzioneze că anumite povești nemuritoare ar putea fi utilizate pentru a promova misandria. Maria, virgina cea „sfântă”, care a dat naștere fără a fi siluită de atingerea unui bărbat… Așadar, biserica exploatează femeile. Dar exploatează și bărbații, deci e ok:

„Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuţi astfel de oameni şi există eunuci care s-au făcut ei înşişi astfel pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă!” Matei 19

Academicianul britanic consideră că un moment decisiv în schimbarea atitudinii față de femei a fost convertirea lui Constantin cel Mare, eveniment care a condus la instituționalizarea creștinismului şi, implicit, numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali, femeile fiind pur și simplu șterse în mod intenționat din istoria creștinismului.

În timpul domniei lui Constantin (306-337), creștinismul a început tranziția către religia dominantă a Imperiului Roman. Istoricii sunt nesiguri cu privire la motivele lui Constantin pentru favorizarea creștinismului și dezbat în continuare forma de protocreștinism la care aderase acesta (creștinism tânăr = până la consiliul din 325). Până aici e corect, dar n-am înțeles treaba cu ștergerea femeilor din istorie și cum e convertirea lui Constantin un eveniment care duce implicit la numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali. Ori nu știi ce vorbești, ori îți place să bați câmpii. În ambele cazuri, ce ai zis nu merită a fi luat în considerare.

„Femeile au predicat Evanghelia în mod regulat în primele două secole ale creștinismului, și în unele comunități ele au efectuat si botezuri. Aceste femei-sfinți care au avut o prezență radicală și puternică în perioada bisericii timpurii au fost ascunse în istorie”, a menționat Cooper.

Nu au fost ascunse prea bine, dacă le-a găsit ea. Am impresia că autoarea crede într-o conspirație a tăcerii pentru că pur și simplu nu a auzit vreodată de celelalte și discursul său consider că se cam încadreaza la teologie feministă. Dar aiurerilele ei teologice, „analizele” ei prezentate ca și când ar fi niște mari descoperiri, fac deja obiectul slujbelor și al feminismului creștin de ceva vreme.

Este trist, ca o religie, care a început cu o mamă și minunatul său Copil, a trebuit să aibă dificultăți în a aminti și onora contribuția femeilor, a concluzionat academicianul britanic.

Declinul iudaismului elen este obscur. Poate pentru că a fost marginalizat de, absorbit sau s-a transformat în protocreștinism. Creștinismul a pornit de la mama și minunatul său copil magic (în limba română substantivul comun se scrie cu majuscula doar la începutul propoziției) doar dacă te încrezi în lucruri cum ar fi virginitatea perpetuă, concepția imaculată și alte asemenea nebuneli, caz în care nu putem avea o dezbatere serioasă.

Nu e trist că două mii de denominații ale creștinismului „au dificultăți” în a onora contribuția femeilor la propria suferință. Este foarte trist însă că creștinismul să rezumă la frică, frică și iar frică. Amenințări și frică. Crezi ca mine sau vei fi torturată etern. Întrebările și îndoielile nu sunt permise. Foarte trist. E trist că creștinismul se rezumă la amenințări cu tortura și încercări de a insuflare a sentimentelor de groază și spaimă. Nici urmă de dragoste, ca și când blibia ar fi fost scrisă de către bărbați rasiști, sexiști, homofobi, violenți și frustrați sexual, în loc de un Dumnezeu iubitor. Ce ciudat… Și niciuna din problemele ridicate de tine sau tanti Kate Cooper nu se referă la întrebarea cheie: are vreun pic de sens religia ta?

Tot Cooper scria și că „în cele din urmă, martiriul simboliza obediența față de valorile reprezentate de către biserică și reflecta credința că biserica se poate împlini și autogratula prin sacrificiu de sine și moarte. După cum se vede în povestea lui Perpetua și a celorlalte femei nord africane, martiriul a devenit un mod de autoemancipare pentru femei în cercurile creștine”. Așadar creștinismul contribuie la emanciparea femeilor încurajându-le să se sincuidă pentru isus. Martiriul este cea mai oribilă formă de violență și creștinii se lăfăie în el.

Chiar şi calitatea sufletului femeilor era socotită inferioară celei masculine. De aici şi părerea că Dumnezeu ascultă cu precădere rugăciunile bărbaţilor.

Credința în existența sufletului și alte credințe în absența dovezilor încă mai caracterizează societatea umană, din păcate.

Prin contrast, atitudinea lui Iisus față de femei a fost cu totul inovatoare. S-a înconjurat de femei, le-a considerat egale bărbaţilor din jurul lor.

Dacă într-adevăr a existat un isus istoric (slabe șanse să dovedească cineva așa ceva), este irelevant dacă a fost feminist sau dacă se purta frumos cu femeile. Oricum nu ai produs nicio urmă de dovadă pentru a susține afirmația. Este însă un fapt că doctrina creștină și răul normalizat nu devin justificate. Creștinismul nu promovează egalitatea între femei și bărbați. Biblia nu asigură drepturile și libertățile femeilor. Femeile conform acestei credințe pot fi cumpărate, vândute, violate, ucise, reduse la tăcere, bătute, excluse și lista continuă fără să se fi schimbat prea mult.

Biserica n-a putut trece de practicile și tradițiile societății.

…Structurile patriarhale ale evreilor și greco-romanilor, dar și tradiția intelectuală a filosofilor greci, nu au permis proclamarea egalității dintre femeie și bărbat…

…Mulți istorici au fost preocupați să înțeleagă cauzele care au condus la erodarea rolului femeii în creștinism….

…Interdicțiile, uneori ciudate, care se mențin în unele confesiuni creștine față de femei pot fi rezultatul perpetuării unei mentalități cu totul străine de spiritul învățăturilor lui Hristos….

… ar trebui să rămână un avertisment nu doar pentru teologii creștini, ci pentru toți cei a căror percepție despre creștinism a fost deformată de concepții eronate, perpetuate de-a lungul secolelor…

Influența dăunătoare a religiei asupra societății este incontestabilă. Nu este prima dată când întâlnesc această practică mișelească în discuția cu un religios. Doctrina în care crezi tu este una nocivă, care susține că femeile sunt nașpa. Dacă te aștepți să scapi bazma curată cu afirmații precum „biserica ortodoxă română e misogină pentru că așa e societatea noastră”, atunci îmi pare rău, dar nu te voi lăsa. Doctrina imuabilă a bisericii ortodoxe rămâne canceroasă, în ciuda eticii și a moralității moderne.

Îmi aduc aminte de prima mea postare pe acest blog, în 2011. Era un simplu citat din Steven Weinberg: „Religia este o insultă la adresa demnității umane. Cu sau fără aceasta, ar exista oameni buni care fac lucruri bune și oameni răi care fac lucruri rele. Dar ca oamenii buni să facă lucruri rele, este nevoie de religie.”

Pe de altă parte, încercarea de a repoziționa femeia în cadrul societății creștine a determinat ca sub impulsul mișcărilor feministe lucrurile să fie împinse într-o altă extremă. Battany Hughes, expert în istorie antică, a numit femeile „sângele care a dat viață creștinismului”. Considerând că acestea au avut un rol dominant în dezvoltarea creștinismului, mai important chiar decât bărbații, specialistul în istorie antică se întreba „cine știe dacă nu cumva Dumnezeu a fost femeie?”. Aceasta se dorea a fi o întrebare care să spulbere două milenii de creștinism.

Spre deosebire de zeul propus de către tine, Zâna Măseluță măcar știm sigur că nu a fost bărbat. Îți recomand să dezbați așa ceva cu ceilalți adepți ai aceluiași prieten imaginar când vă mai drogați cu religiosil, pentru că eu nu mă voi feri să râd de voi. Consider că e bine să nu ne abținem din râs când auzim tot felul de tâmpenii, așa că îți recomand un clip care să te blasfemieze un pic: George Carlin zicea că dacă ar exista într-adevăr o zeitate supremă, trebuie să fie un el și nu o ea, pentru că „no woman could or would ever fuck things up this badly”.

Iar cu privire la cele două milenii de creștinism, îți zic atât: creaționismul este credința religioasă că viața, planeta și Universul sunt creația unei ființe supranaturale. Noi nu suntem creați, suntem evoluați. Unora nu le place acest lucru și au impresia că ar fi neplăcut să fie așa, dar acesta este adevărul. Îmi place să iau parte la discuții, însă în acest caz nu avem ce discuta. Discuția s-a terminat. A luat sfârșit încă din secolul XIX.

Datul cu părerea se cheamă teologie, nu știință, iar gândirea magică / lipsa gândirii critice sunt probleme mult mai concrete ale societății umane actuale. Persoanele feministe și umaniste nu permit revelația, zeii și religia în discuția despre feminism. Aceste persoane văd biblia și restul carticelelor magice drept surse de idei șoviniste ce nu au vreo relevanță în dezbaterea asupra rolurilor genurilor în societatea modernă.

Nu înțeleg cum o persoană poate fi religioasă și feministă în același timp. Unele din versetele pe care le-am citit în diversele cărticele sfinte mă fac să vomit și nu văd cum o persoană feministă nu ar fugi mâncănd pământul de asemenea aiureli pline de ură.

Vezi și:
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/12/08/religia-este-daunatoare-societatii-atitudinea-fata-de-femei/
https://umanismsecular.wordpress.com/2014/04/30/domnul-care-a-inviat/
https://umanismsecular.wordpress.com/2012/04/26/existenta-lui-iisus/
https://umanismsecular.wordpress.com/2011/12/04/ateism-moralitate-si-religie/
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/09/30/moralitate-religioasa/

Pericolul îndoctrinării religioase în școlile publice

Educația religioasă în școli ar trebui să ne îngrijoreze. Școlile acționează in loco parentis într-un sens real (nu doar legal). Iar copiii de astăzi vor ajunge la rândul lor părinți.

Putem disocia între o persoană care adoptă anumite poziții pentru că așa i s-a spus că trebuie să gândească și o persoană care știe cum să sorteze între material adevărat sau fals, util sau nefolositor. Prima este asociată cu îndoctrinarea religioasă, acceptând în mod necritic ce au spus „bătrânii”; cea de-a doua este adesea asociată cu gândirea științifică. Felul în care gândim, utilizarea dovezilor, logica, etica, sunt toate lucruri importante.

Este tragic atunci când miturile, legendele și hiperbola religioasă ajung să se contopească în mod indistinct cu adevărul factual la maturitate. Copiii trebuie să învețe cum, nu ce să gândească.

religiosil

îndoctriná vb., a învăța (o persoană sau un grup) să accepte un set de credințe în mod necritic

Întrebarea „Trebuie religia să fie predată în școli?” îmi provoacă o grimasă. Înainte de a răspunde întrebării capcană, aș cere lămuriri în legătura cu religia la care se face referire. De cele mai multe ori, persoana care întreabă așa ceva redefinește intenționat sau din ignoranță cuvântul „religie” ca având înțelesul de ortodoxism răsăritean, o subdenominație fundamentalistă a uneia dintre cele trei mari monoteisme. Oricum nu contează foarte mult dacă este vorba despre creștinismul ortodox răsăritean sau vreo altă „unică credință adevărată”, din moment ce niciuna nu se bazează pe dovezi. Copiii ar trebui să învețe să creadă în ei înșiși și să se bazeze pe propriile abilități, în loc de a spera că vreun omuleț magic din ceruri îi face să aibă succes cât timp îl vor venera. Și în plus față de asta, România este deja într-o poziție deloc de invidiat, la sfârșitul listei de țări industrializate când vine vorba de predarea evoluției în școlile publice.

Ca o consecință, o mare parte din populația adultă îmbrățișează deschis creaționismul și respinge evoluția. Respingerea rațiunii, această revenire a religiei în mijlocul căreia ne regăsim, pune în primejdie statutul nostru internațional. Cum poate o națiune handicapată științific să fie competitivă la nivel global? Ce înseamnă acest lucru pentru viitor, când un procent înfiorător din populație respinge adevărul factual și îmbrățișează fabula? Nu consider că vreo religie ar trebui introdusă vreodată în școlile publice ale vreunei țări. Locul zeilor este în templele trecutului și nu în școlile prezentului. Așa ceva este de-a dreptul dezgustător și dăunător atât individului, cât și societății.

Îndoctrinarea ortodoxă ar trebui eliminată numaidecât din instituțiile publice. Nu trebuia să i se permită accesul de la bun început. Educația despre religie ar putea fi în schimb introdusă ca ramură a antropologiei, elevii putând să studieze mitul iudeocreștin laolaltă cu cel babilonian, viking, aztec, maori, egiptean șamd. În cele din urmă, nu este nimic în neregulă cu a preda mitul genezei, câtă vreme te asiguri că este clar că se vorbește despre un simplu mit, ca un mit hindus sau dintr-o altă zonă.

În plus față de religie comparativă, iată alte două materii ce ar putea fi ușor introduse în programă, evitând riscul îndoctrinării sau instrucției religioase:
Etică – acoperind subiecte precum metaetica, etica normativă, etica aplicată și logică deontică.
Filosofia religiei – acoperind subiecte precum argumentul din design, argumentul ontologic, argumentul din credință, pariul lui Pascal, precum și refutările acestora.

Un studiu imparțial și academic al pretențiilor emise de religii, spre deosebire de toceala devoțională și de a repeta papagalicește pasajele mai digerabile din biblie, aproape inevitabil va duce un gânditor liber să realizeze: Sunt nenumărate religii pe planetă și mai toate susțin că sunt singura credință adevărată. Nu toate pot avea dreptate, însă toate se pot înșela.

Vezi și:
Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz psihologic
Educație Despre Religie
Credința religioasă: un virus al minții ce se hrănește cu frică
Tribalismul și violența religioasă
Revelația personală

Tribalismul și violența religioasă

De ce ucid fanaticii religioși?

Cele trei mari monoteisme, iudaismul, creștinismul și islamul (în ordinea apariției), se bazează toate pe scrieri antice. Acestea reflectă cunoașterea limitată și valorile autorilor din perioada în care au fost scrise, iar atunci când sunt utilizate pentru îndrumare în timpurile noastre, acționează ca un soi de mașină a timpului, trăgând după ele în mod inadecvat înțelepciunea și valorile depășite ale oamenilor de atunci în lumea modernă.

Tora, „blibia” și coranul incorporează toate tribalismul, incluzând autoritatea și chiar obligația de a-i ucide pe cei ce aparțin altor triburi sau religii. Spre exemplu, un citat din biblie spune “Iar tot cel ce nu va căuta pe Domnul Dumnezeul lui Israel să moară, ori mic de va fi, ori mare, ori bărbat de va fi, ori femeie.” II Cronici 15:13. În mod similar, coranul spune că persoanele care întorc spatele islamului vor trebui prinse și omorâte, oriunde vor fi găsite.

Un exemplu al funcției acestui tribalism poate fi găsit în Faisal Shahzad, care a încercat să detoneze o bombă în fața unui teatru unde urma să fie pusă în scenă piesa Regele Leu, seara, într-o duminică de primăvară, când ar fi omorât în principal familii care urmau să meargă la teatru. Bazându-se pe tribalismul promovat de textul său antic, coranul, Shahzad a devenit capabil de a depersonaliza oamenii pe care a încercat să-i omoare și de nu-i mai percepe ca pe niște familii, ci mai degrabă ca pe „alții” care meritau să moară în războiul său tribal.

Credințele escatologice nu fac decât să consolideze acest tribalism. Toți oamenii unei singure cărți cred că numai adepții propriei religii, persoanele care sunt membre ale tribului lor, vor supraviețui sfârșitului lumii. Creștinii și musulmanii condamnă ateii la o eternitate în iad. Așadar, din perspectiva unui religios creștin sau musulman, acei „alții” pe care îi omoară sunt deja osândiți la o eternitate în iad, criminalii dându-le doar un avânt. Religia facilitează uciderea.

Într-o societate unde religioniștii omoară pentru miturile lor, este esențial ca ateii să se ridice și să vorbească adevărul.

Mențin că religiozitatea (indiferent că ești catolic, musulman, hindus) și naționalismul sunt iraționale și fără o bază reală. Sunt ambele construcții sociale și necesită o mentalitate de turmă pentru a prospera. Le resping pe ambele ca fiind absurde. Am considerat naționalismul ca fiind una din culmile stupidității înainte să realizez că religia este o prostie. Noțiunea că țara sau localitatea mea este mai cea mai bună pentru că m-am născut eu acolo este cu certitudine tentantă pentru o persoană needucată.

Nu înțeleg cum cineva ar putea să simtă o mândrie națională inerentă. Ca eu să mă pot mândri cu ceva, trebuie mai întâi să realizez ceva. Nu este realizarea mea faptul că sunt român. S-a întâmplat să mă nasc aici. Nu este în niciun fel meritul meu. Bineînțeles că acest raționament se aplică indiferent de țara unde se întâmplă să te naști.

Înțeleg mândria civică, atunci când tu și cetățenii satului tău cooperați pentru a realiza ceva care să îmbunătățească viața comunității respective. Însă mândria națională automată, simplul fapt că te-ai născut din întâmplare într-o cultură nedefinită (nu există o definiție adecvată a românismului/germanismului/norvegianismului cultural sau etnic) mă eludează. Religia și naționalismul sunt iraționale din punct de vedere obiectiv, merg mână în mână și sunt distructive pentru societatea umană.

Cei ce te pot face să crezi absurdități, te pot face să comiți atrocități – Voltaire

%d bloggers like this: