Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Tag Archives: nationalism

Autoritarianism religios

Istoria umană este caracterizată de o iluminare morală treptată. De-a lungul timpului am devenit mai puțin violenți, mai puțin xenofobi, mai toleranți, mai dedicați idealurilor democrației și egalității. Bineînțeles, progresul moral este dureros de încet, cu multe stagnări și regres local și mai avem cale lungă de străbătut. Însă este greu de negat că lumea în care trăim astăzi este mai lipsită de prejudecăți și mai pașnică față de acum cinci sute de ani sau chiar acum o sută.

Religia este o excepție notabilă față de acest trend al progresului. Raționamentul moral secular, fondat pe considerente de corectitudine și bunătate umană, permite o continuă autoîndoială și îmbunătățire pe măsură ce grupurile mai puțin privilegiate devin mai vocale și cer să se facă dreptate și ne atrag atenția asupra răului pe care îl treceam cu vederea. La polul opus, doctrinele imuabile ale religiei se vor a fi superioare scepticismului. Chiar dacă vedem mai departe sau cunoaștem mai multe decât clericii care au născocit doctrinele respective, multe autorități religioase ne spun că ar trebui să ne supunem voința și să credem orbește.

Rezultatul este că, în majoritatea cazurilor, progresul moral a lăsat bisericile în urmă. Asemeni apei care se retrage lăsând pietrele odată scufundate descoperite și uscate pe țărm, doctrinele arhaice ale religiei conservatoare sunt din ce în ce mai izolate și mai expuse ca niște absurdități imorale și crude ce sunt. Acest lucru a dus la conflict și disensiune în rândurile hoardelor religioase, pentru că unii din religioșii ce au crescut în era modernă observă contradicțiile dintre ceea ce sunt învățați să creadă și ceea ce știu că este drept și inevitabil ajung în conflict cu autoritățile religioase ce sunt pornite să impună vechile reguli cu orice preț.

De-a lungul vremurilor, aproape toate denominațiile au privit disprețuitor oamenii care au formulat întrebări incomode și care au insistat să le pună cu voce tare. Persoanele care au obținut un statut și putere în structurile existente ale bisericii nu vor tolera așa ceva.

Acesta este motivul pentru care putem spune că religia nu este doar fundamental conservatoare, ci și antidemocratică. Pe lângă câteva excepții rare, în religie se susține că voia zeului suprem este livrată prin revelație divină: este oferită anumitor oameni, în anumite locuri și anume timpuri și nu altora. Dacă așa ceva s-ar adeveri – dacă ar exista oameni care se află în posesia unor adevăruri speciale, importante, pe care nimeni altcineva nu le-ar putea descoperi vreodată – atunci se presupune că acele persoane ar fi calificate în mod unic să ne spună nouă celorlalți cum să ne trăim viețile.

Însă această așteptare se lovește de realitatea factuală, lucru ce poate fi observat chiar și în rândul persoanelelor religioase care cred că liderii lor au o înțelegere specială a voinței zeității locale, dar care în mod aparent consideră că doctrina bisericii ar trebui supusă votului.

Consider psihologia ca fiind mai puțin absurdă ca astrologia, însă nu am cum să o plasez în rândul biologiei, fizicii, chimiei șamd. Psihologia în sine își pune întrebarea dacă este sau nu o știință. Cu toate acestea, am remarcat o nouă metaanaliză, referitoare la posibile corelații între convingerile religioase și trăsături nefericite precum autoritarianismul și etnocentrismul:
http://psycnet.apa.org/index.cfm?fa=buy.optionToBuy&id=2011-10474-001

Autorii articolului subliniază în concluzia sa existența unei corelații puternice între fundamentalism și autoritarianism, etnocentrism, militarism și prejudecată. Aceste corelații ar însemna că fundamentaliștii sunt adesea mai „predispuși la a se supune autorității, agresivi față de cei înclinați spre a supune îndoielii autoritatea și mai dornici de a îmbrățișa standarde societale percepute ca fiind stabilite de o autoritate”. Pe de altă parte, „credincioșii flexibili” sunt mai puțin întinați de autoritarianism și prejudecată.

O altă corelație puternică ar exista între fundamentalism și etnocentrism:
„Cu privire la conceptele înrudite de etnocentrism și prejudecată, fundamentalismul a fost asociat cu o mentalitate de noi-împotriva-lor și cu o prejudecată față de grupurile ale căror valori, orientări sexuale sau etnii tind să devieze de la normele fundamentaliste. Pe de altă parte, religioșii flexibili tind spre a nu se asocia cu măsurile de discriminare și prejudecată. Fundamentalismul a fost de asemenea corelat cu susținerea intervenției militare în alte zone. Principala țintă a fundamentaliștilor rămân homosexualii și/sau homosexualitatea.”

Indiferent dacă ne încredem sau nu în studiul respectiv, rezultatele nu sunt surprinzătoare. Este normal ca erodarea autoritarianismului grobian și a prejudecatății sexuale să necesite atenuarea fundamentalismului religios.

Însă realitatea din spatele acestor „stereotipuri confirmate” este mult mai serioasă. Gândiți-vă de ce permite fundamentalismul o „furtună perfectă” împotriva virtuților civice de bază și a principiilor democrației. Combinând rigiditatea intelectuală, preferința pentru autoritatea strictă, prejudecata împotriva celorlalți și dispoziția de a folosi puterea militară, fundamentalismul este conectat cu dispoziția de a impune o singură și îngustă viziune de viață asupra tuturor celorlalți, cu forța dacă este nevoie. Nu este doar o gândire nesănătoasă, este o epidemie politică. Acestea nu sunt valori democratice. Fundamentalismul este drumul sigur către tiranie și fascism (FASCÍSM s. n. Ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, caracterizându-se prin naționalism extremist, misticism, violență, cultul forței, intoleranță față de alte partide, promovarea rasismului etc).

Vezi și:
Authoritarianism, religious fundamentalism, and the human prefrontal cortex https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22612576

Advertisements

Tribalismul și violența religioasă

De ce ucid fanaticii religioși?

Cele trei mari monoteisme, iudaismul, creștinismul și islamul (în ordinea apariției), se bazează toate pe scrieri antice. Acestea reflectă cunoașterea limitată și valorile autorilor din perioada în care au fost scrise, iar atunci când sunt utilizate pentru îndrumare în timpurile noastre, acționează ca un soi de mașină a timpului, trăgând după ele în mod inadecvat înțelepciunea și valorile depășite ale oamenilor de atunci în lumea modernă.

Tora, „blibia” și coranul incorporează toate tribalismul, incluzând autoritatea și chiar obligația de a-i ucide pe cei ce aparțin altor triburi sau religii. Spre exemplu, un citat din biblie spune “Iar tot cel ce nu va căuta pe Domnul Dumnezeul lui Israel să moară, ori mic de va fi, ori mare, ori bărbat de va fi, ori femeie.” II Cronici 15:13. În mod similar, coranul spune că persoanele care întorc spatele islamului vor trebui prinse și omorâte, oriunde vor fi găsite.

Un exemplu al funcției acestui tribalism poate fi găsit în Faisal Shahzad, care a încercat să detoneze o bombă în fața unui teatru unde urma să fie pusă în scenă piesa Regele Leu, seara, într-o duminică de primăvară, când ar fi omorât în principal familii care urmau să meargă la teatru. Bazându-se pe tribalismul promovat de textul său antic, coranul, Shahzad a devenit capabil de a depersonaliza oamenii pe care a încercat să-i omoare și de nu-i mai percepe ca pe niște familii, ci mai degrabă ca pe „alții” care meritau să moară în războiul său tribal.

Credințele escatologice nu fac decât să consolideze acest tribalism. Toți oamenii unei singure cărți cred că numai adepții propriei religii, persoanele care sunt membre ale tribului lor, vor supraviețui sfârșitului lumii. Creștinii și musulmanii condamnă ateii la o eternitate în iad. Așadar, din perspectiva unui religios creștin sau musulman, acei „alții” pe care îi omoară sunt deja osândiți la o eternitate în iad, criminalii dându-le doar un avânt. Religia facilitează uciderea.

Într-o societate unde religioniștii omoară pentru miturile lor, este esențial ca ateii să se ridice și să vorbească adevărul.

Mențin că religiozitatea (indiferent că ești catolic, musulman, hindus) și naționalismul sunt iraționale și fără o bază reală. Sunt ambele construcții sociale și necesită o mentalitate de turmă pentru a prospera. Le resping pe ambele ca fiind absurde. Am considerat naționalismul ca fiind una din culmile stupidității înainte să realizez că religia este o prostie. Noțiunea că țara sau localitatea mea este mai cea mai bună pentru că m-am născut eu acolo este cu certitudine tentantă pentru o persoană needucată.

Nu înțeleg cum cineva ar putea să simtă o mândrie națională inerentă. Ca eu să mă pot mândri cu ceva, trebuie mai întâi să realizez ceva. Nu este realizarea mea faptul că sunt român. S-a întâmplat să mă nasc aici. Nu este în niciun fel meritul meu. Bineînțeles că acest raționament se aplică indiferent de țara unde se întâmplă să te naști.

Înțeleg mândria civică, atunci când tu și cetățenii satului tău cooperați pentru a realiza ceva care să îmbunătățească viața comunității respective. Însă mândria națională automată, simplul fapt că te-ai născut din întâmplare într-o cultură nedefinită (nu există o definiție adecvată a românismului/germanismului/norvegianismului cultural sau etnic) mă eludează. Religia și naționalismul sunt iraționale din punct de vedere obiectiv, merg mână în mână și sunt distructive pentru societatea umană.

Cei ce te pot face să crezi absurdități, te pot face să comiți atrocități – Voltaire

%d bloggers like this: