Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: paranormal

Ultimul partizan în viată și Biblia sa de oțel – cu Carmen Avram

Nu este prima oară când scriu despre televiziunea de știri „de la noi”. Printre recentele emisiuni de maximă audiență ale celui mai bun post de știri din România, Antena 3, se numără și o reiterare a eternei povești cu „biblia din buzunar, care oprește glonțul, salvând viața soldatului”.

După cum era descris în promo, pe un ton afectat, protagonistul poveștii „a luptat ani în șir împotriva sistemului și batalioane de comuniști au fost trimise după el să-l lichideze. De 7 ori a stat în fața morții și de 7 ori a fost salvat…” Nu de Zâna Măseluță, nu de Marele Pârș, ci de inconfundabilul Dumnezeu. Mă intrigă faptul că ultimul partizan a spus „Dumnezeu” și nu zei sau spirite sau jini sau nimfe. Ci Dumnezeu cu „D” mare, ceea ce presupune o religie monoteistă, foarte probabil o religie iudeo-creștină care implică un sistem de credințe. Deci, logic, orice eveniment este direct sau indirect o acțiune a lui Dumnezeu. Ce dovezi mai vreți? Într-una dintre cele șapte dăți i s-a blocat pistolul killer-ului comunist. Cine i-a blocat pistolul? Singura explicație plauzibilă la o întrebare pusă prost este zeul local, evident. Întrebarea corectă ar fi fost „de ce i s-a blocat?”. Însă răspunsul la întrebarea rațională nu ar fi fost nici pe departe la fel de interesant pentru telespectatorii Antenei 3.

Promo-ul nu se termină înainte ca publicul dezinformat să primească prețioasa informație conform căreia credința ultimului partizan este „mai puternică decât o armată întreagă”. Nu știu dacă credința sa este mai puternică decât o armată, dar este cu siguranță mai puternică decât dovezile faptice. De asemenea, utilizarea cifrei magice șapte, conform gândirii conspiraționiste, nu are cum să fie doar o pură întâmplare. 🙂

Dacă ești un fan al emisiunii „Distrugătorii de mituri” de pe canalul Discovery, atunci știi cum plauzibilitatea unui astfel de mit poate fi testată și eventual infirmată empiric. Hyneman și Savage au testat în episodul 16 veridicitatea unei astfel de ipoteze, concluzionând că un volum de 400 de pagini copertat ar putea opri un glonț tras cu o pușcă având calibrul 22, în funcție de distanța dintre țintă și armă, dar orice altceva mai puternic ar străpunge ținta. Experimentul nu a luat în considerare, bineînțeles, proprietățile miraculoase pe care Sfânta Scriptură pretind unii că le are. N-ar fi o problemă, pentru că am putea de asemenea testa empiric dacă SS oprește gloanțe de diferite calibre și din diverse materiale, deși în loc de preoți aș propune utilizarea manechinelor balistice. Just to be safe…

Woody Allen glumea la un moment dat spunând: „Cu ani în urmă, mama mi-a dat un glonț… un glonț, pe care l-am pus în buzunarul de la piept. Doi ani mai târziu, în timp ce mergeam pe stradă, un evanghelist a aruncat o Biblie pe fereastra unui hotel, lovindu-mă în piept. Biblia mi-ar fi străpuns inima, dacă nu m-ar fi salvat glonțul!”

Și tot pe tema diverselor obiecte mitologice opritoare de gloanțe în legendele urbane (cărți de joc, biblii și brichete Zippo), incomparabilul Stephen Fry ne povestește cum nu s-a născut pentru că tabachera bunicului său, pe care acesta o ținea în buzunarul tunicii în timpul unei bătălii, a eșuat în a opri glonțul unui lunetist german, care țintise de fapt către tâmplă. Ar fi fost cu totul altceva dacă bunicul său ar fi purtat tabachera la tâmplă… Sau dacă ar fi avut o biblie din oțel prinsă de cap, aș adăuga eu.

Vezi și:
Gândirea Critică

Credința în miracole

Adevărul este că niciun miracol nu poate fi etichetat drept un fapt, pornind de la ceea ce se cunoaște despre natura lucrurilor. A considera astfel presupune întotdeauna a trage o concluzie prematură. Această noțiune de miracol aparține unui infantilism al gândirii și nu mai poate continua din momentul în care intelectul uman a început să construiască o imagine sistematică a universului.

Miracolul este un eveniment neatribuit puterii umane sau legilor naturii, ci unei forțe supranaturale, de cele mai multe ori divine. Un astfel de eveniment poate fi atribuit unui făcător de minuni, sfânt sau lider religios. Criteriile de clasificare ale unui eveniment drept miracol variază. De multe ori, un text religios, precum Biblia sau Coranul afirmă că s-a produs un miracol, iar credincioșii acceptă respectiva afirmație ca pe un fapt.

Mulți credincioși conservatori susțin că explicația cea mai potrivită pentru anumite evenimente este că ele se datorează unei ființe supranaturale și folosesc ulterior această presupunere drep dovadă a existenței unuia sau a mai multor zei. Unii adepți ai religiilor monoteiste susțin ca așa-zisele miracole sunt dovezi suficiente pentru existența unui dumnezeu omnipotent, omniscient și de-a pururea benevolent.

Thomas Paine, unul din părinții fondatori ai revoluției americane scria: „Toate poveștile despre miracole care împânzesc Vechiul și Noul Testament sunt potrivite pentru a fi predicate de către impostori și crezute de către naivi.”

Argumentul din miracole este un argument pentru existența lui Dumnezeu, care se bazează pe mărturii ale celor prezenți la producerea „miracolului”. Aceste evenimente sunt folosite pentru a stabili intervenția activă a unei ființe supranaturale sau a unor mesageri supranaturali care acționează trimiși fiind de către respectiva ființă.

Un exemplu al argumentului din miracole este pretenția unor creștini că ar exista dovezi istorice conform cărora Isus ar fi înviat din morți, înviere ce nu poate fi explicată decât prin existența dumnezeului. Acesta se mai numește si argumentul cristologic pentru existența lui Dumnezeu. Un alt exemplu este pretenția unor musulmani conform căreia Coranul ar fi plin de profeții împlinite, iar acest fapt nu poate fi explicat decât prin existența zeului.

Un contraargument la argumentul din miracole este argumentul din revelații inconsistente, care susține că mai multe miracole incompatibile se presupune că s-ar fi produs, reprezentând dovezi pentru diferite religii, nu toate dintre ele putânt fi corecte. Un alt contra-argument este briciul lui Occam, ce poate fi folosit pentru a susține că existența unui zeu este nenecesară în a explica miracole pentru care pot fi găsite explicații naturale.

Pe măsura dezvoltării tehnologiei și a cunoașterii, a înlocuirii credulității cu scepticismul metodei științifice, presupusele miracole vor deveni din ce în ce mai ușor de demascat, prin descoperirea cauzelor naturale ce le determină. De exemplu, remisia spontană a cancerului devine din ce în ce mai puțin misterioasă. Mecanismul său a fost explorat, iar probabilitatea statistică a unui astfel de fenomen a fost documentată și stabilită ca fiind de 1:100000. Această probabilitate s-ar putea să fie mult mai mare în anumite tipuri de cancer și mai ales pentru tumori mici. Prin urmare, cineva care susține că s-a vindecat de cancer datorită rugăciunii, e mai probabil să se fi vindecat ca urmare a unui proces natural de remisie spontană.

Vezi și
Neexplicat vs. Inexplicabil: Cum Răstălmăcesc Teiștii Știința
Existența lui Iisus
Revelația personală
Religia Șervețelului – singura credință adevărată
Christological Argument

Telepatia

Telepatia (din cuvintele grecești τηλε, tele, însemnând „la distanță” și πάθη, pathe sau patheia, însemnând „senzație, percepție, pasiune, supărare, experiență” ) este presupusa transmitere de informație de la o persoană la alta, fără a folosi nici unul din canalele senzoriale cunoscute sau interacțiunea fizică. Termenul a fost inventat în 1882 de către savantul Frederic W. H. Myers, unul din fondatorii Societății pentru Cercetare Psihică și a rămas mai popular decât expresia anterioară, „transferul gândului”.

Comunitatea științifică nu consideră telepatia ca fiind un fenomen real. S-au făcut mai multe studii, menite să detecteze, înțeleagă și să folosească telepatia, dar conform viziunii majoritare printre oamenii de știință, telepatiei îi lipsesc rezultatele repetabile în experimente bine controlate.

Noțiunea de telepatie nu este diferită față de două concepte psihologice: iluzia de inserție/sustragere a gândurilor și simbioza psihologică. Această similitudine ar putea lămuri cum unii oameni au inventat ideea de telepatie. Iluzia de inserție/sustragere a gândurilor este un simptom de psihoză, în special de schizofrenie sau de tulburare schizoafectivă. Pacienții care prezintă acest simptom, cred în mod fals că unele din propriile gânduri nu le aparțin și că alții (oameni, extratereștri, demoni sau îngeri căzuți, agenții de informații conspiraționiste) le pun acele gânduri în minte (inserție de gânduri). Unii pacienți simt cum li se șterg din minte gânduri (sustragere de gânduri). Împreună cu alte simptome de psihoză, iluzia inserției de gânduri poate fi redusă prin medicație antipsihotică.

Pe de altă parte, simbioza psihologică este un concept mai puțin bine stabilit. Este o idee întâlnită în scrierile primilor psihanaliști, cum ar fi Melanie Klein. Ea presupune ca în experiența psihologică timpurie a copilului (în timpul primei copilării), acesta este incapabil să diferențieze între propria minte, pe de o parte și experiența relației cu părinții, pe de altă parte. Această stare de spirit este numită simbioză psihologică. Cu timpul se pierde, însă anumite aspecte ale sale mai pot fi detectate și în funcționarea psihologică a adultului. E posibil ca experiența inserției/sustragerii de gânduri sau amintirile inconștiente ale simbiozei psihologice să fi dus la inventarea noțiunii de „telepatie” și la convingerea că telepatia există. Convingerea psihiatrilor și a psihologilor clinicieni precum și dovezile empirice susțin ideea că oamenii cu tulburare de personalitate schizotipală sunt în special susceptibili la credința în telepatie.

Vezi și:
Pseudoștiință – wikipedia.ro

%d bloggers like this: