Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Category Archives: voia lui dumnezeu

Incendiul din clubul Colectiv și reacția fundamentaliștilor creștini

După cum obișnuiesc să procedeze în urma oricărei nenorociri, fundamentaliștii creștini încearcă să justifice prin prizma propriei religii incidentul din Clubul Colectiv, în urma căruia 27 de oameni au decedat, iar alte 184 de persoane au fost ranite, unele având șanse minime de supraviețuire.

ar fi greșit să rezumăm toate cauzele acestei tragedii la partea firească a lucrurilor -Vitalie Marian, Implicațiile spirituale ale tragediei de la Clubul “Colectiv” din București

Adepți ai supranaturalismului precum Marian Vitalie insinuează, fără a fi câtuși de puțin deranjați de lipsa oricărei urme de dovadă, că există un motiv pentru incendiul în urma căruia părinții au trebuit să cutreiere spitalele și morgile din București pentru a-și putea identifica copiii arși de vii, pe care organele de ancheta nu îl pot investiga.

După părerea mea, Goodbye Gravity este o formație din sataniști care, prin albumul lor muzical “Mantrele războiului” și, nemijlocit prin piesa “Ziua în care murim”, au atras mânia și blestemul lui Dumnezeu asupra tuturor celor care au venit la eveniment. -Vitalie Marian, Implicațiile spirituale ale tragediei de la Clubul “Colectiv” din București

Marian consideră că zeul în a cărui existență crede el, Yahweh, a omorât 27 de oameni într-o singură noapte și a nenorocit mulți alții pentru că l-a deranjat o formație cu lansarea unui album. Acesta este unul din motivele pentru care consider că religia este dezgustătoare.

Religia încearcă să facă din orice o chestiune referitoare la ea însăși. Mulți cred în existența unui dumnezeu odios, care ucide în masă oameni nevinovați pentru a le da altora o lecție sau ca să-i pedepsească pentru acțiunile lor. Trebuie să consideri că ești centrul universului. Totul a fost creat pentru mine, pentru a-mi testa caracterul. Aceste persoane mor doar pentru mine, ca eu să învăț cât de valoroasă este viața.

Să presupunem prin absurd că este 100% real ce zice acest individ și că dumnezeul creștin este real și a pedepsit formația și publicul pentru că nu i-au plăcut cântecele incluse pe noul album Goodbye to Gravity. Cât de odios este acest zeu? Ce fel de persoană consideră că este vina acelor oameni și nu a zeului criminal? Ar fi absolut oribil să te ucidă pentru versurile tale, dar să omoare alți oameni pentru credințele tale sau pentru lipsa lor, este pur și simplu sinistru.

În concluzie, consider că ceea ce s-a întîmplat noaptea trecută în clubul Colectiv din București a fost o judecată a lui Dumnezeu împotriva oamenilor care au ales să asculte de Satan. Este o dovadaă în plus ca diavolul nu este un personaj din poveste, cum cred unii, dar o forță reală a întunericului. -Vitalie Marian, Implicațiile spirituale ale tragediei de la Clubul “Colectiv” din București

Creștinii încearcă să exploateze tragedia pentru a-si promova religia, încercând să răspândească panica satanică. Nu este creștinismul înălțător? În loc să învățăm cum am fi putut evita această tragedie, învățam că zeul creștin pedepsește copii de 15 ani care ascultă de „forțele întunericului”. Creștinismul, o religie iubitoare…

Vezi și:
Moralitate Religioasă
Nimic nu este întâmplător
Blasfemie! Blasfe-ție! Blasfe-tuturor!
Biserica Ortodoxă și tradiționala panică satanică de Halloween
Cultura intolerantei: internetul, asaltat de cei care cred ca victimele tragediei din Club Colectiv au murit pentru ca celebrau sarbatoarea pagana Halloween. Sarbatoreau moartea si focul iadului si au primit sansa sa o faca in direct – postare a unui internaut

Ziua internațională a blasfemiei

Astăzi este ziua internațională a dreptului la blasfemie. Unora nu le place, însă eu consider ca fiind eliberator să declari public faptul că ideile și pretențiile nu vor avea un respect garantat doar pentru că 1) îi sunt dragi cuiva și/sau 2) sunt parte a unei religii „sacre”.

Gândiți-vă la blasfemie în contextul creștin, ca singurul păcat pe care Dumnezeu nu îl va ierta vreodată.

Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 3

Varianta a)
28 Adevărat vă spun că oamenilor le vor fi iertate toate păcatele şi toate blasfemiile pe care le vor rosti, 29 dar cel ce blasfemiază împotriva Duhului Sfânt nu va avea parte de iertare în veci, ci este vinovat de un păcat veşnic.
https://www.biblegateway.com/passage/?search=Marcu%203:28-35&version=NTLR

Varianta b)
28. Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit;
29. Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică.
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=3&id=53

Violul nu este un păcat de neiertat. Abuzul unui copil nu este de neiertat. Tortura vietăților, decapitarea, genocidul, vărsarea de sânge, trădarea, oprimarea, chinuirea și provocarea durerii, toate acestea pot fi curățate ca prin minune cu o simplă rugăciune de penitență. Însă îndrăznește să spui ceva despre dumnezeire, care să-i înțepe lui Yahwe egoul subțire ca șervetelul și vei ajunge cu siguranță în iad.

Aceste „avertismente” cu privire la blasfemie au fost și sunt doar o încercare de a reduce la tăcere vocile provocatoare și disidente sub amenințarea durerii și de a izola de critică, examinare și ridiculizare pretențiile prea generale și nesubstanțiale.

Blasfemia este înfricoșătoare pentru cei care se țin strâns de dogmă, putere și control și dezvăluie nesiguranța monumentală de care dau dovadă cei care se tem de ea. Aceștia se confruntă cu o armă mai puternică decât orice metal: o idee.

Blasfemia nu este o crimă, ci este obligația morală a oricărei persoane logice, care gândește limpede.

Vezi și:
https://en.wikipedia.org/wiki/Blasphemy_Day
Blasfemie! Blasfe-ție! Blasfe-tuturor!
Ironizarea credinței este posibilă și necesară
Atacuri asupra seculariștilor în Bangladesh
Merită religia respect?

Irlanda legalizează căsătoriile gay

Rezultatele referendumului din 22 mai 2015 sunt 62% pentru și 38% împotrivă.

Irlanda sărbătorește

Irlanda a votat printr-o majoritate covârșitoare legalizarea căsătoriilor de același sex. Rezultatul implică faptul că o republică odată dominată de Biserica Catolică, a ignorat instrucțiunile cardinalilor și episcopilor săi. Imensul vot Da marchează o altă piatră de hotar în călătoria Irlandei către o societate mai liberală, seculară. Este prima țară de pe planetă care legalizează căsătoria între persoane de același sex prin vot popular.

Dintr-un electorat mai mare de 3 milioane, 1,201,607 au susținut căsătoria gay, în timp ce 734,300 de votanți au spus Nu. În urma rezultatului, o mare petrecere de stradă a avut loc prin preajma districtului gay din centrul orașului Dublin.

Adresându-se direct comunității gay a Irlandei, primul-ministru Enda Kenny a spus că „prin acest rezultat o majoritate de oameni din această republică i-au sprijinit [pe cei din comunitatea gay]”. El a mai spus că „în intimitatea cabinei de votare, oamenii au făcut o afirmație publică. Cu votul de astăzi am dezvăluit cine suntem. Suntem un popor generos, plin de compasiune, cutezător și vesel care spune da includerii, da generozității, da iubirii și da căsătoriei gay”.

Joan Burton, viceprim-ministru și lider al partidului Laburist, consideră că „oamenii din Irlanda au dat o lovitură grea discriminării”. Și citându-l pe răposatul Harvey Milk, politician american și activist pentru drepturile LGBT, a mai afirmat că „Speranța nu va fi niciodată tăcută”.

Gavin Boyd, de la grupul pentru drepturile lgbt Rainbow Project din Belfast, a reamintit lumii că la nord de graniță există în continuare o interdicție pusă pe căsătoria gay. „Oferim mulțumiri populației Irlandei. Ați făcut ce nicio altă țară din lume nu a facut. Ați ales, ca națiune, să extindeți drepturile căsătoriei către familia voastră LGBT, prietenilor și vecinilor și acest lucru va rămâne în istorie ca un exemplu al decenței și dreptății poporului irlandez. Cu toate acestea, pentru noi, această victorie este întinată cu tristețe. Irlanda de Nord este acum singura reigune din vestul Europei, în care egalitatea căsătoriei nu este o realitate. Aceasta este o injustiție rușinoasă ce nu poate fi permisă în continuare”, a spus Boyd.

Ipocrizia Vaticanului

Cred că nu putem vorbi doar despre o înfrângere a principiilor creșține, ci despre o înfrângere pentru umanitate”, a declarat săptămâna trecută secretarul de stat al Vaticanului (secund al papei și posibil viitor papă), Pietro Parolin. Cu alegerea sa de cuvinte, Parolin diferă de papă dintr-un anumit punct de vedere: pontiful argentinian a folosit de asemenea construcția „înfrângere pentru umanitate”, însă vorbea despre război, nu despre legiferarea căsătoriei gay.

Duminică, John Oliver a eviscerat ipocrizia Vaticanului cu privire la egalitatea căsătoriei: „Liniștește-te puțin, Bisercă Catolică”, a spus el ca răspuns. „Reține că victoriile pentru umanitate ale organizației tale includ cruciade, adopții forțate și rularea unui program internațional de succes pentru schimb de pedofili”.

„Să păstrăm acuzația cu înfrângere pentru umanitate pentru lucruri care chiar merită”, a concluzionat Oliver.

Vezi și:
Anglia și Țara Galilor legalizează căsătoriile gay
Nu există valori creștine

Wikipedia în engleză, pentru cine dorește să afle mai multe, să traducă sau să îmbunătățească articolele:
Same-sex marriage in the Republic of Ireland
Thirty-fourth Amendment of the Constitution (Marriage Equality) Bill 2015
Marriage equality
LGBT rights by country or territory

Blasfemie! Blasfe-ție! Blasfe-tuturor!

Blasfemia este o crimă fără victime.
Blasfemia este un concept religios, asemeni păcatului, nu unul moral, precum compasiunea sau politic, de tipul libertăţii de exprimare, egalităţii sau dreptăţii. E mai bine să ţinem seama de aceste diferenţieri, decât să nu le luăm în considerare.

Blasfemia a fost considerată un păcat sau poate chiar cel mai mare păcat de către teologii majorităţii cultelor religioase. Thomas Aquinas spune că „în mod clar, blasfemia fiind un păcat îndreptat împotriva lui Dumnezeu, e mai grav decât crima, care este un păcat săvârşit împotriva semenului.” El îl numeşte cel mai greu păcat, întrucât agravează şi celelalte păcate. Concret, blasfemia este lipsă de pietate, afront la adresa unui zeu sau a mai multor zei; nu e acelaşi lucru cu violarea unui tabu sau cu jignirea sentimentelor unei persoane. Deşi se suprapun într-o oarecare măsură, mai ales din punct de vedere emoţional, nu e suficient pentru a estompa distincţiile dintre ele şi a extinde categoria blasfemiei la orice tip de acţiune sau adresare injurioasă.

Folosirea termenului de blasfemie pentru orice tip de acţiune injurioasă tinde să fie o mişcare de retorică din partea celor care vor să-şi impună ideea lor de „sacru”, „sfânt” sau inviolabil. Este un joc de putere ce ar trebui privit cu suspiciune.

Religia este exact tipul de instituţie, care ar trebui criticată, nu scutită de critică.
Noţiuni ca cea de „blasfemie” protejează religiile de critică şi investigaţii raţionale, ceea ce este un aranjament pur şi simplu înspăimântător. Religiile sunt instituţii umane care au pretenţii exagerate de la membrii lor, pe baza autorităţii presupuse a unui zeu sau a mai multor zei. Acesta este ultimul tip de instituţie care ar trebui sa fie imun la critică.

Marea majoritate a religiilor – în mod oficial, nu doar de facto – încă exclud femeile de la putere, în timp ce le impun reguli foarte stricte. În instituţiile seculare, acest tip de discriminare a devenit foarte dificil, dar în biserici şi moschei este considerat o practică firească. Pentru mulţi indivizi religioşi e „blasfemiatoare” folosirea pronumelui feminin pentru Dumnezeu (în ciuda faptului că Dumnezeu ar trebui să fie inefabil, transcendent, necorporal, dincolo de măruntele clasificări umane, nici femeie, nici bărbat).

Eu nu am nicio problemă cu limbajul critic. Nu mă jigneşte deloc. Uneori chiar mă amuză (George Carlin, Steven Pinker). Limbajul critic în sine nu provoacă răni fatale. S-au dus zilele când religia primea respect nemeritat. Încetaţi să vă mai văicăriţi! Apăraţi-vă poziţia răspunzând la ceea ce sunteţi întrebaţi, nu criticând modul în care sunteţi întrebaţi! Cât de naivi puteţi fi? Aveţi vreo dovadă solidă/serioasă pe care să vă întemeiaţi argumentele? Dacă da, atunci vă invit să o prezentaţi!

Patetica deplasare a focusului de la conţinut la stil şi mod de comunicare, precum şi argumentele insidioase de tipul: „Voi ateii sunteţi de fapt teişti!” nu aduc niciun plus de claritate în discuţie. Un alt aspect evident, pe care mă simt exasperat să-l tot repet, este că atitudinea critică nu presupune ca teiştii să nu-şi mai poată practica în pace credinţele nebazate pe dovezi.

Reţineţi totuşi, teişti actuali, că fanii iepuraşului de Paşte nu pornesc războaie, nu mutilează copii, nu oprimă femei şi homosexuali, nu obstrucţionează activitatea ştiinţifică şi nu distrug psihologic milioane de oameni prin sentimente de vinovăţie şi dispreţ faţă de gesturi umane. Dumnezeu şi Iepuraşul de Paşte sunt la fel în mintea unui umanist secular; nu acelaşi lucru poate fi spus însă despre adepţii lor. Dacă teismul ar fi practicat în privat, cei mai mulţi atei, umaniști seculari și gânditori liberi nu ar mai fi „blasfemiatori”.

Pedeapsa cu moartea
Creştinism
În Marea Britanie, ultima persoană omorâtă pentru blasfemie a fost Thomas Aikenhead, în vârstă de 20 de ani, iar execuţia a avut loc în anul 1697. El a fost a acuzat de negarea veridicităţii Vechiului Testament şi a miracolelor din Noul Testament.

Islam
Coranul şi haditul nu menţionează blasfemia. Conform lui Javed Ahmed Ghamidi, erudit în materie de religie, de origine pakistaneză, nimic din Islam nu susţine legea blasfemiei. Mai degrabă juriştii musulmani au redactat partea legată de ofense din Sharia, conform căreia pedepsele pentru blasfemie pot include amenzi, închisoare, biciuire, amputări, execuţii prin spânzurare sau decapitare. Clericii musulmani pot cere pedepsirea unui pretins blasfemiator prin emiterea unei fatwa.

Iudaism

În a treia carte a lui Moise, Leviticul 24:16, se afirmă că cel care blasfemiază pe „Domnul” trebuie neapărat omorât. A se vedea de asemenea lista cu păcatele mortale din Tora. Cele şapte legi ale lui Noe, pe care iudaismul le consideră aplicabile tuturor oamenilor, interzice de asemenea blasfemia.

Blasfemia în secolul 21
Mă întreb dacă ștergerea versiunilor electronice ale Coranului/Bibliei/Torei de pe calculator/tabletă/telefon şi trimiterea lor la recycle bin se califică tot drept blasfemie. Sau eliminarea Coranului/Bibliei/Torei din Recycle bin după ce au fost şterse de pe calculator/tabletă/telefon… Dar vizitarea unui sit religios pentru a inspecta versete şi ştergerea cookie-urilor şi a istoricului din browser?

A se vedea și:
Merită religia respect?

Pariul lui Pascal

Unele alegeri presupun într-adevăr riscuri mari. Mulți au murit pentru că au avut mai multă incredere în rugăciuni decât în doctori. Alții au pierit din cauză că s-au jucat cu șerpi veninoși ori au băut otrăvuri, pentru că le-a spus Iisus că pot face astfel de lucruri fără să pățească nimic. Alegerea credințelor mistice și pseudoștiințifice poate avea consecințe foarte neplăcute. Dacă alegi să crezi în dumnezeu și se dovedește că nu există dumnezeu, poți spune că ți-ai irosit viața: te-ai rugat la pereți, ai învățat niște doctrine mincinoase și ai câștigat foarte puțin în schimb. Poate ai respins diverși oameni, pentru că nu aveau aceleași convingeri ca tine, poate că ai respins idei pentru că nu se potriveau cu ceea ce scria în vechile cărți dogmatice, posibil să-ți fi refuzat chiar ție unele curiozități, pentru ca nu ai mai avut timp pentru ele din cauza religiei sau pentru că nu erau în acord cu învățăturile din vechime, menționate de religie.

Ce-ar însemna să accept Pariul lui Pascal?

Pascal spune „ce ai de pierdut?” Dacă e adevărat, primești viață eternă și izbăvire, iar dacă nu este, vei fi același cadavru oricum. Pe lângă tonul negustoresc, ca cel al escrocului de la colț de stradă („n-ai cum să pierzi, acceptă pariul meu”), mai este și ceva imoral în el. Îndemnul este bolnav, întrucât spune „eu venerez un zeu care nu ar știi că acesta este motivul tău de a crede în el”. Zeitatea mea preferă o persoană care crede în existența sa datorită unui pariu, datorită beneficiului ce poate fi obținut. Pe când convingerea sinceră că o astfel de enitate nu există ar fi răsplătită de el pentru onestitate cu pedeapsa eternă: „ai primit ispita perfectă pentru a crede în mine, nu ai făcut-o, drept pentru care acum îți voi face rău”. Nu văd ce este așa moral în Pariul lui Pascal.

Russell spunea că răspunsul său, în cazul în care s-ar dovedi că s-a înșelat, ar fi „nu mi-ai dat destule dovezi”, în timp ce Hitchens ar fi răspuns că „oricine poate face o greșeală sinceră, iar eu sunt foarte mândru de aceasta.” Voltaire a respins ideea că Pariul lui Pascal ar constitui o „dovadă a existenței lui Dumnezeu” ca fiind „indecentă și puerilă”, adăugând că „interesul pe care eu îl am de a crede ceva nu este o dovadă că așa ceva există”. Pariul lui Pascal este un bun exemplu de troc religios. Ce ai de pierdut? e ofertă bună, vino și pariază! Evidențiază foarte bine modul în care argumentele, demnitatea și respectul de sine sunt denigrate de religie.

Vezi și:
Revelația personală

%d bloggers like this: