"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens
Pesemne că ar exista o percepție conform căreia în absența religiei nu am avea uneltele necesare pentru a oferi sprijin și mângâiere atunci când este necesar. Nu există zei. Nu există o putere supremă și nici vreo cale miraculoasă de a face durerea să dispară. Nu există decât compasiune între oameni. Este tot ceea ce putem oferi.
Propun să găsim speranță reală, în loc să ne lăsăm înșelați de o minciună, chiar dacă ne face fericiți. Consolările oferite de religie pot fi substituite de tihnă și speranță obținute pe alte căi.
Mai mult decât atât, ar trebui să fie absolut evident faptul că modul în care o anumită idee te face să te simți nu constituie un argument pentru veridicitatea ipotezei respective.
„Faptul că un credincios este mai fericit decât un sceptic nu este mai relevant decât faptul că un om beat este mai fericit decât unul treaz.”
-George Bernard Shaw.
Te poți confrunta cu moartea fără minciunile vieții de apoi. Viața continuă după moartea unei rude sau a unui prieten. Și eu îmi amintesc de oameni când trăiau și ce noroc am avut să îi am atunci. Pot retrăi momentele bune și tăria de caracter adusă de relația cu ei. Amintirile rămân, chiar dacă prietenul/ruda nu mai este.
Viața este finită și fiecare moment trebuie prețuit. Cu toții murim, așa că felul în care ne trăim viața este ceea ce contează. Pentru că dupa ce mor cei dragi, s-a terminat. Arată-le în fiecare zi cât ții la ei.
Opoziția față de căsătoria între persoanele de același sex se bazează pe credințe conform cărora homosexualitatea este nenaturală și anormală, recunoașterea uniunilor de același sex va promova homosexualitea în societate și copiilor le va fi mai bine dacă sunt crescuți de cupluri formate din persoane de sex opus.
Fiecare adult ar trebui să fie liber să se casătorească cu partenerul (adult) pe care și-l alege și care își oferă consimțământul, iar societatea noastră ar trebui să demonstreze un respect de bază egal pentru toți membrii săi, oferindu-le același nivel de acces către instituția căsătoriei. A promova egalitatea căsătoriei înseamnă a respecta demnitatea umană inerentă tuturor oamenilor.
Stephen Hawking a fost unul dintre oamenii care m-au inspirat spre a căuta acele mistere ale universului pe care le-aș putea đescoperi în timpul scurtei mele vieți (din punct de vedere cosmic).
Nu a realizat acest lucru printr-un discurs care să-mi schimbe viața (deși prelegerile sale au fost extraordinar de interesante) sau printr-un citat excepțional pe care să-l fi citit pe web, ci prin faptul că purta cu el entuziasmul care provine din a privi către cer, observând un univers vast care se conturează pretutindeni în jurul nostru și recunoscând acea mânare lăuntrică, acel simț al curiozității care ne îndeamnă să persistăm în a încerca să înțelegem tot ceea se petrece în jurul nostru.
în ciuda sorților, a trăit o viață extraordinară și „plină”. E cumva mai dureroasă pierderea unui om care a „înșelat” moartea. Ai impresia că ar putea trăi veșnic, până în momentul în care iluzia îți este destrămată.
Și la bază se află acel sentiment de neclinit. Memento mori. Unul câte unul, eroii copilăriei mele vor dispărea până când nu va mai rămâne nimeni. Apoi va veni și rândul meu să dispar.
Profesorul Hawking și deopotrivă Carl Sagan au fost cei care mi-au arătat cât de scurte sunt viețile noastre de fapt. Perspectiva lor cosmică m-a ajutat să îmi sfârșesc frica de moarte. În timp ce ne dorim o ședere mai lungă și percepem sfârșitul altora ca fiind tragic, mă simt mai puțin înfricoșat de venirea acelui moment știind cât de norocos am fost să trăiesc.
„Niciun om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare om este o bucăţică din continent, parte din întregul cel de căpetenie; dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre, Europa e împuţinată, cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta, ori a prietenilor tăi; cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur, pentru că sunt inclus în Omenire; şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată să întrebe pentru cine bat clopotele – pentru tine bat.” -John Donne
Îi mulțumesc pentru că mi-a deschis ochii căte minunile universului. Stephen Hawking este o parte de neînlocuit a ceea ce sunt astăzi.
Principiul „libertății religioase” este consacrat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și primul amendament al Constituției SUA. Există articole dedicate și în constituțiile altor țări (ex: Beliga). Cu toate acestea, consider că libertatea religioasă ar trebui abolită. De ce? Toate libertățile la care sunt îndreptățiți religioșii se regăsesc deja în Declarația Universală a Drepturilor Omului, în special libertatea de gândire și de conștiință și libertatea de întrunire.
De ce ar trebui să includă majoritatea constituțiilor noastre seculare un principiu special numit „libertate religioasă”? Toate opiniile ar trebui să fie libere, indiferent dacă acestea sunt numite „religioase” sau nu. Chiar și fără o lege specială pentru protecția religiei, există o libertate religioasă de facto ce protejează persoanele religioase:
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiintă și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor.
Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.
Articolul 20
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică.
2. Nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociație.
După cum se poate observa, mersul la biserică, moschee sau sinagogă, ascultatul poveștilor despre domnul zeu și credința în ele, precum și repovestirea lor nu vor fi interzise dacă este înlăturată libertatea religioasă. În cel mai bun caz, aceasta reprezintă un principiu complet inutil, care însă de cele mai multe ori este de asemenea discriminatoriu, arbitrar și absurd. De aceea trebuie să dispară.
Nu putem permite rasismul, sexismul, homofobia și alte forme de discriminare sub masca „libertății religioase”.
— Bernie Sanders (@SenSanders) 2017-02-03
Studiind religiile și culturile lumii, căsătoria poate fi descrisă ca un acord între parteneri, care implică adesea trei angajamente: un anumit grad de conviețuire, un anumit grad de exclusivitate în sexualitate și un anumit grad de efort reciproc în creșterea copiilor.
Importanța acordată căsătoriei este majoră în toate religiile, fiind justificată prin conectarea sa unei ordini transcendente. Unele religii consideră căsătoria ca fiind instituită divin, altele spun că este o metaforă pentru divinitate, iar altele susțin că produce o legătură metafizică veșnică între parteneri.
Religiile legiferează căsătoria cu scopul de a legifera sexul. Însă cele mai multe interdicții religioase antice împotriva anumitor acte sexuale vizau de fapt alte chestiuni.
Interzicerea adulterului era pentru bărbați o garanție a paternității. În antichitate, o interdicție cu privire la adulter era adresată femeilor, nu bărbaților. Bărbatul însurat putea avea mai multe partenere sexuale (multiple neveste sau concubine), atât timp cât aceste femei îl aveau doar pe el ca partener de sex. Din moment ce bărbații doreau să știe ai cui sunt copiii, era necesar ca femeile să aibă un singur parener de sex. Acest lucru a dus la interdicția religioasă împotriva adulterului feminin. Ulterior a fost extinsă și bărbaților, deși unele religii permit încă bărbaților să aibă mai multe neveste.
Interzicerea relațiilor sexuale în afara căsătoriei (https://en.wikipedia.org/wiki/Fornication) era menită să prevină sarcinile nedorite. În cazul în care apăreau copii, aceștia deveneau nedoriți sau împovărau comunitatea, partenerii neluându-și angajamentul de a-i crește. Și astfel ne-am pricopsit cu o interdicție religioasă pentru sexul în afara căsătoriei și implicit, o justificare a căsătoriei.
Interzicerea homosexualității avea în vedere fertilitatea și nașterea copilului. În antichitate, fiecare trib care dorea să se dezvolte trebuia să asigure fertilitatea. În unele religii, sexualitatea care nu ducea la procreație a fost interzisă, fiindu-i atribuită o răutate intrinsecă. Anticii vizau în special masturbarea la bărbați, retragerea penisului din vagin pentru ejaculare și homosexualitatea masculină. Din moment ce fiecare ejaculare trebuia să aibă loc într-un vagin, astfel încât concepția să se poată produce, irosirea sămânței era aspru condamnată. Așa s-au născut interdicțiile religioase asupra masturbării masculine, retragerii pentru ejaculare și homosexualității masculine.
Dar în epoca testării ADN, mai este stabilirea paternității o preocupare nevrotică a soților? Într-o epocă a contracepției eficiente, sexul între parteneri necăsătoriți se va termina întotdeauna cu o sarcină? Într-o epocă în care populația este în creștere iar resursele sunt limitate, este absolut necesar să producem un copil în urma fiecărui act sexual consumat?
Dacă de-a lungul timpului au dispărut condițiile acestor interziceri, de ce persistă interzicerile religioase cu privire la adulter, sex în afara căsătoriei și homosexualitate?
Umanism Secular 