Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: superstitie

Ostilitatea față de intelect

Religia este în mare parte bazată pe credință. Credința este acceptarea unui lucru ca fiind adevărat în absența sau în ciuda dovezilor. Aceasta este definiția antiintelectualismului. Mă deranjează în mod special atunci când religia celebrează credința ca pe o respingere virtuoasă a intelectualismului onest, de parcă respingerea a ceea ce poate fi testat și dovedit ar fi motiv de mândrie.

Majoritatea dogmelor fundamentale în religie sunt subiective și fără temei (ex: nu am ascultat de dumnezeu și am moștenit păcatul, iar acum avem nevoie de un salvator). Întotdeauna va exista ceva imuabil, fără vreo altă justificare în afara faptului că totul s-ar prăbuși dacă s-ar schimba ceva, colapsul sistemului fiind inacceptabil. Acesta este fix opusul cercetării oneste, intelectuale, științifice, care caută excepțiile regulii și se adaptează la descoperirea de informație nouă.

Antiintelectualismul se referă în cele din urmă la protejarea puterii și a privilegiului împotriva analizei critice și a scepticismului oamenilor care își dau seama ce se petrece și care dorec să educe restul populației. Chiar și cele mai liberale sisteme spirituale sunt handicapate de ceva ce nu se poate schimba. Este destul de greu să supui îndoielii, să înveți sau să crești când te lovești de această problemă.

Intelectualii – critici ai minciunilor, prejudecăților și privilegiilor

Mi-au atras atenția două citate care consider că subtilizează esența intelectualismului și dezvăluie motivul pentru care constituie o amenințare față de interesele adânc înrădăcinate ale conservatorilor politici și religioși.

Marquis de Condorcet consideră intelectualul public (oribilă sintagmă) ca fiind persoana care se dedică „depistării prejudecăților în ascunzișurile unde preoții, școlile, guvernul și celelalte insituții cu vechime le-au adunat și protejat.”

Sau, după cum a zis Noam Chomsky: „intelectualii sunt într-o poziție de a expune minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile în conformitate cu motivele și cauzele lor și intențiile ascunse adesea în spatele lor… Este responsabilitatea intelectualilor să vorbească adevărul și să expună minciunile.”

Deși sunt două figuri îndepărtate în timp și cultură, ambii vorbesc despre necesitatea oamenilor care pot gândi și raționa clar, să investigheze, să evalueze și să dezvăluie celorlalți ceea ce persoanele aflate la putere ar dori să țină ascuns. Indiferent de circumstanțe, scopul este de a îmbunătăți societatea prin dezvăluirea adevărului ascuns pentru că unii beneficiază de pe urma minciunilor – minciuni ce nu servesc în fapt decât interselor oprimării și nedreptății.

Intelectualii publici pot juca astfel un rol vital în sănătatea unei democrații liberale. Avem nevoie de persoane care să tragă cu ochiul în spatele cortinei, care să investigheze cu atenție comportamentul și motivațiile organizațiilor puternice. Avem nevoie de oameni care să aducă la un loc informația disparată din diverse surse și domenii pentru a evidenția ceea ce atlfel ne-ar putea scăpa nouă, celorlalți. Intelectualii publici ne țin informați cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt și ne „mână” să gândim critic despre ceea ce ni se spune.

Intelectualismul trebuie susținut și încurajat

Intelectualismul trebuie susținut și promovat în același mod în care persoanele umaniste promovează scepticismul, știința, gândirea critică și libertatea. Intelectualismul nu este în mod necesar o componentă a umanismului, însă este o piesă esențială a unei democrații liberale funcționale, care nu numai că protejează drepturile și libertățile indivizilor, dar le permite acestora să se dezvolte independent de instituțiile religioase. Susținerea intelectualismului va aduce de la sine „încăierări” cu diverse tipuri de teiști, însă nu ar trebui susținut doar pentru că îi deranjează pe aceștia. Dacă se simt deranjați, este vina lor că se opun dezvăluirii minciunilor, prejudecăților și privilegiilor. Vor fi văzuți de către restul societății ca înapoiați, ignoranți și bigoți.

Vezi și:
Prostia ca privilegiu religios

Advertisements

Teologie feministă

Odată ce femeile ajung să înțeleagă că bărbații au folosit și încă mai folosesc religia pentru a controla femeile și pentru a le ține „la locul lor”, mi se pare ciudat de ce majoritatea femeilor se atârnă încă de credințe biblice primitive, în ciuda filosofiei feministe moderne și în ciuda a ceea ce am ajuns să învățăm de-a lungul timpului despre culturi, obiceiuri și credințe din jurul lumii. De ce ar considera o femeie versiunea creștină a unui zeu ca fiind mai reconfortantă, când „blibia” e plină cu sute de pasaje care promovează oprimarea femeilor și opusul viziunii feministe / egalității cu bărbații?

Același lucru este valabil și pentru cei ai căror strămoși au fost sclavi, ținuți în lanțuri și toate acestea au fost justificate prin pasaje din biblie. Cum pot ei să găsească această religie, cu zeul ei care permite sclavia, ca fiind reconfortantă, dacă au citit și au înțeles textele religioase? Ca femeie ex-creștină care a văzut în cele din urmă „lumina” după 20 de ani, nu înțeleg de ce nu pot fi și celealte femei atee.

Îi răspund mai jos lui cititorcreștin, la comentariul deosebit de lung lăsat pe intrarea intitulată „Religia este dăunătoare societății: atitudinea față de femei”:

Femeile care au avut o contribuţie majoră în răspândirea creştinismului, de-a lungul vremii, au fost uitate de către Biserică, susţine un studiu realizat de un academician englez de la Universitatea din Manchester, informează Phys.org.

Care studiu? Comentariul tău apare pe cel puțin trei site-uri și nicăieri nu am găsit surse. phys.org e un portal de știri pe Internet ce oferă știri din știință. Sunt prezentate cu predilecție științele naturale, adică știință dură, deși mai sunt scăpate pe alocuri și articole din științele sociale. Pe tine te-a interesat un articol subțire, pe care a trebuit să îl descopăr singură: http://phys.org/news/2013-08-christians-airbrushed-women-history.html

Profesorul Kate Cooper a ajuns la concluzia ca această contribuţie importantă a femeilor din primele două secole a fost neglijată de Biserică. Analiza efectuată de Cooper a dus la identificarea a zeci de femei creştine care au influenţat decisiv răspândirea creştinismului.

Profesoara Kate Cooper („Senator” şi „ministru” n-au feminin, însă „profesor” are) a scris o carte, intitulată „Christians airbrushed women out of history”, în care susține că întreaga „contribuție” a femeilor la unul din cele trei mari monoteisme a fost neglijată de bisericile creștine majore și că creștinismul ar fi fost din anumite puncte de vedere mai progresiv față de femei la început spre deosebire de cum se prezintă în acest moment.

Chiar dacă ar fi din întâmplare o concluzie corectă, nu este academic să lucrezi cu dovezi incomplete, fragmentate sau ficționale și să speculezi cum face Cooper. Încercând să își imagineze cum o fată de nouă ani, Pulcheria, ar putea să își protejeze frățiorul cel foarte vulnerabil, moșternitor al tronului, Cooper speculează că fata cu pricina „a reușit cumva să mobilizeze o coaliție de adulți” (pagina 258). În cele din urmă, părintii știu cât de încântătoare și feroce poate fi o fată de nouă ani…

Femei precum Lidia din Filipi, Perpetua din Cartagina sau Tecla din Iconium se află în lista femeilor ignorate menţionată de Cooper.

1. Lidia din Filipi, Thyatira, Purpuraria, Philippisia șamd este recunoscută în mai multe denominații creștine ca „sfântă”, deși variază ca de obicei ziua când trebuie să își aducă aminte de ea. Biserica catolică o bifează pe 20 mai, în timp ce bisericile ortodoxe sărbătoresc mai multe zile. BoR (cea rusă) o trece în revistă pe 25 iunie și 27 martie. În variantele ortodoxe răsăritene ziua ei e tot pe 20 mai, ca „la catolici”. Nu știu care a fost contribuția ei la specia umană însă numele său cel puțin, nu pare a fi ignorat de către diverse denominații ale creștinismului.

2. Perpetua este conform Britannica (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/452499/Perpetua) foarte apreciată de creștini și continuă să atragă cititori. Catolicii nu au șters amintirea ei. Chiar pe articolul de pe phys.org am citit că femeile au fost întotdeauna amintite la catolici, inclusiv Perpetua. Un exemplu ar fi The Eucharistic Prayer. Este sărbătorită obligatoriu pe 7 martie de către anumite variante de creștini, această Perpetua…

3. Thecla of Iconium. În limba modernă, aprocrif este folosit în mod curent pentru a descrie orice text sau poveste considerată ca fiind de veridicitate îndoielnică. În acest sens, cuvântul sugerează o pretenție gen folclor sau legendă urbană. Thecla este considerată ca fiind o sfântă la începuturile bisericii creștine și o adeptă a lui Paul, apostolul. Prima menționare a vieții ei vine din apocriful antic și romanța religioasă numită Acta Pauli et Theclae, care spune că Thecla a fost salvată în mod miraculos de la arderea pe rug pentru că a venit ploaia. Cercetările teologice arată că Monstrul Zburător de Spaghete a mutat norul… A fost condamnată la a fi mâncată de fiare și a fost salvată tot miraculos – culmea – de către bestiile femele. Se înțelege de la sine sper, că e razna să crezi literal în relatările acestor „miracole”. Dar nu e un secret că Thecla, indiferent dacă a existat sau nu (pâna și profesoara de teologie Cooper recunoaște în articol că nu prea există dovezi), a fost celebrată de-a lungul istoriei și este în continuare sărbătorită. Pe 23 septembrie este ziua ei în calendarul sfinților din biserica catolică.

Kate ar fi putut la fel de bine să concluzioneze că anumite povești nemuritoare ar putea fi utilizate pentru a promova misandria. Maria, virgina cea „sfântă”, care a dat naștere fără a fi siluită de atingerea unui bărbat… Așadar, biserica exploatează femeile. Dar exploatează și bărbații, deci e ok:

„Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuţi astfel de oameni şi există eunuci care s-au făcut ei înşişi astfel pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă!” Matei 19

Academicianul britanic consideră că un moment decisiv în schimbarea atitudinii față de femei a fost convertirea lui Constantin cel Mare, eveniment care a condus la instituționalizarea creștinismului şi, implicit, numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali, femeile fiind pur și simplu șterse în mod intenționat din istoria creștinismului.

În timpul domniei lui Constantin (306-337), creștinismul a început tranziția către religia dominantă a Imperiului Roman. Istoricii sunt nesiguri cu privire la motivele lui Constantin pentru favorizarea creștinismului și dezbat în continuare forma de protocreștinism la care aderase acesta (creștinism tânăr = până la consiliul din 325). Până aici e corect, dar n-am înțeles treaba cu ștergerea femeilor din istorie și cum e convertirea lui Constantin un eveniment care duce implicit la numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali. Ori nu știi ce vorbești, ori îți place să bați câmpii. În ambele cazuri, ce ai zis nu merită a fi luat în considerare.

„Femeile au predicat Evanghelia în mod regulat în primele două secole ale creștinismului, și în unele comunități ele au efectuat si botezuri. Aceste femei-sfinți care au avut o prezență radicală și puternică în perioada bisericii timpurii au fost ascunse în istorie”, a menționat Cooper.

Nu au fost ascunse prea bine, dacă le-a găsit ea. Am impresia că autoarea crede într-o conspirație a tăcerii pentru că pur și simplu nu a auzit vreodată de celelalte și discursul său consider că se cam încadreaza la teologie feministă. Dar aiurerilele ei teologice, „analizele” ei prezentate ca și când ar fi niște mari descoperiri, fac deja obiectul slujbelor și al feminismului creștin de ceva vreme.

Este trist, ca o religie, care a început cu o mamă și minunatul său Copil, a trebuit să aibă dificultăți în a aminti și onora contribuția femeilor, a concluzionat academicianul britanic.

Declinul iudaismului elen este obscur. Poate pentru că a fost marginalizat de, absorbit sau s-a transformat în protocreștinism. Creștinismul a pornit de la mama și minunatul său copil magic (în limba română substantivul comun se scrie cu majuscula doar la începutul propoziției) doar dacă te încrezi în lucruri cum ar fi virginitatea perpetuă, concepția imaculată și alte asemenea nebuneli, caz în care nu putem avea o dezbatere serioasă.

Nu e trist că două mii de denominații ale creștinismului „au dificultăți” în a onora contribuția femeilor la propria suferință. Este foarte trist însă că creștinismul să rezumă la frică, frică și iar frică. Amenințări și frică. Crezi ca mine sau vei fi torturată etern. Întrebările și îndoielile nu sunt permise. Foarte trist. E trist că creștinismul se rezumă la amenințări cu tortura și încercări de a insuflare a sentimentelor de groază și spaimă. Nici urmă de dragoste, ca și când blibia ar fi fost scrisă de către bărbați rasiști, sexiști, homofobi, violenți și frustrați sexual, în loc de un Dumnezeu iubitor. Ce ciudat… Și niciuna din problemele ridicate de tine sau tanti Kate Cooper nu se referă la întrebarea cheie: are vreun pic de sens religia ta?

Tot Cooper scria și că „în cele din urmă, martiriul simboliza obediența față de valorile reprezentate de către biserică și reflecta credința că biserica se poate împlini și autogratula prin sacrificiu de sine și moarte. După cum se vede în povestea lui Perpetua și a celorlalte femei nord africane, martiriul a devenit un mod de autoemancipare pentru femei în cercurile creștine”. Așadar creștinismul contribuie la emanciparea femeilor încurajându-le să se sincuidă pentru isus. Martiriul este cea mai oribilă formă de violență și creștinii se lăfăie în el.

Chiar şi calitatea sufletului femeilor era socotită inferioară celei masculine. De aici şi părerea că Dumnezeu ascultă cu precădere rugăciunile bărbaţilor.

Credința în existența sufletului și alte credințe în absența dovezilor încă mai caracterizează societatea umană, din păcate.

Prin contrast, atitudinea lui Iisus față de femei a fost cu totul inovatoare. S-a înconjurat de femei, le-a considerat egale bărbaţilor din jurul lor.

Dacă într-adevăr a existat un isus istoric (slabe șanse să dovedească cineva așa ceva), este irelevant dacă a fost feminist sau dacă se purta frumos cu femeile. Oricum nu ai produs nicio urmă de dovadă pentru a susține afirmația. Este însă un fapt că doctrina creștină și răul normalizat nu devin justificate. Creștinismul nu promovează egalitatea între femei și bărbați. Biblia nu asigură drepturile și libertățile femeilor. Femeile conform acestei credințe pot fi cumpărate, vândute, violate, ucise, reduse la tăcere, bătute, excluse și lista continuă fără să se fi schimbat prea mult.

Biserica n-a putut trece de practicile și tradițiile societății.

…Structurile patriarhale ale evreilor și greco-romanilor, dar și tradiția intelectuală a filosofilor greci, nu au permis proclamarea egalității dintre femeie și bărbat…

…Mulți istorici au fost preocupați să înțeleagă cauzele care au condus la erodarea rolului femeii în creștinism….

…Interdicțiile, uneori ciudate, care se mențin în unele confesiuni creștine față de femei pot fi rezultatul perpetuării unei mentalități cu totul străine de spiritul învățăturilor lui Hristos….

… ar trebui să rămână un avertisment nu doar pentru teologii creștini, ci pentru toți cei a căror percepție despre creștinism a fost deformată de concepții eronate, perpetuate de-a lungul secolelor…

Influența dăunătoare a religiei asupra societății este incontestabilă. Nu este prima dată când întâlnesc această practică mișelească în discuția cu un religios. Doctrina în care crezi tu este una nocivă, care susține că femeile sunt nașpa. Dacă te aștepți să scapi bazma curată cu afirmații precum „biserica ortodoxă română e misogină pentru că așa e societatea noastră”, atunci îmi pare rău, dar nu te voi lăsa. Doctrina imuabilă a bisericii ortodoxe rămâne canceroasă, în ciuda eticii și a moralității moderne.

Îmi aduc aminte de prima mea postare pe acest blog, în 2011. Era un simplu citat din Steven Weinberg: „Religia este o insultă la adresa demnității umane. Cu sau fără aceasta, ar exista oameni buni care fac lucruri bune și oameni răi care fac lucruri rele. Dar ca oamenii buni să facă lucruri rele, este nevoie de religie.”

Pe de altă parte, încercarea de a repoziționa femeia în cadrul societății creștine a determinat ca sub impulsul mișcărilor feministe lucrurile să fie împinse într-o altă extremă. Battany Hughes, expert în istorie antică, a numit femeile „sângele care a dat viață creștinismului”. Considerând că acestea au avut un rol dominant în dezvoltarea creștinismului, mai important chiar decât bărbații, specialistul în istorie antică se întreba „cine știe dacă nu cumva Dumnezeu a fost femeie?”. Aceasta se dorea a fi o întrebare care să spulbere două milenii de creștinism.

Spre deosebire de zeul propus de către tine, Zâna Măseluță măcar știm sigur că nu a fost bărbat. Îți recomand să dezbați așa ceva cu ceilalți adepți ai aceluiași prieten imaginar când vă mai drogați cu religiosil, pentru că eu nu mă voi feri să râd de voi. Consider că e bine să nu ne abținem din râs când auzim tot felul de tâmpenii, așa că îți recomand un clip care să te blasfemieze un pic: George Carlin zicea că dacă ar exista într-adevăr o zeitate supremă, trebuie să fie un el și nu o ea, pentru că „no woman could or would ever fuck things up this badly”.

Iar cu privire la cele două milenii de creștinism, îți zic atât: creaționismul este credința religioasă că viața, planeta și Universul sunt creația unei ființe supranaturale. Noi nu suntem creați, suntem evoluați. Unora nu le place acest lucru și au impresia că ar fi neplăcut să fie așa, dar acesta este adevărul. Îmi place să iau parte la discuții, însă în acest caz nu avem ce discuta. Discuția s-a terminat. A luat sfârșit încă din secolul XIX.

Datul cu părerea se cheamă teologie, nu știință, iar gândirea magică / lipsa gândirii critice sunt probleme mult mai concrete ale societății umane actuale. Persoanele feministe și umaniste nu permit revelația, zeii și religia în discuția despre feminism. Aceste persoane văd biblia și restul carticelelor magice drept surse de idei șoviniste ce nu au vreo relevanță în dezbaterea asupra rolurilor genurilor în societatea modernă.

Nu înțeleg cum o persoană poate fi religioasă și feministă în același timp. Unele din versetele pe care le-am citit în diversele cărticele sfinte mă fac să vomit și nu văd cum o persoană feministă nu ar fugi mâncănd pământul de asemenea aiureli pline de ură.

Vezi și:
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/12/08/religia-este-daunatoare-societatii-atitudinea-fata-de-femei/
https://umanismsecular.wordpress.com/2014/04/30/domnul-care-a-inviat/
https://umanismsecular.wordpress.com/2012/04/26/existenta-lui-iisus/
https://umanismsecular.wordpress.com/2011/12/04/ateism-moralitate-si-religie/
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/09/30/moralitate-religioasa/

Biserica Ortodoxă și tradiționala panică satanică de Halloween

Biserica, adica noi, madularele ei vii, nu trebuie sa luam parte la aceasta sarbatoare oribila si demonica. -Laurențiu Dumitru, ro.altermedia.info (31 Octombrie 2005)

Mulți fundamentaliști ortodocși consideră Halloween ca fiind o sărbătoare necurată a tot ceea ce este rău. Această frică de Halloween este cunoscută ca samhainophobia și pentru creștinii ortodocși nu este o chestiune trivială, ci pleacă de la temelia credinței lor.

Adevarul e insa altul. Ea e o sarbatoare 100% pagana, oculta, “ziua cand mortii, fantasmele parasesc mormintele…”. Ea e cea mai mare sarbatoare a slujitorilor satanei: vrajitori, spiritisti sau satanisti.

Aversiunea creștinismului fundamentalist față de Halloween pare să fie o extensie a xenofobiei extreme față de alte religii. Gândirea fundamentalistă susține că toate lucrurile din afara creștinismului – din afara creștinismului lor – sunt lucrul diavolilor și demonilor și sunt concepute cu scopul strict de a-i păcăli pe cei mai slabi de stafie (sau de înger) și de a-i îmbia la păcătuit. În lumea lor diavolii și demonii chiar există. Nu sunt doar simboluri, semne sau personificări ale unor amenințări abstracte. Sunt ființe supranaturale reale, care caută orice ocazie pentru a face vrăji magice asupra celor mai puțin bănuitori. Și orice act neevlavios este pur și simplu o invitație.

Conflictele cu privire la Halloween sunt în fapt un alt câmp de luptă în Războiul Cultural al creștinismului ortodox răsăritean împotriva secularismului și a modernității. Ar trebui reținut acest lucru când sunt luate în considerare pretențiile și tânguielile bieților ortodocșei. Văicărelile preafericiților ortodocși…

Este dureros modul în care ajunge să reacționeze omul în fața acestei zile. Nu participă la biserică în ziua pomenirii celor adormiți, dar este nelipsit de la petrecerile de Halloween. -Adrian Cocosila, crestinortodox.ro

Conform lui Adrian Cocosila, în fața acestei zile – sau în această zi, cum ar spune o persoană mai puțin preafericită – populația planetei reacționează „dureros“. Nu pierde prea mult timp cu explicații, însă e clar ce și-ar dori Adrian: să amintim de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista. Cu alte cuvinte, să pomenim. Că de gândit, nici pomeneală! Nelipsiții de la orgia satanică să mai treacă și pe la sanatoriile creștine (ortodoxe mai precis) înainte de party, să pomenească adormiți în clădirea „sfântă“, așa cum se procedează pesemne în denominația ortodoxă răsăriteană de Halloween… Că altfel e dureros și plâng preafericiții după noi.

Am stabilit așadar că îți asumi responsabilitatea pentru propria pârpălire veșnică în focurile iadului™, dacă ți-a dat măcar prin gând să participi astăzi la o ieșire cu prietenii în loc de a te prezenta mai întâi la cel mai apropiat templu. Dar că tot vorbim de adormiri și pomeniți… Cum adică ziua pomenirii celor adormiți?

Căutând pe internet cu ajutorul unui motor de căutare satanic (ce afișează cu o maximă lipsă de smerenie ortodox răsăriteană vrăjitoare și vărcolaci pe prima pagină), am dat peste un moș de toamnă pe nume Ciprian Bâra (zis și Diaconul), care ne povățuiește după cum urmează:

Cel mai important lucru pentru cei adormiţi este să-i pomenim la dumnezeiasca Liturghie. -Ciprian Bâra, ziarullumina.ro

Nu m-am lămurit de ce nu-i pot pomeni pe „cei adormiți“ de Halloween la un ceai sau în alte împrejurări. Și nici nu e clar de ce ar avea ei nevoie să fie pomeniți. Chiar sunt nemaipomeniți? Nemaipomenit de adormiți… Dacă aveți impresia că sună ciudat, să știți că așa și este.

Este adevarat ca Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo “adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Dar ea nu vorbeste despre cei trecuti dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta, ca avand rolul de a ne face rau. Iar pomenirea acestora nu se face o singura data pe an si nu din frica, ci din dragoste fata de ei. -Adrian Cocosila, crestinortodox.ro

Comunitatea științifică solicită mult mai mult scepticism decât se găsește în religie cu privire la credința în „viața de apoi“ (lumea cealaltă sună mai spooky). Consensul științific este că mintea și conștiența sunt produse ale unui creier funcțional. Consecința logică a premisei este că odată ce creierul încetează să mai funcționeze, mintea nu poate supraviețui și încetează să existe.

De altfel, in cunoscutul documentar TV Invazia pagana se spunea ca la intrebarea “Cum ati vrea sa serbati Halloween-ul?”, 80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o scoala au raspuns zambind : “As vrea sa omor pe cineva…” Acesta este impactul sarbatorii !

Mie de Halloween nu îmi e frică nici de micii criminali americani de clasa a IV-a din documentarul TV „invazia păgână“ și nici de Bisericul Ortodox Fundamentalist. O seară bună vă doresc, de All Hallows’ Eve și All Soul’s Day / Night of the Sleeping Dead, indiferent că sunteți în genunchi la megachurch (ca un falus al bisericii) sau acasă, uitându-vă la Monster Madness.

Credinta religioasa: un virus al mintii ce se hraneste cu frica

„Mema credinței oarbe își asigură perpetuarea prin descurajarea gândirii raționale” ~ Richard Dawkins.

Când Dawkins a inventat „mema”, a făcut-o într-un spirit speculativ, propunând ideea că informația socială poate schimba și se poate propaga într-o cultură în mod similar cu schimbările genetice într-o populație de organisme.

Un virus al minții..

Scott Bidstrup consideră „gluma” ca fiind o analogie excelentă pentru memă. Cineva spune o glumă, ceea ce reprezintă faza de „infectare”. Gluma este repovestită, ceea ce corespunde fazei de „reproducere”. Gluma ia o formă modificată, ceea ce se poate compara cu faza de „mutație”. Unele virusuri sunt relativ inofensive, în timp ce altele, după cum știm, pot fi letale. Un virus poate fi cauza propriei sale morți, însă ceea ce rămane in urma lui e dezastruos. Religiile nu sunt organisme vii, dar sunt entități, datorită naturii lor de autoreproducere. Aceste entități au aceleași proprietăți pe care le are un virus prin caracteristica sa de a folosi modalități prin care își îmbunătățește șansele de supraviețuire și una dintre acestea se bazează pe legătura directă între credințele și comportamentul unei persoane. Această caracteristică permite religiilor să controleze comportamentul unor societăți întregi. Asemenea entități, fiind idei care au preluat multe dintre proprietățile organismelor vii, sunt complexe și adaptabile. Ele contaminează capacitatea minții de a înțelege diferența între comportament perceput și comportament propriu-zis.

Virusul minții asociat credințelor religioase se hrănește cu frică, încorporează atribute instinctive și denaturează moralitatea. Contrazice comportamentul responsabil, rațiunea și compasiunea. Îngrădește libertatea voinței și duce la o lipsă a capacității de a distinge între alegeri raționale și iraționale. Permite persoanei religioase să existe într-un mod perfect rațional în multe alte aspecte ale vieții sale sociale, în timp ce zona infectată din minte este blocata într-o iluzie ciclică.

Un virus va ataca zona cea mai vulnerabilă a gazdei. În societate, acea arie este reprezentată de tineri – mai ales de copiii foarte mici. Când copiii nu sunt complet educați, sunt incapabili să înțeleagă motivația și logica din spatele a ceea ce li se spune. Prin evoluție, copiii sunt predispuși să adere la autoritatea unui adult. Din acest motiv, structura sistemului de învățământ de tipul „un profesor – mai mulți studenți” continuă să aibă succes, in ciuda gradului mai mare de reținere a mediului educațional de tipul „unul la unul”. Toate acestea îi predispun pe copii să fie infectați foarte ușor. Aceasta este propagarea. Cu cât infecției îi este permis să dureze mai mult, cu atât e mai dificil de eradicat.

Virusurile performante ale minții sunt greu detectabile de către victime. Dacă ești victima unuia, există șanse să nu o știi și chiar să negi vehement acest lucru. Credința este o convingere ce nu se bazează pe dovezi sau rațiune, dar care este în aparență pilduitoare. De asemenea, persoana religioasă vede absența dovezilor ca pe o virtute și tocmai această idee paradoxală, conform căreia lipsa dovezilor este o considerată a fi o virtute, permite virusului să se răspândească.

Acest lucru se leagă și de convingerea că „misterul” este ceva bun și rezolvarea lui nu are nicio valoare, în timp ce insolubilitatea acestuia ar trebui să fie sursă de bucurie. Experiențele care însoțesc procesul de convertire sunt astfel concepute încât să fie atractive pentru acea parte a minții care controlează fanteziile. Întregul proces este conceput pentru a face „primirea lui Hristos și a duhului sfânt” să invoce sentimente „tandre și confuze”. Ulterior aceste sentimente sunt explicate ca având o interacțiune reală cu divinul.

A spune cuiva, care este vulnerabil mental, că a fost atins de supranatural, reprezintă o modalitate eficientă de a-l convinge că experiența sa religioasă este reală și că trebuie completată cu o mărturisire a păcatelor și slujire a credinței. Acestă strategie reprezintă mijlocul perfect de a-l convinge pe noul credincios de validitatea docrinei, în ciuda faptului că multe dintre aceste dogme au fost contrazise deja. Avem astfel autopropagare. Bineînțeles că, în realitate, această experiență este una pur fizică, rezultată din stimularea lobilor temporali ai creierului și care poate fi duplicată în laborator.

Doctrine periculoase

Două dintre cele mai dăunătoare doctrine sunt cea a „păcatului originar” și a „liberului arbitru”. Doctrina virală cunoscută drept „păcatul originar” consideră că ființele umane sunt rele din naștere și necesită salvare de ele însele. De aici necesitatea salvării și a mântuirii, care se îmbină în experiența convertirii. În lumea reală ne naștem cu o înclinație evolutivă către altruism și nu avem nevoie de un mântuitor salvator. Doctrina virală cunoscută ca „liber arbitru” consideră că, deși omenirea este liberă să aleagă între bine și rău, nu poate lua decizii morale fără ajutorul unui savator. Din nou, legat de experiența convertirii.

În lumea reală, omenirea este perfect capabilă să ia decizii morale bune, neavând nevoie de vreo biblie, salvare sau mântuire. Apoi, virusul creștinismului fundamentalist se bazează pe doctrine care folosesc frica pentru a exista. Acestea sunt doar două exemple care arată cât este de important să înțelegem multele căi pe care virusul crestinismului fundamentalist le folosește pentru a controla mintea, împotriva naturii umane. A devenit, de-a lungul secolelor o infecție care ajunge să controleze în totalitate comportamentul și gândirea fundamentalistului.

Logica circulară și frica de pedeapsa eternă sunt folosite pentru a-l ține pe credincios prizonier într-o închisoare ce nu permite investigarea faptelor științifice, pe care le înlocuiește cu pseudo-știința pentru a-i satisface nevoia naturală de a învăța.

La fel ca un virus fizic, creștinismul fundamentalist se protejează sechestrând gazda infectată împotriva atacurilor din exterior. Astfel, „lumea” este discreditată. Orice dovadă care contrazice dogma este ignorată în mod voit și catalogată drept persecuție. În lumea reală, această ocolire a inteligenței duce la boală psihică prin acceptarea doar a instrucțiunilor permise de către doctrina bisericii. De asemenea, duce la o deteriorare a limbajului, în sensul că persoana religioasă dezvoltă înțelesuri noi ale cuvintelor obișnuite, ceea ce întărește virusul.

Oamenii care trăiesc în lumea reală și au o educație științifică sunt catalogați drept „dușmani” și în cazuri extreme, devin victimele unor atacuri violente. Presa abundă cu astfel de exemple. De asemenea, oamenii care adoptă un comportament contrar doctrinelor crestinismului fundamentalist sunt discreditați. Doctorii de avorturi, homosexualii, umaniștii seculari, ateii și scepticii, sunt urâți pentru că reprezintă o amenințare pentru răspândirea virusului creștinismului fundamentalist, contrar valorilor unei religii a iubirii si toleranței. Homosexualitatea reprezintă un exemplu perfect. Valorile familiei se transpun în homofobie și doctrina „să iubim păcătosul, dar să urâm păcatul” devine o permisiune pentru a urî homosexualitatea și astfel, pe homosexuali.

În timp, menținerea credinței devine din ce în ce mai dificilă și necesită un efort din ce în ce mai mare. Unul din două lucruri se va întâmpla în cele din urmă:
– credinciosul va deveni tot mai fundamentalist și rupt de lumea din jur, întrucât virusul minții îl va forța să potrivească logica și rațiunea modernă în funcție de niște credințe vechi de 2000 de ani;
– credinciosul va accepta rațiunea și logica, dezvoltând un scepticism sănătos și virusul va fi astfel eradicat în individ. În consecință, acel individ devine „dușman al credinței” și este discreditat în comunitățile religioase.

Persoana care alege să-și mențină iluzia este încurajată prin exemplul persoanei care s-a vindecat de virus, dar care a fost discreditată. Ea este încurajată de alți creștini fundamentaliști infectați să nu-și abandoneze credința, prin stârpirea imediată a celor mai mici îndoieli pe care le-ar putea avea. Aceștia citează pasaje din scripturi, cum ar fi cel în care Isus spune că va dezbina familii, că a venit cu o sabie, sau cel în care sunt încurajați să fie recunoscători pentru sacrificiul uman pe care se bazează credința lor.

Sunt amenințați că dacă își abandonează credința se vor face vinovați de blasfemie împotriva duhului sfânt și vor fi condamnați la o veșnicie în iad. Această teamă este atât de mare, încât poate dezbina cu usurință familii sau distruge relații, altfel puternice. Propagarea prin amenințarea cu „iadul”, împreună cu sentimentul de vinovăție și rușine, îi menține pe credincioși înrolați. Virusul e întărit prin controlarea comportametului, prin obligativitatea mersului la biserică, zeciuială, înscrierea într-un anumit partid politic preferat de organizația religioasă și controlul procesului de reproducere.

Folosirea virală a fricii este eficientă mai ales în cazul credincioșilor care erau deja ignoranți și superstițioși de dinainte de convertire. Virusul religiei fundamentaliste s-a propagat și adaptat eficient până de curând. Timp de generații a fost privit ca o rețea socială pozitivă. În prezent, deși se incearcă a fi răspândit, întâmpină din ce în ce mai multă opoziție. Această tendință poate nu e atat de evidentă in zone ale lumii cu probleme economice si de educație, dar devine evidentă în zonele dezvoltate ale societății umane.

Speranța mea este că într-o bună zi rațiunea va triumfa, iar infecția de care societatea noastră suferă datorită virusului fundamentalismului religios va fi eradicată. Doar prin mințile care s-au eliberat de superstiții, frică și credințe iraționale în zeități și salvatori mitologici, societatea noastră își va atinge pe deplin potențialul.

Cine îi privește pe cei ce privesc – Star Trek: The Next Generation

Star Trek: The Next Generation este binecunoscut pentru accentul pus pe rațiune și umanism; promovează știința, explorarea, gândirea critica și rezolvarea misterelor prin examinarea dovezilor și a datelor. Sprijină bunăvoința și toleranța față de diversele tipuri de indivizi, ținute, atitudini și culturi. „Who Watches the Watchers” este episodul numărul 52, cu premiera pe 16 octombrie 1989. Este al patrulea episod al celui de-al treilea sezon.

Enterprise vizitează planeta Mintaka III pentru a-i ajuta pe antropologii ce studiează un popor primitiv din epoca bronzului. Unul dintre locuitorii planetei îl vede pe căpitanul Picard și observă „puterile magice” pe care acesta pare să le posede (teleporatrea, tămăduirea, etc). Ajunge astfel să conchidă că „marele” Picard este un zeu. Le povestește și altora despre ce a văzut, iar găsirea unui membru rănit al echipei antropologice – Palmer – într-o grotă, le confirmă astfel mintakanilor povestea conform căreia „Picardul” îl caută pe Palmer.

Mintakanii decid să aibă grijă de Palmer pentru a mulțumi „Picardul”, sperând că acesta le va returna favoruri. Deanna și Riker se deghizează în mintakani și reușesc să îl elibereze pe Palmer, însă Deanna este capturată. Mintakanii pornesc în căutarea lui Palmer, iar dacă acesta nu va fi găsit, o vor sacrifica pe Deanna ca ofrandă adusă „Picardului”.

Pentru a evita acest lucru, cineva sugerează ca Picard să li se reveleze și să le dea porunci și îndrumări. Însă acest lucru ar încălca Prima Directivă, de a nu interveni în dezvoltarea civilizațiilor extraterestre. Este pusă întrebarea:

Dar nu se va transforma credința lor într-un zeu, în religie?

Este inevitabil”, vine imediat răspunsul. „Și fără îndrumare, acea religie va degenera în inchiziții, războaie sfinte, haos!

„Înfricoşător!”, spune Picard. „Dr. Baron, raportul tău descrie cât de raționali sunt acești indivizi. Cu milenii în urmă ei au abandonat credința în supranatural. Acum îmi ceri să sabotez acestă realizare? Să îi trimit înapoi în Evul Mediu al superstiției și ignoranței și fricii? Nici gând!”

Prin urmare, Picard decide să aducă un lider al mintakanilor la bordul navetei Enterprise și să-i explice acesteia că puterile sale nu sunt magice, ci tehnologice (legea a treia a lui Arthur C. Clarke: orice tehnologie suficient de avansată nu se distinge de magie):

– Nouria, poporul tău trăiește în colibe. Așa a fost mereu?

– Nu. Am găsit rămășițe de unelte în peșteri. Strămoșii noștri au trăit probabil acolo.

– Și atunci de ce trăiți acum în colibe?

– Colibele sunt mai bune. Peșterile sunt întunecate și umede.

– Și dacă sunt mai bune colibele, atunci de ce ați locuit odată în peșteri?

– Cea mai rezonabilă explicație ar fi că într-o anumită perioadă nu știam cum să construim colibe.

– … la fel cum odată nu știați cum se țese pânza și nici cum se confecționează un arc?

– Așa ar fi rezonabil.

– Cineva a inventat o colibă. Cineva a inventat un arc și i-a învățat apoi pe alții… Acum, Nouria, să presupunem că unul dintre strămoșii tăi ce locuiau în peșteri, te-ar vedea cum ești acum…Ce ar gândi? Pune-te în locul ei! Nu poate ucide un animal de la mare distanță. Tu poti. Ai o putere care ei îi lipsește.

– Doar pentru că am un arc.

– Ea nu a văzut niciodată un arc! Nu există în lumea ei. Pentru tine este o simplă unealtă. Pentru ea, e magie.

– Presupun că așa ar crede.

– Cum crezi că ar reacționa față de tine?

– Cred că s-ar teme de mine.

– La fel cum tu te temi de mine.

Pe Mintaka III are loc o furtună pe care mintakanii o interpretează drept un semn al furiei „Picardului”. Aceștia hotărăsc să o ucidă pe captivă pentru a-l îmbuna.

Troy protestează:

„Sunteți siguri că știți ce vrea „Picardul”? Aceasta este problema credinței într-o ființă supranaturală. Încercarea de a determina ce dorește.”

„Dar trebuie să facem ceva” spune Liko.

Fiica lui Liko întreabă: „Dar dacă facem o greșeală, tată?”

Se mai întâmplă multe, însă am ținut să evidențiez acest episod, un comentariu explicit asupra umanității și superstiției. Și asta face ca Star Trek să fie atât de interesant – ideea că ființele umane au depășit diviziunea și au devenit unite ca specie, am pornit în explorarea universului doar cu scopul explorării, am devenit membrii unei federații galactice…

Gene Roddenberry s-a făcut destul de clar înțeles scenariștilor seriilor Star Trek și Star Trek: The Next Generation că religia și gândirea mistică nu vor fi incluse. Unul din mesajele care stau la baza ambelor serii este că ființele umane pot, cu ajutorul gândirii critice, să rezolve problemele pe care le întâmpină, fără ajutor extern sau supranatural.

Star Trek, așa cum a fost conceput de către Roddenberry, portretizează o epopee a explorării spațiului de către umanitate și prin urmare, propria luptă ca specie. Fiecare episod este o poveste de moralitate în care ființele umane găsesc soluții la conflict prin iluminare și rațiune. Prin știință. Prin istețime și intelect. Prin încrederea în potențialul nostru ca animale care își pot depăși instinctele primare. În viziunea lui Gene Roddenberry asupra viitorului (în acest caz, secolul 23), Pământul este un paradis unde am rezolvat toate problemele cu ajutorul tehnologiei, ingeniozității și compasiunii. Nu mai există foamete, război sau boli, iar religia a dispărut cu desăvârșire. Nici măcar o singură ființă umană nu mai crede în aiurelile care ne-au măcinat civilizația timp de mii de ani.

%d bloggers like this: