Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Tag Archives: pariul lui pascal

Pericolul îndoctrinării religioase în școlile publice

Educația religioasă în școli ar trebui să ne îngrijoreze. Școlile acționează in loco parentis într-un sens real (nu doar legal). Iar copiii de astăzi vor ajunge la rândul lor părinți.

Putem disocia între o persoană care adoptă anumite poziții pentru că așa i s-a spus că trebuie să gândească și o persoană care știe cum să sorteze între material adevărat sau fals, util sau nefolositor. Prima este asociată cu îndoctrinarea religioasă, acceptând în mod necritic ce au spus „bătrânii”; cea de-a doua este adesea asociată cu gândirea științifică. Felul în care gândim, utilizarea dovezilor, logica, etica, sunt toate lucruri importante.

Este tragic atunci când miturile, legendele și hiperbola religioasă ajung să se contopească în mod indistinct cu adevărul factual la maturitate. Copiii trebuie să învețe cum, nu ce să gândească.

religiosil

îndoctriná vb., a învăța (o persoană sau un grup) să accepte un set de credințe în mod necritic

Întrebarea „Trebuie religia să fie predată în școli?” îmi provoacă o grimasă. Înainte de a răspunde întrebării capcană, aș cere lămuriri în legătura cu religia la care se face referire. De cele mai multe ori, persoana care întreabă așa ceva redefinește intenționat sau din ignoranță cuvântul „religie” ca având înțelesul de ortodoxism răsăritean, o subdenominație fundamentalistă a uneia dintre cele trei mari monoteisme. Oricum nu contează foarte mult dacă este vorba despre creștinismul ortodox răsăritean sau vreo altă „unică credință adevărată”, din moment ce niciuna nu se bazează pe dovezi. Copiii ar trebui să învețe să creadă în ei înșiși și să se bazeze pe propriile abilități, în loc de a spera că vreun omuleț magic din ceruri îi face să aibă succes cât timp îl vor venera. Și în plus față de asta, România este deja într-o poziție deloc de invidiat, la sfârșitul listei de țări industrializate când vine vorba de predarea evoluției în școlile publice.

Ca o consecință, o mare parte din populația adultă îmbrățișează deschis creaționismul și respinge evoluția. Respingerea rațiunii, această revenire a religiei în mijlocul căreia ne regăsim, pune în primejdie statutul nostru internațional. Cum poate o națiune handicapată științific să fie competitivă la nivel global? Ce înseamnă acest lucru pentru viitor, când un procent înfiorător din populație respinge adevărul factual și îmbrățișează fabula? Nu consider că vreo religie ar trebui introdusă vreodată în școlile publice ale vreunei țări. Locul zeilor este în templele trecutului și nu în școlile prezentului. Așa ceva este de-a dreptul dezgustător și dăunător atât individului, cât și societății.

Îndoctrinarea ortodoxă ar trebui eliminată numaidecât din instituțiile publice. Nu trebuia să i se permită accesul de la bun început. Educația despre religie ar putea fi în schimb introdusă ca ramură a antropologiei, elevii putând să studieze mitul iudeocreștin laolaltă cu cel babilonian, viking, aztec, maori, egiptean șamd. În cele din urmă, nu este nimic în neregulă cu a preda mitul genezei, câtă vreme te asiguri că este clar că se vorbește despre un simplu mit, ca un mit hindus sau dintr-o altă zonă.

În plus față de religie comparativă, iată alte două materii ce ar putea fi ușor introduse în programă, evitând riscul îndoctrinării sau instrucției religioase:
Etică – acoperind subiecte precum metaetica, etica normativă, etica aplicată și logică deontică.
Filosofia religiei – acoperind subiecte precum argumentul din design, argumentul ontologic, argumentul din credință, pariul lui Pascal, precum și refutările acestora.

Un studiu imparțial și academic al pretențiilor emise de religii, spre deosebire de toceala devoțională și de a repeta papagalicește pasajele mai digerabile din biblie, aproape inevitabil va duce un gânditor liber să realizeze: Sunt nenumărate religii pe planetă și mai toate susțin că sunt singura credință adevărată. Nu toate pot avea dreptate, însă toate se pot înșela.

Vezi și:
Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz psihologic
Educație Despre Religie
Credința religioasă: un virus al minții ce se hrănește cu frică
Tribalismul și violența religioasă
Revelația personală

Advertisements

Pariul lui Pascal

Unele alegeri presupun într-adevăr riscuri mari. Mulți au murit pentru că au avut mai multă incredere în rugăciuni decât în doctori. Alții au pierit din cauză că s-au jucat cu șerpi veninoși ori au băut otrăvuri, pentru că le-a spus Iisus că pot face astfel de lucruri fără să pățească nimic. Alegerea credințelor mistice și pseudoștiințifice poate avea consecințe foarte neplăcute. Dacă alegi să crezi în dumnezeu și se dovedește că nu există dumnezeu, poți spune că ți-ai irosit viața: te-ai rugat la pereți, ai învățat niște doctrine mincinoase și ai câștigat foarte puțin în schimb. Poate ai respins diverși oameni, pentru că nu aveau aceleași convingeri ca tine, poate că ai respins idei pentru că nu se potriveau cu ceea ce scria în vechile cărți dogmatice, posibil să-ți fi refuzat chiar ție unele curiozități, pentru ca nu ai mai avut timp pentru ele din cauza religiei sau pentru că nu erau în acord cu învățăturile din vechime, menționate de religie.

Ce-ar însemna să accept Pariul lui Pascal?

Pascal spune „ce ai de pierdut?” Dacă e adevărat, primești viață eternă și izbăvire, iar dacă nu este, vei fi același cadavru oricum. Pe lângă tonul negustoresc, ca cel al escrocului de la colț de stradă („n-ai cum să pierzi, acceptă pariul meu”), mai este și ceva imoral în el. Îndemnul este bolnav, întrucât spune „eu venerez un zeu care nu ar știi că acesta este motivul tău de a crede în el”. Zeitatea mea preferă o persoană care crede în existența sa datorită unui pariu, datorită beneficiului ce poate fi obținut. Pe când convingerea sinceră că o astfel de enitate nu există ar fi răsplătită de el pentru onestitate cu pedeapsa eternă: „ai primit ispita perfectă pentru a crede în mine, nu ai făcut-o, drept pentru care acum îți voi face rău”. Nu văd ce este așa moral în Pariul lui Pascal.

Russell spunea că răspunsul său, în cazul în care s-ar dovedi că s-a înșelat, ar fi „nu mi-ai dat destule dovezi”, în timp ce Hitchens ar fi răspuns că „oricine poate face o greșeală sinceră, iar eu sunt foarte mândru de aceasta.” Voltaire a respins ideea că Pariul lui Pascal ar constitui o „dovadă a existenței lui Dumnezeu” ca fiind „indecentă și puerilă”, adăugând că „interesul pe care eu îl am de a crede ceva nu este o dovadă că așa ceva există”. Pariul lui Pascal este un bun exemplu de troc religios. Ce ai de pierdut? e ofertă bună, vino și pariază! Evidențiază foarte bine modul în care argumentele, demnitatea și respectul de sine sunt denigrate de religie.

Vezi și:
Revelația personală

%d bloggers like this: