Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: stiinta

Gândirea științifică și credința religioasă

Cum investighezi o ipoteză? Căutând să o confirmi? Punând de fiecare dată întrebări care să primească răspunsuri afirmative, ca și când ai încerca să ajungi de unde ai plecat? Greșit! Vrei să primești „nu” ca răspuns, pentru că este mult mai informativ.

Dacă găsim căi rapide și ușoare de a respinge sau de a ignora datele ce ne contrazic ideile preconcepute, vom constata că restul „dovezilor” susțin perfect ideea de la care am plecat.

Esențialmente, aceasta este diferența între gândirea religioasă și gândirea șțiințifică. Persoanei religioase ce are îndoieli i se cere să își afirme credința – să studieze mai mult tora/biblia/coranul și să se roage. Este ca și când ai asculta o dezbatere între William Lane Craig și Richard Dawkins, însă oprind sonorul când Dawkins este la microfon.

De aceea este atât de importantă metoda științifică. Numai încercând să invalidăm ipoteza până în punctul în care nu mai reușim, putem spune că am ajuns la un adevăr despre realitate. Consider că ar trebui să procedăm astfel în toate aspectele vieților noastre.

Este cel puțin la fel de important să încerci să demonstrezi falsitatea ipotezei, pe cât este să o confirmi ca fiind adevărată. Când crezi că un lucru este adevărat, ar trebui să faci tot posibilul să îl infirmi. Numai așa vei putea ajunge la adevăr în loc de a te păcăli pe tine însuți.

Vezi și:
Religia Șervețelului – singura credință adevărată
Falsificabilitate

Neil deGrasse Tyson despre „Geneza Universului”

Apreciatul om de știință Neil deGrasse Tyson explică elegant concepte din astrofizică, teoria Big Bang și evoluția într-un videoclip scurt dar impresionant, intitulat „Geneza Universului”. Tyson reușește să explice o scurtă istorie a tot ce există, în mai puțin de opt minute.

Scenariul, scris și narat de către Tyson, este acompaniat de animații intuitive și jucăușe, create de către Henry Reich, pe minunata suită Firebird a lui Stravinsky, o coloană sonoră eminamente potrivită pentru lecția elegantă a lui Tyson.

Citat memorabil:

Nu ne găsim în univers și atât, ci facem parte din el…

Într-o manieră simplă și clară, acest comunicator al științei pictează o imagine inteligibilă a complexităților universului. Este o experiență frumoasă și merituoasă.

Povestea noastră începe acum 13,7 miliarde de ani, când spațiul, materia și energia întregului univers cunoscut erau conținute într-un volum egal cu o miime de miliardime din vărful unui ac. Urmăriți videoclipul mai jos:

Reguli de argumentare

Un argument este, ca să citez un sketch Monty Python, „o serie de afirmații conectate pentru a stabili o concluzie”. Personajul jucat de Michael Palin oferă o definiție decentă, însă primește în schimbul banilor săi doar contradicții nesusținute. Următoarele reguli de argumentare corectă sunt aplicabile universal. Le menționez aici pentru ca sunt adesea trecute cu vederea.

    Suntem constrânși de urmărirea dovezilor în direcția în care ne vor duce. Singura cale adecvată pentru justificarea concluziilor despre cum funcționează Universul se potrivește cel mai bine cu toate dovezile disponibile. Mai întâi vin dovezile empirice și apoi urmează concluziile.
    Trebuie să acceptăm cunoașterea acumulată despre lumea naturală. Suntem obligați să recunoaștem validitatea explicațiilor științifice pentru că sunt bazate pe dovezi empirice. Nu ai voie să avansezi ipoteze personale despre cum funcționează Universul, aruncând la coș întreaga cunoaștere umană acumulată!
    Trebuie să acceptăm că nu știm totul despre natura entităților din afara Universului. Zeitățile, viețile de apoi și alte astfel de lucruri sunt definite uneori ca existând în afara experienței umane. Adjectivul corect pentru entități imaginate care nu au bază în experiența umană: „fictive”.
    Pentru a determina cum funcționează Universul trebuie să privim dincolo de ceea ce se întâmplă în capul cuiva, citând informația disponibilă universal. Psihologia umană este total nedemnă de încredere ca sursă de cunoaștere. Când cineva anunță că se află în posesia unor cunoștințe despre mintea lui dumnezeu, citând interpretarea personală a experienței personale, înseamnă că își discută psihologia.
    Suntem obligați să definim aserțiunile factuale despre cum funcționează Universul în mod clar și fără echivoc. „Dumnezeu este dragoste” nu spune nimic interesant pentru că este o propoziție goală de conținut.

 
Postare dedicată lui Dan Ghenea

Ostilitatea față de intelect

Religia este în mare parte bazată pe credință. Credința este acceptarea unui lucru ca fiind adevărat în absența sau în ciuda dovezilor. Aceasta este definiția antiintelectualismului. Mă deranjează în mod special atunci când religia celebrează credința ca pe o respingere virtuoasă a intelectualismului onest, de parcă respingerea a ceea ce poate fi testat și dovedit ar fi motiv de mândrie.

Majoritatea dogmelor fundamentale în religie sunt subiective și fără temei (ex: nu am ascultat de dumnezeu și am moștenit păcatul, iar acum avem nevoie de un salvator). Întotdeauna va exista ceva imuabil, fără vreo altă justificare în afara faptului că totul s-ar prăbuși dacă s-ar schimba ceva, colapsul sistemului fiind inacceptabil. Acesta este fix opusul cercetării oneste, intelectuale, științifice, care caută excepțiile regulii și se adaptează la descoperirea de informație nouă.

Antiintelectualismul se referă în cele din urmă la protejarea puterii și a privilegiului împotriva analizei critice și a scepticismului oamenilor care își dau seama ce se petrece și care dorec să educe restul populației. Chiar și cele mai liberale sisteme spirituale sunt handicapate de ceva ce nu se poate schimba. Este destul de greu să supui îndoielii, să înveți sau să crești când te lovești de această problemă.

Intelectualii – critici ai minciunilor, prejudecăților și privilegiilor

Mi-au atras atenția două citate care consider că subtilizează esența intelectualismului și dezvăluie motivul pentru care constituie o amenințare față de interesele adânc înrădăcinate ale conservatorilor politici și religioși.

Marquis de Condorcet consideră intelectualul public (oribilă sintagmă) ca fiind persoana care se dedică „depistării prejudecăților în ascunzișurile unde preoții, școlile, guvernul și celelalte insituții cu vechime le-au adunat și protejat.”

Sau, după cum a zis Noam Chomsky: „intelectualii sunt într-o poziție de a expune minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile în conformitate cu motivele și cauzele lor și intențiile ascunse adesea în spatele lor… Este responsabilitatea intelectualilor să vorbească adevărul și să expună minciunile.”

Deși sunt două figuri îndepărtate în timp și cultură, ambii vorbesc despre necesitatea oamenilor care pot gândi și raționa clar, să investigheze, să evalueze și să dezvăluie celorlalți ceea ce persoanele aflate la putere ar dori să țină ascuns. Indiferent de circumstanțe, scopul este de a îmbunătăți societatea prin dezvăluirea adevărului ascuns pentru că unii beneficiază de pe urma minciunilor – minciuni ce nu servesc în fapt decât interselor oprimării și nedreptății.

Intelectualii publici pot juca astfel un rol vital în sănătatea unei democrații liberale. Avem nevoie de persoane care să tragă cu ochiul în spatele cortinei, care să investigheze cu atenție comportamentul și motivațiile organizațiilor puternice. Avem nevoie de oameni care să aducă la un loc informația disparată din diverse surse și domenii pentru a evidenția ceea ce atlfel ne-ar putea scăpa nouă, celorlalți. Intelectualii publici ne țin informați cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt și ne „mână” să gândim critic despre ceea ce ni se spune.

Intelectualismul trebuie susținut și încurajat

Intelectualismul trebuie susținut și promovat în același mod în care persoanele umaniste promovează scepticismul, știința, gândirea critică și libertatea. Intelectualismul nu este în mod necesar o componentă a umanismului, însă este o piesă esențială a unei democrații liberale funcționale, care nu numai că protejează drepturile și libertățile indivizilor, dar le permite acestora să se dezvolte independent de instituțiile religioase. Susținerea intelectualismului va aduce de la sine „încăierări” cu diverse tipuri de teiști, însă nu ar trebui susținut doar pentru că îi deranjează pe aceștia. Dacă se simt deranjați, este vina lor că se opun dezvăluirii minciunilor, prejudecăților și privilegiilor. Vor fi văzuți de către restul societății ca înapoiați, ignoranți și bigoți.

Vezi și:
Prostia ca privilegiu religios

Autoritarianism religios

Istoria umană este caracterizată de o iluminare morală treptată. De-a lungul timpului am devenit mai puțin violenți, mai puțin xenofobi, mai toleranți, mai dedicați idealurilor democrației și egalității. Bineînțeles, progresul moral este dureros de încet, cu multe stagnări și regres local și mai avem cale lungă de străbătut. Însă este greu de negat că lumea în care trăim astăzi este mai lipsită de prejudecăți și mai pașnică față de acum cinci sute de ani sau chiar acum o sută.

Religia este o excepție notabilă față de acest trend al progresului. Raționamentul moral secular, fondat pe considerente de corectitudine și bunătate umană, permite o continuă autoîndoială și îmbunătățire pe măsură ce grupurile mai puțin privilegiate devin mai vocale și cer să se facă dreptate și ne atrag atenția asupra răului pe care îl treceam cu vederea. La polul opus, doctrinele imuabile ale religiei se vor a fi superioare scepticismului. Chiar dacă vedem mai departe sau cunoaștem mai multe decât clericii care au născocit doctrinele respective, multe autorități religioase ne spun că ar trebui să ne supunem voința și să credem orbește.

Rezultatul este că, în majoritatea cazurilor, progresul moral a lăsat bisericile în urmă. Asemeni apei care se retrage lăsând pietrele odată scufundate descoperite și uscate pe țărm, doctrinele arhaice ale religiei conservatoare sunt din ce în ce mai izolate și mai expuse ca niște absurdități imorale și crude ce sunt. Acest lucru a dus la conflict și disensiune în rândurile hoardelor religioase, pentru că unii din religioșii ce au crescut în era modernă observă contradicțiile dintre ceea ce sunt învățați să creadă și ceea ce știu că este drept și inevitabil ajung în conflict cu autoritățile religioase ce sunt pornite să impună vechile reguli cu orice preț.

De-a lungul vremurilor, aproape toate denominațiile au privit disprețuitor oamenii care au formulat întrebări incomode și care au insistat să le pună cu voce tare. Persoanele care au obținut un statut și putere în structurile existente ale bisericii nu vor tolera așa ceva.

Acesta este motivul pentru care putem spune că religia nu este doar fundamental conservatoare, ci și antidemocratică. Pe lângă câteva excepții rare, în religie se susține că voia zeului suprem este livrată prin revelație divină: este oferită anumitor oameni, în anumite locuri și anume timpuri și nu altora. Dacă așa ceva s-ar adeveri – dacă ar exista oameni care se află în posesia unor adevăruri speciale, importante, pe care nimeni altcineva nu le-ar putea descoperi vreodată – atunci se presupune că acele persoane ar fi calificate în mod unic să ne spună nouă celorlalți cum să ne trăim viețile.

Însă această așteptare se lovește de realitatea factuală, lucru ce poate fi observat chiar și în rândul persoanelelor religioase care cred că liderii lor au o înțelegere specială a voinței zeității locale, dar care în mod aparent consideră că doctrina bisericii ar trebui supusă votului.

Consider psihologia ca fiind mai puțin absurdă ca astrologia, însă nu am cum să o plasez în rândul biologiei, fizicii, chimiei șamd. Psihologia în sine își pune întrebarea dacă este sau nu o știință. Cu toate acestea, am remarcat o nouă metaanaliză, referitoare la posibile corelații între convingerile religioase și trăsături nefericite precum autoritarianismul și etnocentrismul:
http://psycnet.apa.org/index.cfm?fa=buy.optionToBuy&id=2011-10474-001

Autorii articolului subliniază în concluzia sa existența unei corelații puternice între fundamentalism și autoritarianism, etnocentrism, militarism și prejudecată. Aceste corelații ar însemna că fundamentaliștii sunt adesea mai „predispuși la a se supune autorității, agresivi față de cei înclinați spre a supune îndoielii autoritatea și mai dornici de a îmbrățișa standarde societale percepute ca fiind stabilite de o autoritate”. Pe de altă parte, „credincioșii flexibili” sunt mai puțin întinați de autoritarianism și prejudecată.

O altă corelație puternică ar exista între fundamentalism și etnocentrism:
„Cu privire la conceptele înrudite de etnocentrism și prejudecată, fundamentalismul a fost asociat cu o mentalitate de noi-împotriva-lor și cu o prejudecată față de grupurile ale căror valori, orientări sexuale sau etnii tind să devieze de la normele fundamentaliste. Pe de altă parte, religioșii flexibili tind spre a nu se asocia cu măsurile de discriminare și prejudecată. Fundamentalismul a fost de asemenea corelat cu susținerea intervenției militare în alte zone. Principala țintă a fundamentaliștilor rămân homosexualii și/sau homosexualitatea.”

Indiferent dacă ne încredem sau nu în studiul respectiv, rezultatele nu sunt surprinzătoare. Este normal ca erodarea autoritarianismului grobian și a prejudecatății sexuale să necesite atenuarea fundamentalismului religios.

Însă realitatea din spatele acestor „stereotipuri confirmate” este mult mai serioasă. Gândiți-vă de ce permite fundamentalismul o „furtună perfectă” împotriva virtuților civice de bază și a principiilor democrației. Combinând rigiditatea intelectuală, preferința pentru autoritatea strictă, prejudecata împotriva celorlalți și dispoziția de a folosi puterea militară, fundamentalismul este conectat cu dispoziția de a impune o singură și îngustă viziune de viață asupra tuturor celorlalți, cu forța dacă este nevoie. Nu este doar o gândire nesănătoasă, este o epidemie politică. Acestea nu sunt valori democratice. Fundamentalismul este drumul sigur către tiranie și fascism (FASCÍSM s. n. Ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, caracterizându-se prin naționalism extremist, misticism, violență, cultul forței, intoleranță față de alte partide, promovarea rasismului etc).

Vezi și:
Authoritarianism, religious fundamentalism, and the human prefrontal cortex https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22612576

%d bloggers like this: