Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: pseudo-stiinta

Boala Antivaccin

Antivaccinaliștii periclitează sănătatea publică

Dezvoltarea vaccinurilor este una dintre cele mai importante realizări din istoria medicinei, însă în ultimii ani, vaccinarea a început să intre în declin. Deși rata descrescătoare a vaccinărilor este fără îndoială produsul mai multor factori, este important să avem în vedere impactul fantasmelor conspiraționiste. Părinții care vor lua decizia de a-și vaccina sau nu copiii ar putea să încline spre a căuta informație despre vaccinuri pe sfaturiortodoxe.ro în loc de a merge la doctor.

Atenție: retorica antivaccin este stupidă și contagioasă

Am observat că o viziune asupra vieții comună printre AViști este ideea de sănătate „holistică”, lucru ce presupune credința în tămăduirea cu „energii”, „tratamentele” prin rugăciune sau nonmedicina alternativă. Organizația Mondială a Sănătății (WHO) are un comitet de experți pentru consiliere în ceea ce privește vaccinurile (GACVS), ce recomandă criterii pentru evaluarea website-urilor, criterii pe baza cărora a creat și o listă de website-uri credible. Acestea sunt site-uri de încredere pentru informații cu privire la vaccinuri și pentru a găsi răspunsuri la întrebările sau grijile pe care le poți avea.

Ce se întâmplă atunci când un coleg similar în gândire cu Dale Gribble îți sugerează un website care nu se află pe listă? Poți folosi criteriile recomandate de GACVS. Acest lucru presupune resurse (timp și efort) de care un viitor sau nou părinte poate că nu dispune. Pentru a vă economisi timpul am alcătuit o mică listă. Puteți să ignorați fără grijă website-urile care:

1. Se bazează pe credința în conspirații nedovedite
Majoritatea celor mai comune aiureli antivaccin nu funcționează fără închipuiri conspiraționiste. Am suspiciuni față de orice persoană care sustine că știe un adevăr secret pe care nimeni altcineva nu îl știe și că a găsit acest adevăr căutând informație disponibilă public.

2. Susțin că vaccinurile sunt toxice
Antivaxerii vor folosi adesea gambitul toxic, care este însă și cel mai ușor de refutat. Erorile majore se datorează neînțelegerii conceptului de dozaj și chimiei de bază.

3. Un AVist trebuie să minimizeze riscul boilor pentru a putea să justifice nevaccinarea. Este suficient un minim bun simț pentru a realiza că o persoană care sustine că bolile mortale nu sunt așa importante nu se înțelege prea bine cu realitatea.

4. Susțin că vaccinurile cauzează autism
Această întrebare a primit un răspuns de nenumărate ori și cercetările nu sprijină pretenția. Chiar dacă nu știm ce cauzează autismul, știm că vaccinurile nu sunt un factor. O persoană care susține altfel este în mod clar dezinformată în ceea ce privește subiectul și nu îți merită atenția și timpul.

* http://plosone.org/article/info%3Adoi%2F10.1371%2Fjournal.pone.0089177#pone.0089177-Mills1
* http://www.who.int/features/2014/immunization-south-africa/en/
* http://www.sciencebasedmedicine.org/toxic-myths-about-vaccines/
* http://pediatrics.aappublications.org/content/112/6/1394.long
* http://www.cdc.gov/vaccines/pubs/pinkbook/index.html
* http://www.aap.org/en-us/advocacy-and-policy/Documents/vaccinestudies.pdf
* https://en.wikipedia.org/wiki/MMR_vaccine_controversy

Advertisements

Ultimul partizan în viată și Biblia sa de oțel – cu Carmen Avram

Nu este prima oară când scriu despre televiziunea de știri „de la noi”. Printre recentele emisiuni de maximă audiență ale celui mai bun post de știri din România, Antena 3, se numără și o reiterare a eternei povești cu „biblia din buzunar, care oprește glonțul, salvând viața soldatului”.

După cum era descris în promo, pe un ton afectat, protagonistul poveștii „a luptat ani în șir împotriva sistemului și batalioane de comuniști au fost trimise după el să-l lichideze. De 7 ori a stat în fața morții și de 7 ori a fost salvat…” Nu de Zâna Măseluță, nu de Marele Pârș, ci de inconfundabilul Dumnezeu. Mă intrigă faptul că ultimul partizan a spus „Dumnezeu” și nu zei sau spirite sau jini sau nimfe. Ci Dumnezeu cu „D” mare, ceea ce presupune o religie monoteistă, foarte probabil o religie iudeo-creștină care implică un sistem de credințe. Deci, logic, orice eveniment este direct sau indirect o acțiune a lui Dumnezeu. Ce dovezi mai vreți? Într-una dintre cele șapte dăți i s-a blocat pistolul killer-ului comunist. Cine i-a blocat pistolul? Singura explicație plauzibilă la o întrebare pusă prost este zeul local, evident. Întrebarea corectă ar fi fost „de ce i s-a blocat?”. Însă răspunsul la întrebarea rațională nu ar fi fost nici pe departe la fel de interesant pentru telespectatorii Antenei 3.

Promo-ul nu se termină înainte ca publicul dezinformat să primească prețioasa informație conform căreia credința ultimului partizan este „mai puternică decât o armată întreagă”. Nu știu dacă credința sa este mai puternică decât o armată, dar este cu siguranță mai puternică decât dovezile faptice. De asemenea, utilizarea cifrei magice șapte, conform gândirii conspiraționiste, nu are cum să fie doar o pură întâmplare. 🙂

Dacă ești un fan al emisiunii „Distrugătorii de mituri” de pe canalul Discovery, atunci știi cum plauzibilitatea unui astfel de mit poate fi testată și eventual infirmată empiric. Hyneman și Savage au testat în episodul 16 veridicitatea unei astfel de ipoteze, concluzionând că un volum de 400 de pagini copertat ar putea opri un glonț tras cu o pușcă având calibrul 22, în funcție de distanța dintre țintă și armă, dar orice altceva mai puternic ar străpunge ținta. Experimentul nu a luat în considerare, bineînțeles, proprietățile miraculoase pe care Sfânta Scriptură pretind unii că le are. N-ar fi o problemă, pentru că am putea de asemenea testa empiric dacă SS oprește gloanțe de diferite calibre și din diverse materiale, deși în loc de preoți aș propune utilizarea manechinelor balistice. Just to be safe…

Woody Allen glumea la un moment dat spunând: „Cu ani în urmă, mama mi-a dat un glonț… un glonț, pe care l-am pus în buzunarul de la piept. Doi ani mai târziu, în timp ce mergeam pe stradă, un evanghelist a aruncat o Biblie pe fereastra unui hotel, lovindu-mă în piept. Biblia mi-ar fi străpuns inima, dacă nu m-ar fi salvat glonțul!”

Și tot pe tema diverselor obiecte mitologice opritoare de gloanțe în legendele urbane (cărți de joc, biblii și brichete Zippo), incomparabilul Stephen Fry ne povestește cum nu s-a născut pentru că tabachera bunicului său, pe care acesta o ținea în buzunarul tunicii în timpul unei bătălii, a eșuat în a opri glonțul unui lunetist german, care țintise de fapt către tâmplă. Ar fi fost cu totul altceva dacă bunicul său ar fi purtat tabachera la tâmplă… Sau dacă ar fi avut o biblie din oțel prinsă de cap, aș adăuga eu.

Vezi și:
Gândirea Critică

Credința în miracole

Adevărul este că niciun miracol nu poate fi etichetat drept un fapt, pornind de la ceea ce se cunoaște despre natura lucrurilor. A considera astfel presupune întotdeauna a trage o concluzie prematură. Această noțiune de miracol aparține unui infantilism al gândirii și nu mai poate continua din momentul în care intelectul uman a început să construiască o imagine sistematică a universului.

Miracolul este un eveniment neatribuit puterii umane sau legilor naturii, ci unei forțe supranaturale, de cele mai multe ori divine. Un astfel de eveniment poate fi atribuit unui făcător de minuni, sfânt sau lider religios. Criteriile de clasificare ale unui eveniment drept miracol variază. De multe ori, un text religios, precum Biblia sau Coranul afirmă că s-a produs un miracol, iar credincioșii acceptă respectiva afirmație ca pe un fapt.

Mulți credincioși conservatori susțin că explicația cea mai potrivită pentru anumite evenimente este că ele se datorează unei ființe supranaturale și folosesc ulterior această presupunere drep dovadă a existenței unuia sau a mai multor zei. Unii adepți ai religiilor monoteiste susțin ca așa-zisele miracole sunt dovezi suficiente pentru existența unui dumnezeu omnipotent, omniscient și de-a pururea benevolent.

Thomas Paine, unul din părinții fondatori ai revoluției americane scria: „Toate poveștile despre miracole care împânzesc Vechiul și Noul Testament sunt potrivite pentru a fi predicate de către impostori și crezute de către naivi.”

Argumentul din miracole este un argument pentru existența lui Dumnezeu, care se bazează pe mărturii ale celor prezenți la producerea „miracolului”. Aceste evenimente sunt folosite pentru a stabili intervenția activă a unei ființe supranaturale sau a unor mesageri supranaturali care acționează trimiși fiind de către respectiva ființă.

Un exemplu al argumentului din miracole este pretenția unor creștini că ar exista dovezi istorice conform cărora Isus ar fi înviat din morți, înviere ce nu poate fi explicată decât prin existența dumnezeului. Acesta se mai numește si argumentul cristologic pentru existența lui Dumnezeu. Un alt exemplu este pretenția unor musulmani conform căreia Coranul ar fi plin de profeții împlinite, iar acest fapt nu poate fi explicat decât prin existența zeului.

Un contraargument la argumentul din miracole este argumentul din revelații inconsistente, care susține că mai multe miracole incompatibile se presupune că s-ar fi produs, reprezentând dovezi pentru diferite religii, nu toate dintre ele putânt fi corecte. Un alt contra-argument este briciul lui Occam, ce poate fi folosit pentru a susține că existența unui zeu este nenecesară în a explica miracole pentru care pot fi găsite explicații naturale.

Pe măsura dezvoltării tehnologiei și a cunoașterii, a înlocuirii credulității cu scepticismul metodei științifice, presupusele miracole vor deveni din ce în ce mai ușor de demascat, prin descoperirea cauzelor naturale ce le determină. De exemplu, remisia spontană a cancerului devine din ce în ce mai puțin misterioasă. Mecanismul său a fost explorat, iar probabilitatea statistică a unui astfel de fenomen a fost documentată și stabilită ca fiind de 1:100000. Această probabilitate s-ar putea să fie mult mai mare în anumite tipuri de cancer și mai ales pentru tumori mici. Prin urmare, cineva care susține că s-a vindecat de cancer datorită rugăciunii, e mai probabil să se fi vindecat ca urmare a unui proces natural de remisie spontană.

Vezi și
Neexplicat vs. Inexplicabil: Cum Răstălmăcesc Teiștii Știința
Existența lui Iisus
Revelația personală
Religia Șervețelului – singura credință adevărată
Christological Argument

Pseudoștiința homeopatiei

Homeopatia (din grecescul hómoios- ὅμοιο „asemănare” + páthos πάθος „suferinţă”) este un sistem de medicină alternativă, creat în 1796 de către Samuel Hahnemann, pornind de la principiul său „similia similibus curentur”, conform căruia o substanţă care produce simptomele unei maladii la indivizi sănătoşi va vindeca simptome similare la oameni bolnavi. Studiile ştiinţifice au dovedit că remediile homeopate sunt ineficiente, iar mecanismul lor postulat de acţiune, neplauzibil. În cadrul comunităţii medicale, homeopatia este în general considerată şarlatanie.

Remediile homeopate sunt preparate prin diluarea succesivă a unei anumite substanţe în alcool sau în apă distilată, urmată de lovirea puternică pe un corp elastic. Se spune că fiecare diluţie, urmată de procesul respectiv, măreşte eficienţa remediului. Diluarea, de obicei, continuă mult după momentul în care nu a mai rămas nimic din substanţa iniţială. Homeopaţii selectează remediile în urma consultării unor cărţi cu referinţe, cunoscute sub denumirea de repertorii şi considerând totalitatea simptomelor pacientului, precum şi trăsăturile acestuia, starea fizică şi psihică, istoricul vieţii sale.

Concentraţiile extrem de scăzute ale remediilor homeopate, în care uneori nu se mai regăseşte nici măcar o moleculă din substanţa diluată, conduc la o obiecţie care a bântuit homeopatia încă din secolul al 19-lea: cum e posibil atunci ca substanţa respectivă să mai aibă vreun efect? Avocaţii moderni ai homeopatiei au sugerat că „apa are memorie” şi că în timpul amestecării şi al procesului de agitare, substanţa lasă un efect de durată asupra apei, probabil „o vibraţie”, care duce la vindecarea pacientului. Cu toate acestea, nimic de genul „memorie a apei” nu a fost descoperit vreodată în chimie sau fizică. Studii farmacologice au concluzionat, contrar homeopatiei, că efectele cele mai puternice ale unui ingredient activ se obţin din doze cât mai concentrate, nu cât mai puţin concentrate.

Remediile homeopate au făcut subiectul a numeroase studii clinice, care testau posibilitatea ca ele să fie eficace, printr-un mecanism necunoscut ştiinţei. Pe ansamblu, aceste studii nu au dovedit niciun alt efect decât efectul placebo. Deşi unele dintre ele au condus la rezultate pozitive, verificări sistematice au arătat că acest lucru s-a datorat şansei, metodelor eronate de cercetare şi greşelilor de raportare. Mecanismele propuse de homeopatie sunt împiedicate să aibă vreun efect de către legile fizicii. Pacienţii care aleg să folosească homeopatia în locul medicinii bazate pe dovezi riscă să fie diagnosticaţi tardiv şi trataţi ineficient pentru nişte boli foarte grave.

Nici observațiile, nici fundamentarea, nu îndeplinesc condițiile minime pentru a fi considerate științifice. Așa-numitele experimente patogenetice făcute de homeopați nu au nicio legătură cu afecțiunile care ar trebui tratate, se realizează cu o altă diluție și sunt oricum extrem de subiective. Testele științifice (folosind metoda dublului orb, binecunoscută pentru probitatea ei) au arătat că tratamentele homeopate au același efect ca placebo.

James Randi şi grupurile campaniei 10:23 au demonstrat lipsa de ingrediente active din produsele homeopate, prin ingerarea acestora în supradoze. Niciunul dintre sutele de voluntari din Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda, Canada şi SUA nu a fost rănit, dar  „nici vindecat de ceva”.

Scepticii de la Center for Inquiry (CFI) din Vancouver au participat la o acţiune de ingerare în masă de supradoze din astfel de produse în afara unei camere de gardă din Vancouver, luând sticle întregi de „medicamente”, care ar fi trebuit să-i adoarmă, să le provoace greaţă sau să-i omoare, dar după 45 de minute de observaţie nu s-a simţit niciun efect negativ. Johnson i-a întrebat pe homeopaţi şi pe reprezentanţii companiei despre remediile pentru cancer şi despre vaccinuri şi toţi au raportat rezultate pozitive. Niciunul însă nu a fost capabil să ofere vreo dovadă ştiinţifică prin care să-şi susţină afirmaţiile, ci doar argumentul că remediile respective „funcţionează”. Johnson nu a fost capabil să găsească nicio dovadă că preparatele homeopate ar conţine vreun ingredient activ. Departamentul de chimie al Universităţii din Toronto a arătat că ingredientul activ din astfel de preparate este atât de mic încât „echivalează cu de 5 milioane de ori mai puţin faţă de cantitatea de aspirină… dintr-o singură pilulă”. Este imposibil să deosebești mătrăguna şi ipeca într-un test orb.

Încă de la începuturile sale, homeopatia a fost criticată de ştiinţa oficială. Sir John Forbes, medicul reginei Victoria, a declarat în 1843 că dozele extrem de mici folosite în homeopatie erau în mod constant ridiculizate, fiind considerate inutile şi „o insultă la adresa raţiunii umane”. James Young Simpson spunea în 1853 despre medicamentele foarte diluate: „Nicio otravă, oricât de puternică, administrată în soluţii diluate de ordinul milioanelor sau zecilor de milioane, nu ar putea câtuşi de puţin să afecteze un om sau să rănească o muscă”. Sir Oliver Wendell Holmes, medic şi autor american din secolul al 19-lea a fost de asemenea un critic înverşunat al homeopatiei şi a publicat un eseu în 1842, intitulat „Homeopatia şi alte iluzii înrudite cu ea”. Ultima şcoală din America, în care se preda exclusiv homeopatie, s-a închis în 1920.


Plauzibilitate

Diluţiile extreme folosite în preparatele homeopate, nu mai păstrează de obicei nimic din substanţa iniţială în produsul final. Mecanismul modern propus de homeopaţi, „memoria apei”, este considerat neverosimil întrucât un anumit tipar de dispunere a atomilor în apă persistă doar pentru aproximativ 1 picosecundă. Manifestarea unui efect farmacologic, în absenţa oricărui ingredient activ veritabil, este în contradicţie cu relaţia observată de tip „doză-efect”, caracteristică medicamentelor terapeutice (întrucât efectele placebo sunt non-specifice şi nu au legătură cu activitatea farmacologică). Raţionamentul propus pentru aceste soluţii foarte diluate şi anume că apa ar păstra „memoria” sau „vibraţia” ingredientului diluat este contrar legilor chimiei şi fizicii, cum ar fi legea acţiunii maselor. Studiile au demonstrat că mecanismele propuse de homeopatie sunt împiedicate de a avea vreun efect de către legile fizicii şi ale chimiei fizice.

Legile chimiei susţin că există o limită până la care se poate face diluţia fără a pierde în totalitate substanţa iniţială. Această limită, legată de numărul lui Avogadro, este aproximativ egală cu potenţele homeopate de 12C sau 24X (1 parte substanţă iniţială în 1024 părţi soluţie). Teste ştiinţifice derulate prin programele BBC’s Horizon şi ABC’s 20/20 nu au fost în măsură să distingă diluţiile homeopate de apă, chiar şi atunci când s-au folosit teste propuse de către înșiși homeopaţii.

O altă ilustrare a diluţiilor folosite în remediile homeopate obişnuite presupune compararea unei diluţii homeopate cu dizolvarea substanţei terapeutice într-o piscină. Un exemplu, inspirat de o problemă găsită într-un set de cărţi de algebră foarte cunoscute, susţine că există un număr de molecule de apă de ordinul a 1032  într-o piscină de dimensiuni olimpice şi dacă o astfel de piscină ar fi umplută cu un remediu homeopatic 15C, pentru a avea o şansă de 63% de a consuma cel puţin o moleculă din substanţa originală, o persoană ar trebui să înghită 1% din volumul unei astfel de piscine, adică aproximativ 25 de tone de apă.

Un alt exemplu dat este acela că o soluţie 12C echivalează cu „un vârf de cuţit de sare vărsată în Oceanul Atlantic”, ceea ce este aproximativ corect.

O treime dintr-o substanţă diluată în toate apele de pe pământ ar produce un remediu cu o concentraţie de aproximativ 13C.

oscillococcinum_front

Oscillococcinum (prescurtat de obicei Oscillo) este o alternativă homeopată, comercializată pentru a ameliora simptome de gripă. Este un preparat homeopat popular, mai ales în Franţa. Oscillococcinum este fabricat de către compania franceză Boiron, unicul producător. Există însă şi alţi producători, care fabrică preparate similare. Oscillococcinum este folosit în mai mult de 50 de tări. În Franţa se produce de peste 65 de ani.

Preparatul se obţine din ficat şi inimă de raţă, diluate la 200C – un raport de o parte organe raţă la 10400 părţi apă. Fiind o diluare foarte mare, este puţin probabil ca în produsul final să se mai regăseasca vreo moleculă din ficatul iniţial. Homeopaţii susţin că substanţa iniţială ar lăsa o „amprentă” în soluţie, care ar produce vindecarea corpului, deşi nu există nicio dovadă care să susţină acest mecanism şi eficacitatea sa dincolo de efectul placebo.

Diluarea de 200C este atât de mare încât pilula obţinută nu mai conţine nimic din substanţa initială. Statistic, pentru a exista vreo probabilitate de a obţine o moleculă din extractul iniţial, pacientul ar trebui să consume o cantitate din produsul homeopatic egală cu aproximativ 10321 ori numărul de atomi din universul observabil.

Întrucât există doar aproximativ 1080 atomi în întreg universul observabil, o diluţie în acest spaţiu, care să conţină o singură moleculă din substanţa iniţială, ar fi de ordinul 40C. Oscillococcinum ar necesita astfel 10320 mai multe universuri pentru a conţine o singură moleculă din substanţa diluată în soluţia finală. Diluţiile foarte mari, caracteristice homeopatiei, sunt considerate cel mai controversat şi implauzibil aspect al acesteia.

oscillococcinumDin moment ce se folosește pentru a ameliora simptomele gripei, o afecţiune care oricum trece de la sine după un număr variabil de zile, cel mult ar putea scurta durata acestor simptome. Dacă cineva ia orice medicament, iar gripa sa dispare, e uşor de atribuit acest efect medicamentului; totuşi, infecţia ar dispărea oricum. Cineva care se vindecă de o gripă usoară va atribui blândeţea bolii eficacităţii preparatului homeopatic şi nu faptului că respectiva tulpină de gripă a fost una uşoară; va recomanda remediul şi altor oameni, sporindu-i astfel popularitatea. De asemenea, cea mai probabilă explicaţie pentru eficienţa sa în tratarea gripei, este aceea că simptomele pacienţilor cu diverse afecţiuni provocate de rinoviruşi sau cu alergii la câteva sute de substanţe au fost diagnosticate greşit ca simptome de gripă. În august 2011 a fost înaintat un proces în instanţă împotriva companiei Boiron, în numele „tuturor locuitorilor din California, care au cumpărat Oscillo în ultimii patru ani”. Procesul acuza că „nu este mai mult decât o pilulă de zahăr”, în ciuda falsei reclame, conform căreia ar conţine un ingredient activ, cunoscut pentru tratarea simptomelor de gripă.

Nu există nicio dovadă ştiinţifică potrivit căreia Oscillococcinum ar avea vreun efect, altul decât cel de tip placebo. Niciunul dintre ingredientele sale active nu e prezent în dozele de produs final și oricum nu există nicio dovadă credibilă că ficatul de raţă ar fi eficient în ameliorarea simptomelor gripei. Homeopaţii susţin că moleculele diluate lasă o „amprentă” în preparat, dar nu există niciun mecanism cunoscut prin care un astfel de proces s-ar putea petrece. Homeopatia în ansamblu, este considerată a fi o pseudoştiinţă.

Vezi și:

Homeopatia explicată. Despre homeopatie. Campania de informare 10:23
https://en.wikipedia.org/wiki/Oscillococcinum

Gândirea critică
Pseudoștiința la Universitatea Titu Maiorescu

Paul Kurtz (1925-2012 e.n.)

Paul Kurtz, filosof american de renume, care și-a dedicat viața luptei împotriva prejudecătilor față de oamenii ce resping credința în existența zeilor și promovării unei atitudini nereligioase în viată, a murit sâmbătă în reşedinţa sa din New York, la vârsta de 86 de ani. Moartea sa a fost făcută publică luni de către Centrul pentru Investigaţie, pe care l-a fondat. Familia nu a dezvăluit cauza morţii.

Paul Kurtz a demisionat acum 2 ani din biroul de conducere al centrului, comitetului şi consiliului pentru umanism secular, altă organizaţie pe care a fondat-o.

Născut în 1925 într-o familie evreiască din New York, a scris şi editat mai mult de 50 de cărţi și 800 de articole despre etica nereligioasă, despre critica religiei şi a paranormalului, despre scepticism şi combaterea prejudecăților.

Filosoful umanist era îngrijorat de tendința crescândă a canalelor media de a oferi ceea ce el considera a fi o publicitate necritică pentru parapsihologi, ghicitori, astrologi și fenomenul OZN.

În 2007, la decernarea unui premiu pentru întreaga activitate, declara: „Sunt umanist secular pentru că nu sunt religios. Nu mă inspir din religie sau spiritualitate, ci din ştiinţă, etică, filosofie şi arte.”

Dr. Kurtz a criticat fără menajamente expansiunea medicinei alternative. „Homeopatia, terapia magnetică, acupunctura şi terapia prin atingere se răspândesc de la an, ceea ce este un nonsens total, întrucât s-au dovedit a avea doar efectul placebo şi cu toate acestea unele dintre ele sunt predate în şcolile de medicină”, declara pentru revista Forbes în anul 2000.

El a inventat termenul de „eupraxofie” pentru a descrie un stil de viaţă etic, fericit, bazat pe logică şi raţiune, mai degrabă decât pe convingeri transcedentale. Cuvântul, care din punct de vedere etimologic provine din radăcinile greceşti pentru „bine”, „practică” şi „înţelepciune”, a fost folosit în titlul uneia dintre cărţile sale, „Eupraxofia: A trăi fără religie”, publicată în 1989.

Veteran al celui de-al ll-lea război mondial, Kurtz a obţinut un doctorat în filosofie la Universitatea Columbia şi a predat filosofia la mai multe colegii.

A se vedea și:
Gândirea critică

%d bloggers like this: