Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Tag Archives: richard dawkins

Credinta religioasa: un virus al mintii ce se hraneste cu frica

„Mema credinței oarbe își asigură perpetuarea prin descurajarea gândirii raționale” ~ Richard Dawkins.

Când Dawkins a inventat „mema”, a făcut-o într-un spirit speculativ, propunând ideea că informația socială poate schimba și se poate propaga într-o cultură în mod similar cu schimbările genetice într-o populație de organisme.

Un virus al minții..

Scott Bidstrup consideră „gluma” ca fiind o analogie excelentă pentru memă. Cineva spune o glumă, ceea ce reprezintă faza de „infectare”. Gluma este repovestită, ceea ce corespunde fazei de „reproducere”. Gluma ia o formă modificată, ceea ce se poate compara cu faza de „mutație”. Unele virusuri sunt relativ inofensive, în timp ce altele, după cum știm, pot fi letale. Un virus poate fi cauza propriei sale morți, însă ceea ce rămane in urma lui e dezastruos. Religiile nu sunt organisme vii, dar sunt entități, datorită naturii lor de autoreproducere. Aceste entități au aceleași proprietăți pe care le are un virus prin caracteristica sa de a folosi modalități prin care își îmbunătățește șansele de supraviețuire și una dintre acestea se bazează pe legătura directă între credințele și comportamentul unei persoane. Această caracteristică permite religiilor să controleze comportamentul unor societăți întregi. Asemenea entități, fiind idei care au preluat multe dintre proprietățile organismelor vii, sunt complexe și adaptabile. Ele contaminează capacitatea minții de a înțelege diferența între comportament perceput și comportament propriu-zis.

Virusul minții asociat credințelor religioase se hrănește cu frică, încorporează atribute instinctive și denaturează moralitatea. Contrazice comportamentul responsabil, rațiunea și compasiunea. Îngrădește libertatea voinței și duce la o lipsă a capacității de a distinge între alegeri raționale și iraționale. Permite persoanei religioase să existe într-un mod perfect rațional în multe alte aspecte ale vieții sale sociale, în timp ce zona infectată din minte este blocata într-o iluzie ciclică.

Un virus va ataca zona cea mai vulnerabilă a gazdei. În societate, acea arie este reprezentată de tineri – mai ales de copiii foarte mici. Când copiii nu sunt complet educați, sunt incapabili să înțeleagă motivația și logica din spatele a ceea ce li se spune. Prin evoluție, copiii sunt predispuși să adere la autoritatea unui adult. Din acest motiv, structura sistemului de învățământ de tipul „un profesor – mai mulți studenți” continuă să aibă succes, in ciuda gradului mai mare de reținere a mediului educațional de tipul „unul la unul”. Toate acestea îi predispun pe copii să fie infectați foarte ușor. Aceasta este propagarea. Cu cât infecției îi este permis să dureze mai mult, cu atât e mai dificil de eradicat.

Virusurile performante ale minții sunt greu detectabile de către victime. Dacă ești victima unuia, există șanse să nu o știi și chiar să negi vehement acest lucru. Credința este o convingere ce nu se bazează pe dovezi sau rațiune, dar care este în aparență pilduitoare. De asemenea, persoana religioasă vede absența dovezilor ca pe o virtute și tocmai această idee paradoxală, conform căreia lipsa dovezilor este o considerată a fi o virtute, permite virusului să se răspândească.

Acest lucru se leagă și de convingerea că „misterul” este ceva bun și rezolvarea lui nu are nicio valoare, în timp ce insolubilitatea acestuia ar trebui să fie sursă de bucurie. Experiențele care însoțesc procesul de convertire sunt astfel concepute încât să fie atractive pentru acea parte a minții care controlează fanteziile. Întregul proces este conceput pentru a face „primirea lui Hristos și a duhului sfânt” să invoce sentimente „tandre și confuze”. Ulterior aceste sentimente sunt explicate ca având o interacțiune reală cu divinul.

A spune cuiva, care este vulnerabil mental, că a fost atins de supranatural, reprezintă o modalitate eficientă de a-l convinge că experiența sa religioasă este reală și că trebuie completată cu o mărturisire a păcatelor și slujire a credinței. Acestă strategie reprezintă mijlocul perfect de a-l convinge pe noul credincios de validitatea docrinei, în ciuda faptului că multe dintre aceste dogme au fost contrazise deja. Avem astfel autopropagare. Bineînțeles că, în realitate, această experiență este una pur fizică, rezultată din stimularea lobilor temporali ai creierului și care poate fi duplicată în laborator.

Doctrine periculoase

Două dintre cele mai dăunătoare doctrine sunt cea a „păcatului originar” și a „liberului arbitru”. Doctrina virală cunoscută drept „păcatul originar” consideră că ființele umane sunt rele din naștere și necesită salvare de ele însele. De aici necesitatea salvării și a mântuirii, care se îmbină în experiența convertirii. În lumea reală ne naștem cu o înclinație evolutivă către altruism și nu avem nevoie de un mântuitor salvator. Doctrina virală cunoscută ca „liber arbitru” consideră că, deși omenirea este liberă să aleagă între bine și rău, nu poate lua decizii morale fără ajutorul unui savator. Din nou, legat de experiența convertirii.

În lumea reală, omenirea este perfect capabilă să ia decizii morale bune, neavând nevoie de vreo biblie, salvare sau mântuire. Apoi, virusul creștinismului fundamentalist se bazează pe doctrine care folosesc frica pentru a exista. Acestea sunt doar două exemple care arată cât este de important să înțelegem multele căi pe care virusul crestinismului fundamentalist le folosește pentru a controla mintea, împotriva naturii umane. A devenit, de-a lungul secolelor o infecție care ajunge să controleze în totalitate comportamentul și gândirea fundamentalistului.

Logica circulară și frica de pedeapsa eternă sunt folosite pentru a-l ține pe credincios prizonier într-o închisoare ce nu permite investigarea faptelor științifice, pe care le înlocuiește cu pseudo-știința pentru a-i satisface nevoia naturală de a învăța.

La fel ca un virus fizic, creștinismul fundamentalist se protejează sechestrând gazda infectată împotriva atacurilor din exterior. Astfel, „lumea” este discreditată. Orice dovadă care contrazice dogma este ignorată în mod voit și catalogată drept persecuție. În lumea reală, această ocolire a inteligenței duce la boală psihică prin acceptarea doar a instrucțiunilor permise de către doctrina bisericii. De asemenea, duce la o deteriorare a limbajului, în sensul că persoana religioasă dezvoltă înțelesuri noi ale cuvintelor obișnuite, ceea ce întărește virusul.

Oamenii care trăiesc în lumea reală și au o educație științifică sunt catalogați drept „dușmani” și în cazuri extreme, devin victimele unor atacuri violente. Presa abundă cu astfel de exemple. De asemenea, oamenii care adoptă un comportament contrar doctrinelor crestinismului fundamentalist sunt discreditați. Doctorii de avorturi, homosexualii, umaniștii seculari, ateii și scepticii, sunt urâți pentru că reprezintă o amenințare pentru răspândirea virusului creștinismului fundamentalist, contrar valorilor unei religii a iubirii si toleranței. Homosexualitatea reprezintă un exemplu perfect. Valorile familiei se transpun în homofobie și doctrina „să iubim păcătosul, dar să urâm păcatul” devine o permisiune pentru a urî homosexualitatea și astfel, pe homosexuali.

În timp, menținerea credinței devine din ce în ce mai dificilă și necesită un efort din ce în ce mai mare. Unul din două lucruri se va întâmpla în cele din urmă:
– credinciosul va deveni tot mai fundamentalist și rupt de lumea din jur, întrucât virusul minții îl va forța să potrivească logica și rațiunea modernă în funcție de niște credințe vechi de 2000 de ani;
– credinciosul va accepta rațiunea și logica, dezvoltând un scepticism sănătos și virusul va fi astfel eradicat în individ. În consecință, acel individ devine „dușman al credinței” și este discreditat în comunitățile religioase.

Persoana care alege să-și mențină iluzia este încurajată prin exemplul persoanei care s-a vindecat de virus, dar care a fost discreditată. Ea este încurajată de alți creștini fundamentaliști infectați să nu-și abandoneze credința, prin stârpirea imediată a celor mai mici îndoieli pe care le-ar putea avea. Aceștia citează pasaje din scripturi, cum ar fi cel în care Isus spune că va dezbina familii, că a venit cu o sabie, sau cel în care sunt încurajați să fie recunoscători pentru sacrificiul uman pe care se bazează credința lor.

Sunt amenințați că dacă își abandonează credința se vor face vinovați de blasfemie împotriva duhului sfânt și vor fi condamnați la o veșnicie în iad. Această teamă este atât de mare, încât poate dezbina cu usurință familii sau distruge relații, altfel puternice. Propagarea prin amenințarea cu „iadul”, împreună cu sentimentul de vinovăție și rușine, îi menține pe credincioși înrolați. Virusul e întărit prin controlarea comportametului, prin obligativitatea mersului la biserică, zeciuială, înscrierea într-un anumit partid politic preferat de organizația religioasă și controlul procesului de reproducere.

Folosirea virală a fricii este eficientă mai ales în cazul credincioșilor care erau deja ignoranți și superstițioși de dinainte de convertire. Virusul religiei fundamentaliste s-a propagat și adaptat eficient până de curând. Timp de generații a fost privit ca o rețea socială pozitivă. În prezent, deși se incearcă a fi răspândit, întâmpină din ce în ce mai multă opoziție. Această tendință poate nu e atat de evidentă in zone ale lumii cu probleme economice si de educație, dar devine evidentă în zonele dezvoltate ale societății umane.

Speranța mea este că într-o bună zi rațiunea va triumfa, iar infecția de care societatea noastră suferă datorită virusului fundamentalismului religios va fi eradicată. Doar prin mințile care s-au eliberat de superstiții, frică și credințe iraționale în zeități și salvatori mitologici, societatea noastră își va atinge pe deplin potențialul.

Richard Dawkins si Rowan Williams, Arhiepiscopul de Canterbury, discuta natura fiintei umane si originea vietii

Pe 23 Februarie 2012, Prof. Richard Dawkins si Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, au dezbatut la universitatea Oxford natura fiintei umane si originea vietii. Pe parcursul acestei dezbateri, Prof. Dawkins a admins (parafrazand) ca „nu are certitudinea 100% ca dumnezeu nu exista” (la 1:11:40) si reactia comunitatii teiste a fost extraordinara. Expunerile ce se intind la acest moment pe internet ca un mucegai flutura titluri senzationaliste de genul „Richard Dawkins, faimosul ateu, nu este in totalitate sigur ca dumnezeu nu exista” sau „Richard Dawkins dezvaluie ca este agnostic”.

Desigur ca aceasta revelare nu este nici surprinzatoare, nici demna de a fi prezentata drept stire, insa asta nu-i impiedica pe cei disperat de credinciosi din a-si vari zeul in 0.1 sperante lasate deschise de Prof. Dawkins. „Ah ha!” exlama ei, „nu stii ceva! ACOLO salasuieste zeul meu” .

In cartea sa, „The God Delusion”, Prof. Dawkins propune un spectru al probabilitatii teiste, de la 1 la 7. Cei aflati la un capat al scalei sunt absolut siguri ca exista un zeu – si stiu asta ca fiind un fapt irefutabil, in timp ce persoanele ce se plaseaza la celalalt capat sunt la fel de convinse ca un zeu cu siguranta nu exista. Din moment ce ultima presupune demonstrarea ca dumnezeu nu exista cu siguranta, Dawkins se plaseaza la 6.9 pe aceasta scala. Cu alte cuvinte, este aproape sigur ca dumnezeu nu exista desi este o sansa infima sa se insele. Admitand asta dovedeste onestitate intelectuala; poate ca aceasta onestitate este ceea ce ii socheaza pe teistii care nu sunt familiarizati cu aceste lucruri?

Ceea ce conteaza nu este daca Dumnezeu este falsifiabil (nu este) ci daca existenta sa este probabila. Mai exista o chestiune. Unele lucruri nefalsifiabile sunt considerate ca fiind mult mai putin probabile decat alte lucruri nefalsifiabile. Nu exista motive care sa-l faca pe Dumnezeu imun la astfel de consideratii in ceea ce priveste spectrul probabilistic. Si cu siguranta nu exista motive pentru a presupune, doar pentru ca Dumnezeu nu poate fi nici dovedit nici infirmat, ca probabilitatea existentei sale este de 50%.
– Richard Dawkins, pagina 54, The God Delusion

Dovezi pentru zei ar putea fi ascunse in parti ale universului pe care nu le-am vizitat inca, sau crevase ale cunoasterii care nu au fost inca explorate. Acesta este punctul crucial; lucrurile care sunt reale pot fi demonstrate ca fiind asa. Din moment ce dovezile in favoarea germenilor, atomilor, electricitatii, descompunerii radioactive sau evolutiei au fost deslusite, devine foarte dificil sa nu crezi ca acestea sunt adevarate.

In timp ce stiinta nu poate oferi intotdeauna o intelegere deplina, completa si perfecta a fenomenelor noi din prima, suntem liberi sa ne revizuim si sa ne actualizam intelegerea pe care o avem cu privire la ce este de fapt universul, bazandu-ne pe dovezile prezente. Celelalte notiuni propuse raman posibile dar nedovedite, insa a pretinde ca acestea s-ar putea plasa pe acelasi nivel cu fenomenele demonstrabile ca fiind reale reprezinta culmea lipsei de onestitate.

Pana la urma, adevarul este ca sunt zero dovezi care sa ateste existenta unui zeu, cu atat mai mult zeii descrisi in vreuna dintre cartile sfinte aflate in ofertele religiilor moderne. Asta deplaseaza probabilitatile departe de naivul 50/50 pe care multi il atajeaza agnosticismului si plaseaza existenta zeilor pe acelasi nivel cu cea a dragonilor, unicornilor, zanelor, gremlinilor, stafiilor si a varcolacilor. In timp ce nu pot spune cu certitudine absoluta ca niciuna dintre aceastea nu exista, nu vad nicio dovada credibila care sa ateste existenta lor; asa ca de ce sa cred?

Iata dezbaterea:
https://www.youtube.com/watch?v=HWN4cfh1Fac

Richard a scris propria analiza a dezbaterii aici.

A se vedea si:
Ateism Agnostic & Teism Agnostic

%d bloggers like this: