Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: falsa consolare

Ostilitatea față de intelect

Religia este în mare parte bazată pe credință. Credința este acceptarea unui lucru ca fiind adevărat în absența sau în ciuda dovezilor. Aceasta este definiția antiintelectualismului. Mă deranjează în mod special atunci când religia celebrează credința ca pe o respingere virtuoasă a intelectualismului onest, de parcă respingerea a ceea ce poate fi testat și dovedit ar fi motiv de mândrie.

Majoritatea dogmelor fundamentale în religie sunt subiective și fără temei (ex: nu am ascultat de dumnezeu și am moștenit păcatul, iar acum avem nevoie de un salvator). Întotdeauna va exista ceva imuabil, fără vreo altă justificare în afara faptului că totul s-ar prăbuși dacă s-ar schimba ceva, colapsul sistemului fiind inacceptabil. Acesta este fix opusul cercetării oneste, intelectuale, științifice, care caută excepțiile regulii și se adaptează la descoperirea de informație nouă.

Antiintelectualismul se referă în cele din urmă la protejarea puterii și a privilegiului împotriva analizei critice și a scepticismului oamenilor care își dau seama ce se petrece și care dorec să educe restul populației. Chiar și cele mai liberale sisteme spirituale sunt handicapate de ceva ce nu se poate schimba. Este destul de greu să supui îndoielii, să înveți sau să crești când te lovești de această problemă.

Intelectualii – critici ai minciunilor, prejudecăților și privilegiilor

Mi-au atras atenția două citate care consider că subtilizează esența intelectualismului și dezvăluie motivul pentru care constituie o amenințare față de interesele adânc înrădăcinate ale conservatorilor politici și religioși.

Marquis de Condorcet consideră intelectualul public (oribilă sintagmă) ca fiind persoana care se dedică „depistării prejudecăților în ascunzișurile unde preoții, școlile, guvernul și celelalte insituții cu vechime le-au adunat și protejat.”

Sau, după cum a zis Noam Chomsky: „intelectualii sunt într-o poziție de a expune minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile în conformitate cu motivele și cauzele lor și intențiile ascunse adesea în spatele lor… Este responsabilitatea intelectualilor să vorbească adevărul și să expună minciunile.”

Deși sunt două figuri îndepărtate în timp și cultură, ambii vorbesc despre necesitatea oamenilor care pot gândi și raționa clar, să investigheze, să evalueze și să dezvăluie celorlalți ceea ce persoanele aflate la putere ar dori să țină ascuns. Indiferent de circumstanțe, scopul este de a îmbunătăți societatea prin dezvăluirea adevărului ascuns pentru că unii beneficiază de pe urma minciunilor – minciuni ce nu servesc în fapt decât interselor oprimării și nedreptății.

Intelectualii publici pot juca astfel un rol vital în sănătatea unei democrații liberale. Avem nevoie de persoane care să tragă cu ochiul în spatele cortinei, care să investigheze cu atenție comportamentul și motivațiile organizațiilor puternice. Avem nevoie de oameni care să aducă la un loc informația disparată din diverse surse și domenii pentru a evidenția ceea ce atlfel ne-ar putea scăpa nouă, celorlalți. Intelectualii publici ne țin informați cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt și ne „mână” să gândim critic despre ceea ce ni se spune.

Intelectualismul trebuie susținut și încurajat

Intelectualismul trebuie susținut și promovat în același mod în care persoanele umaniste promovează scepticismul, știința, gândirea critică și libertatea. Intelectualismul nu este în mod necesar o componentă a umanismului, însă este o piesă esențială a unei democrații liberale funcționale, care nu numai că protejează drepturile și libertățile indivizilor, dar le permite acestora să se dezvolte independent de instituțiile religioase. Susținerea intelectualismului va aduce de la sine „încăierări” cu diverse tipuri de teiști, însă nu ar trebui susținut doar pentru că îi deranjează pe aceștia. Dacă se simt deranjați, este vina lor că se opun dezvăluirii minciunilor, prejudecăților și privilegiilor. Vor fi văzuți de către restul societății ca înapoiați, ignoranți și bigoți.

Vezi și:
Prostia ca privilegiu religios

Advertisements

Teologie feministă

Odată ce femeile ajung să înțeleagă că bărbații au folosit și încă mai folosesc religia pentru a controla femeile și pentru a le ține „la locul lor”, mi se pare ciudat de ce majoritatea femeilor se atârnă încă de credințe biblice primitive, în ciuda filosofiei feministe moderne și în ciuda a ceea ce am ajuns să învățăm de-a lungul timpului despre culturi, obiceiuri și credințe din jurul lumii. De ce ar considera o femeie versiunea creștină a unui zeu ca fiind mai reconfortantă, când „blibia” e plină cu sute de pasaje care promovează oprimarea femeilor și opusul viziunii feministe / egalității cu bărbații?

Același lucru este valabil și pentru cei ai căror strămoși au fost sclavi, ținuți în lanțuri și toate acestea au fost justificate prin pasaje din biblie. Cum pot ei să găsească această religie, cu zeul ei care permite sclavia, ca fiind reconfortantă, dacă au citit și au înțeles textele religioase? Ca femeie ex-creștină care a văzut în cele din urmă „lumina” după 20 de ani, nu înțeleg de ce nu pot fi și celealte femei atee.

Îi răspund mai jos lui cititorcreștin, la comentariul deosebit de lung lăsat pe intrarea intitulată „Religia este dăunătoare societății: atitudinea față de femei”:

Femeile care au avut o contribuţie majoră în răspândirea creştinismului, de-a lungul vremii, au fost uitate de către Biserică, susţine un studiu realizat de un academician englez de la Universitatea din Manchester, informează Phys.org.

Care studiu? Comentariul tău apare pe cel puțin trei site-uri și nicăieri nu am găsit surse. phys.org e un portal de știri pe Internet ce oferă știri din știință. Sunt prezentate cu predilecție științele naturale, adică știință dură, deși mai sunt scăpate pe alocuri și articole din științele sociale. Pe tine te-a interesat un articol subțire, pe care a trebuit să îl descopăr singură: http://phys.org/news/2013-08-christians-airbrushed-women-history.html

Profesorul Kate Cooper a ajuns la concluzia ca această contribuţie importantă a femeilor din primele două secole a fost neglijată de Biserică. Analiza efectuată de Cooper a dus la identificarea a zeci de femei creştine care au influenţat decisiv răspândirea creştinismului.

Profesoara Kate Cooper („Senator” şi „ministru” n-au feminin, însă „profesor” are) a scris o carte, intitulată „Christians airbrushed women out of history”, în care susține că întreaga „contribuție” a femeilor la unul din cele trei mari monoteisme a fost neglijată de bisericile creștine majore și că creștinismul ar fost din anumite puncte de vedere mai progresiv față de femei la început spre deosebire de cum se prezintă în acest moment.

Chiar dacă ar fi din întâmplare o concluzie corectă, nu este academic să lucrezi cu dovezi incomplete, fragmentate sau ficționale și să speculezi cum face Cooper. Încercând să își imagineze cum o fată de nouă ani, Pulcheria, ar putea să își protejeze frățiorul cel foarte vulnerabil, moșternitor al tronului, Cooper speculează că fata cu pricina „a reușit cumva să mobilizeze o coaliție de adulți” (pagina 258). În cele din urmă, părintii știu cât de încântătoare și feroce poate fi o fată de nouă ani…

Femei precum Lidia din Filipi, Perpetua din Cartagina sau Tecla din Iconium se află în lista femeilor ignorate menţionată de Cooper.

1. Lidia din Filipi, Thyatira, Purpuraria, Philippisia șamd este recunoscută în mai multe denominații creștine ca „sfântă”, deși variază ca de obicei ziua când trebuie să își aducă aminte de ea. Biserica catolică o bifează pe 20 mai, în timp ce bisericile ortodoxe sărbătoresc mai multe zile. BoR (cea rusă) o trece în revistă pe 25 iunie și 27 martie. În variantele ortodoxe răsăritene ziua ei e tot pe 20 mai, ca „la catolici”. Nu știu care a fost contribuția ei la specia umană însă numele său cel puțin, nu pare a fi ignorat de către diverse denominații ale creștinismului.

2. Perpetua este conform Britannica (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/452499/Perpetua) foarte apreciată de creștini și continuă să atragă cititori. Catolicii nu au șters amintirea ei. Chiar pe articolul de pe phys.org am citit că femeile au fost întotdeauna amintite la catolici, inclusiv Perpetua. Un exemplu ar fi The Eucharistic Prayer. Este sărbătorită obligatoriu pe 7 martie de către anumite variante de creștini, această Perpetua…

3. Thecla of Iconium. În limba modernă, aprocrif este folosit în mod curent pentru a descrie orice text sau poveste considerată ca fiind de veridicitate îndoielnică. În acest sens, cuvântul sugerează o pretenție gen folclor sau legendă urbană. Thecla este considerată ca fiind o sfântă la începuturile bisericii creștine și o adeptă a lui Paul, apostolul. Prima menționare a vieții ei vine din apocriful antic și romanța religioasă numită Acta Pauli et Theclae, care spune că Thecla a fost salvată în mod miraculos de la arderea pe rug pentru că a venit ploaia. Cercetările teologice arată că Monstrul Zburător de Spaghete a mutat norul… A fost condamnată la a fi mâncată de fiare și a fost salvată tot miraculos – culmea – de către bestiile femele. Se înțelege de la sine sper, că e razna să crezi literal în relatările acestor „miracole”. Dar nu e un secret că Thecla, indiferent dacă a existat sau nu (pâna și profesoara de teologie Cooper recunoaște în articol că nu prea există dovezi), a fost celebrată de-a lungul istoriei și este în continuare sărbătorită. Pe 23 septembrie este ziua ei în calendarul sfinților din biserica catolică.

Kate ar fi putut la fel de bine să concluzioneze că anumite povești nemuritoare ar putea fi utilizate pentru a promova misandria. Maria, virgina cea „sfântă”, care a dat naștere fără a fi siluită de atingerea unui bărbat… Așadar, biserica exploatează femeile. Dar exploatează și bărbații, deci e ok:

„Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuţi astfel de oameni şi există eunuci care s-au făcut ei înşişi astfel pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă!” Matei 19

Academicianul britanic consideră că un moment decisiv în schimbarea atitudinii față de femei a fost convertirea lui Constantin cel Mare, eveniment care a condus la instituționalizarea creștinismului şi, implicit, numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali, femeile fiind pur și simplu șterse în mod intenționat din istoria creștinismului.

În timpul domniei lui Constantin (306-337), creștinismul a început tranziția către religia dominantă a Imperiului Roman. Istoricii sunt nesiguri cu privire la motivele lui Constantin pentru favorizarea creștinismului și dezbat în continuare forma de protocreștinism la care aderase acesta (creștinism tânăr = până la consiliul din 325). Până aici e corect, dar n-am înțeles treaba cu ștergerea femeilor din istorie și cum e convertirea lui Constantin un eveniment care duce implicit la numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali. Ori nu știi ce vorbești, ori îți place să bați câmpii. În ambele cazuri, ce ai zis nu merită a fi luat în considerare.

„Femeile au predicat Evanghelia în mod regulat în primele două secole ale creștinismului, și în unele comunități ele au efectuat si botezuri. Aceste femei-sfinți care au avut o prezență radicală și puternică în perioada bisericii timpurii au fost ascunse în istorie”, a menționat Cooper.

Nu au fost ascunse prea bine, dacă le-a găsit ea. Am impresia că autoarea crede într-o conspirație a tăcerii pentru că pur și simplu nu a auzit vreodată de celelalte și discursul său consider că se cam încadreaza la teologie feministă. Dar aiurerilele ei teologice, „analizele” ei prezentate ca și când ar fi niște mari descoperiri, fac deja obiectul slujbelor și al feminismului creștin de ceva vreme.

Este trist, ca o religie, care a început cu o mamă și minunatul său Copil, a trebuit să aibă dificultăți în a aminti și onora contribuția femeilor, a concluzionat academicianul britanic.

Declinul iudaismului elen este obscur. Poate pentru că a fost marginalizat de, absorbit sau s-a transformat în protocreștinism. Creștinismul a pornit de la mama și minunatul său copil magic (în limba română substantivul comun se scrie cu majuscula doar la începutul propoziției) doar dacă te încrezi în lucruri cum ar fi virginitatea perpetuă, concepția imaculată și alte asemenea nebuneli, caz în care nu putem avea o dezbatere serioasă.

Nu e trist că două mii de denominații ale creștinismului „au dificultăți” în a onora contribuția femeilor la propria suferință. Este foarte trist însă că creștinismul să rezumă la frică, frică și iar frică. Amenințări și frică. Crezi ca mine sau vei fi torturată etern. Întrebările și îndoielile nu sunt permise. Foarte trist. E trist că creștinismul se rezumă la amenințări cu tortura și încercări de a insuflare a sentimentelor de groază și spaimă. Nici urmă de dragoste, ca și când blibia ar fi fost scrisă de către bărbați rasiști, sexiști, homofobi, violenți și frustrați sexual, în loc de un Dumnezeu iubitor. Ce ciudat… Și niciuna din problemele ridicate de tine sau tanti Kate Cooper nu se referă la întrebarea cheie: are vreun pic de sens religia ta?

Tot Cooper scria și că „în cele din urmă, martiriul simboliza obediența față de valorile reprezentate de către biserică și reflecta credința că biserica se poate împlini și autogratula prin sacrificiu de sine și moarte. După cum se vede în povestea lui Perpetua și a celorlalte femei nord africane, martiriul a devenit un mod de autoemancipare pentru femei în cercurile creștine”. Așadar creștinismul contribuie la emanciparea femeilor încurajându-le să se sincuidă pentru isus. Martiriul este cea mai oribilă formă de violență și creștinii se lăfăie în el.

Chiar şi calitatea sufletului femeilor era socotită inferioară celei masculine. De aici şi părerea că Dumnezeu ascultă cu precădere rugăciunile bărbaţilor.

Credința în existența sufletului și alte credințe în absența dovezilor încă mai caracterizează societatea umană, din păcate.

Prin contrast, atitudinea lui Iisus față de femei a fost cu totul inovatoare. S-a înconjurat de femei, le-a considerat egale bărbaţilor din jurul lor.

Dacă într-adevăr a existat un isus istoric (slabe șanse să dovedească cineva așa ceva), este irelevant dacă a fost feminist sau dacă se purta frumos cu femeile. Oricum nu ai produs nicio urmă de dovadă pentru a susține afirmația. Este însă un fapt că doctrina creștină și răul normalizat nu devin justificate. Creștinismul nu promovează egalitatea între femei și bărbați. Biblia nu asigură drepturile și libertățile femeilor. Femeile conform acestei credințe pot fi cumpărate, vândute, violate, ucise, reduse la tăcere, bătute, excluse și lista continuă fără să se fi schimbat prea mult.

Biserica n-a putut trece de practicile și tradițiile societății.

…Structurile patriarhale ale evreilor și greco-romanilor, dar și tradiția intelectuală a filosofilor greci, nu au permis proclamarea egalității dintre femeie și bărbat…

…Mulți istorici au fost preocupați să înțeleagă cauzele care au condus la erodarea rolului femeii în creștinism….

…Interdicțiile, uneori ciudate, care se mențin în unele confesiuni creștine față de femei pot fi rezultatul perpetuării unei mentalități cu totul străine de spiritul învățăturilor lui Hristos….

… ar trebui să rămână un avertisment nu doar pentru teologii creștini, ci pentru toți cei a căror percepție despre creștinism a fost deformată de concepții eronate, perpetuate de-a lungul secolelor…

Influența dăunătoare a religiei asupra societății este incontestabilă. Nu este prima dată când întâlnesc această practică mișelească în discuția cu un religios. Doctrina în care crezi tu este una nocivă, care susține că femeile sunt nașpa. Dacă te aștepți să scapi bazma curată cu afirmații precum „biserica ortodoxă română e misogină pentru că așa e societatea noastră”, atunci îmi pare rău, dar nu te voi lăsa. Doctrina imuabilă a bisericii ortodoxe rămâne canceroasă, în ciuda eticii și a moralității moderne.

Îmi aduc aminte de prima mea postare pe acest blog, în 2011. Era un simplu citat din Steven Weinberg: „Religia este o insultă la adresa demnității umane. Cu sau fără aceasta, ar exista oameni buni care fac lucruri bune și oameni răi care fac lucruri rele. Dar ca oamenii buni să facă lucruri rele, este nevoie de religie.”

Pe de altă parte, încercarea de a repoziționa femeia în cadrul societății creștine a determinat ca sub impulsul mișcărilor feministe lucrurile să fie împinse într-o altă extremă. Battany Hughes, expert în istorie antică, a numit femeile „sângele care a dat viață creștinismului”. Considerând că acestea au avut un rol dominant în dezvoltarea creștinismului, mai important chiar decât bărbații, specialistul în istorie antică se întreba „cine știe dacă nu cumva Dumnezeu a fost femeie?”. Aceasta se dorea a fi o întrebare care să spulbere două milenii de creștinism.

Spre deosebire de zeul propus de către tine, Zâna Măseluță măcar știm sigur că nu a fost bărbat. Îți recomand să dezbați așa ceva cu ceilalți adepți ai aceluiași prieten imaginar când vă mai drogați cu religiosil, pentru că eu nu mă voi feri să râd de voi. Consider că e bine să nu ne abținem din râs când auzim tot felul de tâmpenii, așa că îți recomand un clip care să te blasfemieze un pic: George Carlin zicea că dacă ar exista într-adevăr o zeitate supremă, trebuie să fie un el și nu o ea, pentru că „no woman could or would ever fuck things up this badly”.

Iar cu privire la cele două milenii de creștinism, îți zic atât: creaționismul este credința religioasă că viața, planeta și Universul sunt creația unei ființe supranaturale. Noi nu suntem creați, suntem evoluați. Unora nu le place acest lucru și au impresia că ar fi neplăcut să fie așa, dar acesta este adevărul. Îmi place să iau parte la discuții, însă în acest caz nu avem ce discuta. Discuția s-a terminat. A luat sfârșit încă din secolul XIX.

Datul cu părerea se cheamă teologie, nu știință, iar gândirea magică / lipsa gândirii critice sunt probleme mult mai concrete ale societății umane actuale. Persoanele feministe și umaniste nu permit revelația, zeii și religia în discuția despre feminism. Aceste persoane văd biblia și restul carticelelor magice drept surse de idei șoviniste ce nu au vreo relevanță în dezbaterea asupra rolurilor genurilor în societatea modernă.

Nu înțeleg cum o persoană poate fi religioasă și feministă în același timp. Unele din versetele pe care le-am citit în diversele cărticele sfinte mă fac să vomit și nu văd cum o persoană feministă nu ar fugi mâncănd pământul de asemenea aiureli pline de ură.

Vezi și:
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/12/08/religia-este-daunatoare-societatii-atitudinea-fata-de-femei/
https://umanismsecular.wordpress.com/2014/04/30/domnul-care-a-inviat/
https://umanismsecular.wordpress.com/2012/04/26/existenta-lui-iisus/
https://umanismsecular.wordpress.com/2011/12/04/ateism-moralitate-si-religie/
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/09/30/moralitate-religioasa/

Petre Țuțea – Muniție pentru Ignoranți

Apologetica creștină este prin definiție o afacere lipsită de onestitate. Oricine o practică se angajează (conștient sau nu) într-o încercare de a răspândi informații false. Scopul de bază al apologeților creștini este să spună tot ce le trece prin cap pentru a susține creștinismul, indiferent dacă ceea ce spun este sau nu adevărat.

Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

Țuțea insistă că viața mea nu are niciun sens. Am bănuiala că el definește implicit „sensul” prin prisma propriei preconcepții, utilizând raționamentul circular. Negarea faptului că viața are sens pentru atei este o dovadă de aroganță. A gândi că viața cuiva este importantă doar atunci când se agață de ceva care eludează legile fizicii este cel puțin bizar. Ba mai mult, este monstruos de egocentric a gândi că propria viață are o importanță atât de transcendentă, încât ego-ul ar trebui să depășească viața planetelor, stelelor sau galaxiilor.

Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.

Premisa implicită și nedemonstrată a pasajului de mai sus este la fel de dubioasă. De ce credința în existența unei ființe supranaturale ar trebui să dea mai mult sens vieții ființei umane? Din moment ce știm că viața este trecătoare, ar trebui să ne străduim să trăim toate experiențele semnificative de care suntem în stare, în intervalul scurt pe care îl avem la dispoziție. Mesajul pe care ar trebui să ni-l transmită cunoașterea pe care o avem despre propria mortalitate e că numărul de zile, ore și minute al fiecărei persoane este limitat. Prin urmare, ar trebui să ne străduim să dăm un sens fiecăruia dintre aceste minute, ore și zile, ar trebui să ne străduim să le umplem cu înțelegere și dobândire de înțelepciune, prin compasiune pentru cei mai puțin norocoși, cu dragoste pentru prieteni și familie, cu o muncă bine făcută, cu luptă împotriva răului și a obscurantismului.

Martin Luther King, Jr. ne-a învățat să apreciem oamenii nu după culoarea pielii și preferința pentru un anume zeu, ci după caracter. Cu toate acestea, mulți apologeți creștini nu judecă oamenii după caracter, ci după culoarea credinței religioase. Dacă aveți un alt parcurs biografic și felul în care vă raportați la religie nu este în acord cu cel al fundamentaliștilor, pentru acest motiv singular veți fi declarați drept lipsiți de caracter. Apologeții promovează prejudecata religioasă nesănătoasă (și lipsită de etică) a ostilității chiar și față de persoanele care au o înțelegere mai vastă asupra problemei.

Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.

Din nou, problema lipsei de sens în absența unor credințe netestate. O dată sau de două ori pe lună, mă implic în dezbateri publice cu cei a căror nevoie imperioasă este de a atrage și de a câștiga aprobarea ființelor supranaturale. Deseori, atunci când îmi exprim părerea că nu există nicio dimensiune supranaturală și mai ales una care să fie doar sau în mod special accesibilă pentru teiștii religioși și că lumea naturală este suficient de minunată, miraculoasă chiar, atrag priviri compătimitoare și întrebări anxioase.

Sunt întrebat cum în acest caz pot găsi un sens și un scop în viață. Cum poate un „materialist”, care nu crede în viața de după moarte, să decidă ce este important? În funcție de dispoziție, uneori mă abțin de la a sublinia cât de flagrant insultătoare și condescendente sunt astfel de întrebări. Sunt pe picior de egalitate cu întrebarea la fel de subtilă: Dacă nu crezi în zeul nostru, ce te oprește să furi, să minți, să violezi, să ucizi după bunul plac?

O viață care presupune măcar un strop de prietenie, iubire, ironie, umor, paternitate, literatură, muzică și oportunitatea de a lua parte la bătăliile pentru eliberarea celorlalți nu poate fi numită „lipsită de sens”, decât în cazul în care persoana ce o trăiește este și un existențialist care a decis să și-o eticheteze astfel. E posibil ca toată existența să fie o farsă absurdă, dar nu e posibil să-ți trăiești viața de zi cu zi, ca și cum ar fi așa. În timp ce lipsa de sens și utilitatea ar trebui definite, ideea că viața umană trebuie irosită cu expieri vinovate, înspăimântătoare, egocentrice ale unor non-entități supranaturale este pur și simplu absurdă și respingătoare.

Ateii și materialiștii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

Ființele umane (atei și teiști deopotrivă) se disting de alte primate prin locomoția bipedă și în mod special prin neocortexul mai dezvoltat, cortexul prefrontal și lobii temporali, ce ne permit nivele crescute de raționament abstract, limbaj, rezolvarea problemelor și cultură prin deprinderi sociale. Am observat adesea greșeala de a contrasta materialismul (ca preocupare cu obiectele și conforturile materiale) cu superstițiile religioase. Dacă ateii nu au o religie anume sau credințe netestate, înseamnă că tot ce le rămâne este confortul material. În realitate, un astfel de materialism poate fi de asemenea contrastat cu valorile culturale și intelectuale. Este loc destul pentru un ateu să aibă interese care nu sunt materiale, fără să aibă nevoie de religie sau teism sau credințe bizare în general.

De asemenea, este important să evidențiem că materialismul nu trebuie demis fără recurs. Nu este greu să argumentăm împotriva unei preocupări cu bunurile materiale și confortul care ne deconectează de la valorile culturale și intelectuale, dar nici nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de ideea conform căreia confortul material nu are absolut nicio valoare și trebuie demis întru totul. Suntem ființe fizice și materiale, până la urmă și asta înseamnă ca astfel de conforturi materiale sunt parte din viețile noastre. Dacă le respingem complet, respingem parte din ce este bun din viață. Ceea ce trebuie să facem, este să ajungem la un fel de consens rezonabil între bunurile materiale și valorile intelectuale sau culturale. Nu avem nevoie însă de zei sau religii care să ne ajute să atingem un astfel de consens.

În spiritul discursului virulent al lui Petre Tuțea, putem spune că ateii și materialiștii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă, în aceeași măsură în care teiștii religioși ne deosebesc de bolnavii psihici prin faptul că avem temple și biserici în locul spitalelor de nebuni. Însă nu așa se argumentează corect o poziție.

Țuțea dezamăgește prin inconsistențe logice și teribilism de limbaj și idei. Erorile de argumentare prin care își glorifică zeul preferat se împletesc diafan cu atacuri la persoană („iar ca ateu, ăsta moare ca un dihor”). Logoreea sa mistico-intelectuală poate impresiona doar neuronul hipnotizat al unui creștin cu pretenții de erudiție sau spiritul combativ al unui religios aflat în criză de argumente solide.

De aceea trebuie să realizăm că la 23 de ani de la moartea exaltatului eseist, deși foarte târziu, ar fi cazul să renunțăm la infantilisme și tactici mișelești, în favoarea unui discurs coerent și rațional, mult mai benefic societății umane.

Vezi și:
Cum reuşesc ateii să găsească un sens în viață?

Islamul – Religia Păcii

Este Islamul o religie a păcii?

Nu. Pentru că niciuna din cele trei mari religii monoteiste nu este cu adevărat o religie a păcii. Niciuna din ele nu se poate lăuda că este pașnică; toate au fost sau sunt violente într-o formă sau alta.

Toate propovăduiesc un Dumnezeu care îi pedepsește pe cei cărora nu le pasă de opiniile sale cu privire la ce e bine și ce e rău, pornind de la premisa că el este perfect: lucru pe care (în mod foarte convenabil), nu-l putem observa și astfel verifica, în așa fel încât să-l putem confirma sau respinge. Așadar, orice religie te îndeamnă să ai încredere într-un psihopat fascist, care nu înțelege că nu e nimic moral în a spune oamenilor ce să gândească, simtă, vorbească, mai ales sub amenințarea unei pedepse eterne.

Nu există religie pașnică, atunci când se bazează pe o pedeapsă divină, aplicată de către forțe care nu furnizează dovezi concrete ale existenței lor, dar pretind în schimb încredere oarbă. Toate religiile sunt nocive din acest motiv și din multe alte motive, indiferent de virtuțile prin care își țes pânza de senzații reconfortante. Faptul că religiile trebuie să își reconsidere mișelește detaliile în mod constant și să se retragă în argumentul cosmologic (un argument analfabet, subțire după orice standard) pentru a-și scuza comportamentul, le dovedește reaua voință. Religiile sunt o gravă iluzie sistemică, ce depășește limitele posibilului pentru a-și menține stabilitatea, transformând credințe netestate în „adevăr“ incontestabil prin puterea instituțiilor și cu ajutorul trecerii timpului.

Lumea ar fi mai bună fără religie?

Da. Concepția nejustificată conform căreia omenirea ar avea nevoie de o marionetă pe post de dictator ceresc, este grotescă din punct de vedere etic. Ne-ar fi mult mai bine dacă nu ne-am baza pe o ipoteză imposibil de verificat și dacă am ignora ca repere morale Biblia, Tora și Coranul în aceeași măsură în care ignorăm Mein Kampf când discutăm despre ce înseamnă etică. Și nu este o comparație deplasată, ci una echitabilă, deoarece toate aceste cărți susțin șovinismul, xenofobia, homofobia, rasismul, sexismul, genocidul și sclavia și se consideră îndreptățite să procedeze astfel în virtutea poruncilor divine sau a planului creaționist. Din punct de vedere moral nu e nicio diferență, doar că trei din cele patru cărți susțin că un criminal dovedit devine pustnic în deșert, pe baza mărturiei a două soții, un om care nu a ezitat să măcelărească pe toți băieții nou născuți din Egipt într-un act de terorism evident.

Religia a provocat cel mai mult rău în lume?

Da. Au fost uciși mai mulți oameni în numele religiei, inclusiv păgâni și vrăjitoare, decât pentru orice alt motiv. Chiar dacă unele credințe pot fi considerate ca observându-și mai atent propria prostie, voi continua să le consider un nonsens despotic.

Vezi și:
Moralitate Religioasă

Ultimul partizan în viată și Biblia sa de oțel – cu Carmen Avram

Nu este prima oară când scriu despre televiziunea de știri „de la noi”. Printre recentele emisiuni de maximă audiență ale celui mai bun post de știri din România, Antena 3, se numără și o reiterare a eternei povești cu „biblia din buzunar, care oprește glonțul, salvând viața soldatului”.

După cum era descris în promo, pe un ton afectat, protagonistul poveștii „a luptat ani în șir împotriva sistemului și batalioane de comuniști au fost trimise după el să-l lichideze. De 7 ori a stat în fața morții și de 7 ori a fost salvat…” Nu de Zâna Măseluță, nu de Marele Pârș, ci de inconfundabilul Dumnezeu. Mă intrigă faptul că ultimul partizan a spus „Dumnezeu” și nu zei sau spirite sau jini sau nimfe. Ci Dumnezeu cu „D” mare, ceea ce presupune o religie monoteistă, foarte probabil o religie iudeo-creștină care implică un sistem de credințe. Deci, logic, orice eveniment este direct sau indirect o acțiune a lui Dumnezeu. Ce dovezi mai vreți? Într-una dintre cele șapte dăți i s-a blocat pistolul killer-ului comunist. Cine i-a blocat pistolul? Singura explicație plauzibilă la o întrebare pusă prost este zeul local, evident. Întrebarea corectă ar fi fost „de ce i s-a blocat?”. Însă răspunsul la întrebarea rațională nu ar fi fost nici pe departe la fel de interesant pentru telespectatorii Antenei 3.

Promo-ul nu se termină înainte ca publicul dezinformat să primească prețioasa informație conform căreia credința ultimului partizan este „mai puternică decât o armată întreagă”. Nu știu dacă credința sa este mai puternică decât o armată, dar este cu siguranță mai puternică decât dovezile faptice. De asemenea, utilizarea cifrei magice șapte, conform gândirii conspiraționiste, nu are cum să fie doar o pură întâmplare. 🙂

Dacă ești un fan al emisiunii „Distrugătorii de mituri” de pe canalul Discovery, atunci știi cum plauzibilitatea unui astfel de mit poate fi testată și eventual infirmată empiric. Hyneman și Savage au testat în episodul 16 veridicitatea unei astfel de ipoteze, concluzionând că un volum de 400 de pagini copertat ar putea opri un glonț tras cu o pușcă având calibrul 22, în funcție de distanța dintre țintă și armă, dar orice altceva mai puternic ar străpunge ținta. Experimentul nu a luat în considerare, bineînțeles, proprietățile miraculoase pe care Sfânta Scriptură pretind unii că le are. N-ar fi o problemă, pentru că am putea de asemenea testa empiric dacă SS oprește gloanțe de diferite calibre și din diverse materiale, deși în loc de preoți aș propune utilizarea manechinelor balistice. Just to be safe…

Woody Allen glumea la un moment dat spunând: „Cu ani în urmă, mama mi-a dat un glonț… un glonț, pe care l-am pus în buzunarul de la piept. Doi ani mai târziu, în timp ce mergeam pe stradă, un evanghelist a aruncat o Biblie pe fereastra unui hotel, lovindu-mă în piept. Biblia mi-ar fi străpuns inima, dacă nu m-ar fi salvat glonțul!”

Și tot pe tema diverselor obiecte mitologice opritoare de gloanțe în legendele urbane (cărți de joc, biblii și brichete Zippo), incomparabilul Stephen Fry ne povestește cum nu s-a născut pentru că tabachera bunicului său, pe care acesta o ținea în buzunarul tunicii în timpul unei bătălii, a eșuat în a opri glonțul unui lunetist german, care țintise de fapt către tâmplă. Ar fi fost cu totul altceva dacă bunicul său ar fi purtat tabachera la tâmplă… Sau dacă ar fi avut o biblie din oțel prinsă de cap, aș adăuga eu.

Vezi și:
Gândirea Critică

%d bloggers like this: