Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: umanism secular

2016 – O recapitulare

Pentru cei dintre noi care cred în toleranță și în progresul uman, 2016 a fost un an teribil. Speranțele noastre pentru schimbări pozitive, care pentru o perioadă au ars cu flacără vie, s-au prefăcut acum în scrum. Ne confruntăm cu perspectiva unui anotimp rece și întunecat.

Umaniștii seculari nu cred în existența unui arhitect înțelept, aflat la cârma lumii și nici în garanții profetice pentru îndreptarea situației. Suntem doar noi, oamenii, zădărniciți de propria ignoranță, obnubilați de propria cruzime, scindați din pricina discordanțelor neînsemnate.

Am presupus în mod eronat că americanii vor evita într-o majoritate covârșitoare un rasist, misogin, egocentric și că nu vor vrea să aibă de-a face cu el după ce și-au dat seama ce fel de om este.

Nu este vorba doar despre speranțele celor din Statele Unite. Uitându-te la titlurile știrilor, este greu să nu percepi tendința spre dezagregare ce se răspândește rapid. Europa este paralizată, consumată de ciondăneli, amenințată de rasism și xenofobie cultivate local. Siria este distrusă, iar poporul său dispersat. Se pare că singurele grupuri în ascensiune sunt bigoții, criminalii și fasciștii aspiranți.

Cauzele acestui colaps vor fi cu siguranță dezbătute zeci de ani de istorici în viitor. Oamenii care aleg supremația albă și plutocrația în locul propriei bunăstări sau care insistă să ne întoarcem în timp și nu acceptă altceva vor suferi consecințele propriilor decizii.

Advertisements

Teologie feministă

Odată ce femeile ajung să înțeleagă că bărbații au folosit și încă mai folosesc religia pentru a controla femeile și pentru a le ține „la locul lor”, mi se pare ciudat de ce majoritatea femeilor se atârnă încă de credințe biblice primitive, în ciuda filosofiei feministe moderne și în ciuda a ceea ce am ajuns să învățăm de-a lungul timpului despre culturi, obiceiuri și credințe din jurul lumii. De ce ar considera o femeie versiunea creștină a unui zeu ca fiind mai reconfortantă, când „blibia” e plină cu sute de pasaje care promovează oprimarea femeilor și opusul viziunii feministe / egalității cu bărbații?

Același lucru este valabil și pentru cei ai căror strămoși au fost sclavi, ținuți în lanțuri și toate acestea au fost justificate prin pasaje din biblie. Cum pot ei să găsească această religie, cu zeul ei care permite sclavia, ca fiind reconfortantă, dacă au citit și au înțeles textele religioase? Ca femeie ex-creștină care a văzut în cele din urmă „lumina” după 20 de ani, nu înțeleg de ce nu pot fi și celealte femei atee.

Îi răspund mai jos lui cititorcreștin, la comentariul deosebit de lung lăsat pe intrarea intitulată „Religia este dăunătoare societății: atitudinea față de femei”:

Femeile care au avut o contribuţie majoră în răspândirea creştinismului, de-a lungul vremii, au fost uitate de către Biserică, susţine un studiu realizat de un academician englez de la Universitatea din Manchester, informează Phys.org.

Care studiu? Comentariul tău apare pe cel puțin trei site-uri și nicăieri nu am găsit surse. phys.org e un portal de știri pe Internet ce oferă știri din știință. Sunt prezentate cu predilecție științele naturale, adică știință dură, deși mai sunt scăpate pe alocuri și articole din științele sociale. Pe tine te-a interesat un articol subțire, pe care a trebuit să îl descopăr singură: http://phys.org/news/2013-08-christians-airbrushed-women-history.html

Profesorul Kate Cooper a ajuns la concluzia ca această contribuţie importantă a femeilor din primele două secole a fost neglijată de Biserică. Analiza efectuată de Cooper a dus la identificarea a zeci de femei creştine care au influenţat decisiv răspândirea creştinismului.

Profesoara Kate Cooper („Senator” şi „ministru” n-au feminin, însă „profesor” are) a scris o carte, intitulată „Christians airbrushed women out of history”, în care susține că întreaga „contribuție” a femeilor la unul din cele trei mari monoteisme a fost neglijată de bisericile creștine majore și că creștinismul ar fost din anumite puncte de vedere mai progresiv față de femei la început spre deosebire de cum se prezintă în acest moment.

Chiar dacă ar fi din întâmplare o concluzie corectă, nu este academic să lucrezi cu dovezi incomplete, fragmentate sau ficționale și să speculezi cum face Cooper. Încercând să își imagineze cum o fată de nouă ani, Pulcheria, ar putea să își protejeze frățiorul cel foarte vulnerabil, moșternitor al tronului, Cooper speculează că fata cu pricina „a reușit cumva să mobilizeze o coaliție de adulți” (pagina 258). În cele din urmă, părintii știu cât de încântătoare și feroce poate fi o fată de nouă ani…

Femei precum Lidia din Filipi, Perpetua din Cartagina sau Tecla din Iconium se află în lista femeilor ignorate menţionată de Cooper.

1. Lidia din Filipi, Thyatira, Purpuraria, Philippisia șamd este recunoscută în mai multe denominații creștine ca „sfântă”, deși variază ca de obicei ziua când trebuie să își aducă aminte de ea. Biserica catolică o bifează pe 20 mai, în timp ce bisericile ortodoxe sărbătoresc mai multe zile. BoR (cea rusă) o trece în revistă pe 25 iunie și 27 martie. În variantele ortodoxe răsăritene ziua ei e tot pe 20 mai, ca „la catolici”. Nu știu care a fost contribuția ei la specia umană însă numele său cel puțin, nu pare a fi ignorat de către diverse denominații ale creștinismului.

2. Perpetua este conform Britannica (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/452499/Perpetua) foarte apreciată de creștini și continuă să atragă cititori. Catolicii nu au șters amintirea ei. Chiar pe articolul de pe phys.org am citit că femeile au fost întotdeauna amintite la catolici, inclusiv Perpetua. Un exemplu ar fi The Eucharistic Prayer. Este sărbătorită obligatoriu pe 7 martie de către anumite variante de creștini, această Perpetua…

3. Thecla of Iconium. În limba modernă, aprocrif este folosit în mod curent pentru a descrie orice text sau poveste considerată ca fiind de veridicitate îndoielnică. În acest sens, cuvântul sugerează o pretenție gen folclor sau legendă urbană. Thecla este considerată ca fiind o sfântă la începuturile bisericii creștine și o adeptă a lui Paul, apostolul. Prima menționare a vieții ei vine din apocriful antic și romanța religioasă numită Acta Pauli et Theclae, care spune că Thecla a fost salvată în mod miraculos de la arderea pe rug pentru că a venit ploaia. Cercetările teologice arată că Monstrul Zburător de Spaghete a mutat norul… A fost condamnată la a fi mâncată de fiare și a fost salvată tot miraculos – culmea – de către bestiile femele. Se înțelege de la sine sper, că e razna să crezi literal în relatările acestor „miracole”. Dar nu e un secret că Thecla, indiferent dacă a existat sau nu (pâna și profesoara de teologie Cooper recunoaște în articol că nu prea există dovezi), a fost celebrată de-a lungul istoriei și este în continuare sărbătorită. Pe 23 septembrie este ziua ei în calendarul sfinților din biserica catolică.

Kate ar fi putut la fel de bine să concluzioneze că anumite povești nemuritoare ar putea fi utilizate pentru a promova misandria. Maria, virgina cea „sfântă”, care a dat naștere fără a fi siluită de atingerea unui bărbat… Așadar, biserica exploatează femeile. Dar exploatează și bărbații, deci e ok:

„Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuţi astfel de oameni şi există eunuci care s-au făcut ei înşişi astfel pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă!” Matei 19

Academicianul britanic consideră că un moment decisiv în schimbarea atitudinii față de femei a fost convertirea lui Constantin cel Mare, eveniment care a condus la instituționalizarea creștinismului şi, implicit, numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali, femeile fiind pur și simplu șterse în mod intenționat din istoria creștinismului.

În timpul domniei lui Constantin (306-337), creștinismul a început tranziția către religia dominantă a Imperiului Roman. Istoricii sunt nesiguri cu privire la motivele lui Constantin pentru favorizarea creștinismului și dezbat în continuare forma de protocreștinism la care aderase acesta (creștinism tânăr = până la consiliul din 325). Până aici e corect, dar n-am înțeles treaba cu ștergerea femeilor din istorie și cum e convertirea lui Constantin un eveniment care duce implicit la numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali. Ori nu știi ce vorbești, ori îți place să bați câmpii. În ambele cazuri, ce ai zis nu merită a fi luat în considerare.

„Femeile au predicat Evanghelia în mod regulat în primele două secole ale creștinismului, și în unele comunități ele au efectuat si botezuri. Aceste femei-sfinți care au avut o prezență radicală și puternică în perioada bisericii timpurii au fost ascunse în istorie”, a menționat Cooper.

Nu au fost ascunse prea bine, dacă le-a găsit ea. Am impresia că autoarea crede într-o conspirație a tăcerii pentru că pur și simplu nu a auzit vreodată de celelalte și discursul său consider că se cam încadreaza la teologie feministă. Dar aiurerilele ei teologice, „analizele” ei prezentate ca și când ar fi niște mari descoperiri, fac deja obiectul slujbelor și al feminismului creștin de ceva vreme.

Este trist, ca o religie, care a început cu o mamă și minunatul său Copil, a trebuit să aibă dificultăți în a aminti și onora contribuția femeilor, a concluzionat academicianul britanic.

Declinul iudaismului elen este obscur. Poate pentru că a fost marginalizat de, absorbit sau s-a transformat în protocreștinism. Creștinismul a pornit de la mama și minunatul său copil magic (în limba română substantivul comun se scrie cu majuscula doar la începutul propoziției) doar dacă te încrezi în lucruri cum ar fi virginitatea perpetuă, concepția imaculată și alte asemenea nebuneli, caz în care nu putem avea o dezbatere serioasă.

Nu e trist că două mii de denominații ale creștinismului „au dificultăți” în a onora contribuția femeilor la propria suferință. Este foarte trist însă că creștinismul să rezumă la frică, frică și iar frică. Amenințări și frică. Crezi ca mine sau vei fi torturată etern. Întrebările și îndoielile nu sunt permise. Foarte trist. E trist că creștinismul se rezumă la amenințări cu tortura și încercări de a insuflare a sentimentelor de groază și spaimă. Nici urmă de dragoste, ca și când blibia ar fi fost scrisă de către bărbați rasiști, sexiști, homofobi, violenți și frustrați sexual, în loc de un Dumnezeu iubitor. Ce ciudat… Și niciuna din problemele ridicate de tine sau tanti Kate Cooper nu se referă la întrebarea cheie: are vreun pic de sens religia ta?

Tot Cooper scria și că „în cele din urmă, martiriul simboliza obediența față de valorile reprezentate de către biserică și reflecta credința că biserica se poate împlini și autogratula prin sacrificiu de sine și moarte. După cum se vede în povestea lui Perpetua și a celorlalte femei nord africane, martiriul a devenit un mod de autoemancipare pentru femei în cercurile creștine”. Așadar creștinismul contribuie la emanciparea femeilor încurajându-le să se sincuidă pentru isus. Martiriul este cea mai oribilă formă de violență și creștinii se lăfăie în el.

Chiar şi calitatea sufletului femeilor era socotită inferioară celei masculine. De aici şi părerea că Dumnezeu ascultă cu precădere rugăciunile bărbaţilor.

Credința în existența sufletului și alte credințe în absența dovezilor încă mai caracterizează societatea umană, din păcate.

Prin contrast, atitudinea lui Iisus față de femei a fost cu totul inovatoare. S-a înconjurat de femei, le-a considerat egale bărbaţilor din jurul lor.

Dacă într-adevăr a existat un isus istoric (slabe șanse să dovedească cineva așa ceva), este irelevant dacă a fost feminist sau dacă se purta frumos cu femeile. Oricum nu ai produs nicio urmă de dovadă pentru a susține afirmația. Este însă un fapt că doctrina creștină și răul normalizat nu devin justificate. Creștinismul nu promovează egalitatea între femei și bărbați. Biblia nu asigură drepturile și libertățile femeilor. Femeile conform acestei credințe pot fi cumpărate, vândute, violate, ucise, reduse la tăcere, bătute, excluse și lista continuă fără să se fi schimbat prea mult.

Biserica n-a putut trece de practicile și tradițiile societății.

…Structurile patriarhale ale evreilor și greco-romanilor, dar și tradiția intelectuală a filosofilor greci, nu au permis proclamarea egalității dintre femeie și bărbat…

…Mulți istorici au fost preocupați să înțeleagă cauzele care au condus la erodarea rolului femeii în creștinism….

…Interdicțiile, uneori ciudate, care se mențin în unele confesiuni creștine față de femei pot fi rezultatul perpetuării unei mentalități cu totul străine de spiritul învățăturilor lui Hristos….

… ar trebui să rămână un avertisment nu doar pentru teologii creștini, ci pentru toți cei a căror percepție despre creștinism a fost deformată de concepții eronate, perpetuate de-a lungul secolelor…

Influența dăunătoare a religiei asupra societății este incontestabilă. Nu este prima dată când întâlnesc această practică mișelească în discuția cu un religios. Doctrina în care crezi tu este una nocivă, care susține că femeile sunt nașpa. Dacă te aștepți să scapi bazma curată cu afirmații precum „biserica ortodoxă română e misogină pentru că așa e societatea noastră”, atunci îmi pare rău, dar nu te voi lăsa. Doctrina imuabilă a bisericii ortodoxe rămâne canceroasă, în ciuda eticii și a moralității moderne.

Îmi aduc aminte de prima mea postare pe acest blog, în 2011. Era un simplu citat din Steven Weinberg: „Religia este o insultă la adresa demnității umane. Cu sau fără aceasta, ar exista oameni buni care fac lucruri bune și oameni răi care fac lucruri rele. Dar ca oamenii buni să facă lucruri rele, este nevoie de religie.”

Pe de altă parte, încercarea de a repoziționa femeia în cadrul societății creștine a determinat ca sub impulsul mișcărilor feministe lucrurile să fie împinse într-o altă extremă. Battany Hughes, expert în istorie antică, a numit femeile „sângele care a dat viață creștinismului”. Considerând că acestea au avut un rol dominant în dezvoltarea creștinismului, mai important chiar decât bărbații, specialistul în istorie antică se întreba „cine știe dacă nu cumva Dumnezeu a fost femeie?”. Aceasta se dorea a fi o întrebare care să spulbere două milenii de creștinism.

Spre deosebire de zeul propus de către tine, Zâna Măseluță măcar știm sigur că nu a fost bărbat. Îți recomand să dezbați așa ceva cu ceilalți adepți ai aceluiași prieten imaginar când vă mai drogați cu religiosil, pentru că eu nu mă voi feri să râd de voi. Consider că e bine să nu ne abținem din râs când auzim tot felul de tâmpenii, așa că îți recomand un clip care să te blasfemieze un pic: George Carlin zicea că dacă ar exista într-adevăr o zeitate supremă, trebuie să fie un el și nu o ea, pentru că „no woman could or would ever fuck things up this badly”.

Iar cu privire la cele două milenii de creștinism, îți zic atât: creaționismul este credința religioasă că viața, planeta și Universul sunt creația unei ființe supranaturale. Noi nu suntem creați, suntem evoluați. Unora nu le place acest lucru și au impresia că ar fi neplăcut să fie așa, dar acesta este adevărul. Îmi place să iau parte la discuții, însă în acest caz nu avem ce discuta. Discuția s-a terminat. A luat sfârșit încă din secolul XIX.

Datul cu părerea se cheamă teologie, nu știință, iar gândirea magică / lipsa gândirii critice sunt probleme mult mai concrete ale societății umane actuale. Persoanele feministe și umaniste nu permit revelația, zeii și religia în discuția despre feminism. Aceste persoane văd biblia și restul carticelelor magice drept surse de idei șoviniste ce nu au vreo relevanță în dezbaterea asupra rolurilor genurilor în societatea modernă.

Nu înțeleg cum o persoană poate fi religioasă și feministă în același timp. Unele din versetele pe care le-am citit în diversele cărticele sfinte mă fac să vomit și nu văd cum o persoană feministă nu ar fugi mâncănd pământul de asemenea aiureli pline de ură.

Vezi și:
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/12/08/religia-este-daunatoare-societatii-atitudinea-fata-de-femei/
https://umanismsecular.wordpress.com/2014/04/30/domnul-care-a-inviat/
https://umanismsecular.wordpress.com/2012/04/26/existenta-lui-iisus/
https://umanismsecular.wordpress.com/2011/12/04/ateism-moralitate-si-religie/
https://umanismsecular.wordpress.com/2013/09/30/moralitate-religioasa/

Biserica Ortodoxă și tradiționala panică satanică de Halloween

Biserica, adica noi, madularele ei vii, nu trebuie sa luam parte la aceasta sarbatoare oribila si demonica. -Laurențiu Dumitru, ro.altermedia.info (31 Octombrie 2005)

Mulți fundamentaliști ortodocși consideră Halloween ca fiind o sărbătoare necurată a tot ceea ce este rău. Această frică de Halloween este cunoscută ca samhainophobia și pentru creștinii ortodocși nu este o chestiune trivială, ci pleacă de la temelia credinței lor.

Adevarul e insa altul. Ea e o sarbatoare 100% pagana, oculta, “ziua cand mortii, fantasmele parasesc mormintele…”. Ea e cea mai mare sarbatoare a slujitorilor satanei: vrajitori, spiritisti sau satanisti.

Aversiunea creștinismului fundamentalist față de Halloween pare să fie o extensie a xenofobiei extreme față de alte religii. Gândirea fundamentalistă susține că toate lucrurile din afara creștinismului – din afara creștinismului lor – sunt lucrul diavolilor și demonilor și sunt concepute cu scopul strict de a-i păcăli pe cei mai slabi de stafie (sau de înger) și de a-i îmbia la păcătuit. În lumea lor diavolii și demonii chiar există. Nu sunt doar simboluri, semne sau personificări ale unor amenințări abstracte. Sunt ființe supranaturale reale, care caută orice ocazie pentru a face vrăji magice asupra celor mai puțin bănuitori. Și orice act neevlavios este pur și simplu o invitație.

Conflictele cu privire la Halloween sunt în fapt un alt câmp de luptă în Războiul Cultural al creștinismului ortodox răsăritean împotriva secularismului și a modernității. Ar trebui reținut acest lucru când sunt luate în considerare pretențiile și tânguielile bieților ortodocșei. Văicărelile preafericiților ortodocși…

Este dureros modul în care ajunge să reacționeze omul în fața acestei zile. Nu participă la biserică în ziua pomenirii celor adormiți, dar este nelipsit de la petrecerile de Halloween. -Adrian Cocosila, crestinortodox.ro

Conform lui Adrian Cocosila, în fața acestei zile – sau în această zi, cum ar spune o persoană mai puțin preafericită – populația planetei reacționează „dureros“. Nu pierde prea mult timp cu explicații, însă e clar ce și-ar dori Adrian: să amintim de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista. Cu alte cuvinte, să pomenim. Că de gândit, nici pomeneală! Nelipsiții de la orgia satanică să mai treacă și pe la sanatoriile creștine (ortodoxe mai precis) înainte de party, să pomenească adormiți în clădirea „sfântă“, așa cum se procedează pesemne în denominația ortodoxă răsăriteană de Halloween… Că altfel e dureros și plâng preafericiții după noi.

Am stabilit așadar că îți asumi responsabilitatea pentru propria pârpălire veșnică în focurile iadului™, dacă ți-a dat măcar prin gând să participi astăzi la o ieșire cu prietenii în loc de a te prezenta mai întâi la cel mai apropiat templu. Dar că tot vorbim de adormiri și pomeniți… Cum adică ziua pomenirii celor adormiți?

Căutând pe internet cu ajutorul unui motor de căutare satanic (ce afișează cu o maximă lipsă de smerenie ortodox răsăriteană vrăjitoare și vărcolaci pe prima pagină), am dat peste un moș de toamnă pe nume Ciprian Bâra (zis și Diaconul), care ne povățuiește după cum urmează:

Cel mai important lucru pentru cei adormiţi este să-i pomenim la dumnezeiasca Liturghie. -Ciprian Bâra, ziarullumina.ro

Nu m-am lămurit de ce nu-i pot pomeni pe „cei adormiți“ de Halloween la un ceai sau în alte împrejurări. Și nici nu e clar de ce ar avea ei nevoie să fie pomeniți. Chiar sunt nemaipomeniți? Nemaipomenit de adormiți… Dacă aveți impresia că sună ciudat, să știți că așa și este.

Este adevarat ca Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo “adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Dar ea nu vorbeste despre cei trecuti dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta, ca avand rolul de a ne face rau. Iar pomenirea acestora nu se face o singura data pe an si nu din frica, ci din dragoste fata de ei. -Adrian Cocosila, crestinortodox.ro

Comunitatea științifică solicită mult mai mult scepticism decât se găsește în religie cu privire la credința în „viața de apoi“ (lumea cealaltă sună mai spooky). Consensul științific este că mintea și conștiența sunt produse ale unui creier funcțional. Consecința logică a premisei este că odată ce creierul încetează să mai funcționeze, mintea nu poate supraviețui și încetează să existe.

De altfel, in cunoscutul documentar TV Invazia pagana se spunea ca la intrebarea “Cum ati vrea sa serbati Halloween-ul?”, 80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o scoala au raspuns zambind : “As vrea sa omor pe cineva…” Acesta este impactul sarbatorii !

Mie de Halloween nu îmi e frică nici de micii criminali americani de clasa a IV-a din documentarul TV „invazia păgână“ și nici de Bisericul Ortodox Fundamentalist. O seară bună vă doresc, de All Hallows’ Eve și All Soul’s Day / Night of the Sleeping Dead, indiferent că sunteți în genunchi la megachurch (ca un falus al bisericii) sau acasă, uitându-vă la Monster Madness.

Înmormântarea seculară

Gânditorii liberi consideră că un serviciu memorial ar trebui să celebreze viața, nu moartea. Ar trebui să onoreze persoana care a trăit, nu să fie un instrument de prozelitism pentru dogme dezgustătoare ca cea a păcatului și a mântuirii, cum sunt de obicei funeraliile religioase tipice. Este timpul să ne lipsim de ceremonii trase la indigo, citite de către popi, ce se folosesc de această ocazie pentru a promova religia, în loc să onoreze omul. Gânditorii liberi pot specifica „fără religie” în actele lor, iar familiile de atei pot de asemenea alege să nu aibă ritualuri religioase la înmormântări, comemorări sau morminte.

Am auzit de multe ori povești de groază despre ceea ce se întâmplă atunci când rudele religioase organizează ceremonii bisericoase pentru persoane ce au fost evlavios de nereligioase. Am auzit de rude religioase, care au aruncat biblioteci valoroase pentru libertatea de gândire. Mulți atei doresc să se asigure că ceremoniile funerare proprii și cele pentru membrii familiei și prietenii nereligioși rămân seculare și în acord cu dorința persoanei decedate.

Comemorările pot fi planificate să includă lectură din poeții și scriitorii preferați, muzică favorită, glume/anecdote spuse de către prieteni și familii, fotografii de familie și alte note personale.

Un alt mod de a onora un gânditor liber este prin menționarea organizațiilor și a fundațiilor caritabile seculare unde se pot face donații în memoria celui decedat. Prietenii și rudele care altfel nu s-ar fi gândit să facă asemenea donații, de obicei vor onora cererea și în acest mod preocupările pentru evoluție și gândire liberă vor fi susținute și după moarte.

Mulți gânditori liberi organizează mai degrabă comemorări decât ceremonii funerare. Comemorările au avantajul că oferă familiei îndurerate și prietenilor șansa de a-și reveni din șocul morții subite, de a face pregătirile pentru călătorie, de a-și îndeplini obligațiile și îndatoririle legale înainte de a trebui să planifice partea logistică. Organizarea unei înmormântări sau a unui serviciu memorial este în totalitate o chestiune de alegere personală și a familiei. Serviciile memoriale nu sunt rezervate doar celor care doresc să fie incinerați.

Dacă se alege înmormântarea ce include și îngroparea, evenimentul este planificat în funcție de legile fiecărui stat. Casele de pompe funebre pot ajuta o familie să ia în considerare multitudinea de mici detalii. Există de asemenea societăți de pompe funebre care pot ajuta persoanele să-și planifice din timp detaliile propriilor ceremonii funerare și să cheltuiască mai puțin. Participarea clerului nu este necesară în niciun moment al unei înmormântări sau al unei îngropări.

Ateii se întrebă adesea: Cum m-aș putea asigura că nu voi avea o înmormântare religioasă? Această dorința ar putea fi specificată în documentele finale și încredințată membrilor familiei, unui executor sau poate fi precizată într-un document de sine stătător semnat și ștampilat. Nu vă bazați pe introducerea unei astfel de dispoziții în testament, ce va fi citit cel mai probabil după înmormântare sau incinerare!

Totul se poate face astfel simplu, fără reguli ortodoxe și ritualuri religioase de urmat. Nu e drăguț?

Ați putea prefera să fiți lichefiați – hidroliza alcalină dizolvă corpul prin încalzire într-o cameră ce conține apă și hidroxid de potasiu. Orice preferință aveți, e puțin probabil să se îndeplinească fără instrucțiuni clare. Înmormântarea ecologică Promessa a fost apreciată de către UNESCO și de către Green Organisation pentru beneficiile de mediu ale procedeului. V-ați făcut un testament și le-ați spus prietenilor și familiei ce vă doriți?

Eu am decis ca asemenea lui Christopher Hitchens, să-mi donez corpul științei medicale. De ce să se irosească un corp prin îngropare sau incinerare, când poate fi folosit pentru a-i învăța ceva pe studenții la medicină sau pentru cercetare științifică în beneficiul tuturor? Chiar și morți putem fi de folos. Nu există o modalitate mai bună de a transcede moartea decât ajutându-i pe ceilalți să învețe și să trăiască în continuare. Nu omiteți să luați în considerare posibilitatea de a vă dona corpul și organele după moarte.

Ce metodă ați prefera pentru a vă descotorosi de cadavru?

On The Turning Away

On the Turning Away” este un cântec de pe albumul Pink Floyd din 1987, A Momentary Lapse of Reason. Cântecul face referințe la probleme ca sărăcia și oprimarea, precum și tendința oamenilor de a întoarce spatele celor afectați de acestea. Se sfârșește însă cu o notă optimistă, ultima strofă începând cu „no more turning away …”.

%d bloggers like this: