Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Tag Archives: dumnezeu

Petre Țuțea – Muniție pentru Ignoranți

Apologetica creștină este prin definiție o afacere lipsită de onestitate. Oricine o practică se angajează (conștient sau nu) într-o încercare de a răspândi informații false. Scopul de bază al apologeților creștini este să spună tot ce le trece prin cap pentru a susține creștinismul, indiferent dacă ceea ce spun este sau nu adevărat.

Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

Țuțea insistă că viața mea nu are niciun sens. Am bănuiala că el definește implicit „sensul” prin prisma propriei preconcepții, utilizând raționamentul circular. Negarea faptului că viața are sens pentru atei este o dovadă de aroganță. A gândi că viața cuiva este importantă doar atunci când se agață de ceva care eludează legile fizicii este cel puțin bizar. Ba mai mult, este monstruos de egocentric a gândi că propria viață are o importanță atât de transcendentă, încât ego-ul ar trebui să depășească viața planetelor, stelelor sau galaxiilor.

Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.

Premisa implicită și nedemonstrată a pasajului de mai sus este la fel de dubioasă. De ce credința în existența unei ființe supranaturale ar trebui să dea mai mult sens vieții ființei umane? Din moment ce știm că viața este trecătoare, ar trebui să ne străduim să trăim toate experiențele semnificative de care suntem în stare, în intervalul scurt pe care îl avem la dispoziție. Mesajul pe care ar trebui să ni-l transmită cunoașterea pe care o avem despre propria mortalitate e că numărul de zile, ore și minute al fiecărei persoane este limitat. Prin urmare, ar trebui să ne străduim să dăm un sens fiecăruia dintre aceste minute, ore și zile, ar trebui să ne străduim să le umplem cu înțelegere și dobândire de înțelepciune, prin compasiune pentru cei mai puțin norocoși, cu dragoste pentru prieteni și familie, cu o muncă bine făcută, cu luptă împotriva răului și a obscurantismului.

Martin Luther King, Jr. ne-a învățat să apreciem oamenii nu după culoarea pielii și preferința pentru un anume zeu, ci după caracter. Cu toate acestea, mulți apologeți creștini nu judecă oamenii după caracter, ci după culoarea credinței religioase. Dacă aveți un alt parcurs biografic și felul în care vă raportați la religie nu este în acord cu cel al fundamentaliștilor, pentru acest motiv singular veți fi declarați drept lipsiți de caracter. Apologeții promovează prejudecata religioasă nesănătoasă (și lipsită de etică) a ostilității chiar și față de persoanele care au o înțelegere mai vastă asupra problemei.

Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.

Din nou, problema lipsei de sens în absența unor credințe netestate. O dată sau de două ori pe lună, mă implic în dezbateri publice cu cei a căror nevoie imperioasă este de a atrage și de a câștiga aprobarea ființelor supranaturale. Deseori, atunci când îmi exprim părerea că nu există nicio dimensiune supranaturală și mai ales una care să fie doar sau în mod special accesibilă pentru teiștii religioși și că lumea naturală este suficient de minunată, miraculoasă chiar, atrag priviri compătimitoare și întrebări anxioase.

Sunt întrebat cum în acest caz pot găsi un sens și un scop în viață. Cum poate un „materialist”, care nu crede în viața de după moarte, să decidă ce este important? În funcție de dispoziție, uneori mă abțin de la a sublinia cât de flagrant insultătoare și condescendente sunt astfel de întrebări. Sunt pe picior de egalitate cu întrebarea la fel de subtilă: Dacă nu crezi în zeul nostru, ce te oprește să furi, să minți, să violezi, să ucizi după bunul plac?

O viață care presupune măcar un strop de prietenie, iubire, ironie, umor, paternitate, literatură, muzică și oportunitatea de a lua parte la bătăliile pentru eliberarea celorlalți nu poate fi numită „lipsită de sens”, decât în cazul în care persoana ce o trăiește este și un existențialist care a decis să și-o eticheteze astfel. E posibil ca toată existența să fie o farsă absurdă, dar nu e posibil să-ți trăiești viața de zi cu zi, ca și cum ar fi așa. În timp ce lipsa de sens și utilitatea ar trebui definite, ideea că viața umană trebuie irosită cu expieri vinovate, înspăimântătoare, egocentrice ale unor non-entități supranaturale este pur și simplu absurdă și respingătoare.

Ateii și materialiștii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

Ființele umane (atei și teiști deopotrivă) se disting de alte primate prin locomoția bipedă și în mod special prin neocortexul mai dezvoltat, cortexul prefrontal și lobii temporali, ce ne permit nivele crescute de raționament abstract, limbaj, rezolvarea problemelor și cultură prin deprinderi sociale. Am observat adesea greșeala de a contrasta materialismul (ca preocupare cu obiectele și conforturile materiale) cu superstițiile religioase. Dacă ateii nu au o religie anume sau credințe netestate, înseamnă că tot ce le rămâne este confortul material. În realitate, un astfel de materialism poate fi de asemenea contrastat cu valorile culturale și intelectuale. Este loc destul pentru un ateu să aibă interese care nu sunt materiale, fără să aibă nevoie de religie sau teism sau credințe bizare în general.

De asemenea, este important să evidențiem că materialismul nu trebuie demis fără recurs. Nu este greu să argumentăm împotriva unei preocupări cu bunurile materiale și confortul care ne deconectează de la valorile culturale și intelectuale, dar nici nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de ideea conform căreia confortul material nu are absolut nicio valoare și trebuie demis întru totul. Suntem ființe fizice și materiale, până la urmă și asta înseamnă ca astfel de conforturi materiale sunt parte din viețile noastre. Dacă le respingem complet, respingem parte din ce este bun din viață. Ceea ce trebuie să facem, este să ajungem la un fel de consens rezonabil între bunurile materiale și valorile intelectuale sau culturale. Nu avem nevoie însă de zei sau religii care să ne ajute să atingem un astfel de consens.

În spiritul discursului virulent al lui Petre Tuțea, putem spune că ateii și materialiștii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă, în aceeași măsură în care teiștii religioși ne deosebesc de bolnavii psihici prin faptul că avem temple și biserici în locul spitalelor de nebuni. Însă nu așa se argumentează corect o poziție.

Țuțea dezamăgește prin inconsistențe logice și teribilism de limbaj și idei. Erorile de argumentare prin care își glorifică zeul preferat se împletesc diafan cu atacuri la persoană („iar ca ateu, ăsta moare ca un dihor”). Logoreea sa mistico-intelectuală poate impresiona doar neuronul hipnotizat al unui creștin cu pretenții de erudiție sau spiritul combativ al unui religios aflat în criză de argumente solide.

De aceea trebuie să realizăm că la 23 de ani de la moartea exaltatului eseist, deși foarte târziu, ar fi cazul să renunțăm la infantilisme și tactici mișelești, în favoarea unui discurs coerent și rațional, mult mai benefic societății umane.

Vezi și:
Cum reuşesc ateii să găsească un sens în viață?

Advertisements

Ignoranța noastră se numește Dumnezeu

ecce deus: pârșul spinos

ecce deus: pârșul spinos

Cine l-a folosit pe dumnezeus în ultimele două secole pe post de explicație pentru diverse lucruri ce privesc natura și lumea fizică, a fost ignorant, dus cu pluta sau lipsit de onestitate. Istoria științei ne arată că nu ajungem nicăieri etichetându-ne ignoranța Dumnezeu. De ce este dumnezeu considerat ca fiind o explicație pentru orice? Nu este o explicație – este un eșec în a explica, o strângere din umeri, un „nu știu” mare și gras, îmbrăcat în spiritualitate și ritual.

Dacă o persoană îi atribuie lui Dumnezeu un lucru, înseamnă că nu are nici măcar o idee vagă despre ce vorbește, așa că îl atribuie unei zâne din ceruri, de neatins și de necunoscut. Ceri să ți se ofere o explicație în legătură cu proveniența tipului respectiv și sansele sunt să primești un răspuns vag, pseudofilosofic, despre cum a existat dintoteauna sau că se afla în afara naturii. Ceea ce bineînțeles că nu explică nimic…

De astăzi voi începe să utilizez „capul invizibil de pârș spinos dement” pe post de explicație pentru orice. Cum a început universul? Nu știu. Trebuie să fi fost capul invizibil de pârș spinos dement.
De ce avem conştiinţă? Capul invizibil de pârș spinos dement, bineînțeles.

Fugiți de preot, copii și nu păstrați credința!

Vezi și:
Dovezi ale creaționismului
Dumnezeul golurilor

Mocanu Cătălin Cristi: Potopul Ortodox

A trecut un an de când am cunoscut pe youtube un prolific troll religios, susținător al greșelilor de gândire, expert în ocolirea problemelor de logică și crucișător al „Singurei Credințe Adevărate”, creștinismul ortodox răsăritean. De atunci, numărul său de followeri a urcat la 3000 cu 1300 de videoclipuri. Numele marelui maestru în false corelații este Cristi Cătălin Mocanu și se perfecționează în arta contradicțiilor și a exprimărilor imprecise studiind teologie (ortodoxă) la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Acest mic Găitănaru în devenire susține că se află în posesia unor dovezi „clare” pentru istoricitatea anumitor iterații ale unor mituri religioase, printre care și una dintre diversele întruchipări ale mitului potopului: cea din Geneză. Să vedem atunci care sunt dovezile și cât de clare sunt ele.

Mocanu Cătălin Cristi: Un document non-crestin contemporan cu Iisus este chiar midraschinurile evreiesti, dar ma bucur ca voi ateii nu pre vorbiti de asta, si de faptul ca in anul 70 au fost distruse orase intregi si arse aproape toate documentele evreiesti, printre care si alea despre Iisus, si sa nu uitam ca distrugerea Ierusalimului a fost prezisa de El

Ce spui tu este că doar pentru că există posibilitatea să fi fost și alte dovezi biblice în biblioteca din Alexandria, sau în templul din Ierusalim, este suficient. Ai putea la fel de bine să spui că există dovezi biblice îngropate sub Sahara, pe care doar că nu le-am găsit încă. Asta nu ar trebui să fie de ajuns pentru nimeni. În cele din urmă, dacă a existat într-adevăr un asemenea personaj în perioada respectivă sau nu, este irelevant pentru problema existenței unui zeu. Lipsa dovezilor nu este o dovadă.

MCC: exista dovezi NON-crestine, si arheologice, care sa confirme ca Hristos a existat. Unul din documentele despre care putini vorbesc este Shanhedrinul evreiesc, apoi midraschinurile evreiesti . Atrag atentia ca motivul pentru care sunt atat de putine documente in legatura cu Iisus, consta in profetia pe care chiar El a facut-o ca Ierusalimul va fi ras pe de fata pamantului

Nu avem dovezi ferme că Iisus din Nazaret ar fi existat. Cele patru evanghelii nu cad de acord asupra vreunui aspect important al vieții sale (data, locul nașterii, paternitatea etc). Discrepanțele sunt majore. Profetul Mahomed putem spune că este un personaj istoric, însă asta nu conferă veridicitate ideii că i-ar fi dictat un arhanghel Coranul. „Midraschinurile” este un cuvânt inventat de către tine, caută-l pe sfântul google să te convingi.

MCC: Fac o precizare importanta si multumesc in acest sens ca mi-ai atras atentia, nu exista midraschin, nici nu stiu cum vine echivalentul in romana din engleza, a se cerceta : Jesus Christ in the Talmud, Midrash, and the Zohar |! Cred ca trebuia sa spun Midrash, acolo evreii spun ca Maica Domnului a fost violata de un roman pe nume Panteras, asta ne intareste si mai mult ideea ca ea era Fecioara, si ca evreii isi bateau joc de Fecioria ei. Dar nu ma intereseaza asta ci ca e o sursa non crestina. De unde avea sa stie Iisus ca in anul 70 avea sa fie distrus Templul ? nici evreii nu aveau de unde sti ! un alt document ca Iisus a fost o persoana reala si nu un cal verde pe perete sau o zana, este sanhedrinul, un document care pastreaza toate procesele de judecata, incepand cu perioada in care a trait Moise pana la Iosif Flavius, si din care si acest istoric evreu s-a inspirat, dar na pe el nu il acceptati

Matei 24:2, Marcu 13:2, Luca 19:44, Luca 21:6. Unii ar spune că „profeția” nu s-a împlinit, căci „Zidul Plângerii” stă încă în picioare, dar când spui că a fost scrisă înainte de 70 ai o problemă: datarea evangheliilor este incertă (Marcu 68–73, Matei 70-100, Luca 80-100). Și chiar dacă acceptăm așa-zisa profeție, zeii maiași (și din alte religii) au prezis cu acuratețe diverse evenimente, deci mergând pe același principiu și aceștia trebuie să fie adevărați.

De asemenea, Sanhedrinul a fost un tribunal și o adunare de judecători, nu un document, iar Midrașul este o metodă folosită în interpretarea textelor biblice, care merge dincolo de o simplă distilare a învățăturilor religioase, legale sau morale, umplând golurile din narațiunea biblică referitoare la evenimente și personalități insuficient descrise. Printre caracteristicile sale: lipsa de referințe sau date istorice, preferința pentru limbajul figurativ și ambiguitate, dezbaterile nu sunt finalizate și uneori argumentele sunt inventate, povestiri care s-au întîmplat în vis sau într-o viziune profetică și nu au avut loc în lumea reală.

Cât despre Testimonium Flavianum, consensul academic spune că posibilele relatări originale au fost supuse interpolărilor creștine, natura și măsura redactării creștine fiind în continuare neclară. Consider că toată această dezbatere interminabilă despre istoricitatea personajului Iisus este în mare parte un red herring. Spune-mi ce dovezi ai pentru potopul biblic.

MCC: dovada ca a existat Potop ? poi este, insa nu a fost unul Global, spre exemplu a se vedea cum s-a format Marea Neagra Ipoteza potopului pontic ! sunt multe ipoteze, iar descoperiri arheologice ar fi si in acest sens, sigilii si altele, daca doresti le pot aduce aici in atentia tuturor …

Se crede că în preistorie s-au întâmplat câteva mari inundații, inclusiv inundarea bazinului mediteraneean, care a dus la formarea Mării Mediterane și a stâmtorii Bosfor, ceea ce a avut ca efect creșterea de 3 ori a suprafeței Mării Negre și inundarea unor zone de țărm locuite, ale căror vestigii se mai pot vedea și astăzi. Astfel de evenimente ar fi putut sta la originea legendelor despre potop, care au împânzit cultura din orientul mijlociu, ajungând chiar până în zonele nordice ale Scandinaviei (ale căror mituri ar putea să includă de asemenea folclor din perioada glaciațiunilor). A spune că „există ipoteze, sigilii și altele” nu este suficient pentru pretenția emisă de tine. Până la urmă, care este ipoteza pe care mergi?

MCC: Povestea despre Potop, este fix ce au inteles oamenii acelor vremuri despre Dumnezeu, insa nu realitatea ultima. Cand cineva va trece printr-un moment de cataclism, va relata lucrurile mult mai dramatic decat au fost: gen ca potopul a acoperit tot pamantul, el nu a acoperit tot pamantul, ci asa i s-a parut celui ce a scris cartea, totul a fost vazut si rellatat din ceea ce a vazut un fiu de a lui Noe.

Teologii „sofisticați”, care îndeamnă la o citire non literală a bibliei, se pun mereu într-o postură dificilă. Dacă biblia nu trebuie citită ca pe o mărturie literală adevărată, atunci cum știm ce părți sunt adevărate și care dintre acestea sunt ficțiune sau metaforice? Îți atrag atenția că unele părți ale bibliei sunt nenegociabile.

MCC: tin sa amintesc ca exista si MORMATUL lui Noe, in Azerbaijan in regiunea autonoma Nakhchivan

Un mormânt a lui Noe conform Islamului: în Nakhichevan, enclavă azerbaijană din vestul Armeniei, cel numit de tine; alt mormânt al lui Noe conform Shia Islam: moscheea Imam Ali din Najaf, Irak. Alte locuri pentru mormântul lui Noe: Cizre – Turcia, Karak Nuh – Liban (vezi Sfânta Wikipedia pentru mormintele diverselor personaje biblice, dar ține cont că locațiile respective nu se bazează pe dovezi faptice, fiind mai mult atribuite prin tradiții orale, texte biblice șamd).

Oricum ai ales prost, pentru că e cât se poate de clar că te înseli. Motivul este simplu. Vezi structura triunghiulară a deschiderii din față? Aceasta este dovada CLARĂ că vorbim despre mormântul lui Pitagora. Dată fiind această dovadă definitorie, reiese că e imposibil ca acela să fie mormântul lui Noe. Caz rezolvat! Sau aș putea posta o poză cu un mormânt susținând că este mormântul în care a fost îngropat James Bond. Nu ai produs vreo referință care să susțină un argument plauzibil că respectiva construcție ar fi „mormântul lui Noe”. Și chiar dacă s-ar dovedi că e al unui băiat pe nume Noe, oricum nu ar avea vreo relevanță pentru istoricitatea poveștii cu omul care a trăit 600 de ani, a construit o arcă mult mai mică decât Titanicul, pe care a strâns 17.400 de păsări, 12000 de reptile, 9000 de mamifere, 5000 de amfibieni, 2000000 de insecte și a repopulat lumea prin incest… Alte dovezi?

MCC Nota arheologica despre potop: Depunerile diluviene de la Ur. Aici a avut loc o expeditie comuna a Universitatii Museum din Pensylvania si British Museum , au descoperit langa baza movilelor de aici dedesubptul a catorva straturi ce atestau prezenta umana, o albie mare de lut solid depus de apa, de 2,5- 3 metri, fara nici un amestec de urme umane, aflandu-se totusi deasupra ruinelor unui alt oras ce era ingropat dedesubt. Depunerile Diluviene de la Fara: caminul lui Noe babilonianul, aflat cam la jumatatea drumului dintre Babilon si Ur … etc.

Max Mallowan a găsit depuneri la Fara (vechiul Shuruppak), despre care a afirmat că sunt „adevăratele” dovezi ale Potopului, contestând-le pe cele anterioare. Totuși, în prezent majoritatea experților contestă ca „inundațiile din Ur, Kish sau chiar Fara ar putea fi sursa de inspirație a poveștilor mesopotamiene despre Potop” și preferă să le considere doar dovezi pentru riscul endemic reprezentat de inundații în câmpia aluvionară din sudul Mesopotamiei.

MCC totusi ca sa lamuresc inca ceva important, in Biblie se face referire la niste cetati anume, si de aici vine indeea clara ca Potopul nu a fost la scara planetara. Cand face referire la tot omul, la fel de bine se poate referi doar la acele cetati. Pot chiar sa enumar si cetatile orase ante-diluviene.

Ai lămurit-o crunt. Se face referire la cetăți, de aici ideea CLARĂ că Potopul bla bla bla. Nu poți baza o dovadă pe un non sequitur. La fel de bine poți să spui: „faptul că egiptenii au făcut atâtea escavații pentru a construi piramidele ne arată că erau și foarte buni paleontologi.” Datul cu părerea nu se cheamă știință, ci teologie.

Nu există niciun indiciu în pasajul despre Potop din Biblie care să sugereze că este vorba despre o metaforă sau despre un eveniment local. Motivul pentru care creștinii moderați folosesc astfel de argumente este că își dau seama că nu există dovezi concrete care să susțină povestea biblică și atunci, pentru a menține cu orice preț că creștinismul este adevărat (no matter what), încearcă să raționalizeze variantă originală de inspirație „divină” într-o formă diluată, pentru a-l face să fie „adevărat”.

sunt multe de spus pe tema potopului, chiar foarte multe, insa am mai spus-o si o mai repet, ateismul de la noi din Romania nu are specificul lui atunci cand combate pe crestinul ortodox, trebuie sa nu ne mai combata ca si cum am fi neo-protestanti. Avem conceptii cu totul aparte legate de aceste subiecte, iar raspunsurile le gasim in VT

Ateismul este absența credinței în existența zeilor, așa cum teismul este credința în existența unuia sau a mai multor zei. Când vorbești despre specificul ateismului dai dovadă de ignoranță crasă ori dezinformare, pentru că așa ceva nu există. Simpla lipsă a credinței în existența zeilor nu va inspira o persoană să critice religia, credințele religioase sau teismul.

Înțeleg că te pasionează mult inundațiile, dar interpretările tale pentru varianta mitului potopului în creștinism și „dovezile” (aștept să treci la fosile) invocate până acum nu au fost cine știe ce. Și oricum, dacă Doamne-Doamne cel creștin ortodox răsăritean voia să omoare oamenii, putea să le oprească inimile – atacuri de cord magice – sau o pestă. Când ajungem la partea cu omulețul invizibil din cer, care urmărește tot ce faci, în fiecare minut al fiecărei zile?

MCC Dumnezeul Meu depaseste contradictiile, Este si Nu este in acelasi timp !

Frate MistAnchorite, ești Neinstruit. Dar nu neapărat pentru că nu știi când se folosesc majusculele… ci în general. Lipsa ta de cunoaștere facilitează idei de genul „mărul cade din copac – ergo dumnezeu”. Dacă vrei ca lumea să privească afirmația asta altfel decât ca pe o altă elucubrație religioasă ar trebui să produci dovezi și să poți explica ceea ce debitezi, numai că nu te grăbești deloc să îți susții afirmațiile. Din moment ce eviți cu spor niște standarde ale rațiunii si logicii, nu este posibilă o conversație reală. Oricine respinge aceste standarde ar putea la fel de bine să elucubreze afirmații la întâmplare într-o limbă străină și ar avea aceeași valoare ceea ce spune.

Această discuție nu este altceva decât un exercițiu al futilității dacă, bineînțeles, cineva nu sesizează ironia de a încerca să stabilească data exactă a unui eveniment fictiv, ceea ce e ca și când ai încerca să ghicești vârsta lui Superman prin stabilirea exacta a datei sale de naștere, nesesizând irelevanța unui astfel de acțiuni.



https://www.youtube.com/user/TheMistAnchorite

https://www.facebook.com/mocanu.c.cristi

Izbăvirea prin expiere indirectă

Ideea de răscumpărare a păcatelor este în opinia mea respingătoare. Eu nu aș arunca nenumăratele păcate personale pe umerii unui țap ispășitor, așteptându-mă ca ele să-mi fie expiate. Și pe bună dreptate, în prezent ironizăm societățile barbare în care încă se practică astfel de aberații.

Nu putem spera, asemeni țăranilor înfricoșați din antichitate, să ne transferăm toate greșelile unui țap și apoi să alungăm nefericitul animal în deșert. În prezent, sintagma „țap ispășitor” califică în mod corect această idee ca fiind demnă de oprobriu. Religia este paradigma țapului ispășitor cu litere mari.

Răscumpărarea păcatelor nu are nicio valoare morală. După cum remarca și Thomas Paine, oricine dorește poate plăti datoria altei persoane sau îi poate lua chiar locul în închisoare. Se numește sacrificiu de sine. Dar nu considera infracțiunile ca aparținându-i, deoarece în primul rând nu le-a săvârșit el și probabil nu le-ar săvârsi niciodată și în al doilea rând, o astfel de atitudine nu l-ar absolvi de responsabilitate pe adevăratul vinovat.

Astfel că întregul aparat de mântuire și iertare mi se pare profund imoral, în timp ce noțiunea de adevăr revelat este o insultă la adresa conceptului de inteligență liberă, absolvindu-ne în mod voit de sarcina nu tocmai ușoară de a ne rezolva individual problema etică.

Isus crucificat

Dacă Isus pretinde că e în stare să ia păcatele tuturor asupra sa, să ne amintim ce înseamnă asta: o idee revoltătoare de sacrificiu uman, de ispășire a păcatelor prin alcineva, de țap ispășior, de a pune propriile greșeli în spinarea altuia, omorându-l, acesta luând astfel greșelile tale cu el, ideea respingătoare din punct de vedere moral a ispășirii păcatelor prin altcineva.

Aș putea să vă plătesc datoria, aș putea chiar să fac închisoare în locul vostru dacă aș fi suficient de curajos sau dacă mi s-ar permite, dar nu aș putea să vă absolv de responsabilitate, pentru că ar fi imoral să procedez astfel. Nu ați avea niciun drept să-mi cereți asta, pentru că o asemenea responsabilitate nu poate fi eludată. Însăși ideea de moralitate se bazază pe asumarea responsabilității.

Cu toate acestea, creștinismul propune ideea respingătoare a ispășirii păcatelor fără asumarea responsabilitații. Dacă cel care oferă așa ceva nu e Dumnezeu, ideea este atât de absurdă încât devine comică. Toți putem înțelege cum un om iartă ofensele ce i s-ar putea aduce: mă calci pe bătături – te iert, îmi furi banii – te iert. Dar ce am putea crede despre un om neofensat și nejefuit, care îți spune că te iartă pentru că ai jignit sau jefuit pe altcineva?

Prostie nebunească este cea mai amabilă descriere pe care ar trebui să o dăm unui astfel de comportament. Cu toate acestea, chiar asta a făcut Isus: le-a spus oamenilor că păcatele le-au fost iertate, fără să se consulte cu cei prejudiciați de respectivele păcate.

Fără să ezite, el s-a comportat ca și cum ar fi fost pricipala parte vătămată în toate ofensele. Acest comportament e logic doar dacă el ar fi fost Dumnezeu, ale cărui legi au fost încălcate și a cărui iubire este rănită prin fiecare păcat.

Din gura oricărui vorbitor care nu este Dumnezeu, cuvintele sale n-ar putea fi privite altfel decât dovezi de imbecilitate și vanitate, de neegalat de către orice alt personaj din istorie. Și dacă s-ar dovedi că acest individ nebun a existat cu adevărat, ceea ce nu se poate dovedi, creștinii tot ar mai avea o mulțime de lucruri de explicat.

Tot ar mai trebui să răspundă la obiecții, de la ispășirea păcatelor prin altcineva până la iubirea dușmanilor și absența grijii pentru nevoile zilei de mâine, toate acestea sunt învățături imorale care au făcut și continua să facă un imens rău moral și fizic speciei noastre. Și până când nu vom depăși acest nonsens, nu avem nicio șansă de emancipare.

Vezi și:
Existența lui Isus

Credința în miracole

Adevărul este că niciun miracol nu poate fi etichetat drept un fapt, pornind de la ceea ce se cunoaște despre natura lucrurilor. A considera astfel presupune întotdeauna a trage o concluzie prematură. Această noțiune de miracol aparține unui infantilism al gândirii și nu mai poate continua din momentul în care intelectul uman a început să construiască o imagine sistematică a universului.

Miracolul este un eveniment neatribuit puterii umane sau legilor naturii, ci unei forțe supranaturale, de cele mai multe ori divine. Un astfel de eveniment poate fi atribuit unui făcător de minuni, sfânt sau lider religios. Criteriile de clasificare ale unui eveniment drept miracol variază. De multe ori, un text religios, precum Biblia sau Coranul afirmă că s-a produs un miracol, iar credincioșii acceptă respectiva afirmație ca pe un fapt.

Mulți credincioși conservatori susțin că explicația cea mai potrivită pentru anumite evenimente este că ele se datorează unei ființe supranaturale și folosesc ulterior această presupunere drep dovadă a existenței unuia sau a mai multor zei. Unii adepți ai religiilor monoteiste susțin ca așa-zisele miracole sunt dovezi suficiente pentru existența unui dumnezeu omnipotent, omniscient și de-a pururea benevolent.

Thomas Paine, unul din părinții fondatori ai revoluției americane scria: „Toate poveștile despre miracole care împânzesc Vechiul și Noul Testament sunt potrivite pentru a fi predicate de către impostori și crezute de către naivi.”

Argumentul din miracole este un argument pentru existența lui Dumnezeu, care se bazează pe mărturii ale celor prezenți la producerea „miracolului”. Aceste evenimente sunt folosite pentru a stabili intervenția activă a unei ființe supranaturale sau a unor mesageri supranaturali care acționează trimiși fiind de către respectiva ființă.

Un exemplu al argumentului din miracole este pretenția unor creștini că ar exista dovezi istorice conform cărora Isus ar fi înviat din morți, înviere ce nu poate fi explicată decât prin existența dumnezeului. Acesta se mai numește si argumentul cristologic pentru existența lui Dumnezeu. Un alt exemplu este pretenția unor musulmani conform căreia Coranul ar fi plin de profeții împlinite, iar acest fapt nu poate fi explicat decât prin existența zeului.

Un contraargument la argumentul din miracole este argumentul din revelații inconsistente, care susține că mai multe miracole incompatibile se presupune că s-ar fi produs, reprezentând dovezi pentru diferite religii, nu toate dintre ele putânt fi corecte. Un alt contra-argument este briciul lui Occam, ce poate fi folosit pentru a susține că existența unui zeu este nenecesară în a explica miracole pentru care pot fi găsite explicații naturale.

Pe măsura dezvoltării tehnologiei și a cunoașterii, a înlocuirii credulității cu scepticismul metodei științifice, presupusele miracole vor deveni din ce în ce mai ușor de demascat, prin descoperirea cauzelor naturale ce le determină. De exemplu, remisia spontană a cancerului devine din ce în ce mai puțin misterioasă. Mecanismul său a fost explorat, iar probabilitatea statistică a unui astfel de fenomen a fost documentată și stabilită ca fiind de 1:100000. Această probabilitate s-ar putea să fie mult mai mare în anumite tipuri de cancer și mai ales pentru tumori mici. Prin urmare, cineva care susține că s-a vindecat de cancer datorită rugăciunii, e mai probabil să se fi vindecat ca urmare a unui proces natural de remisie spontană.

Vezi și
Neexplicat vs. Inexplicabil: Cum Răstălmăcesc Teiștii Știința
Existența lui Iisus
Revelația personală
Religia Șervețelului – singura credință adevărată
Christological Argument

%d bloggers like this: