Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Tag Archives: dezbatere

Petre Țuțea – Muniție pentru Ignoranți

Apologetica creștină este prin definiție o afacere lipsită de onestitate. Oricine o practică se angajează (conștient sau nu) într-o încercare de a răspândi informații false. Scopul de bază al apologeților creștini este să spună tot ce le trece prin cap pentru a susține creștinismul, indiferent dacă ceea ce spun este sau nu adevărat.

Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

Țuțea insistă că viața mea nu are niciun sens. Am bănuiala că el definește implicit „sensul” prin prisma propriei preconcepții, utilizând raționamentul circular. Negarea faptului că viața are sens pentru atei este o dovadă de aroganță. A gândi că viața cuiva este importantă doar atunci când se agață de ceva care eludează legile fizicii este cel puțin bizar. Ba mai mult, este monstruos de egocentric a gândi că propria viață are o importanță atât de transcendentă, încât ego-ul ar trebui să depășească viața planetelor, stelelor sau galaxiilor.

Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.

Premisa implicită și nedemonstrată a pasajului de mai sus este la fel de dubioasă. De ce credința în existența unei ființe supranaturale ar trebui să dea mai mult sens vieții ființei umane? Din moment ce știm că viața este trecătoare, ar trebui să ne străduim să trăim toate experiențele semnificative de care suntem în stare, în intervalul scurt pe care îl avem la dispoziție. Mesajul pe care ar trebui să ni-l transmită cunoașterea pe care o avem despre propria mortalitate e că numărul de zile, ore și minute al fiecărei persoane este limitat. Prin urmare, ar trebui să ne străduim să dăm un sens fiecăruia dintre aceste minute, ore și zile, ar trebui să ne străduim să le umplem cu înțelegere și dobândire de înțelepciune, prin compasiune pentru cei mai puțin norocoși, cu dragoste pentru prieteni și familie, cu o muncă bine făcută, cu luptă împotriva răului și a obscurantismului.

Martin Luther King, Jr. ne-a învățat să apreciem oamenii nu după culoarea pielii și preferința pentru un anume zeu, ci după caracter. Cu toate acestea, mulți apologeți creștini nu judecă oamenii după caracter, ci după culoarea credinței religioase. Dacă aveți un alt parcurs biografic și felul în care vă raportați la religie nu este în acord cu cel al fundamentaliștilor, pentru acest motiv singular veți fi declarați drept lipsiți de caracter. Apologeții promovează prejudecata religioasă nesănătoasă (și lipsită de etică) a ostilității chiar și față de persoanele care au o înțelegere mai vastă asupra problemei.

Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.

Din nou, problema lipsei de sens în absența unor credințe netestate. O dată sau de două ori pe lună, mă implic în dezbateri publice cu cei a căror nevoie imperioasă este de a atrage și de a câștiga aprobarea ființelor supranaturale. Deseori, atunci când îmi exprim părerea că nu există nicio dimensiune supranaturală și mai ales una care să fie doar sau în mod special accesibilă pentru teiștii religioși și că lumea naturală este suficient de minunată, miraculoasă chiar, atrag priviri compătimitoare și întrebări anxioase.

Sunt întrebat cum în acest caz pot găsi un sens și un scop în viață. Cum poate un „materialist”, care nu crede în viața de după moarte, să decidă ce este important? În funcție de dispoziție, uneori mă abțin de la a sublinia cât de flagrant insultătoare și condescendente sunt astfel de întrebări. Sunt pe picior de egalitate cu întrebarea la fel de subtilă: Dacă nu crezi în zeul nostru, ce te oprește să furi, să minți, să violezi, să ucizi după bunul plac?

O viață care presupune măcar un strop de prietenie, iubire, ironie, umor, paternitate, literatură, muzică și oportunitatea de a lua parte la bătăliile pentru eliberarea celorlalți nu poate fi numită „lipsită de sens”, decât în cazul în care persoana ce o trăiește este și un existențialist care a decis să și-o eticheteze astfel. E posibil ca toată existența să fie o farsă absurdă, dar nu e posibil să-ți trăiești viața de zi cu zi, ca și cum ar fi așa. În timp ce lipsa de sens și utilitatea ar trebui definite, ideea că viața umană trebuie irosită cu expieri vinovate, înspăimântătoare, egocentrice ale unor non-entități supranaturale este pur și simplu absurdă și respingătoare.

Ateii și materialiștii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

Ființele umane (atei și teiști deopotrivă) se disting de alte primate prin locomoția bipedă și în mod special prin neocortexul mai dezvoltat, cortexul prefrontal și lobii temporali, ce ne permit nivele crescute de raționament abstract, limbaj, rezolvarea problemelor și cultură prin deprinderi sociale. Am observat adesea greșeala de a contrasta materialismul (ca preocupare cu obiectele și conforturile materiale) cu superstițiile religioase. Dacă ateii nu au o religie anume sau credințe netestate, înseamnă că tot ce le rămâne este confortul material. În realitate, un astfel de materialism poate fi de asemenea contrastat cu valorile culturale și intelectuale. Este loc destul pentru un ateu să aibă interese care nu sunt materiale, fără să aibă nevoie de religie sau teism sau credințe bizare în general.

De asemenea, este important să evidențiem că materialismul nu trebuie demis fără recurs. Nu este greu să argumentăm împotriva unei preocupări cu bunurile materiale și confortul care ne deconectează de la valorile culturale și intelectuale, dar nici nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de ideea conform căreia confortul material nu are absolut nicio valoare și trebuie demis întru totul. Suntem ființe fizice și materiale, până la urmă și asta înseamnă ca astfel de conforturi materiale sunt parte din viețile noastre. Dacă le respingem complet, respingem parte din ce este bun din viață. Ceea ce trebuie să facem, este să ajungem la un fel de consens rezonabil între bunurile materiale și valorile intelectuale sau culturale. Nu avem nevoie însă de zei sau religii care să ne ajute să atingem un astfel de consens.

În spiritul discursului virulent al lui Petre Tuțea, putem spune că ateii și materialiștii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă, în aceeași măsură în care teiștii religioși ne deosebesc de bolnavii psihici prin faptul că avem temple și biserici în locul spitalelor de nebuni. Însă nu așa se argumentează corect o poziție.

Țuțea dezamăgește prin inconsistențe logice și teribilism de limbaj și idei. Erorile de argumentare prin care își glorifică zeul preferat se împletesc diafan cu atacuri la persoană („iar ca ateu, ăsta moare ca un dihor”). Logoreea sa mistico-intelectuală poate impresiona doar neuronul hipnotizat al unui creștin cu pretenții de erudiție sau spiritul combativ al unui religios aflat în criză de argumente solide.

De aceea trebuie să realizăm că la 23 de ani de la moartea exaltatului eseist, deși foarte târziu, ar fi cazul să renunțăm la infantilisme și tactici mișelești, în favoarea unui discurs coerent și rațional, mult mai benefic societății umane.

Vezi și:
Cum reuşesc ateii să găsească un sens în viață?

Conferința Umanistă „Educație, Știință și Drepturile Omului” | Palatul Parlamentului

Pentru câteva zile Bucureștiul va fi „capitala” mondială a umaniștilor, ateilor, scepticilor, liber-cugetătorilor, seculariștilor și a tuturor celor care susțin libertatea de conștiință a fiecărui individ.

Sâmbătă, 25 mai, se va desfășura prima conferinţă secular-umanistă internaţională din Europa de Est. Evenimentul cu tema „Educație, Știință și Drepturile Omului” va avea loc în sala C.A. Rosetti a Palatului Parlamentului, începând cu ora 10.00.

În România, umaniștii se regăsesc într-o postură dificilă, încercând să protejeze statul secular, să promoveze știința și educația și să apere libertatea de gândire, conștiință și confesională a fiecărui individ.

În acest context, un eveniment umanist de o asemenea anvergură va atrage atenția mass-media și va reprezenta un punct de plecare pentru dezbateri și controverse, necesare în societatea românească, contribuind la dezvoltarea acesteia și la o mai bună înțelegere a valorilor secular umaniste.

http://www.humanismromania.org/
https://www.facebook.com/events/358541030933433/

Vezi și:
Paul Kurtz (1925-2012 e.n.)
Sunteți umanist secular?
Umanismul Secular
Paul Kurtz în România – 5 mai 2008

Richard Dawkins si Rowan Williams, Arhiepiscopul de Canterbury, discuta natura fiintei umane si originea vietii

Pe 23 Februarie 2012, Prof. Richard Dawkins si Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, au dezbatut la universitatea Oxford natura fiintei umane si originea vietii. Pe parcursul acestei dezbateri, Prof. Dawkins a admins (parafrazand) ca „nu are certitudinea 100% ca dumnezeu nu exista” (la 1:11:40) si reactia comunitatii teiste a fost extraordinara. Expunerile ce se intind la acest moment pe internet ca un mucegai flutura titluri senzationaliste de genul „Richard Dawkins, faimosul ateu, nu este in totalitate sigur ca dumnezeu nu exista” sau „Richard Dawkins dezvaluie ca este agnostic”.

Desigur ca aceasta revelare nu este nici surprinzatoare, nici demna de a fi prezentata drept stire, insa asta nu-i impiedica pe cei disperat de credinciosi din a-si vari zeul in 0.1 sperante lasate deschise de Prof. Dawkins. „Ah ha!” exlama ei, „nu stii ceva! ACOLO salasuieste zeul meu” .

In cartea sa, „The God Delusion”, Prof. Dawkins propune un spectru al probabilitatii teiste, de la 1 la 7. Cei aflati la un capat al scalei sunt absolut siguri ca exista un zeu – si stiu asta ca fiind un fapt irefutabil, in timp ce persoanele ce se plaseaza la celalalt capat sunt la fel de convinse ca un zeu cu siguranta nu exista. Din moment ce ultima presupune demonstrarea ca dumnezeu nu exista cu siguranta, Dawkins se plaseaza la 6.9 pe aceasta scala. Cu alte cuvinte, este aproape sigur ca dumnezeu nu exista desi este o sansa infima sa se insele. Admitand asta dovedeste onestitate intelectuala; poate ca aceasta onestitate este ceea ce ii socheaza pe teistii care nu sunt familiarizati cu aceste lucruri?

Ceea ce conteaza nu este daca Dumnezeu este falsifiabil (nu este) ci daca existenta sa este probabila. Mai exista o chestiune. Unele lucruri nefalsifiabile sunt considerate ca fiind mult mai putin probabile decat alte lucruri nefalsifiabile. Nu exista motive care sa-l faca pe Dumnezeu imun la astfel de consideratii in ceea ce priveste spectrul probabilistic. Si cu siguranta nu exista motive pentru a presupune, doar pentru ca Dumnezeu nu poate fi nici dovedit nici infirmat, ca probabilitatea existentei sale este de 50%.
– Richard Dawkins, pagina 54, The God Delusion

Dovezi pentru zei ar putea fi ascunse in parti ale universului pe care nu le-am vizitat inca, sau crevase ale cunoasterii care nu au fost inca explorate. Acesta este punctul crucial; lucrurile care sunt reale pot fi demonstrate ca fiind asa. Din moment ce dovezile in favoarea germenilor, atomilor, electricitatii, descompunerii radioactive sau evolutiei au fost deslusite, devine foarte dificil sa nu crezi ca acestea sunt adevarate.

In timp ce stiinta nu poate oferi intotdeauna o intelegere deplina, completa si perfecta a fenomenelor noi din prima, suntem liberi sa ne revizuim si sa ne actualizam intelegerea pe care o avem cu privire la ce este de fapt universul, bazandu-ne pe dovezile prezente. Celelalte notiuni propuse raman posibile dar nedovedite, insa a pretinde ca acestea s-ar putea plasa pe acelasi nivel cu fenomenele demonstrabile ca fiind reale reprezinta culmea lipsei de onestitate.

Pana la urma, adevarul este ca sunt zero dovezi care sa ateste existenta unui zeu, cu atat mai mult zeii descrisi in vreuna dintre cartile sfinte aflate in ofertele religiilor moderne. Asta deplaseaza probabilitatile departe de naivul 50/50 pe care multi il atajeaza agnosticismului si plaseaza existenta zeilor pe acelasi nivel cu cea a dragonilor, unicornilor, zanelor, gremlinilor, stafiilor si a varcolacilor. In timp ce nu pot spune cu certitudine absoluta ca niciuna dintre aceastea nu exista, nu vad nicio dovada credibila care sa ateste existenta lor; asa ca de ce sa cred?

Iata dezbaterea:
https://www.youtube.com/watch?v=HWN4cfh1Fac

Richard a scris propria analiza a dezbaterii aici.

A se vedea si:
Ateism Agnostic & Teism Agnostic

Cum discutăm cu Andrei Găitănaru?

Andrei Găitănaru, un alt sclav al tiraniei supreme a teologiei, care pe lângă explicații fantasmagorice în legătură cu dialogul omului cu invizibilul, precum si cu relația pe care icoana o instituie cu cel care o privește (pe descopera.ro), elucubrează evlavios despre „lucrul Domnului” și în ziarul Lumina, primul ziar creștin din România:

“La finalul Sfintei Liturghii, părintele Adrian Făgeţeanu a venit înspre mine. Era senin, liniştit şi bucuros de faptul că sosirea noastră – aşteptată şi, în acelaşi timp, neprevăzută – ilustra, o dată în plus, sensul universal al Liturghiei. Pe chipul său se citea faptul că această împlinită întâlnire fusese pusă în act de Naşterea, Răstignirea şi Învierea Domnului. Prezenţa sa îmi spunea că ne-am întâlnit pentru că Altcineva a vrut să fim împreună, cu noi şi cu El.” Andrei Găitănaru – Ziarul Lumina, 22 Decembrie 2010, Cu toții împreună

În articolul apărut în Dilema Veche, nr. 391, 11-17 august 2011, intitulat „Cum discutăm cu un secular-umanist?”, acest excepțional exemplar de garrulus glandarius religios trădează o posibilă rea-intenție, prin confuziile voite, tonul zeflemitor și evitarea conştientă a discursului și argumentelor umaniste:

“1 …Nu încercaţi să contraargumentaţi împotriva tezelor secular-umaniste. Gestul dumneavoastră va fi privit ca o evidentă dovadă a încercării de a perpetua obscurantismul de sorginte ecleziastică în care vă situaţi…”

Domnule Găitănaru, sunteți confuz. Singurul argument real pe care îl aduceţi în vitrina peroraţiei dumneavoastră este tonul perceput ca fiind „vitriolant” de către persoanele religioase: explicaţia rezidă în faptul că majoritatea teiștilor tind să fie imuni la orice fel de argumente logice/umane, ancorând emoţii subiectului şi neputând astfel discuta în mod argumentat. Cu alte cuvinte, persoanele religioase iau ca pe un afront orice afirmaţie aflată în dezacord cu credinţa (lor), fiind astfel greu de întreținut o dezbatere obiectivă cu acestea.

“2 …Nu vă angajaţi în discuţie presupunînd că partenerul dvs. de discuţie cunoaşte semnificaţia sofismului „non sequitur“. Experienţa ne arată că, de obicei, este chiar invers. Dacă, de exemplu, veţi discuta cu un secular-umanist despre predarea religiei în şcoli, acesta va invoca trei obiecţii în favoarea eliminării respectivei discipline din programa şcolară: abaterile morale ale profesorilor de religie, lipsa de experienţă pedagogică a unora dintre aceştia şi calitatea îndoielnică a manualelor de religie… “

Spuneți că reprezentanţii umanismului secular propun trei argumente împotriva eliminării Religiei din curriculum: „abaterile morale ale profesorilor de religie, lipsa de experienţă pedagogică a unora dintre aceştia şi calitatea îndoielnică a manualelor de religie.” Altele sunt adevăratele probleme aflate în falia dintre cele două poziţii, oarecum antagonice, chestiuni pe care le evitaţi cu şarm, fiind mult prea preocupat cu zugrăvirea unei aure false a părții adverse.

Este ușor să se arunce la coşul de gunoi algoritmul atât de labirintic al ştiinţelor, în schimbul fructului dogmatic, mult mai apetisant, gustos şi uşor de digerat. Dacă întrebaţi la întâmplare un elev din România cum a apărut omul, vă va răspunde că a fost creat din ţărână, de către Dumnezeu, la fel ca regnurile, apărute spontan acum 6.000 de ani, aruncând în derizoriu ştiinţele.

„…va fi trecut cu vederea cazul Hiroshima-Nagasaky, rămînînd complet neînţeleasă atît necesitatea predării religiei pentru a diminua tentaţia unui bombardament nuclear, cît şi necesitatea predării disciplinelor ştiinţifice pentru a reduce şansele apariţiei unui nou val de obscurantism religios.“

Inseraţi aluziv „cazul Hiroshima-Nagasaky”, captiv într-o enumerare ironică, încercând să strecuraţi ideea conform căreia ştiinţa este rea şi trebuie demonetizată. Nimic mai neadevărat: cu sau fără ideea de religie, ar exista oameni buni care fac lucruri bune și oameni răi care fac lucruri rele. Dar ca oamenii buni să facă lucruri rele, este nevoie de religie.

“3 …Nu în cele din urmă, într-o discuţie cu un secular-umanist, evitaţi să invocaţi principiul democratic al majorităţii. Degeaba veţi spune, pe linia liberalismului clasic, că democraţia este răul cel mai mic şi că, din moment ce majoritatea cetăţenilor unei ţări se declară a fi creştini, predarea religiei creştine în şcoli, cu acordul acestora, poate primi o justificare satisfăcătoare…

…Dacă, potrivit noii legi a învăţămîntului, mărturisitorii altor culte creştine sau cei ai altor religii au, în principiu, posibilitatea de a participa la orele de religie specifice credinţei lor, minoritatea secular-umanistă nu are la dispoziţie nici o alternativă satisfăcătoare. Unui ateu care nu doreşte să participe la cursurile de religie creştină nu-i poţi oferi ca alternativă cursuri de introducere în iudaism, islam sau jainism. Pur şi simplu, nu se încadrează. Ce să îi oferi, atunci? Epicur? Nietzsche? Bakunin? Dawkins? Hawking? La această întrebare s-ar putea răspunde doar în cadrul unei dezbateri publice. Sînt sigur de faptul că într-o astfel de întîlnire a argumentelor nu se va ajunge prea departe dacă nu vor fi respectate fie doar şi cele trei reguli de dialog ilustrate mai sus. Mă întreb, însă, cît de departe se va ajunge odată cu respectarea lor.”

Într-o manieră demnă de un veritabil zelot ideologic, omiteți intenționat că umaniștii seculari nu doresc o catehizare a elevilor, iar maniera actuală de predare a religiei corespunde perfect definiţiei îndoctrinării: predarea se face de o manieră confesională, oferindu-se o singură viziune asupra fenomenului religios.

Asociația Secular-Umanistă din România afirmă că în unităţile de învăţămînt de stat trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de religie trebuie să li se predea copiilor despre multitudinea de religii diferite pentru ca ei să poată delibera mai târziu în această privință şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acela. De asemenea, promovarea separării statului de biserică reprezintă o necesitate în combaterea discriminărilor motivate de diferența atitudinală faţă de credinţă ori religie, aceasta fiind și o condiție a unei democrații autentice.

%d bloggers like this: