Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Tag Archives: scepticism

Revelatia personala

Argumentul din revelații inconsistente, cunoscut și ca problema evitării iadului greșit, este un argument împotriva existenței lui Dumnezeu care afirmă că e puțin probabil ca Dumnezeu să existe, deoarece mulți teologi și adepti ai credinței au produs revelații contradictorii, ce se exclud reciproc. Argumentul afirmă că din moment ce o persoană ce nu a avut revelația trebuie să o accepte sau să o respingă doar pe baza autorității celui care o propune și din moment ce nu există nicio cale pentru un simplu muritor de a decide între pretențiile contradictorii prin investigarea lor, e mai prudentă adoptarea unei poziții rezervate.

Este de asemenea susținut că e dificil de acceptat existența oricărui Dumnezeu fără o revelație personală. Majoritatea argumentelor pentru existența lui Dumnezeu nu aparțin vreunei religii particulare și pot fi aplicate multora dintre ele cu o valabilitate aproape egală. Acceptarea unei anumite religii presupune respingerea celorlalte și datorită confruntării cu atâtea credințe contradictorii în absența unei revelații personale, e dificil a hotărî care dintre ele este corectă. Aceeași problemă a confuziei apare în cazul oricărei persoane căreia cel care crede îi împărtășește revelația personală.

Exemple particulare

Creștinii cred că Iisus este mântuitorul lumii si fiul lui Dumnezeu; evreii și musulmanii nu cred. În mod similar, musulmanii cred în originea divină a Coranului, în timp ce evreii și creștinii nu cred. Există multe exemple ale unor astfel de viziuni contradictorii, schismele ideologice manifestându-se chiar și în cadrul aceleiași religii. Creștinismul, de exemplu, are multe ramuri, nu toate compatibile între ele. Hinduismul, cu multiplele sale zeități văzute ca manifestări ale unui singur zeu suprem, e mai deschis către posibilitatea ca alte religii să fie „adevărate” pentru cei care le urmează, dar pe același principiu se impune respingerea exclusivității cerută de către fiecare din religiile avraamice.

În plus, evenimente care confirmă credința, de tipul viziunilor si miracolelor, sunt semnalate cu regularitate în toate religiile. O zeitate unică asociată cu o anumită credință sau sectă ar fi trebuit fie să-i determine pe adepții altor credințe să aibă experiențe miraculoase sau viziuni prin care să continue să respingă „adevărata” credință, fie să permită altor agenți să creeze respectivele efecte.

Problema nu apare în unele modele teologice. în deism se crede că există un Dumnezeu, dar se presupune că nu există miracole sau revelații divine, astfel de fenomene fiind considerate ca având explicații naturale. În unele forme de panteism (unde Dumnezeu este universul) sau în pandeism (unde dumnezeu a devenit universul), aparația multor revelații divine inconsistente sau miracole ar putea rezulta în mod neintenționat din însăși natura divină a universului.

Descriere matematică

Dacă ar fi să presupunem că:

Existența „unui” zeu este o certitudine,

Există un număr (n) de interpretări distincte, mutual exclusive ale acelui zeu în care cineva ar putea crede,

Nu există niciun mod în care se poate realiza care, dacă măcar una dintre acestea, este adevărată a priori

atunci echiprobabilitatea de a fi ales practicarea religiei corecte (datorită felului în care am fost crescuți sau acceptând Pariul lui Pascal) este 1⁄n. Prin urmare, în cazul în care există mai mult de două credințe distincte, probabilitatea ca o persoană care ar alege să creadă în oricare din ele să o fi ales pe cea corectă ar fi mai puțin de jumătate (50% sau 1⁄2).

Întrucât există sute de religii, unele având mii de secte, cu interpretări contradictorii, probabilitatea ca religia unei anumite persoane să fie adevărată (în timp ce toate celelalte sunt false) este foarte mica.

Apariții

Argumentul apare, printre altele, în Dicționarul Filozofic al lui Voltaire. Se regăsește și în afirmația lui Denis Diderot, conform căreia indiferent ce dovezi sunt oferite pentru existența lui Dumnezeu în creștinism, „un imam poate raționa în același mod”.

^ Diderot, Denis (1875–77) [1746]. J. Assézar. ed (in French). Pensées philosophiques, LIX, Volume 1. pp. 167.

Argumentul revelațiilor inconsistente

Advertisements

Motive pentru a crede in Dumnezeu

1. Credinciosi care nu reflecta asupra dogmei si o accepta pentru ca asa a zis preotul

2. Credinciosi care dupa ce au reflectat asupra dogmei o accepta din:

  • Frica – se simt obligati sa sustina credinta. Le este frica de prabusirea structurii. Pretind ca e mai bine sa credem pentru a tine oamenii in frau. Minciuna este acceptabila in acest caz. Ignora dilemele interioare. Considera ca e pentru salvarea sociatatii, deci scopul scuza mijloacele si in felul acesta vom fi protejati.
  • Iubire – pentru a nu-i dezamagi/rani pe cei dragi. Cum as putea sa-i spun bunicii ca sunt ateu? Ar fi o tradare!
  • Vinovatie – multa vinovatie simt preotii, pentru ca nu cred ceea ce predica. Ei isi reprima starea de vinovatie, transmitand-o “credinciosilor”. E cazul acelor preoti care condamna “pacatele” sexuale, dupa care se afla ca ei insisi le practicau.
  • Greseala tip concorde (au investit prea mult timp si energie, fiind prea tarziu sa se retraga; considera ca le-ar fi afectata reputatia) – majoritatea sunt atat de prinsi incat nu se pot elibera de preocuparea respectiva.

Aceasta denumire a fost data de catre biologii evolutionisti (Dawkins, Richard; Brockmann, H.J. (1980). “Do digger wasps commit the concorde fallacy?”) unei forme de comportament suboptim, intalnit la viespi. S-a observat ca unele specii de viespi isi apara cuibul cu o cantitate de energie proportionala cu efortul facut pentru a-l construi. Ar fi mai eficient pentru ele sa si-l apere cu o cantitate de energie proportionala cu pretul unei alternative si cu forta agresorului. In mod similar, imensele cheltuieli bugetare cu avionul supersonic Concorde au fost justificate prin cuantumul imens al cheltuielilor deja facute. Dar acest argument este gresit. Ce s-a cheltuit, s-a cheltuit, indiferent de ce se intampla acum. Cheltuielile in cazul Concorde ar fi trebuit sa ia in considerare rezultatul care se asteapta de la investitiile asumate, si doar de la acestea. A continua sa investesti intr-un proiect fara speranta este irational. Un astfel de comportament poate fi o incercare inutila de a amana confruntarea cu efectele unor decizii gresite. Irationalitatea este o modalitate de a pastra onoarea, de a poza ca si cunoscator, cand de fapt comportamentul este unul idiot. De exemplu, este deja cunoscut ca Lyndon Johnson a continuat sa trimita mii si mii de soldati americani in Vietnam dupa ce a inteles ca era o cauza pierduta si ca US nu va castiga razboiul (McMaster 1998: 309). Eroarea concorde este extrem de raspandita in modul uman de a gandi, cu rezultatul ca factorii de decizie implicati sunt rareori pedepsiti.

  • Rusine – nu pot admite faptul ca s-au inselat.

Vezi și:
Revelația personală
Gandirea critică
Cu un zeu mai puțin

Obiectii la rugaciunea crestina

De ce obiectează ateii când creștinii spun că se vor ruga pentru ei?
Ateii ar trebui să accepte rugaciunile creștinilor și dragostea lui Dumnezeu fără să obiecteze.
Pentru creștini, rugăciunea este o parte importantă a vieții lor religioase. Când un creștin spune că se va ruga pentru un ateu, mulți atei reacționează negativ. De ce le pasă ateilor dacă cineva se roagă unui dumnezeu pe care ei nu îl consideră real?

Raspuns:
Nu e neobisnuit sa am de-a face cu oameni care imi spun ca se vor ruga pentru mine – dar in ciuda faptului ca se intampla des, tot imi este greu sa inteleg de ce ar face cineva asa ceva si daca trebuie sa se roage, de ce ar simti nevoia sa-mi spuna mie acest lucru? Nu pare sa aiba vreo logica si de multe ori ii spun asta crestinului cu pricina, explicandu-i ca oricare ar fi motivele si intentiile din spatele rugaciunilor sale, ele nu sunt inlesnite de faptul ca ma informeaza.

Atat rugaciunile cat si comunicarea „Ma voi ruga pentru tine” nu sunt decat inlocuitoare subrede pentru actiuni reale care sa furnizeze ajutor concret. Daca cineva e bolnav, e indicat a avea grija de el sau a-l duce la doctor, nu a te ruga pentru sanatatea lui. Cum zicea Robert G. Ingersoll, „Mainile care ajuta sunt mult mai utile decat buzele care se roaga”. Daca un crestin observa ca am nevoie de ajutor si ma anunta ca se va ruga pentru mine in locul a ceva concret si folositor, nu face decat sa-mi intareasca banuiala ca de fapt nu sunt interesati sa ma ajute cu adevarat.

Rugaciunea vs. vointa lui dumnezeu
Pentru mine rugaciunea, in primul rand nu este logica, deoarece probabil ca persoana care se roaga crede ca dumnezeul sau nu numai ca stie deja ce sa faca, ba o stie chiar de mult timp (daca nu dintotdeauna) si nu-si va schimba pozitia doar pentru ca i-o cere cineva. Astfel, orice va face sau nu va face dumnezeu, rugaciunea nu ar putea sa afecteze in vreun fel rezultatul final.

Cel mult, ar putea sa aiba sens pentru ei sa spere ca un anumit lucru se poate intampla in locul altuia in urma rugaciunii, dar chiar si asta este discutabil deoarece i-ar putea pune in situatia de a-si dori ceva opus vointei dumnezeului lor. Nu vi se pare gresit? Singurul mod de actiune este sa spere si sa se roage sa se faca voia „domnului”, care se va face bineinteles, cat timp nimic nu i se poate impotrivi.

Asta inseamna ca teistii religiosi nu pot face nimic altceva decat sa spere si sa se roage ca ceea ce oricum se va intampla, sa se intample. O astfel de abordare nu va aduce niciun fel de confort emotional sau psihic. Rugaciunile de multe ori contrazic ipoteze teologice fundamentale, pe care orice credincios ar trebui sa le pretuiasca. Este un exemplu printre multe altele de teisti religiosi care cred si actioneaza contrar modului in care ar trebui, conform propriei doctrine.


Declamarea faptului de a te ruga nu rezolva nimic

O alta problema consta in faptul ca instiintarea cu privire la faptul ca se vor ruga nu are niciun sens, deoarece nu se obtine nimic prin asta. Nu-mi pot imagina ca ei cred ca se va schimba ceva, doar pentru ca am fost informat despre aceste rugaciuni. Daca cineva se roaga sa devin teist sau crestin si imi comunica acest lucru, e ca si cum mi-ar spune ca ar dori sa ma razgandesc – dar eu am inteles deja asta, asadar ce aduce in plus rugaciunea?

Evident ca ateii nu cred in puterea rugaciunii, dar chiar si teistul care crede, nu poate sa fie de parere ca rugaciunea devine mai eficienta anuntandu-mă pe mine despre ea. Atunci de ce o fac? Ce sens are sa o mentionezi? Sincer nu-mi pasa daca oamenii isi petrec timpul rugandu-se pentru mine, desi ar putea sa faca ceva cu adevarat folositor in acea perioada, cum ar fi de exemplu sa dea de mancare unui sarac. Dar, presupunand ca o persoana se va ruga, nu ar trebui sa o faca in tacere si in mod privat? Ce motiv ar exista de a-mi scrie si de a ma informa ca se va ruga pentru mine?

Rugaciunea ca tactica pasiv-agresiva
In orice caz, teistul care vrea sa demonstreze ceva prin faptul ca se va ruga pentru mine, apare ca si cand ar incerca sa-si exprime superioritatea intr-un mod pasiv agresiv, pe care ateii in mod justificat ar putea sa-l interpreteze ca nepoliticos, arogant si condescendent. Astfel, nu irita doar actul in sine, de rugaciune pentru un ateu, ci mai degraba faptul ca teistul incearca sa demonstreze ceva anuntand ca se va ruga pentru ateu.

Trebuie sa existe un motiv pentru afirmatia publica pe care o face crestinul cand anunta ca se va ruga pentru tine, un scop pe care acesta il are dincolo de rugaciunea propriu-zisa. Desi este posibil ca motivul sa fie corect si acceptabil, e dificil de gasit un astfel de motiv si chiar crestinii par incapabili de a gasi unul. Asadar, de ce ar trebui acuzati ateii si nevoiti sa justifice iritarea pe care o au fata de astfel de atitudini ce se tot repeta?

Un posibil răspuns la o confesiune ca cineva se va ruga pentru tine este să întrebi „Dacă tu consideri că este adecvat să anunți că am nevoie să te rogi pentru mine, te-ai supăra dacă aș spune că ai nevoie de cineva care să gândească pentru tine?” Mulți vor considera asta ca fiind o dovadă de aroganță, condescendență sau chiar o afirmație ofensatoare, însă nu e foarte diferită de a spune că te vei ruga pentru un străin. Nu știu câți creștini vor face exercițiul de imaginație pentru a recunoaște asemănările, câștigând astfel o perspectivă asupra modului în care comportamentul lor poate fi perceput din exterior, deși ar putea ajuta în câteva cazuri.

Cu un zeu mai puțin

Zei în care nu cred
creștinii
Zei în care nu cred
ateii
Aesma Daeva
Afrodita
Ahriman
Ahti
Ahura Mazda
Aka Manah
Ameretat
Ammon
Amphirita
Anahita
Angra Maynu
Anubis
Apis
Apo
Apollo
Apophis
Asclepios
Așa
Ares
Ares Lusitani
Ariștat
Armati
Artemis
Asuan
Atar
Ataegina
Atesh
Atena
Atlas
Atropos
Austru
Baal
Bacchus
Baldur
Bandonga
Bastet
Belenus
Belisama
Bellone
Bendis
Bes
Bobd
Bor
Bormanico
Bragi
Brahma
Brigid
Buddha
Calliope
Camaxtli
Cariocecus
Chalchiuhtlicue
Charon
Ch’o-je
Chons
Ceres
Cernunnos
Cerridween
Clementia
Clio
Clothos
Coeus
Cora
Coyolxauhqui
Crius
Cronos
Cybele
Dagda
Dalia
Danu
Demetra
Damuzi
Derzis
Diana
Diancecht
Dievs
Dionis
Drug
Duberdicus
Endovelicus
Enki
El
Elohim
Eol
Eos
Erato
Erebos
Eris
Eros
Esculap
Eteocles
Euterpe
edain
Forseti
Fortuna
Freya
Freyr
Frigg
Fides
Gabija
Gaia
Geb
Gebeleizis
Gerd
Goibniu
Gorgonya
Hades
Haoma
Haos
Hapi
Hathor
Haurvatat
Hebe
Hecate
Heimdall
Hel
Helios
Hephaistos
Hera
Hermes
Heros
Hestia
Hnum
Hod
Horus
Hubal
Huitzilopochtli
Hvarekșaeta
Hyperion
Hypnos
Ianus
Iapetus
Idunna
Illythia
Imhotep
Indra
Inanna
Iris
Ishtar
Isis
Iuno
Iupiter
Iustiția
Iuventus
Jord
Jumala
Jupiter
juno
Kali
Khors
Koliada
Koshkei
Kotys
Kannon
Lachesis
Laima
Lares
Lasa Vecu
Liber Pater
Libertas
Libitina
Loki
Losna
Lug
Luna
Maat
Macha
Manannan
Mania
Marduk
Maris
Marte
Medeea
Melpomene
Menrva
Mercur
Mielikki
Min
Minerva
Mithra
Mixcoatl
Mnemosyne
Mond
Morfeu
Morrigan
Nabia
Nanghaithya
Neith
Nemesis
Neptun
Nephthys
Nergal
Nike
Njord
Nodons
Nortia
Nun
Nut
Nyx
Oceanus
Odin → Wotan
Oengus
Ogma
Orpheus
Osiris
Pan
Persephona
Perun
Phaunus
Phoebe
Pluto
Polyhymnia
Poseidon
Prometeu
Proserpina
Psiche
Ptah
Priapus
Quetzalcoatl
Quirinus
Ra
Ran
Rapithwin
Rașnaw
Rhea
Rosemerta
Runesocesius
Sabazius
Saturn
Saurva
Sehmet
Selena
Semele
Seth
Shiva
Shu
Sif
Skadi
Skuld
Sobek
Sokar
Sol
Sraoșa
Sunna
Svalin
Sigyn
Tages
Tawrich
Tefnut
Tentatis
Terpsichore
Tethys
Thalia
Thanatos
Theia
Themis
Thiazi
Thor
Thot
Tinia
Tiștrya
Tlaloc
Trebaruna
Tuchulca
Turan
Tușnamatay
Tyr
Ull
Uni
Urania
Uranus
Urd
Varhagn
Vata
Venus
Verdandi
Verethragna
Vidar
Vohu Manah
Vulcanus
Wotan → Odin
Yu
Zam-Armatay
Zamolxis
Zarich
Zemelo
Zeus
Zibelthiurdos
Zurvan
Aesma Daeva
Afrodita
Ahriman
Ahti
Ahura Mazda
Aka Manah
Ameretat
Ammon
Amphirita
Anahita
Angra Maynu
Anubis
Apis
Apo
Apollo
Apophis
Asclepios
Așa
Ares
Ares Lusitani
Ariștat
Armati
Artemis
Asuan
Atar
Ataegina
Atesh
Atena
Atlas
Atropos
Austru
Baal
Bacchus
Baldur
Bandonga
Bastet
Belenus
Belisama
Bellone
Bendis
Bes
Bobd
Bor
Bormanico
Bragi
Brahma
Brigid
Buddha
Calliope
Camaxtli
Cariocecus
Chalchiuhtlicue
Charon
Ch’o-je
Chons
Ceres
Cernunnos
Cerridween
Clementia
Clio
Clothos
Coeus
Cora
Coyolxauhqui
Crius
Cronos
Cybele
Dagda
Dalia
Danu
Demetra
Damuzi
Derzis
Diana
Diancecht
Dievs
Dionis
Drug
Duberdicus
Endovelicus
Enki
El
Elohim
Eol
Eos
Erato
Erebos
Eris
Eros
Esculap
Eteocles
Euterpe
edain
Forseti
Fortuna
Freya
Freyr
Frigg
Fides
Gabija
Gaia
Geb
Gebeleizis
Gerd
Goibniu
Gorgonya
Hades
Haoma
Haos
Hapi
Hathor
Haurvatat
Hebe
Hecate
Heimdall
Hel
Helios
Hephaistos
Hera
Hermes
Heros
Hestia
Hnum
Hod
Horus
Hubal
Huitzilopochtli
Hvarekșaeta
Hyperion
Hypnos
Ianus
Iapetus
Idunna
Illythia
Imhotep
Indra
Inanna
Iris
Ishtar
Isis
Iuno
Iupiter
Iustiția
Iuventus
Jord
Jumala
Jupiter
juno
Kali
Khors
Koliada
Koshkei
Kotys
Kannon
Lachesis
Laima
Lares
Lasa Vecu
Liber Pater
Libertas
Libitina
Loki
Losna
Lug
Luna
Maat
Macha
Manannan
Mania
Marduk
Maris
Marte
Medeea
Melpomene
Menrva
Mercur
Mielikki
Min
Minerva
Mithra
Mixcoatl
Mnemosyne
Mond
Morfeu
Morrigan
Nabia
Nanghaithya
Neith
Nemesis
Neptun
Nephthys
Nergal
Nike
Njord
Nodons
Nortia
Nun
Nut
Nyx
Oceanus
Odin → Wotan
Oengus
Ogma
Orpheus
Osiris
Pan
Persephona
Perun
Phaunus
Phoebe
Pluto
Polyhymnia
Poseidon
Prometeu
Proserpina
Psiche
Ptah
Priapus
Quetzalcoatl
Quirinus
Ra
Ran
Rapithwin
Rașnaw
Rhea
Rosemerta
Runesocesius
Sabazius
Saturn
Saurva
Sehmet
Selena
Semele
Seth
Shiva
Shu
Sif
Skadi
Skuld
Sobek
Sokar
Sol
Sraoșa
Sunna
Svalin
Sigyn
Tages
Tawrich
Tefnut
Tentatis
Terpsichore
Tethys
Thalia
Thanatos
Theia
Themis
Thiazi
Thor
Thot
Tinia
Tiștrya
Tlaloc
Trebaruna
Tuchulca
Turan
Tușnamatay
Tyr
Ull
Uni
Urania
Uranus
Urd
Varhagn
Vata
Venus
Verdandi
Verethragna
Vidar
Vohu Manah
Vulcanus
Wotan → Odin
Yu
Zam-Armatay
Zamolxis
Zarich
Zemelo
Zeus
Zibelthiurdos
Zurvan
Yahweh (Dumnezeu)

“Cu toții suntem atei față de majoritatea zeilor în care a crezut vreodată omenirea. Unii dintre noi pur și simplu merg cu un zeu mai departe.” ~Richard Dawkins

Promovarea Ateismului

Religii precum islamul și creștinismul încearcă în permanență să recruteze noi membri. Acest efort implică de obicei explicarea a ceea ce religia propovăduiește și a utilității acestor învățături. Când o persoană provine dintr-un asemenea mediu, e firesc să perceapă acțiunile similare ca având motivații prozelitiste.

Deși ateismul nu este un sistem independent de credințe, cu învățături care necesită să fie explicate, ateii se găsesc uneori în postura de a explica ce este și ce nu este ateismul. Acest lucru poate fi perceput uneori, de persoanele religioase, ca o încercare de a recruta noi “membri”.

Cu toate acestea, scopul nu este de a face prozelitism, ci mai degrabă de a convinge oamenii să renunțe la un sistem de credințe considerat fals, dacă nu chiar dăunător și periculos de către atei.

Eu nu răspândesc cuvântul ateismului, întrucât nu există niciun cuvânt al ateismului de răspândit, cel puțin nu în sensul în care se propovăduiește mesajul creștin. Eu explic ce este și ce nu este ateismul, dezmințind multe mituri și înțelegeri greșite și explorez natura religiei, a teismului și a altor tipuri de credințe.

Dacă s-ar putea spune că încerc să răspândesc ceva, ar fi vorba despre scepticism și gândire critică. Ateismul nu are valori morale sau intelectuale decât atunci când se bazează pe o metodologie naturalistă, știință, scepticism și gândire critică. A fi ateu din motive necritice – cum ar fi de exemplu să te declari ateu pentru a fi popular – nu diferă de a fi teist religios din același motiv.

Religia și teismul sunt subiecte evidente pentru dezbatere și gândire sceptică, dar cu siguranță nu sunt singurele subiecte. Chiar dacă o persoană își bazează ateismul pe o metodologie sceptică, asta nu garantează că va aplica acea metodologie în general și în mod consistent. Așa cum un teist religios poate să aplice cu succes scepticismul când vine vorba de politică, dar nu și când vine vorba de propria religie, un ateu poate fi foarte sceptic în legătură cu pretențiile religioase și teiste, dar în același timp să eșueze în aplicarea acestei gândiri în materie de politică. Eroarea este în principiu aceeași, niciuna dintre cele două persoane neputând susține că ar fi în vreun fel superioară din punct de vedere intelectual sau moral față de cealaltă.

Așadar, încurajez scepticismul și gândirea critică în mod general. Religia și teismul pot fi principalele subiecte aici, dar atunci când este adecvat încerc să aduc în discuție și alte subiecte, pentru că nu vreau ca cineva, în special vreun ateu, să-și imagineze că a fi doar critic față de religie și teism este suficient. Una dintre problemele cele mai serioase ale societății umane în momentul de față, este inabilitatea oamenilor și/sau reticența lor în aplicarea scepicismului și a gândirii critice la variatele ideologii care concurează pentru timpul și atenția noastră.

%d bloggers like this: