Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: presupuneri

Incendiul din clubul Colectiv și reacția fundamentaliștilor creștini

După cum obișnuiesc să procedeze în urma oricărei nenorociri, fundamentaliștii creștini încearcă să justifice prin prizma propriei religii incidentul din Clubul Colectiv, în urma căruia 27 de oameni au decedat, iar alte 184 de persoane au fost ranite, unele având șanse minime de supraviețuire.

ar fi greșit să rezumăm toate cauzele acestei tragedii la partea firească a lucrurilor -Vitalie Marian, Implicațiile spirituale ale tragediei de la Clubul “Colectiv” din București

Adepți ai supranaturalismului precum Marian Vitalie insinuează, fără a fi câtuși de puțin deranjați de lipsa oricărei urme de dovadă, că există un motiv pentru incendiul în urma căruia părinții au trebuit să cutreiere spitalele și morgile din București pentru a-și putea identifica copiii arși de vii, pe care organele de ancheta nu îl pot investiga.

După părerea mea, Goodbye Gravity este o formație din sataniști care, prin albumul lor muzical “Mantrele războiului” și, nemijlocit prin piesa “Ziua în care murim”, au atras mânia și blestemul lui Dumnezeu asupra tuturor celor care au venit la eveniment. -Vitalie Marian, Implicațiile spirituale ale tragediei de la Clubul “Colectiv” din București

Marian consideră că zeul în a cărui existență crede el, Yahweh, a omorât 27 de oameni într-o singură noapte și a nenorocit mulți alții pentru că l-a deranjat o formație cu lansarea unui album. Acesta este unul din motivele pentru care consider că religia este dezgustătoare.

Religia încearcă să facă din orice o chestiune referitoare la ea însăși. Mulți cred în existența unui dumnezeu odios, care ucide în masă oameni nevinovați pentru a le da altora o lecție sau ca să-i pedepsească pentru acțiunile lor. Trebuie să consideri că ești centrul universului. Totul a fost creat pentru mine, pentru a-mi testa caracterul. Aceste persoane mor doar pentru mine, ca eu să învăț cât de valoroasă este viața.

Să presupunem prin absurd că este 100% real ce zice acest individ și că dumnezeul creștin este real și a pedepsit formația și publicul pentru că nu i-au plăcut cântecele incluse pe noul album Goodbye to Gravity. Cât de odios este acest zeu? Ce fel de persoană consideră că este vina acelor oameni și nu a zeului criminal? Ar fi absolut oribil să te ucidă pentru versurile tale, dar să omoare alți oameni pentru credințele tale sau pentru lipsa lor, este pur și simplu sinistru.

În concluzie, consider că ceea ce s-a întîmplat noaptea trecută în clubul Colectiv din București a fost o judecată a lui Dumnezeu împotriva oamenilor care au ales să asculte de Satan. Este o dovadaă în plus ca diavolul nu este un personaj din poveste, cum cred unii, dar o forță reală a întunericului. -Vitalie Marian, Implicațiile spirituale ale tragediei de la Clubul “Colectiv” din București

Creștinii încearcă să exploateze tragedia pentru a-si promova religia, încercând să răspândească panica satanică. Nu este creștinismul înălțător? În loc să învățăm cum am fi putut evita această tragedie, învățam că zeul creștin pedepsește copii de 15 ani care ascultă de „forțele întunericului”. Creștinismul, o religie iubitoare…

Vezi și:
Moralitate Religioasă
Nimic nu este întâmplător
Blasfemie! Blasfe-ție! Blasfe-tuturor!
Biserica Ortodoxă și tradiționala panică satanică de Halloween
Cultura intolerantei: internetul, asaltat de cei care cred ca victimele tragediei din Club Colectiv au murit pentru ca celebrau sarbatoarea pagana Halloween. Sarbatoreau moartea si focul iadului si au primit sansa sa o faca in direct – postare a unui internaut

Advertisements

Gândirea științifică și credința religioasă

Cum investighezi o ipoteză? Căutând să o confirmi? Punând de fiecare dată întrebări care să primească răspunsuri afirmative, ca și când ai încerca să ajungi de unde ai plecat? Greșit! Vrei să primești „nu” ca răspuns, pentru că este mult mai informativ.

Dacă găsim căi rapide și ușoare de a respinge sau de a ignora datele ce ne contrazic ideile preconcepute, vom constata că restul „dovezilor” susțin perfect ideea de la care am plecat.

Esențialmente, aceasta este diferența între gândirea religioasă și gândirea șțiințifică. Persoanei religioase ce are îndoieli i se cere să își afirme credința – să studieze mai mult tora/biblia/coranul și să se roage. Este ca și când ai asculta o dezbatere între William Lane Craig și Richard Dawkins, însă oprind sonorul când Dawkins este la microfon.

De aceea este atât de importantă metoda științifică. Numai încercând să invalidăm ipoteza până în punctul în care nu mai reușim, putem spune că am ajuns la un adevăr despre realitate. Consider că ar trebui să procedăm astfel în toate aspectele vieților noastre.

Este cel puțin la fel de important să încerci să demonstrezi falsitatea ipotezei, pe cât este să o confirmi ca fiind adevărată. Când crezi că un lucru este adevărat, ar trebui să faci tot posibilul să îl infirmi. Numai așa vei putea ajunge la adevăr în loc de a te păcăli pe tine însuți.

Vezi și:
Religia Șervețelului – singura credință adevărată
Falsificabilitate

Ostilitatea față de intelect

Religia este în mare parte bazată pe credință. Credința este acceptarea unui lucru ca fiind adevărat în absența sau în ciuda dovezilor. Aceasta este definiția antiintelectualismului. Mă deranjează în mod special atunci când religia celebrează credința ca pe o respingere virtuoasă a intelectualismului onest, de parcă respingerea a ceea ce poate fi testat și dovedit ar fi motiv de mândrie.

Majoritatea dogmelor fundamentale în religie sunt subiective și fără temei (ex: nu am ascultat de dumnezeu și am moștenit păcatul, iar acum avem nevoie de un salvator). Întotdeauna va exista ceva imuabil, fără vreo altă justificare în afara faptului că totul s-ar prăbuși dacă s-ar schimba ceva, colapsul sistemului fiind inacceptabil. Acesta este fix opusul cercetării oneste, intelectuale, științifice, care caută excepțiile regulii și se adaptează la descoperirea de informație nouă.

Antiintelectualismul se referă în cele din urmă la protejarea puterii și a privilegiului împotriva analizei critice și a scepticismului oamenilor care își dau seama ce se petrece și care dorec să educe restul populației. Chiar și cele mai liberale sisteme spirituale sunt handicapate de ceva ce nu se poate schimba. Este destul de greu să supui îndoielii, să înveți sau să crești când te lovești de această problemă.

Intelectualii – critici ai minciunilor, prejudecăților și privilegiilor

Mi-au atras atenția două citate care consider că subtilizează esența intelectualismului și dezvăluie motivul pentru care constituie o amenințare față de interesele adânc înrădăcinate ale conservatorilor politici și religioși.

Marquis de Condorcet consideră intelectualul public (oribilă sintagmă) ca fiind persoana care se dedică „depistării prejudecăților în ascunzișurile unde preoții, școlile, guvernul și celelalte insituții cu vechime le-au adunat și protejat.”

Sau, după cum a zis Noam Chomsky: „intelectualii sunt într-o poziție de a expune minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile în conformitate cu motivele și cauzele lor și intențiile ascunse adesea în spatele lor… Este responsabilitatea intelectualilor să vorbească adevărul și să expună minciunile.”

Deși sunt două figuri îndepărtate în timp și cultură, ambii vorbesc despre necesitatea oamenilor care pot gândi și raționa clar, să investigheze, să evalueze și să dezvăluie celorlalți ceea ce persoanele aflate la putere ar dori să țină ascuns. Indiferent de circumstanțe, scopul este de a îmbunătăți societatea prin dezvăluirea adevărului ascuns pentru că unii beneficiază de pe urma minciunilor – minciuni ce nu servesc în fapt decât interselor oprimării și nedreptății.

Intelectualii publici pot juca astfel un rol vital în sănătatea unei democrații liberale. Avem nevoie de persoane care să tragă cu ochiul în spatele cortinei, care să investigheze cu atenție comportamentul și motivațiile organizațiilor puternice. Avem nevoie de oameni care să aducă la un loc informația disparată din diverse surse și domenii pentru a evidenția ceea ce atlfel ne-ar putea scăpa nouă, celorlalți. Intelectualii publici ne țin informați cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt și ne „mână” să gândim critic despre ceea ce ni se spune.

Intelectualismul trebuie susținut și încurajat

Intelectualismul trebuie susținut și promovat în același mod în care persoanele umaniste promovează scepticismul, știința, gândirea critică și libertatea. Intelectualismul nu este în mod necesar o componentă a umanismului, însă este o piesă esențială a unei democrații liberale funcționale, care nu numai că protejează drepturile și libertățile indivizilor, dar le permite acestora să se dezvolte independent de instituțiile religioase. Susținerea intelectualismului va aduce de la sine „încăierări” cu diverse tipuri de teiști, însă nu ar trebui susținut doar pentru că îi deranjează pe aceștia. Dacă se simt deranjați, este vina lor că se opun dezvăluirii minciunilor, prejudecăților și privilegiilor. Vor fi văzuți de către restul societății ca înapoiați, ignoranți și bigoți.

Vezi și:
Prostia ca privilegiu religios

Ironizarea credinței este posibilă și necesară

„Nu poți provoca. Nu poți insulta credințele altora. Nu poți ridiculiza credințele altora.”

Aceasta este mustrarea Papei Francis făcută în Manila, cu privire la atacul de la Charlie Hebdo. Susținând că nu învinuiește victimele și că atacul violent nu a fost justificat, a insinuat exact opusul. „Provocateur” este un termen fanțuzesc. Să fie provocatori este ceea ce scriitorii ce gândesc liber, criticii sociali și cei mai buni dintre umoriști încearcă să fie. Gândiți-vă la cei mai buni și provocatori scriitori și umoriști liber cugetători: Voltaire, Thomas Paine, Mark Twain, Ambrose Bierce, Bertrand Russell, Geroge Carlin, Richard Dawkins, Christopher Hitchens, Ayaan Hirsi Ali.

Papa cel întâmpinat cu adulație pentru că sună un pic mai uman decât predecesorii săi papali, nu a făcut până acum nici cât negru sub unghie pentru a reforma biserica catolică. În timp ce îi îndeamnă pe colegii săi de biserică să renunțe la mesajele obsesive asupra avortului, căsătoriei gay și a măsurilor contraceptive, papa Francis nu a făcut vreun demers pentru atenuarea, cu atât mai puțin pentru abrogarea obsesiilor bisericii asupra interzicerii avortului, contracepției și a egalității căsătoriei la nivel global. Nu este altceva decât o piesă de decor.

blasfemie

Este în mod evident în regulă ca religia și diversele sale cărticele sfinte să provoace și sa insulte pe alții. Gândiți-vă la insultele aduse femeilor între coperțile bibliilor ebraice și creștine și ale coranului, care sunt practic manuale pentru oprimarea femeilor. Gândiți-vă la poruncile barbare ce declară homosexualitatea ca fiind o „abominație” și dispun pedeapsa cu moartea pentru așa ceva: „sângele lor asupra lor este” (Leviticul 20:13). Gândiți-vă la provocările Vechiului Testament, împărtășite în religiile evreiască, musulmană și creștină, care adesea și în mod deschis, solicită uciderea ereticilor, necredincioșilor și apostaților.

Și cu toate aceastea, papa Francis îndrăznește să numească violența în numele unui (dumne)zeu o „aberație”?

Unul din cele mai mari mituri de pe planetă este presupunerea că un lucru este religios va fi cu siguranță bun. Celor dintre noi care își fac publică disidența față de religie, li se spune în mod constant să nu critice sau să ofenseze, să tacă din gură. Sau „vedeți voi”. Singurele arme ale ireverențioșilor umoriști sunt glumele. Acum ni se spune că e normal ca o glumă împotriva religiei să fie întâmpinată cu asasinatul.

Avem dreptul și chiar datoria, ca asemeni copilului din poveste, să proclamăm că împăratul nu are haine.

Vezi și:
Tribalismul și violența religioasă
Blasfemie! Blasfe-ție! Blasfe-tuturor!
Merită religia respect?
Prostia ca Privilegiu Religios

Nimic nu este întâmplător

„Totul se întâmplă pentru un motiv” este una din sintagmele folosite pentru a submina orice discuție argumentată. Nu totul are loc dintr-un motiv plin de sens. Au murit sute de mii de persoane în Haiti dintr-un anumit motiv: au fost strivite de clădirile prăbușite sau au fost rănite și au sucombat din cauza rănilor. Mai presus de atât, nu a existat vreun motiv pentru ca ele să moară. Așadar, s-ar putea spune că morțile lor au fost practic lipsite de sens, în ciuda faptului că unor oameni nu le-ar plăcea să audă așa ceva.

Sunt oameni care în cele mai grele zile caută consolare în presupunerea că cineva le datorează ceva pentru durerea prin care trec. Că pentru durerea pe care o simt, li se datorează comfort și împlinire. Însă nu este vorba decât despre o impunere a simțului uman de dreptate asupra universului, iar acest lucru este extrem de deplasat. Mulți oameni par foarte reticenți sau chiar incapabili de a concepe acest fapt, desi nu este contraintuitiv deloc.

Consider că propoziția „nimic nu e întâmplător” este înnebunitor de ambiguă pentru că poate însemna „totul are un scop”, la fel cum poate să însemne „totul are o cauză”. Indiferent de ce ar trebui să însemne, este o frază enervantă și lipsită de sens care, asemenea expresiei „tot răul spre bine”, mă face să îmi smulg părul care mi-a mai rămas în cap. Poate fi numită o atitudine și aparține de solipsismul gândirii religioase care consideră că întregul univers a fost creat cu omul în gând. Cum pot face copiii cu boli fatale parte din planul unei zeități benevolente nu este o chestiune în jurul căreia aș face tot felul de acrobații mentale pentru a o îngloba în viziunea mea asupra vieții. Chiar și așa, am reușit să îl fac pe tata să râdă când a întrebat retoric „De ce a început să plouă afară tocmai când trebuia să mă duc la piață”, spunându-i că este voia lui Allah. Ori îți dai seama cât de ridicol este, ori nu.

Creștinii utilizează această sintagmă pentru a insinua că un dumnezeu interacționează cu universul și că ghidează tot ce există, ceea ce ar include criminalii în serie. Domnul zeu a avut un motiv pentru actele de violență fără sens comise de aceste persoane. Acest mod de a-l vedea pe dumnezeu ne transformă pe toți în marionete… Micile jucării ale lui dumnezeu care nu au în fapt liber arbitru. Chiar credeți că unui zeu îi trebuie jucării? Dacă da, atunci chiar credeți că sunteți cele mai interesante jucării pe care le-ar putea folosi dumnezeus?

Înțeleg că creștinii vor să afirme supremația zeului lor, însă ar trebui să gândească înainte de a deschide gura. Nu mi-am prins degetele în ușă pentru un măreț scop cosmic. Să mergem și mai departe – ai cancer, persoana iubită moare într-un accident de mașină, nu reușești să te angajezi pe postul dorit, copilul tău se îmbolnăvește și tu îmi spui că toate au loc pentru un „motiv”? Asta ar însemna că sunt cauzate de Dumnezeu, însă existența răului exclude posibilitatea existenței unei zeități omnipotente, omnibenevolente și omnisciente. Ne este oare chiar atât de greu să acceptăm că lucrurile rele s-ar putea întâmpla pur și simplu? Este pură întâmplare și nu ne place, deoarece considerăm că asta ar face ca suferința și moartea unei persoane iubite să fie lipsite de sens. Însă nu aceasta este ideea. Evenimentul în sine nu are un motiv în spate. Nu există nicio urmă de dovadă că ipoteza dumnezeiască ar putea fi reală, nu există nicio urmă de dovadă că universul ar putea să aibă o cauză supranaturală și nu există dovezi care să ateste în vreun fel că există ființe supranaturale sau „forțe” supranaturale care ar putea afecta cumva universul.

Fericirea nu este o răsplată – este o consecință. Suferința nu este o pedeapsă – este un rezultat -Robert Ingersoll

Consider că acest citat explică suficient situația pentru o persoană rațională, însă când va întâlniți cu o persoană religioasă care afirmă că nimic nu este întâmplător, încercați să aduceți în discuție o situație ipotetică în care persoana respectivă suferă inutil din cauza violenței. Iar dacă își va continua debitările ignorante, atunci e mai bine să vă retrageți, pentru că nu își va recunoaște înfrângerea.

%d bloggers like this: