Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: scopul crestinismului

Ostilitatea față de intelect

Religia este în mare parte bazată pe credință. Credința este acceptarea unui lucru ca fiind adevărat în absența sau în ciuda dovezilor. Aceasta este definiția antiintelectualismului. Mă deranjează în mod special atunci când religia celebrează credința ca pe o respingere virtuoasă a intelectualismului onest, de parcă respingerea a ceea ce poate fi testat și dovedit ar fi motiv de mândrie.

Majoritatea dogmelor fundamentale în religie sunt subiective și fără temei (ex: nu am ascultat de dumnezeu și am moștenit păcatul, iar acum avem nevoie de un salvator). Întotdeauna va exista ceva imuabil, fără vreo altă justificare în afara faptului că totul s-ar prăbuși dacă s-ar schimba ceva, colapsul sistemului fiind inacceptabil. Acesta este fix opusul cercetării oneste, intelectuale, științifice, care caută excepțiile regulii și se adaptează la descoperirea de informație nouă.

Antiintelectualismul se referă în cele din urmă la protejarea puterii și a privilegiului împotriva analizei critice și a scepticismului oamenilor care își dau seama ce se petrece și care dorec să educe restul populației. Chiar și cele mai liberale sisteme spirituale sunt handicapate de ceva ce nu se poate schimba. Este destul de greu să supui îndoielii, să înveți sau să crești când te lovești de această problemă.

Intelectualii – critici ai minciunilor, prejudecăților și privilegiilor

Mi-au atras atenția două citate care consider că subtilizează esența intelectualismului și dezvăluie motivul pentru care constituie o amenințare față de interesele adânc înrădăcinate ale conservatorilor politici și religioși.

Marquis de Condorcet consideră intelectualul public (oribilă sintagmă) ca fiind persoana care se dedică „depistării prejudecăților în ascunzișurile unde preoții, școlile, guvernul și celelalte insituții cu vechime le-au adunat și protejat.”

Sau, după cum a zis Noam Chomsky: „intelectualii sunt într-o poziție de a expune minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile în conformitate cu motivele și cauzele lor și intențiile ascunse adesea în spatele lor… Este responsabilitatea intelectualilor să vorbească adevărul și să expună minciunile.”

Deși sunt două figuri îndepărtate în timp și cultură, ambii vorbesc despre necesitatea oamenilor care pot gândi și raționa clar, să investigheze, să evalueze și să dezvăluie celorlalți ceea ce persoanele aflate la putere ar dori să țină ascuns. Indiferent de circumstanțe, scopul este de a îmbunătăți societatea prin dezvăluirea adevărului ascuns pentru că unii beneficiază de pe urma minciunilor – minciuni ce nu servesc în fapt decât interselor oprimării și nedreptății.

Intelectualii publici pot juca astfel un rol vital în sănătatea unei democrații liberale. Avem nevoie de persoane care să tragă cu ochiul în spatele cortinei, care să investigheze cu atenție comportamentul și motivațiile organizațiilor puternice. Avem nevoie de oameni care să aducă la un loc informația disparată din diverse surse și domenii pentru a evidenția ceea ce atlfel ne-ar putea scăpa nouă, celorlalți. Intelectualii publici ne țin informați cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt și ne „mână” să gândim critic despre ceea ce ni se spune.

Intelectualismul trebuie susținut și încurajat

Intelectualismul trebuie susținut și promovat în același mod în care persoanele umaniste promovează scepticismul, știința, gândirea critică și libertatea. Intelectualismul nu este în mod necesar o componentă a umanismului, însă este o piesă esențială a unei democrații liberale funcționale, care nu numai că protejează drepturile și libertățile indivizilor, dar le permite acestora să se dezvolte independent de instituțiile religioase. Susținerea intelectualismului va aduce de la sine „încăierări” cu diverse tipuri de teiști, însă nu ar trebui susținut doar pentru că îi deranjează pe aceștia. Dacă se simt deranjați, este vina lor că se opun dezvăluirii minciunilor, prejudecăților și privilegiilor. Vor fi văzuți de către restul societății ca înapoiați, ignoranți și bigoți.

Vezi și:
Prostia ca privilegiu religios

Advertisements

Ironizarea credinței este posibilă și necesară

„Nu poți provoca. Nu poți insulta credințele altora. Nu poți ridiculiza credințele altora.”

Aceasta este mustrarea Papei Francis făcută în Manila, cu privire la atacul de la Charlie Hebdo. Susținând că nu învinuiește victimele și că atacul violent nu a fost justificat, a insinuat exact opusul. „Provocateur” este un termen fanțuzesc. Să fie provocatori este ceea ce scriitorii ce gândesc liber, criticii sociali și cei mai buni dintre umoriști încearcă să fie. Gândiți-vă la cei mai buni și provocatori scriitori și umoriști liber cugetători: Voltaire, Thomas Paine, Mark Twain, Ambrose Bierce, Bertrand Russell, Geroge Carlin, Richard Dawkins, Christopher Hitchens, Ayaan Hirsi Ali.

Papa cel întâmpinat cu adulație pentru că sună un pic mai uman decât predecesorii săi papali, nu a făcut până acum nici cât negru sub unghie pentru a reforma biserica catolică. În timp ce îi îndeamnă pe colegii săi de biserică să renunțe la mesajele obsesive asupra avortului, căsătoriei gay și a măsurilor contraceptive, papa Francis nu a făcut vreun demers pentru atenuarea, cu atât mai puțin pentru abrogarea obsesiilor bisericii asupra interzicerii avortului, contracepției și a egalității căsătoriei la nivel global. Nu este altceva decât o piesă de decor.

blasfemie

Este în mod evident în regulă ca religia și diversele sale cărticele sfinte să provoace și sa insulte pe alții. Gândiți-vă la insultele aduse femeilor între coperțile bibliilor ebraice și creștine și ale coranului, care sunt practic manuale pentru oprimarea femeilor. Gândiți-vă la poruncile barbare ce declară homosexualitatea ca fiind o „abominație” și dispun pedeapsa cu moartea pentru așa ceva: „sângele lor asupra lor este” (Leviticul 20:13). Gândiți-vă la provocările Vechiului Testament, împărtășite în religiile evreiască, musulmană și creștină, care adesea și în mod deschis, solicită uciderea ereticilor, necredincioșilor și apostaților.

Și cu toate aceastea, papa Francis îndrăznește să numească violența în numele unui (dumne)zeu o „aberație”?

Unul din cele mai mari mituri de pe planetă este presupunerea că un lucru este religios va fi cu siguranță bun. Celor dintre noi care își fac publică disidența față de religie, li se spune în mod constant să nu critice sau să ofenseze, să tacă din gură. Sau „vedeți voi”. Singurele arme ale ireverențioșilor umoriști sunt glumele. Acum ni se spune că e normal ca o glumă împotriva religiei să fie întâmpinată cu asasinatul.

Avem dreptul și chiar datoria, ca asemeni copilului din poveste, să proclamăm că împăratul nu are haine.

Vezi și:
Tribalismul și violența religioasă
Blasfemie! Blasfe-ție! Blasfe-tuturor!
Merită religia respect?
Prostia ca Privilegiu Religios

Teologie feministă

Odată ce femeile ajung să înțeleagă că bărbații au folosit și încă mai folosesc religia pentru a controla femeile și pentru a le ține „la locul lor”, mi se pare ciudat de ce majoritatea femeilor se atârnă încă de credințe biblice primitive, în ciuda filosofiei feministe moderne și în ciuda a ceea ce am ajuns să învățăm de-a lungul timpului despre culturi, obiceiuri și credințe din jurul lumii. De ce ar considera o femeie versiunea creștină a unui zeu ca fiind mai reconfortantă, când „blibia” e plină cu sute de pasaje care promovează oprimarea femeilor și opusul viziunii feministe / egalității cu bărbații?

Același lucru este valabil și pentru cei ai căror strămoși au fost sclavi, ținuți în lanțuri și toate acestea au fost justificate prin pasaje din biblie. Cum pot ei să găsească această religie, cu zeul ei care permite sclavia, ca fiind reconfortantă, dacă au citit și au înțeles textele religioase? Ca femeie ex-creștină care a văzut în cele din urmă „lumina” după 20 de ani, nu înțeleg de ce nu pot fi și celealte femei atee.

Îi răspund mai jos lui cititorcreștin, la comentariul deosebit de lung lăsat pe intrarea intitulată „Religia este dăunătoare societății: atitudinea față de femei”:

Femeile care au avut o contribuţie majoră în răspândirea creştinismului, de-a lungul vremii, au fost uitate de către Biserică, susţine un studiu realizat de un academician englez de la Universitatea din Manchester, informează Phys.org.

Care studiu? Comentariul tău apare pe cel puțin trei site-uri și nicăieri nu am găsit surse. phys.org e un portal de știri pe Internet ce oferă știri din știință. Sunt prezentate cu predilecție științele naturale, adică știință dură, deși mai sunt scăpate pe alocuri și articole din științele sociale. Pe tine te-a interesat un articol subțire, pe care a trebuit să îl descopăr singură: http://phys.org/news/2013-08-christians-airbrushed-women-history.html

Profesorul Kate Cooper a ajuns la concluzia ca această contribuţie importantă a femeilor din primele două secole a fost neglijată de Biserică. Analiza efectuată de Cooper a dus la identificarea a zeci de femei creştine care au influenţat decisiv răspândirea creştinismului.

Profesoara Kate Cooper („Senator” şi „ministru” n-au feminin, însă „profesor” are) a scris o carte, intitulată „Christians airbrushed women out of history”, în care susține că întreaga „contribuție” a femeilor la unul din cele trei mari monoteisme a fost neglijată de bisericile creștine majore și că creștinismul ar fi fost din anumite puncte de vedere mai progresiv față de femei la început spre deosebire de cum se prezintă în acest moment.

Chiar dacă ar fi din întâmplare o concluzie corectă, nu este academic să lucrezi cu dovezi incomplete, fragmentate sau ficționale și să speculezi cum face Cooper. Încercând să își imagineze cum o fată de nouă ani, Pulcheria, ar putea să își protejeze frățiorul cel foarte vulnerabil, moșternitor al tronului, Cooper speculează că fata cu pricina „a reușit cumva să mobilizeze o coaliție de adulți” (pagina 258). În cele din urmă, părintii știu cât de încântătoare și feroce poate fi o fată de nouă ani…

Femei precum Lidia din Filipi, Perpetua din Cartagina sau Tecla din Iconium se află în lista femeilor ignorate menţionată de Cooper.

1. Lidia din Filipi, Thyatira, Purpuraria, Philippisia șamd este recunoscută în mai multe denominații creștine ca „sfântă”, deși variază ca de obicei ziua când trebuie să își aducă aminte de ea. Biserica catolică o bifează pe 20 mai, în timp ce bisericile ortodoxe sărbătoresc mai multe zile. BoR (cea rusă) o trece în revistă pe 25 iunie și 27 martie. În variantele ortodoxe răsăritene ziua ei e tot pe 20 mai, ca „la catolici”. Nu știu care a fost contribuția ei la specia umană însă numele său cel puțin, nu pare a fi ignorat de către diverse denominații ale creștinismului.

2. Perpetua este conform Britannica (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/452499/Perpetua) foarte apreciată de creștini și continuă să atragă cititori. Catolicii nu au șters amintirea ei. Chiar pe articolul de pe phys.org am citit că femeile au fost întotdeauna amintite la catolici, inclusiv Perpetua. Un exemplu ar fi The Eucharistic Prayer. Este sărbătorită obligatoriu pe 7 martie de către anumite variante de creștini, această Perpetua…

3. Thecla of Iconium. În limba modernă, aprocrif este folosit în mod curent pentru a descrie orice text sau poveste considerată ca fiind de veridicitate îndoielnică. În acest sens, cuvântul sugerează o pretenție gen folclor sau legendă urbană. Thecla este considerată ca fiind o sfântă la începuturile bisericii creștine și o adeptă a lui Paul, apostolul. Prima menționare a vieții ei vine din apocriful antic și romanța religioasă numită Acta Pauli et Theclae, care spune că Thecla a fost salvată în mod miraculos de la arderea pe rug pentru că a venit ploaia. Cercetările teologice arată că Monstrul Zburător de Spaghete a mutat norul… A fost condamnată la a fi mâncată de fiare și a fost salvată tot miraculos – culmea – de către bestiile femele. Se înțelege de la sine sper, că e razna să crezi literal în relatările acestor „miracole”. Dar nu e un secret că Thecla, indiferent dacă a existat sau nu (pâna și profesoara de teologie Cooper recunoaște în articol că nu prea există dovezi), a fost celebrată de-a lungul istoriei și este în continuare sărbătorită. Pe 23 septembrie este ziua ei în calendarul sfinților din biserica catolică.

Kate ar fi putut la fel de bine să concluzioneze că anumite povești nemuritoare ar putea fi utilizate pentru a promova misandria. Maria, virgina cea „sfântă”, care a dat naștere fără a fi siluită de atingerea unui bărbat… Așadar, biserica exploatează femeile. Dar exploatează și bărbații, deci e ok:

„Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuţi astfel de oameni şi există eunuci care s-au făcut ei înşişi astfel pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă!” Matei 19

Academicianul britanic consideră că un moment decisiv în schimbarea atitudinii față de femei a fost convertirea lui Constantin cel Mare, eveniment care a condus la instituționalizarea creștinismului şi, implicit, numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali, femeile fiind pur și simplu șterse în mod intenționat din istoria creștinismului.

În timpul domniei lui Constantin (306-337), creștinismul a început tranziția către religia dominantă a Imperiului Roman. Istoricii sunt nesiguri cu privire la motivele lui Constantin pentru favorizarea creștinismului și dezbat în continuare forma de protocreștinism la care aderase acesta (creștinism tânăr = până la consiliul din 325). Până aici e corect, dar n-am înțeles treaba cu ștergerea femeilor din istorie și cum e convertirea lui Constantin un eveniment care duce implicit la numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali. Ori nu știi ce vorbești, ori îți place să bați câmpii. În ambele cazuri, ce ai zis nu merită a fi luat în considerare.

„Femeile au predicat Evanghelia în mod regulat în primele două secole ale creștinismului, și în unele comunități ele au efectuat si botezuri. Aceste femei-sfinți care au avut o prezență radicală și puternică în perioada bisericii timpurii au fost ascunse în istorie”, a menționat Cooper.

Nu au fost ascunse prea bine, dacă le-a găsit ea. Am impresia că autoarea crede într-o conspirație a tăcerii pentru că pur și simplu nu a auzit vreodată de celelalte și discursul său consider că se cam încadreaza la teologie feministă. Dar aiurerilele ei teologice, „analizele” ei prezentate ca și când ar fi niște mari descoperiri, fac deja obiectul slujbelor și al feminismului creștin de ceva vreme.

Este trist, ca o religie, care a început cu o mamă și minunatul său Copil, a trebuit să aibă dificultăți în a aminti și onora contribuția femeilor, a concluzionat academicianul britanic.

Declinul iudaismului elen este obscur. Poate pentru că a fost marginalizat de, absorbit sau s-a transformat în protocreștinism. Creștinismul a pornit de la mama și minunatul său copil magic (în limba română substantivul comun se scrie cu majuscula doar la începutul propoziției) doar dacă te încrezi în lucruri cum ar fi virginitatea perpetuă, concepția imaculată și alte asemenea nebuneli, caz în care nu putem avea o dezbatere serioasă.

Nu e trist că două mii de denominații ale creștinismului „au dificultăți” în a onora contribuția femeilor la propria suferință. Este foarte trist însă că creștinismul să rezumă la frică, frică și iar frică. Amenințări și frică. Crezi ca mine sau vei fi torturată etern. Întrebările și îndoielile nu sunt permise. Foarte trist. E trist că creștinismul se rezumă la amenințări cu tortura și încercări de a insuflare a sentimentelor de groază și spaimă. Nici urmă de dragoste, ca și când blibia ar fi fost scrisă de către bărbați rasiști, sexiști, homofobi, violenți și frustrați sexual, în loc de un Dumnezeu iubitor. Ce ciudat… Și niciuna din problemele ridicate de tine sau tanti Kate Cooper nu se referă la întrebarea cheie: are vreun pic de sens religia ta?

Tot Cooper scria și că „în cele din urmă, martiriul simboliza obediența față de valorile reprezentate de către biserică și reflecta credința că biserica se poate împlini și autogratula prin sacrificiu de sine și moarte. După cum se vede în povestea lui Perpetua și a celorlalte femei nord africane, martiriul a devenit un mod de autoemancipare pentru femei în cercurile creștine”. Așadar creștinismul contribuie la emanciparea femeilor încurajându-le să se sincuidă pentru isus. Martiriul este cea mai oribilă formă de violență și creștinii se lăfăie în el.

Chiar şi calitatea sufletului femeilor era socotită inferioară celei masculine. De aici şi părerea că Dumnezeu ascultă cu precădere rugăciunile bărbaţilor.

Credința în existența sufletului și alte credințe în absența dovezilor încă mai caracterizează societatea umană, din păcate.

Prin contrast, atitudinea lui Iisus față de femei a fost cu totul inovatoare. S-a înconjurat de femei, le-a considerat egale bărbaţilor din jurul lor.

Dacă într-adevăr a existat un isus istoric (slabe șanse să dovedească cineva așa ceva), este irelevant dacă a fost feminist sau dacă se purta frumos cu femeile. Oricum nu ai produs nicio urmă de dovadă pentru a susține afirmația. Este însă un fapt că doctrina creștină și răul normalizat nu devin justificate. Creștinismul nu promovează egalitatea între femei și bărbați. Biblia nu asigură drepturile și libertățile femeilor. Femeile conform acestei credințe pot fi cumpărate, vândute, violate, ucise, reduse la tăcere, bătute, excluse și lista continuă fără să se fi schimbat prea mult.

Biserica n-a putut trece de practicile și tradițiile societății.

…Structurile patriarhale ale evreilor și greco-romanilor, dar și tradiția intelectuală a filosofilor greci, nu au permis proclamarea egalității dintre femeie și bărbat…

…Mulți istorici au fost preocupați să înțeleagă cauzele care au condus la erodarea rolului femeii în creștinism….

…Interdicțiile, uneori ciudate, care se mențin în unele confesiuni creștine față de femei pot fi rezultatul perpetuării unei mentalități cu totul străine de spiritul învățăturilor lui Hristos….

… ar trebui să rămână un avertisment nu doar pentru teologii creștini, ci pentru toți cei a căror percepție despre creștinism a fost deformată de concepții eronate, perpetuate de-a lungul secolelor…

Influența dăunătoare a religiei asupra societății este incontestabilă. Nu este prima dată când întâlnesc această practică mișelească în discuția cu un religios. Doctrina în care crezi tu este una nocivă, care susține că femeile sunt nașpa. Dacă te aștepți să scapi bazma curată cu afirmații precum „biserica ortodoxă română e misogină pentru că așa e societatea noastră”, atunci îmi pare rău, dar nu te voi lăsa. Doctrina imuabilă a bisericii ortodoxe rămâne canceroasă, în ciuda eticii și a moralității moderne.

Îmi aduc aminte de prima mea postare pe acest blog, în 2011. Era un simplu citat din Steven Weinberg: „Religia este o insultă la adresa demnității umane. Cu sau fără aceasta, ar exista oameni buni care fac lucruri bune și oameni răi care fac lucruri rele. Dar ca oamenii buni să facă lucruri rele, este nevoie de religie.”

Pe de altă parte, încercarea de a repoziționa femeia în cadrul societății creștine a determinat ca sub impulsul mișcărilor feministe lucrurile să fie împinse într-o altă extremă. Battany Hughes, expert în istorie antică, a numit femeile „sângele care a dat viață creștinismului”. Considerând că acestea au avut un rol dominant în dezvoltarea creștinismului, mai important chiar decât bărbații, specialistul în istorie antică se întreba „cine știe dacă nu cumva Dumnezeu a fost femeie?”. Aceasta se dorea a fi o întrebare care să spulbere două milenii de creștinism.

Spre deosebire de zeul propus de către tine, Zâna Măseluță măcar știm sigur că nu a fost bărbat. Îți recomand să dezbați așa ceva cu ceilalți adepți ai aceluiași prieten imaginar când vă mai drogați cu religiosil, pentru că eu nu mă voi feri să râd de voi. Consider că e bine să nu ne abținem din râs când auzim tot felul de tâmpenii, așa că îți recomand un clip care să te blasfemieze un pic: George Carlin zicea că dacă ar exista într-adevăr o zeitate supremă, trebuie să fie un el și nu o ea, pentru că „no woman could or would ever fuck things up this badly”.

Iar cu privire la cele două milenii de creștinism, îți zic atât: creaționismul este credința religioasă că viața, planeta și Universul sunt creația unei ființe supranaturale. Noi nu suntem creați, suntem evoluați. Unora nu le place acest lucru și au impresia că ar fi neplăcut să fie așa, dar acesta este adevărul. Îmi place să iau parte la discuții, însă în acest caz nu avem ce discuta. Discuția s-a terminat. A luat sfârșit încă din secolul XIX.

Datul cu părerea se cheamă teologie, nu știință, iar gândirea magică / lipsa gândirii critice sunt probleme mult mai concrete ale societății umane actuale. Persoanele feministe și umaniste nu permit revelația, zeii și religia în discuția despre feminism. Aceste persoane văd biblia și restul carticelelor magice drept surse de idei șoviniste ce nu au vreo relevanță în dezbaterea asupra rolurilor genurilor în societatea modernă.

Nu înțeleg cum o persoană poate fi religioasă și feministă în același timp. Unele din versetele pe care le-am citit în diversele cărticele sfinte mă fac să vomit și nu văd cum o persoană feministă nu ar fugi mâncănd pământul de asemenea aiureli pline de ură.

Vezi și:
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/12/08/religia-este-daunatoare-societatii-atitudinea-fata-de-femei/
https://umanismsecular.wordpress.com/2014/04/30/domnul-care-a-inviat/
https://umanismsecular.wordpress.com/2012/04/26/existenta-lui-iisus/
https://umanismsecular.wordpress.com/2011/12/04/ateism-moralitate-si-religie/
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/09/30/moralitate-religioasa/

Autoritarianism religios

Istoria umană este caracterizată de o iluminare morală treptată. De-a lungul timpului am devenit mai puțin violenți, mai puțin xenofobi, mai toleranți, mai dedicați idealurilor democrației și egalității. Bineînțeles, progresul moral este dureros de încet, cu multe stagnări și regres local și mai avem cale lungă de străbătut. Însă este greu de negat că lumea în care trăim astăzi este mai lipsită de prejudecăți și mai pașnică față de acum cinci sute de ani sau chiar acum o sută.

Religia este o excepție notabilă față de acest trend al progresului. Raționamentul moral secular, fondat pe considerente de corectitudine și bunătate umană, permite o continuă autoîndoială și îmbunătățire pe măsură ce grupurile mai puțin privilegiate devin mai vocale și cer să se facă dreptate și ne atrag atenția asupra răului pe care îl treceam cu vederea. La polul opus, doctrinele imuabile ale religiei se vor a fi superioare scepticismului. Chiar dacă vedem mai departe sau cunoaștem mai multe decât clericii care au născocit doctrinele respective, multe autorități religioase ne spun că ar trebui să ne supunem voința și să credem orbește.

Rezultatul este că, în majoritatea cazurilor, progresul moral a lăsat bisericile în urmă. Asemeni apei care se retrage lăsând pietrele odată scufundate descoperite și uscate pe țărm, doctrinele arhaice ale religiei conservatoare sunt din ce în ce mai izolate și mai expuse ca niște absurdități imorale și crude ce sunt. Acest lucru a dus la conflict și disensiune în rândurile hoardelor religioase, pentru că unii din religioșii ce au crescut în era modernă observă contradicțiile dintre ceea ce sunt învățați să creadă și ceea ce știu că este drept și inevitabil ajung în conflict cu autoritățile religioase ce sunt pornite să impună vechile reguli cu orice preț.

De-a lungul vremurilor, aproape toate denominațiile au privit disprețuitor oamenii care au formulat întrebări incomode și care au insistat să le pună cu voce tare. Persoanele care au obținut un statut și putere în structurile existente ale bisericii nu vor tolera așa ceva.

Acesta este motivul pentru care putem spune că religia nu este doar fundamental conservatoare, ci și antidemocratică. Pe lângă câteva excepții rare, în religie se susține că voia zeului suprem este livrată prin revelație divină: este oferită anumitor oameni, în anumite locuri și anume timpuri și nu altora. Dacă așa ceva s-ar adeveri – dacă ar exista oameni care se află în posesia unor adevăruri speciale, importante, pe care nimeni altcineva nu le-ar putea descoperi vreodată – atunci se presupune că acele persoane ar fi calificate în mod unic să ne spună nouă celorlalți cum să ne trăim viețile.

Însă această așteptare se lovește de realitatea factuală, lucru ce poate fi observat chiar și în rândul persoanelelor religioase care cred că liderii lor au o înțelegere specială a voinței zeității locale, dar care în mod aparent consideră că doctrina bisericii ar trebui supusă votului.

Consider psihologia ca fiind mai puțin absurdă ca astrologia, însă nu am cum să o plasez în rândul biologiei, fizicii, chimiei șamd. Psihologia în sine își pune întrebarea dacă este sau nu o știință. Cu toate acestea, am remarcat o nouă metaanaliză, referitoare la posibile corelații între convingerile religioase și trăsături nefericite precum autoritarianismul și etnocentrismul:
http://psycnet.apa.org/index.cfm?fa=buy.optionToBuy&id=2011-10474-001

Autorii articolului subliniază în concluzia sa existența unei corelații puternice între fundamentalism și autoritarianism, etnocentrism, militarism și prejudecată. Aceste corelații ar însemna că fundamentaliștii sunt adesea mai „predispuși la a se supune autorității, agresivi față de cei înclinați spre a supune îndoielii autoritatea și mai dornici de a îmbrățișa standarde societale percepute ca fiind stabilite de o autoritate”. Pe de altă parte, „credincioșii flexibili” sunt mai puțin întinați de autoritarianism și prejudecată.

O altă corelație puternică ar exista între fundamentalism și etnocentrism:
„Cu privire la conceptele înrudite de etnocentrism și prejudecată, fundamentalismul a fost asociat cu o mentalitate de noi-împotriva-lor și cu o prejudecată față de grupurile ale căror valori, orientări sexuale sau etnii tind să devieze de la normele fundamentaliste. Pe de altă parte, religioșii flexibili tind spre a nu se asocia cu măsurile de discriminare și prejudecată. Fundamentalismul a fost de asemenea corelat cu susținerea intervenției militare în alte zone. Principala țintă a fundamentaliștilor rămân homosexualii și/sau homosexualitatea.”

Indiferent dacă ne încredem sau nu în studiul respectiv, rezultatele nu sunt surprinzătoare. Este normal ca erodarea autoritarianismului grobian și a prejudecatății sexuale să necesite atenuarea fundamentalismului religios.

Însă realitatea din spatele acestor „stereotipuri confirmate” este mult mai serioasă. Gândiți-vă de ce permite fundamentalismul o „furtună perfectă” împotriva virtuților civice de bază și a principiilor democrației. Combinând rigiditatea intelectuală, preferința pentru autoritatea strictă, prejudecata împotriva celorlalți și dispoziția de a folosi puterea militară, fundamentalismul este conectat cu dispoziția de a impune o singură și îngustă viziune de viață asupra tuturor celorlalți, cu forța dacă este nevoie. Nu este doar o gândire nesănătoasă, este o epidemie politică. Acestea nu sunt valori democratice. Fundamentalismul este drumul sigur către tiranie și fascism (FASCÍSM s. n. Ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, caracterizându-se prin naționalism extremist, misticism, violență, cultul forței, intoleranță față de alte partide, promovarea rasismului etc).

Vezi și:
Authoritarianism, religious fundamentalism, and the human prefrontal cortex https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22612576

Religia este dăunătoare societății: atitudinea față de femei

Hitchens și Națiunile Unite susțin că islamul este folosit pentru a justifica mutilări și modificări dureroase și nenecesare ale organelor genitale ale femeilor. Femeile sunt private de satisfacție sexuală pentru a descuraja adulterul, sunt obligate să se păstreze virgine până la căsătorie sau să își reconstruiască himenul pentru a da impresia de virginitate.

Există rapoarte conform cărora Islamul încurajează pedepsirea femeilor care au fost violate, după cum dovedește un caz de viol din Arabia Saudită, în care victima a fost condamnată la o pedeapsă de 90 lovituri de bici, pentru că s-a urcat într-o mașină cu un bărbat străin.

În unele țări islamice, femeilor le este îngrădită libertatea de mișcare, sunt pedepsite dacă își expun brațele sau glezna, sunt lipsite de educație, li se interzice să conducă mașini sau să concureze cu bărbații pentru un loc de muncă. În caz de viol, femeia este de cele mai multe ori cea pedepsită aspru, fiind considerată parte vinovată pentru respectiva infracțiune.

Este pur și simplu autodistructiv pentru orice comunitate să-și discrimineze jumătate din populație. Aceste atitudini și practici învechite ar trebui contestate – așa cum vedem în Iran, unde femeile sunt în prima linie a luptei pentru democrație și libertate.

Dar nu numai în islamul fundamentalist femeile sunt tratate ca inferioare – ci și în creștinismul fundamentalist (creștinism ortodox, catolicism, mormoni etc). Procesele vrăjitoarelor din perioada inchiziției creștine (1480-1800) se terminau adesea cu torturarea sau omorârea presupusei vrăjitoare. Unele dintre ele au fost inspirate de versete din Vechiul Testament, Exodul 22:18, unde se recomandă: „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască!”. Aceste procese erau nedrepte, vrăjitoria era nedovedită, iar procesele erau în general folosite pentru a pedepsi femei independente și asertive, ca moașele sau activistele.

România este un stat secular și nu are o religie de stat, însă majoritatea cetățenilor sunt creștini (81.04% conform recensământului din 2011, dintre care 7% merg săptămânal la biserică). Creștinismul ortodox răsăritean (sau ce înțelege omul simplu de la țară atunci când aude cuvântul religie prin aceste părți ale lumii), deși nu în comuniune totală cu cel oriental, este întru totul de acord cu privire la poziția inferioară a femeii în societate și predă în consecință „necurăția femeii”. Mai mult decât atât, femeia este considerată „murdară” în perioada menstruației…

Levitic 12:2 „Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei.”

După cum spune povestea, Yahweh evită sfidarea și cererea de egalitate din partea unei femei, creând-o pe Eva din coasta (o parte nesemnificativă a anatomiei umane) lui Adam. Pe lângă crearea Evei din coasta lui Adam și instituirea astfel a autorității bărbatului, Biblia consolidează această idee prin rolul Evei în ispitirea lui Adam și în „căderea omului”. După ce a mâncat fructul interzis din „Pomul Cunoașterii”, Adam este întrebat de către Yahweh dacă își recunoaște fapta, iar el răspunde:

Geneza 3:12 „Femeia pe care mi-ai dat-o să-mi fie alături mi-a dat din rodul pomului și am mâncat”

Yahweh o blesteamă pe Eva, spunând:

Geneza 3:16 „Voi mări foarte mult durerea din timpul sarcinii tale. Cu mari dureri vei naște copii și dorința ta se va ține după soțul tău, iar el va stăpâni peste tine.”

Fapta Evei a adus moartea în lumea umană, dar și în lumea animală. Eva este versiunea ebraică a Pandorei. Spre deosebire de toate celelalte religii din acea zonă geografică, iudaismului îi lipsesc preotesele și îngerii femei, dezavuând astfel orice noțiune de putere sau divinitate derivată din principiul feminin.

I Cor. 11:3 „Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu.”

I Cor. 14:34-35 „Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică. ”

I Tim. 2:11-14 „Femeia să se înveţe în linişte, cu toată ascultarea. Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă.”

Deut. 22:20-21 „Iar dacă cele spuse vor fi adevărate şi nu se va găsi feciorie la fată, atunci fata să fie adusă la uşa casei tatălui ei şi locuitorii cetăţii ei să o ucidă cu pietre şi să o omoare, pentru că a făcut lucru de ruşine în Israel, desfrânându-se în casa tatălui său. Şi aşa să stârpeşti răul din mijlocul tău.”

Buna dragoste creștină de modă veche! Religia iubirii… Și dacă nu există urme de sânge pe așternuturile din noaptea nunții, omorâți mireasa!

Lupta pentru drepturile femeilor a fost întotdeauna o luptă împotriva religiei. Nu le puteți nega femeilor drepturile de bază, pentru ca mai apoi să pretindeți că de fapt vă apărați libertatea religioasă. Dacă se vrea ca femeile să câștige un statut bine-meritat de ființe umane în această lume, este în primul rând necesar să recunoaștem că Biblia nu este altceva decât o carte străveche de fabule, care a ținut în viață practicile sexiste ale antichității. Biblia, ca și orice altă carte de mitologii, ar trebui privită ca o curiozitate și nu ca un set de învățături care trebuie urmate. Civilizația a avansat doar mulțumită compasiunii și rațiunii umane. Femeile vor fi acceptate ca și egale atunci când aceste calități vor prima în locul religiei. Separarea bisericii și statului este absolut esențială pentru obținerea drepturilor femeilor și nu numai.

Dacă dai femeilor posibilitatea să controleze ritmul reproducerii, dacă le scoți din ciclul reproducerii la care natura și unele doctrine religioase le-au condamnat, totul va înflori în acel mediu, nu doar bunăstarea, ci și educația, sănătatea și optimismul. S-a incercat în Bangladesh, s-a încercat în Bolivia și a funcționat! Și funcționează tot timpul! Numiți o religie care încurajează astfel de practici sau le-a încurajat vreodată! Oriunde privești în lume și încerci să elimini cătușele ignoranței, ale bolii și ale prostiei din femei, în mod invariabil clerul se va opune. Leacul pentru sărăcie are un nume: emanciparea femeilor.

Vezi și:
FEMEIA şi BISERICA Ortodoxă. De ce femeile au MAI PUŢINE DREPTURI decât bărbaţii în Casa Domnului
Religia și Sărăcia
Nu există valori creștine
Moralitatea
Moralitate religioasă

Fundația Moralității – Naturală sau Supranaturală

%d bloggers like this: