Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Tag Archives: fundamentalism

Pericolul îndoctrinării religioase în școlile publice

Educația religioasă în școli ar trebui să ne îngrijoreze. Școlile acționează in loco parentis într-un sens real (nu doar legal). Iar copiii de astăzi vor ajunge la rândul lor părinți.

Putem disocia între o persoană care adoptă anumite poziții pentru că așa i s-a spus că trebuie să gândească și o persoană care știe cum să sorteze între material adevărat sau fals, util sau nefolositor. Prima este asociată cu îndoctrinarea religioasă, acceptând în mod necritic ce au spus „bătrânii”; cea de-a doua este adesea asociată cu gândirea științifică. Felul în care gândim, utilizarea dovezilor, logica, etica, sunt toate lucruri importante.

Este tragic atunci când miturile, legendele și hiperbola religioasă ajung să se contopească în mod indistinct cu adevărul factual la maturitate. Copiii trebuie să învețe cum, nu ce să gândească.

religiosil

îndoctriná vb., a învăța (o persoană sau un grup) să accepte un set de credințe în mod necritic

Întrebarea „Trebuie religia să fie predată în școli?” îmi provoacă o grimasă. Înainte de a răspunde întrebării capcană, aș cere lămuriri în legătura cu religia la care se face referire. De cele mai multe ori, persoana care întreabă așa ceva redefinește intenționat sau din ignoranță cuvântul „religie” ca având înțelesul de ortodoxism răsăritean, o subdenominație fundamentalistă a uneia dintre cele trei mari monoteisme. Oricum nu contează foarte mult dacă este vorba despre creștinismul ortodox răsăritean sau vreo altă „unică credință adevărată”, din moment ce niciuna nu se bazează pe dovezi. Copiii ar trebui să învețe să creadă în ei înșiși și să se bazeze pe propriile abilități, în loc de a spera că vreun omuleț magic din ceruri îi face să aibă succes cât timp îl vor venera. Și în plus față de asta, România este deja într-o poziție deloc de invidiat, la sfârșitul listei de țări industrializate când vine vorba de predarea evoluției în școlile publice.

Ca o consecință, o mare parte din populația adultă îmbrățișează deschis creaționismul și respinge evoluția. Respingerea rațiunii, această revenire a religiei în mijlocul căreia ne regăsim, pune în primejdie statutul nostru internațional. Cum poate o națiune handicapată științific să fie competitivă la nivel global? Ce înseamnă acest lucru pentru viitor, când un procent înfiorător din populație respinge adevărul factual și îmbrățișează fabula? Nu consider că vreo religie ar trebui introdusă vreodată în școlile publice ale vreunei țări. Locul zeilor este în templele trecutului și nu în școlile prezentului. Așa ceva este de-a dreptul dezgustător și dăunător atât individului, cât și societății.

Îndoctrinarea ortodoxă ar trebui eliminată numaidecât din instituțiile publice. Nu trebuia să i se permită accesul de la bun început. Educația despre religie ar putea fi în schimb introdusă ca ramură a antropologiei, elevii putând să studieze mitul iudeocreștin laolaltă cu cel babilonian, viking, aztec, maori, egiptean șamd. În cele din urmă, nu este nimic în neregulă cu a preda mitul genezei, câtă vreme te asiguri că este clar că se vorbește despre un simplu mit, ca un mit hindus sau dintr-o altă zonă.

În plus față de religie comparativă, iată alte două materii ce ar putea fi ușor introduse în programă, evitând riscul îndoctrinării sau instrucției religioase:
Etică – acoperind subiecte precum metaetica, etica normativă, etica aplicată și logică deontică.
Filosofia religiei – acoperind subiecte precum argumentul din design, argumentul ontologic, argumentul din credință, pariul lui Pascal, precum și refutările acestora.

Un studiu imparțial și academic al pretențiilor emise de religii, spre deosebire de toceala devoțională și de a repeta papagalicește pasajele mai digerabile din biblie, aproape inevitabil va duce un gânditor liber să realizeze: Sunt nenumărate religii pe planetă și mai toate susțin că sunt singura credință adevărată. Nu toate pot avea dreptate, însă toate se pot înșela.

Vezi și:
Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz psihologic
Educație Despre Religie
Credința religioasă: un virus al minții ce se hrănește cu frică
Tribalismul și violența religioasă
Revelația personală

Advertisements

Merită religia respect?

Majoritatea studiilor statistice dezvăluie o corelație strânsă între educație și ateism: cu cât este mai educată o persoană, cu atât devine mai puțin religioasă și chiar mai puțin teistă. Căutând o cale de a ataca ateismul, unii teiști religioși încearcă să folosească argumentul de mai sus împotriva ateilor, susținând că inteligența acestora, posibilă cauză de aroganță, duce la lipsa lor de credință și nu faptul că ar știi în realitate mai mult.

Trebuie să respectăm religia?

Ateii ireligioși ar trebui să fie corecți și cât se poate de obiectivi în ceea ce privește religia și credințele religioase, dar ar trebui oare să fie și „permisivi”? Dacă prin „permisivitate” se înțelege să nu se opună libertății religiei de a exista, atunci respectiva atitudine este potrivită. Pe de altă parte, nu este rezonabil să ne așteptăm ca ateii ireligioși să fie „indulgenți” (să facă pe plac, să se preteze, să menajeze capriciile) religiilor sau credințelor religioase. De asemenea, nu este rezonabil să ne așteptăm ca ateii ireligioși să nu se „opună” religiei și credințelor religioase. Cât timp acceptăm principiul conform căruia credința religioasă trebuie respectată pur și simplu pentru că este credință religioasă, este greu să ne reținem respectul față de credința lui Osama bin Laden și a atentatorilor sinucigași. Majoritatea teiștilor religioși nu respectă credințele lui bin Laden, ceea ce necesită tratarea credințelor religioase ca neavând un respect inerent; în schimb, evaluăm acele credințe în funcție de meritul lor și reacționăm în conformitate. Asta fac ateii, dar cu toate credințele religioase și teiste.

Destui teisti religiosi considera ca ei stiu deja fara sa studieze, ca religia este un lucru bun, necesar pentru moralitate, necesar pentru o buna guvernare etc si nimeni nu ii acuza ca ar fi fundamentalisti din aceasta cauza, dovedind inca o data ca problema nu e pretinsul dogmatism al ateismului, ci ateismul in sine si critica sa aspra la adresa religiei. Astfel, descoperim ca acuzatiile de dogmatism si fundamentalism sunt doar o masca pentru a ataca ateismul si pentru a incuraja oamenii sa respinga criticile indreptate spre religie, fara ca mai intai sa le analizeze. Nu este decat lipsa de onestitate ascunsa sub o masca pseudo-academica de respectabilitate.

Critica atee are un efect si ceva de oferit, in caz contrar oponentii sai ar fi aratat ce e in neregula cu ea, in loc sa incerce din rasputeri sa o denatureze si sa-i sperie pe oameni, astfel incat acestia sa nu o mai ia in considerare.

Mai trebuie precizat ca respectul si toleranta nu sunt sinonime; toleranta este o atitudine de permisivitate minimala, in timp ce respectul implica ceva mult mai activ si pozitiv. Poti considera ca fiind negativ un lucru pe care il tolerezi (spre exemplu latratul unui caine), dar e oarecum contradictoriu sa gandesti negativ despre un lucru pe care il respecti. Astfel, respectul necesita ca o persoana sa aiba cel putin ganduri, impresii sau emotii pozitive in legatura cu religia, lucru care nu este intotdeauna rezonabil.

Se pare că există impresia destul de populară că religia și credințele religioase merită respect implicit, motiv pentru care ele trebuie respectate. De ce? Ar trebui să respectăm rasismul sau nazismul? Bineînțeles că nu. Credințele nu merită respect neapărat deoarece unele dintre ele sunt imorale, rele sau pur și simplu prostești. Credințele ar putea să câstige respectul cuiva, dar este o abdicare de la responsabilitatea morală și intelectuală să acorzi în mod automat același respect tuturor credințelor. Este de la sine înțeles că nu pot fi tolerate sub nicio formă pretențiile explicite sau insinuante că pentru a fi moral, fericit, pentru a avea valori și un scop în viață, trebuie să fi credincios. Nu pot fi tolerate sub nicio formă presupunerile că pentru a fi bun, blând și de încredere, trebuie să fi credincios. Nu pot fi tolerate sub nicio formă eforturile de a crea privilegii într-un mod nedrept pe baza afilierii la o religie sau la religia creștină.

Mi se pare foarte curios cat de des crestinii cer toleranta pentru religia lor, in timp ce atat de multi dintre ei nu demonstreaza acelasi tip de toleranta fata de altii. Unii crestini sustin ca din moment ce Isus a pretins drepturi exclusive fata de „adevar”, sunt obligati sa nu fie „indulgenti” sau sa „respecte” ceva in afara respectivului „adevar”. Insasi existenta ateilor este considerata un afront de catre anumiti indivizi. Nici macar nu e nevoie sa le critici religia si te vor trata ca si cand i-ai insultat, atat pe ei cat si credinta lor religioasa. Prin simpla folosire a termenului „ateu”, nu numai ca respingi „importanta” credintelor pe care isi bazeaza viata si ca nu le pui in centrul propriei tale vieti, dar le arati ca poti trai o viata cuprinzatoare, interesanta si fericita, fara religie sau teism. Demonstrezi ca religia si teismul pur si simplu nu sunt necesare.

Ateii nu sunt responsabili pentru a-i face pe religiosi sa se simta mai bine in legatura cu religia si teismul lor. Ateii nu sunt responsabili pentru a-i ajuta sa isi valideze teismul religios prin a-i trata cu respect sau deferenta ce nu este meritata. Ateii nu sunt responsabili pentru protejarea sentimentelor teistilor religiosi prin a se abtine de la a vorbi sau de la a scoate in evidenta situatiile in care teistii nu si-au sustinut afirmatiile sau acolo unde au folosit argumente slabe. Teistii care cred ca nu pot face fata critcii directe si char aspre a credintelor religioase si teiste pe care le au, pot recurge oricand la optiunea de a nu le mai aduce in discutie. Este exact aceeași opțiune pe care o are orice persoană în raport cu orice credință: ori îti expui credința în public pentru comentarii și critică, ori o ții pentru tine. Nu ai opțiunea de a iți expune public credința și de a insista după aceea ca toata lumea să ți-o respecte sau să nu ți-o critice.

A se vedea și:
Blasfemie! Blasfe-ție! Blasfe-tuturor!

%d bloggers like this: