Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: metoda stiintifica

Gândirea științifică și credința religioasă

Cum investighezi o ipoteză? Căutând să o confirmi? Punând de fiecare dată întrebări care să primească răspunsuri afirmative, ca și când ai încerca să ajungi de unde ai plecat? Greșit! Vrei să primești „nu” ca răspuns, pentru că este mult mai informativ.

Dacă găsim căi rapide și ușoare de a respinge sau de a ignora datele ce ne contrazic ideile preconcepute, vom constata că restul „dovezilor” susțin perfect ideea de la care am plecat.

Esențialmente, aceasta este diferența între gândirea religioasă și gândirea șțiințifică. Persoanei religioase ce are îndoieli i se cere să își afirme credința – să studieze mai mult tora/biblia/coranul și să se roage. Este ca și când ai asculta o dezbatere între William Lane Craig și Richard Dawkins, însă oprind sonorul când Dawkins este la microfon.

De aceea este atât de importantă metoda științifică. Numai încercând să invalidăm ipoteza până în punctul în care nu mai reușim, putem spune că am ajuns la un adevăr despre realitate. Consider că ar trebui să procedăm astfel în toate aspectele vieților noastre.

Este cel puțin la fel de important să încerci să demonstrezi falsitatea ipotezei, pe cât este să o confirmi ca fiind adevărată. Când crezi că un lucru este adevărat, ar trebui să faci tot posibilul să îl infirmi. Numai așa vei putea ajunge la adevăr în loc de a te păcăli pe tine însuți.

Vezi și:
Religia Șervețelului – singura credință adevărată
Falsificabilitate

Advertisements

Neil deGrasse Tyson despre „Geneza Universului”

Apreciatul om de știință Neil deGrasse Tyson explică elegant concepte din astrofizică, teoria Big Bang și evoluția într-un videoclip scurt dar impresionant, intitulat „Geneza Universului”. Tyson reușește să explice o scurtă istorie a tot ce există, în mai puțin de opt minute.

Scenariul, scris și narat de către Tyson, este acompaniat de animații intuitive și jucăușe, create de către Henry Reich, pe minunata suită Firebird a lui Stravinsky, o coloană sonoră eminamente potrivită pentru lecția elegantă a lui Tyson.

Citat memorabil:

Nu ne găsim în univers și atât, ci facem parte din el…

Într-o manieră simplă și clară, acest comunicator al științei pictează o imagine inteligibilă a complexităților universului. Este o experiență frumoasă și merituoasă.

Povestea noastră începe acum 13,7 miliarde de ani, când spațiul, materia și energia întregului univers cunoscut erau conținute într-un volum egal cu o miime de miliardime din vărful unui ac. Urmăriți videoclipul mai jos:

Ostilitatea față de intelect

Religia este în mare parte bazată pe credință. Credința este acceptarea unui lucru ca fiind adevărat în absența sau în ciuda dovezilor. Aceasta este definiția antiintelectualismului. Mă deranjează în mod special atunci când religia celebrează credința ca pe o respingere virtuoasă a intelectualismului onest, de parcă respingerea a ceea ce poate fi testat și dovedit ar fi motiv de mândrie.

Majoritatea dogmelor fundamentale în religie sunt subiective și fără temei (ex: nu am ascultat de dumnezeu și am moștenit păcatul, iar acum avem nevoie de un salvator). Întotdeauna va exista ceva imuabil, fără vreo altă justificare în afara faptului că totul s-ar prăbuși dacă s-ar schimba ceva, colapsul sistemului fiind inacceptabil. Acesta este fix opusul cercetării oneste, intelectuale, științifice, care caută excepțiile regulii și se adaptează la descoperirea de informație nouă.

Antiintelectualismul se referă în cele din urmă la protejarea puterii și a privilegiului împotriva analizei critice și a scepticismului oamenilor care își dau seama ce se petrece și care dorec să educe restul populației. Chiar și cele mai liberale sisteme spirituale sunt handicapate de ceva ce nu se poate schimba. Este destul de greu să supui îndoielii, să înveți sau să crești când te lovești de această problemă.

Intelectualii – critici ai minciunilor, prejudecăților și privilegiilor

Mi-au atras atenția două citate care consider că subtilizează esența intelectualismului și dezvăluie motivul pentru care constituie o amenințare față de interesele adânc înrădăcinate ale conservatorilor politici și religioși.

Marquis de Condorcet consideră intelectualul public (oribilă sintagmă) ca fiind persoana care se dedică „depistării prejudecăților în ascunzișurile unde preoții, școlile, guvernul și celelalte insituții cu vechime le-au adunat și protejat.”

Sau, după cum a zis Noam Chomsky: „intelectualii sunt într-o poziție de a expune minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile în conformitate cu motivele și cauzele lor și intențiile ascunse adesea în spatele lor… Este responsabilitatea intelectualilor să vorbească adevărul și să expună minciunile.”

Deși sunt două figuri îndepărtate în timp și cultură, ambii vorbesc despre necesitatea oamenilor care pot gândi și raționa clar, să investigheze, să evalueze și să dezvăluie celorlalți ceea ce persoanele aflate la putere ar dori să țină ascuns. Indiferent de circumstanțe, scopul este de a îmbunătăți societatea prin dezvăluirea adevărului ascuns pentru că unii beneficiază de pe urma minciunilor – minciuni ce nu servesc în fapt decât interselor oprimării și nedreptății.

Intelectualii publici pot juca astfel un rol vital în sănătatea unei democrații liberale. Avem nevoie de persoane care să tragă cu ochiul în spatele cortinei, care să investigheze cu atenție comportamentul și motivațiile organizațiilor puternice. Avem nevoie de oameni care să aducă la un loc informația disparată din diverse surse și domenii pentru a evidenția ceea ce atlfel ne-ar putea scăpa nouă, celorlalți. Intelectualii publici ne țin informați cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt și ne „mână” să gândim critic despre ceea ce ni se spune.

Intelectualismul trebuie susținut și încurajat

Intelectualismul trebuie susținut și promovat în același mod în care persoanele umaniste promovează scepticismul, știința, gândirea critică și libertatea. Intelectualismul nu este în mod necesar o componentă a umanismului, însă este o piesă esențială a unei democrații liberale funcționale, care nu numai că protejează drepturile și libertățile indivizilor, dar le permite acestora să se dezvolte independent de instituțiile religioase. Susținerea intelectualismului va aduce de la sine „încăierări” cu diverse tipuri de teiști, însă nu ar trebui susținut doar pentru că îi deranjează pe aceștia. Dacă se simt deranjați, este vina lor că se opun dezvăluirii minciunilor, prejudecăților și privilegiilor. Vor fi văzuți de către restul societății ca înapoiați, ignoranți și bigoți.

Vezi și:
Prostia ca privilegiu religios

Pericolul îndoctrinării religioase în școlile publice

Educația religioasă în școli ar trebui să ne îngrijoreze. Școlile acționează in loco parentis într-un sens real (nu doar legal). Iar copiii de astăzi vor ajunge la rândul lor părinți.

Putem disocia între o persoană care adoptă anumite poziții pentru că așa i s-a spus că trebuie să gândească și o persoană care știe cum să sorteze între material adevărat sau fals, util sau nefolositor. Prima este asociată cu îndoctrinarea religioasă, acceptând în mod necritic ce au spus „bătrânii”; cea de-a doua este adesea asociată cu gândirea științifică. Felul în care gândim, utilizarea dovezilor, logica, etica, sunt toate lucruri importante.

Este tragic atunci când miturile, legendele și hiperbola religioasă ajung să se contopească în mod indistinct cu adevărul factual la maturitate. Copiii trebuie să învețe cum, nu ce să gândească.

religiosil

îndoctriná vb., a învăța (o persoană sau un grup) să accepte un set de credințe în mod necritic

Întrebarea „Trebuie religia să fie predată în școli?” îmi provoacă o grimasă. Înainte de a răspunde întrebării capcană, aș cere lămuriri în legătura cu religia la care se face referire. De cele mai multe ori, persoana care întreabă așa ceva redefinește intenționat sau din ignoranță cuvântul „religie” ca având înțelesul de ortodoxism răsăritean, o subdenominație fundamentalistă a uneia dintre cele trei mari monoteisme. Oricum nu contează foarte mult dacă este vorba despre creștinismul ortodox răsăritean sau vreo altă „unică credință adevărată”, din moment ce niciuna nu se bazează pe dovezi. Copiii ar trebui să învețe să creadă în ei înșiși și să se bazeze pe propriile abilități, în loc de a spera că vreun omuleț magic din ceruri îi face să aibă succes cât timp îl vor venera. Și în plus față de asta, România este deja într-o poziție deloc de invidiat, la sfârșitul listei de țări industrializate când vine vorba de predarea evoluției în școlile publice.

Ca o consecință, o mare parte din populația adultă îmbrățișează deschis creaționismul și respinge evoluția. Respingerea rațiunii, această revenire a religiei în mijlocul căreia ne regăsim, pune în primejdie statutul nostru internațional. Cum poate o națiune handicapată științific să fie competitivă la nivel global? Ce înseamnă acest lucru pentru viitor, când un procent înfiorător din populație respinge adevărul factual și îmbrățișează fabula? Nu consider că vreo religie ar trebui introdusă vreodată în școlile publice ale vreunei țări. Locul zeilor este în templele trecutului și nu în școlile prezentului. Așa ceva este de-a dreptul dezgustător și dăunător atât individului, cât și societății.

Îndoctrinarea ortodoxă ar trebui eliminată numaidecât din instituțiile publice. Nu trebuia să i se permită accesul de la bun început. Educația despre religie ar putea fi în schimb introdusă ca ramură a antropologiei, elevii putând să studieze mitul iudeocreștin laolaltă cu cel babilonian, viking, aztec, maori, egiptean șamd. În cele din urmă, nu este nimic în neregulă cu a preda mitul genezei, câtă vreme te asiguri că este clar că se vorbește despre un simplu mit, ca un mit hindus sau dintr-o altă zonă.

În plus față de religie comparativă, iată alte două materii ce ar putea fi ușor introduse în programă, evitând riscul îndoctrinării sau instrucției religioase:
Etică – acoperind subiecte precum metaetica, etica normativă, etica aplicată și logică deontică.
Filosofia religiei – acoperind subiecte precum argumentul din design, argumentul ontologic, argumentul din credință, pariul lui Pascal, precum și refutările acestora.

Un studiu imparțial și academic al pretențiilor emise de religii, spre deosebire de toceala devoțională și de a repeta papagalicește pasajele mai digerabile din biblie, aproape inevitabil va duce un gânditor liber să realizeze: Sunt nenumărate religii pe planetă și mai toate susțin că sunt singura credință adevărată. Nu toate pot avea dreptate, însă toate se pot înșela.

Vezi și:
Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz psihologic
Educație Despre Religie
Credința religioasă: un virus al minții ce se hrănește cu frică
Tribalismul și violența religioasă
Revelația personală

Ultimul partizan în viată și Biblia sa de oțel – cu Carmen Avram

Nu este prima oară când scriu despre televiziunea de știri „de la noi”. Printre recentele emisiuni de maximă audiență ale celui mai bun post de știri din România, Antena 3, se numără și o reiterare a eternei povești cu „biblia din buzunar, care oprește glonțul, salvând viața soldatului”.

După cum era descris în promo, pe un ton afectat, protagonistul poveștii „a luptat ani în șir împotriva sistemului și batalioane de comuniști au fost trimise după el să-l lichideze. De 7 ori a stat în fața morții și de 7 ori a fost salvat…” Nu de Zâna Măseluță, nu de Marele Pârș, ci de inconfundabilul Dumnezeu. Mă intrigă faptul că ultimul partizan a spus „Dumnezeu” și nu zei sau spirite sau jini sau nimfe. Ci Dumnezeu cu „D” mare, ceea ce presupune o religie monoteistă, foarte probabil o religie iudeo-creștină care implică un sistem de credințe. Deci, logic, orice eveniment este direct sau indirect o acțiune a lui Dumnezeu. Ce dovezi mai vreți? Într-una dintre cele șapte dăți i s-a blocat pistolul killer-ului comunist. Cine i-a blocat pistolul? Singura explicație plauzibilă la o întrebare pusă prost este zeul local, evident. Întrebarea corectă ar fi fost „de ce i s-a blocat?”. Însă răspunsul la întrebarea rațională nu ar fi fost nici pe departe la fel de interesant pentru telespectatorii Antenei 3.

Promo-ul nu se termină înainte ca publicul dezinformat să primească prețioasa informație conform căreia credința ultimului partizan este „mai puternică decât o armată întreagă”. Nu știu dacă credința sa este mai puternică decât o armată, dar este cu siguranță mai puternică decât dovezile faptice. De asemenea, utilizarea cifrei magice șapte, conform gândirii conspiraționiste, nu are cum să fie doar o pură întâmplare. 🙂

Dacă ești un fan al emisiunii „Distrugătorii de mituri” de pe canalul Discovery, atunci știi cum plauzibilitatea unui astfel de mit poate fi testată și eventual infirmată empiric. Hyneman și Savage au testat în episodul 16 veridicitatea unei astfel de ipoteze, concluzionând că un volum de 400 de pagini copertat ar putea opri un glonț tras cu o pușcă având calibrul 22, în funcție de distanța dintre țintă și armă, dar orice altceva mai puternic ar străpunge ținta. Experimentul nu a luat în considerare, bineînțeles, proprietățile miraculoase pe care Sfânta Scriptură pretind unii că le are. N-ar fi o problemă, pentru că am putea de asemenea testa empiric dacă SS oprește gloanțe de diferite calibre și din diverse materiale, deși în loc de preoți aș propune utilizarea manechinelor balistice. Just to be safe…

Woody Allen glumea la un moment dat spunând: „Cu ani în urmă, mama mi-a dat un glonț… un glonț, pe care l-am pus în buzunarul de la piept. Doi ani mai târziu, în timp ce mergeam pe stradă, un evanghelist a aruncat o Biblie pe fereastra unui hotel, lovindu-mă în piept. Biblia mi-ar fi străpuns inima, dacă nu m-ar fi salvat glonțul!”

Și tot pe tema diverselor obiecte mitologice opritoare de gloanțe în legendele urbane (cărți de joc, biblii și brichete Zippo), incomparabilul Stephen Fry ne povestește cum nu s-a născut pentru că tabachera bunicului său, pe care acesta o ținea în buzunarul tunicii în timpul unei bătălii, a eșuat în a opri glonțul unui lunetist german, care țintise de fapt către tâmplă. Ar fi fost cu totul altceva dacă bunicul său ar fi purtat tabachera la tâmplă… Sau dacă ar fi avut o biblie din oțel prinsă de cap, aș adăuga eu.

Vezi și:
Gândirea Critică

%d bloggers like this: