Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Tag Archives: argumentul din revelatii inconsistente

Credința în miracole

Adevărul este că niciun miracol nu poate fi etichetat drept un fapt, pornind de la ceea ce se cunoaște despre natura lucrurilor. A considera astfel presupune întotdeauna a trage o concluzie prematură. Această noțiune de miracol aparține unui infantilism al gândirii și nu mai poate continua din momentul în care intelectul uman a început să construiască o imagine sistematică a universului.

Miracolul este un eveniment neatribuit puterii umane sau legilor naturii, ci unei forțe supranaturale, de cele mai multe ori divine. Un astfel de eveniment poate fi atribuit unui făcător de minuni, sfânt sau lider religios. Criteriile de clasificare ale unui eveniment drept miracol variază. De multe ori, un text religios, precum Biblia sau Coranul afirmă că s-a produs un miracol, iar credincioșii acceptă respectiva afirmație ca pe un fapt.

Mulți credincioși conservatori susțin că explicația cea mai potrivită pentru anumite evenimente este că ele se datorează unei ființe supranaturale și folosesc ulterior această presupunere drep dovadă a existenței unuia sau a mai multor zei. Unii adepți ai religiilor monoteiste susțin ca așa-zisele miracole sunt dovezi suficiente pentru existența unui dumnezeu omnipotent, omniscient și de-a pururea benevolent.

Thomas Paine, unul din părinții fondatori ai revoluției americane scria: „Toate poveștile despre miracole care împânzesc Vechiul și Noul Testament sunt potrivite pentru a fi predicate de către impostori și crezute de către naivi.”

Argumentul din miracole este un argument pentru existența lui Dumnezeu, care se bazează pe mărturii ale celor prezenți la producerea „miracolului”. Aceste evenimente sunt folosite pentru a stabili intervenția activă a unei ființe supranaturale sau a unor mesageri supranaturali care acționează trimiși fiind de către respectiva ființă.

Un exemplu al argumentului din miracole este pretenția unor creștini că ar exista dovezi istorice conform cărora Isus ar fi înviat din morți, înviere ce nu poate fi explicată decât prin existența dumnezeului. Acesta se mai numește si argumentul cristologic pentru existența lui Dumnezeu. Un alt exemplu este pretenția unor musulmani conform căreia Coranul ar fi plin de profeții împlinite, iar acest fapt nu poate fi explicat decât prin existența zeului.

Un contraargument la argumentul din miracole este argumentul din revelații inconsistente, care susține că mai multe miracole incompatibile se presupune că s-ar fi produs, reprezentând dovezi pentru diferite religii, nu toate dintre ele putânt fi corecte. Un alt contra-argument este briciul lui Occam, ce poate fi folosit pentru a susține că existența unui zeu este nenecesară în a explica miracole pentru care pot fi găsite explicații naturale.

Pe măsura dezvoltării tehnologiei și a cunoașterii, a înlocuirii credulității cu scepticismul metodei științifice, presupusele miracole vor deveni din ce în ce mai ușor de demascat, prin descoperirea cauzelor naturale ce le determină. De exemplu, remisia spontană a cancerului devine din ce în ce mai puțin misterioasă. Mecanismul său a fost explorat, iar probabilitatea statistică a unui astfel de fenomen a fost documentată și stabilită ca fiind de 1:100000. Această probabilitate s-ar putea să fie mult mai mare în anumite tipuri de cancer și mai ales pentru tumori mici. Prin urmare, cineva care susține că s-a vindecat de cancer datorită rugăciunii, e mai probabil să se fi vindecat ca urmare a unui proces natural de remisie spontană.

Vezi și
Neexplicat vs. Inexplicabil: Cum Răstălmăcesc Teiștii Știința
Existența lui Iisus
Revelația personală
Religia Șervețelului – singura credință adevărată
Christological Argument

Revelatia personala

Argumentul din revelații inconsistente, cunoscut și ca problema evitării iadului greșit, este un argument împotriva existenței lui Dumnezeu care afirmă că e puțin probabil ca Dumnezeu să existe, deoarece mulți teologi și adepti ai credinței au produs revelații contradictorii, ce se exclud reciproc. Argumentul afirmă că din moment ce o persoană ce nu a avut revelația trebuie să o accepte sau să o respingă doar pe baza autorității celui care o propune și din moment ce nu există nicio cale pentru un simplu muritor de a decide între pretențiile contradictorii prin investigarea lor, e mai prudentă adoptarea unei poziții rezervate.

Este de asemenea susținut că e dificil de acceptat existența oricărui Dumnezeu fără o revelație personală. Majoritatea argumentelor pentru existența lui Dumnezeu nu aparțin vreunei religii particulare și pot fi aplicate multora dintre ele cu o valabilitate aproape egală. Acceptarea unei anumite religii presupune respingerea celorlalte și datorită confruntării cu atâtea credințe contradictorii în absența unei revelații personale, e dificil a hotărî care dintre ele este corectă. Aceeași problemă a confuziei apare în cazul oricărei persoane căreia cel care crede îi împărtășește revelația personală.

Exemple particulare

Creștinii cred că Iisus este mântuitorul lumii si fiul lui Dumnezeu; evreii și musulmanii nu cred. În mod similar, musulmanii cred în originea divină a Coranului, în timp ce evreii și creștinii nu cred. Există multe exemple ale unor astfel de viziuni contradictorii, schismele ideologice manifestându-se chiar și în cadrul aceleiași religii. Creștinismul, de exemplu, are multe ramuri, nu toate compatibile între ele. Hinduismul, cu multiplele sale zeități văzute ca manifestări ale unui singur zeu suprem, e mai deschis către posibilitatea ca alte religii să fie „adevărate” pentru cei care le urmează, dar pe același principiu se impune respingerea exclusivității cerută de către fiecare din religiile avraamice.

În plus, evenimente care confirmă credința, de tipul viziunilor si miracolelor, sunt semnalate cu regularitate în toate religiile. O zeitate unică asociată cu o anumită credință sau sectă ar fi trebuit fie să-i determine pe adepții altor credințe să aibă experiențe miraculoase sau viziuni prin care să continue să respingă „adevărata” credință, fie să permită altor agenți să creeze respectivele efecte.

Problema nu apare în unele modele teologice. în deism se crede că există un Dumnezeu, dar se presupune că nu există miracole sau revelații divine, astfel de fenomene fiind considerate ca având explicații naturale. În unele forme de panteism (unde Dumnezeu este universul) sau în pandeism (unde dumnezeu a devenit universul), aparația multor revelații divine inconsistente sau miracole ar putea rezulta în mod neintenționat din însăși natura divină a universului.

Descriere matematică

Dacă ar fi să presupunem că:

Existența „unui” zeu este o certitudine,

Există un număr (n) de interpretări distincte, mutual exclusive ale acelui zeu în care cineva ar putea crede,

Nu există niciun mod în care se poate realiza care, dacă măcar una dintre acestea, este adevărată a priori

atunci echiprobabilitatea de a fi ales practicarea religiei corecte (datorită felului în care am fost crescuți sau acceptând Pariul lui Pascal) este 1⁄n. Prin urmare, în cazul în care există mai mult de două credințe distincte, probabilitatea ca o persoană care ar alege să creadă în oricare din ele să o fi ales pe cea corectă ar fi mai puțin de jumătate (50% sau 1⁄2).

Întrucât există sute de religii, unele având mii de secte, cu interpretări contradictorii, probabilitatea ca religia unei anumite persoane să fie adevărată (în timp ce toate celelalte sunt false) este foarte mica.

Apariții

Argumentul apare, printre altele, în Dicționarul Filozofic al lui Voltaire. Se regăsește și în afirmația lui Denis Diderot, conform căreia indiferent ce dovezi sunt oferite pentru existența lui Dumnezeu în creștinism, „un imam poate raționa în același mod”.

^ Diderot, Denis (1875–77) [1746]. J. Assézar. ed (in French). Pensées philosophiques, LIX, Volume 1. pp. 167.

Argumentul revelațiilor inconsistente

%d bloggers like this: