Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: teism

Preainginerul Daniel

Universitatea Politehinca din București, cea mai prestigioasă școala de ingineri din România, a luat-o pe urmele Universității Titu Maiorescu și acordă un titlu conducătorului unei afaceri care promovează ignoranța și subminează știința. Vinovați de oroare se fac Androneasca și rectorul Mihnea Costoiu, care au umilit întreaga instituție.

Șamanul șef Dan Ciobotea a declarat că este foarte emoţionat, că acesta este un pas pentru introducerea teologiei ortodoxe în facultate ca materie opţională în primul an şi peste câţiva ani chiar obligatorie pentru licenţă.

Institutul politehnic va studia de acum rolul sfinților în rezistența materialelor și cum influențează rugăciunea ortodoxă funcționarea motorului electric.

Un afront la adresa educației și cercetării din România

În comunicatul de presă remis agenției Mediafax se regăsesc motivele pentru care U. P. B. i-a conferit titlul de doctor honoris causa CEO-ului bor, hiperfericitul Daniel. Este invocată „activitatea” sa…

[…] activitate prin care a susţinut permanent educaţia românească

Ce anume a făcut și cum a susținut educația? Care sunt contribuțiile reale? Îndoctrinarea și pregătirea noilor generații de îngenuncheați nu substituie susținerea educației.

şi care a adus o contribuţie semnificativă în asumarea rolului Bisericii în instituţiile şi unităţile de învăţământ

Asumarea cărui rol? Ce rol are bor în învățământ? Răspuns: niciun rol.

pentru asigurarea continuităţii în credinţa strămoşească

Ce treabă are preotul ortodox cu ingineria și Politehnica? Cred că băboașca Ecaterina e senilă săraca… Cum să premieze Politehnica un preot? Este o dezonoare adusă științei și o rușine pentru Politehnica bucureșteană.

Micul progres făcut până acum, de la realizarea simplă că bolile nu sunt pedepse și până la nobila idee conform căreia putem avea drepturi ca ființe umane, se datorează exercițiului scepticismului și îndoielii și observării obiective a dovezilor concrete, nicidecum credinței sau certitudinii.

Religia reprezintă modul prin care poți evita responsabilitatea: o trădare a intelectului, o trădare a tot ceea ce este mai bun cu privire la ceea ce ne face oameni, o păcăleală pe post de explicație, care pare să răspundă la întrebare până o examinezi și realizezi că nu face așa ceva.

Religia în știință nu este doar redundantă și irelevantă, ci este un șarlatan activ și dăunător. Ne vinde explicații false, sau cel puțin pseudo-explicații, când explicații reale ar fi putut fi oferite și vor fi oferite. Iar pseudo-explicațiile stau în calea efortului de a descoperi explicații reale.

Odată cu trecerea secolelor, religia are din ce în ce mai puțin loc de a exista și de a-și desfășura interferența obscurantistă cu onesta căutare de adevăr. În secolul 21 ar fi și timpul să o trimitem în sfârșit la plimbare. În România se pare că facem însă fix opusul.

Vezi și:
Educație Despre Religie
Pericolul îndoctrinării religioase în școlile publice
Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz
Pseudoștiința la Universitatea Titu Maiorescu

Advertisements

Absența benevolenței în univers

Gazda Cosmos și StarTalk a relatat către Tech Insider că nu are idee dacă există un dumnezeu, însă dovezile contrazic existența unui dumnezeu benevolent.

Tyson a spus:

Dacă dumnezeu este benevolent, privesc universul și văd asteroizi care duc la dispariția vieții, văd o absență a benevolenței în universul propriu-zis. Acesta a fost întotdeauna un subiect de dispută între filosofi și teologi.

Astrofizicianul a mai spus și că, în timp ce o persoană poate fi sigură cu privire la existența unui dumnezeu, chiar și cei foarte religioși au o oarecare îndoială:

De aceea se numește credință. Dacă aveai certitudinea că există un dumnezeu, nu ar trebui să-i spui credință. Ar fi o altă activitate.

Tyson a mai argumentat similar anul acesta, în cadrul emisiunii Nightly Show cu Larry Wilmore, afirmând:

Nu pot privi universul și să spun da, există un dumnezeu și acestui dumnezeu îi pasă de viața mea – în vreun fel. Dovezile nu susțin acest lucru.

Videoclipul postat de Tech Insider poate fi urmărit accesând următoarea adresă:
http://www.techinsider.io/what-neil-degrasse-tyson-thinks-about-god-2015-12

Vezi și:
Cu un zeu mai puțin
Ignoranța noastră se numește Dumnezeu

Reguli de argumentare

Un argument este, ca să citez un sketch Monty Python, „o serie de afirmații conectate pentru a stabili o concluzie”. Personajul jucat de Michael Palin oferă o definiție decentă, însă primește în schimbul banilor săi doar contradicții nesusținute. Următoarele reguli de argumentare corectă sunt aplicabile universal. Le menționez aici pentru ca sunt adesea trecute cu vederea.

    Suntem constrânși de urmărirea dovezilor în direcția în care ne vor duce. Singura cale adecvată pentru justificarea concluziilor despre cum funcționează Universul se potrivește cel mai bine cu toate dovezile disponibile. Mai întâi vin dovezile empirice și apoi urmează concluziile.
    Trebuie să acceptăm cunoașterea acumulată despre lumea naturală. Suntem obligați să recunoaștem validitatea explicațiilor științifice pentru că sunt bazate pe dovezi empirice. Nu ai voie să avansezi ipoteze personale despre cum funcționează Universul, aruncând la coș întreaga cunoaștere umană acumulată!
    Trebuie să acceptăm că nu știm totul despre natura entităților din afara Universului. Zeitățile, viețile de apoi și alte astfel de lucruri sunt definite uneori ca existând în afara experienței umane. Adjectivul corect pentru entități imaginate care nu au bază în experiența umană: „fictive”.
    Pentru a determina cum funcționează Universul trebuie să privim dincolo de ceea ce se întâmplă în capul cuiva, citând informația disponibilă universal. Psihologia umană este total nedemnă de încredere ca sursă de cunoaștere. Când cineva anunță că se află în posesia unor cunoștințe despre mintea lui dumnezeu, citând interpretarea personală a experienței personale, înseamnă că își discută psihologia.
    Suntem obligați să definim aserțiunile factuale despre cum funcționează Universul în mod clar și fără echivoc. „Dumnezeu este dragoste” nu spune nimic interesant pentru că este o propoziție goală de conținut.

 
Postare dedicată lui Dan Ghenea

Ostilitatea față de intelect

Religia este în mare parte bazată pe credință. Credința este acceptarea unui lucru ca fiind adevărat în absența sau în ciuda dovezilor. Aceasta este definiția antiintelectualismului. Mă deranjează în mod special atunci când religia celebrează credința ca pe o respingere virtuoasă a intelectualismului onest, de parcă respingerea a ceea ce poate fi testat și dovedit ar fi motiv de mândrie.

Majoritatea dogmelor fundamentale în religie sunt subiective și fără temei (ex: nu am ascultat de dumnezeu și am moștenit păcatul, iar acum avem nevoie de un salvator). Întotdeauna va exista ceva imuabil, fără vreo altă justificare în afara faptului că totul s-ar prăbuși dacă s-ar schimba ceva, colapsul sistemului fiind inacceptabil. Acesta este fix opusul cercetării oneste, intelectuale, științifice, care caută excepțiile regulii și se adaptează la descoperirea de informație nouă.

Antiintelectualismul se referă în cele din urmă la protejarea puterii și a privilegiului împotriva analizei critice și a scepticismului oamenilor care își dau seama ce se petrece și care dorec să educe restul populației. Chiar și cele mai liberale sisteme spirituale sunt handicapate de ceva ce nu se poate schimba. Este destul de greu să supui îndoielii, să înveți sau să crești când te lovești de această problemă.

Intelectualii – critici ai minciunilor, prejudecăților și privilegiilor

Mi-au atras atenția două citate care consider că subtilizează esența intelectualismului și dezvăluie motivul pentru care constituie o amenințare față de interesele adânc înrădăcinate ale conservatorilor politici și religioși.

Marquis de Condorcet consideră intelectualul public (oribilă sintagmă) ca fiind persoana care se dedică „depistării prejudecăților în ascunzișurile unde preoții, școlile, guvernul și celelalte insituții cu vechime le-au adunat și protejat.”

Sau, după cum a zis Noam Chomsky: „intelectualii sunt într-o poziție de a expune minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile în conformitate cu motivele și cauzele lor și intențiile ascunse adesea în spatele lor… Este responsabilitatea intelectualilor să vorbească adevărul și să expună minciunile.”

Deși sunt două figuri îndepărtate în timp și cultură, ambii vorbesc despre necesitatea oamenilor care pot gândi și raționa clar, să investigheze, să evalueze și să dezvăluie celorlalți ceea ce persoanele aflate la putere ar dori să țină ascuns. Indiferent de circumstanțe, scopul este de a îmbunătăți societatea prin dezvăluirea adevărului ascuns pentru că unii beneficiază de pe urma minciunilor – minciuni ce nu servesc în fapt decât interselor oprimării și nedreptății.

Intelectualii publici pot juca astfel un rol vital în sănătatea unei democrații liberale. Avem nevoie de persoane care să tragă cu ochiul în spatele cortinei, care să investigheze cu atenție comportamentul și motivațiile organizațiilor puternice. Avem nevoie de oameni care să aducă la un loc informația disparată din diverse surse și domenii pentru a evidenția ceea ce atlfel ne-ar putea scăpa nouă, celorlalți. Intelectualii publici ne țin informați cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt și ne „mână” să gândim critic despre ceea ce ni se spune.

Intelectualismul trebuie susținut și încurajat

Intelectualismul trebuie susținut și promovat în același mod în care persoanele umaniste promovează scepticismul, știința, gândirea critică și libertatea. Intelectualismul nu este în mod necesar o componentă a umanismului, însă este o piesă esențială a unei democrații liberale funcționale, care nu numai că protejează drepturile și libertățile indivizilor, dar le permite acestora să se dezvolte independent de instituțiile religioase. Susținerea intelectualismului va aduce de la sine „încăierări” cu diverse tipuri de teiști, însă nu ar trebui susținut doar pentru că îi deranjează pe aceștia. Dacă se simt deranjați, este vina lor că se opun dezvăluirii minciunilor, prejudecăților și privilegiilor. Vor fi văzuți de către restul societății ca înapoiați, ignoranți și bigoți.

Vezi și:
Prostia ca privilegiu religios

Ironizarea credinței este posibilă și necesară

„Nu poți provoca. Nu poți insulta credințele altora. Nu poți ridiculiza credințele altora.”

Aceasta este mustrarea Papei Francis făcută în Manila, cu privire la atacul de la Charlie Hebdo. Susținând că nu învinuiește victimele și că atacul violent nu a fost justificat, a insinuat exact opusul. „Provocateur” este un termen fanțuzesc. Să fie provocatori este ceea ce scriitorii ce gândesc liber, criticii sociali și cei mai buni dintre umoriști încearcă să fie. Gândiți-vă la cei mai buni și provocatori scriitori și umoriști liber cugetători: Voltaire, Thomas Paine, Mark Twain, Ambrose Bierce, Bertrand Russell, Geroge Carlin, Richard Dawkins, Christopher Hitchens, Ayaan Hirsi Ali.

Papa cel întâmpinat cu adulație pentru că sună un pic mai uman decât predecesorii săi papali, nu a făcut până acum nici cât negru sub unghie pentru a reforma biserica catolică. În timp ce îi îndeamnă pe colegii săi de biserică să renunțe la mesajele obsesive asupra avortului, căsătoriei gay și a măsurilor contraceptive, papa Francis nu a făcut vreun demers pentru atenuarea, cu atât mai puțin pentru abrogarea obsesiilor bisericii asupra interzicerii avortului, contracepției și a egalității căsătoriei la nivel global. Nu este altceva decât o piesă de decor.

blasfemie

Este în mod evident în regulă ca religia și diversele sale cărticele sfinte să provoace și sa insulte pe alții. Gândiți-vă la insultele aduse femeilor între coperțile bibliilor ebraice și creștine și ale coranului, care sunt practic manuale pentru oprimarea femeilor. Gândiți-vă la poruncile barbare ce declară homosexualitatea ca fiind o „abominație” și dispun pedeapsa cu moartea pentru așa ceva: „sângele lor asupra lor este” (Leviticul 20:13). Gândiți-vă la provocările Vechiului Testament, împărtășite în religiile evreiască, musulmană și creștină, care adesea și în mod deschis, solicită uciderea ereticilor, necredincioșilor și apostaților.

Și cu toate aceastea, papa Francis îndrăznește să numească violența în numele unui (dumne)zeu o „aberație”?

Unul din cele mai mari mituri de pe planetă este presupunerea că un lucru este religios va fi cu siguranță bun. Celor dintre noi care își fac publică disidența față de religie, li se spune în mod constant să nu critice sau să ofenseze, să tacă din gură. Sau „vedeți voi”. Singurele arme ale ireverențioșilor umoriști sunt glumele. Acum ni se spune că e normal ca o glumă împotriva religiei să fie întâmpinată cu asasinatul.

Avem dreptul și chiar datoria, ca asemeni copilului din poveste, să proclamăm că împăratul nu are haine.

Vezi și:
Tribalismul și violența religioasă
Blasfemie! Blasfe-ție! Blasfe-tuturor!
Merită religia respect?
Prostia ca Privilegiu Religios

%d bloggers like this: