In Memoriam: Stephen Hawking (1942-2018)

Stephen Hawking a fost unul dintre oamenii care m-au inspirat spre a căuta acele mistere ale universului pe care le-aș putea đescoperi în timpul scurtei mele vieți (din punct de vedere cosmic).

Nu a realizat acest lucru printr-un discurs care să-mi schimbe viața (deși prelegerile sale au fost extraordinar de interesante) sau printr-un citat excepțional pe care să-l fi citit pe web, ci prin faptul că purta cu el entuziasmul care provine din a privi către cer, observând un univers vast care se conturează pretutindeni în jurul nostru și recunoscând acea mânare lăuntrică, acel simț al curiozității care ne îndeamnă să persistăm în a încerca să înțelegem tot ceea se petrece în jurul nostru.

în ciuda sorților, a trăit o viață extraordinară și „plină”. E cumva mai dureroasă pierderea unui om care a „înșelat” moartea. Ai impresia că ar putea trăi veșnic, până în momentul în care iluzia îți este destrămată.

Și la bază se află acel sentiment de neclinit. Memento mori. Unul câte unul, eroii copilăriei mele vor dispărea până când nu va mai rămâne nimeni. Apoi va veni și rândul meu să dispar.

Profesorul Hawking și deopotrivă Carl Sagan au fost cei care mi-au arătat cât de scurte sunt viețile noastre de fapt. Perspectiva lor cosmică m-a ajutat să îmi sfârșesc frica de moarte. În timp ce ne dorim o ședere mai lungă și percepem sfârșitul altora ca fiind tragic, mă simt mai puțin înfricoșat de venirea acelui moment știind cât de norocos am fost să trăiesc.

„Niciun om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare om este o bucăţică din continent, parte din întregul cel de căpetenie; dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre, Europa e împuţinată, cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta, ori a prietenilor tăi; cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur, pentru că sunt inclus în Omenire; şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată să întrebe pentru cine bat clopotele – pentru tine bat.” -John Donne

Îi mulțumesc pentru că mi-a deschis ochii căte minunile universului. Stephen Hawking este o parte de neînlocuit a ceea ce sunt astăzi.

Preainginerul Daniel

Universitatea Politehinca din București, cea mai prestigioasă școala de ingineri din România, a luat-o pe urmele Universității Titu Maiorescu și acordă un titlu conducătorului unei afaceri care promovează ignoranța și subminează știința. Vinovați de oroare se fac Androneasca și rectorul Mihnea Costoiu, care au umilit întreaga instituție.

Șamanul șef Dan Ciobotea a declarat că este foarte emoţionat, că acesta este un pas pentru introducerea teologiei ortodoxe în facultate ca materie opţională în primul an şi peste câţiva ani chiar obligatorie pentru licenţă.

Institutul politehnic va studia de acum rolul sfinților în rezistența materialelor și cum influențează rugăciunea ortodoxă funcționarea motorului electric.

Un afront la adresa educației și cercetării din România

În comunicatul de presă remis agenției Mediafax se regăsesc motivele pentru care U. P. B. i-a conferit titlul de doctor honoris causa CEO-ului bor, hiperfericitul Daniel. Este invocată „activitatea” sa…

[…] activitate prin care a susţinut permanent educaţia românească

Ce anume a făcut și cum a susținut educația? Care sunt contribuțiile reale? Îndoctrinarea și pregătirea noilor generații de îngenuncheați nu substituie susținerea educației.

şi care a adus o contribuţie semnificativă în asumarea rolului Bisericii în instituţiile şi unităţile de învăţământ

Asumarea cărui rol? Ce rol are bor în învățământ? Răspuns: niciun rol.

pentru asigurarea continuităţii în credinţa strămoşească

Ce treabă are preotul ortodox cu ingineria și Politehnica? Cred că băboașca Ecaterina e senilă săraca… Cum să premieze Politehnica un preot? Este o dezonoare adusă științei și o rușine pentru Politehnica bucureșteană.

Micul progres făcut până acum, de la realizarea simplă că bolile nu sunt pedepse și până la nobila idee conform căreia putem avea drepturi ca ființe umane, se datorează exercițiului scepticismului și îndoielii și observării obiective a dovezilor concrete, nicidecum credinței sau certitudinii.

Religia reprezintă modul prin care poți evita responsabilitatea: o trădare a intelectului, o trădare a tot ceea ce este mai bun cu privire la ceea ce ne face oameni, o păcăleală pe post de explicație, care pare să răspundă la întrebare până o examinezi și realizezi că nu face așa ceva.

Religia în știință nu este doar redundantă și irelevantă, ci este un șarlatan activ și dăunător. Ne vinde explicații false, sau cel puțin pseudo-explicații, când explicații reale ar fi putut fi oferite și vor fi oferite. Iar pseudo-explicațiile stau în calea efortului de a descoperi explicații reale.

Odată cu trecerea secolelor, religia are din ce în ce mai puțin loc de a exista și de a-și desfășura interferența obscurantistă cu onesta căutare de adevăr. În secolul 21 ar fi și timpul să o trimitem în sfârșit la plimbare. În România se pare că facem însă fix opusul.

Vezi și:
Educație Despre Religie
Pericolul îndoctrinării religioase în școlile publice
Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz
Pseudoștiința la Universitatea Titu Maiorescu

Gândirea științifică și credința religioasă

Cum investighezi o ipoteză? Căutând să o confirmi? Punând de fiecare dată întrebări care să primească răspunsuri afirmative, ca și când ai încerca să ajungi de unde ai plecat? Greșit! Vrei să primești „nu” ca răspuns, pentru că este mult mai informativ.

Dacă găsim căi rapide și ușoare de a respinge sau de a ignora datele ce ne contrazic ideile preconcepute, vom constata că restul „dovezilor” susțin perfect ideea de la care am plecat.

Esențialmente, aceasta este diferența între gândirea religioasă și gândirea șțiințifică. Persoanei religioase ce are îndoieli i se cere să își afirme credința – să studieze mai mult tora/biblia/coranul și să se roage. Este ca și când ai asculta o dezbatere între William Lane Craig și Richard Dawkins, însă oprind sonorul când Dawkins este la microfon.

De aceea este atât de importantă metoda științifică. Numai încercând să invalidăm ipoteza până în punctul în care nu mai reușim, putem spune că am ajuns la un adevăr despre realitate. Consider că ar trebui să procedăm astfel în toate aspectele vieților noastre.

Este cel puțin la fel de important să încerci să demonstrezi falsitatea ipotezei, pe cât este să o confirmi ca fiind adevărată. Când crezi că un lucru este adevărat, ar trebui să faci tot posibilul să îl infirmi. Numai așa vei putea ajunge la adevăr în loc de a te păcăli pe tine însuți.

Vezi și:
Religia Șervețelului – singura credință adevărată
Falsificabilitate

Ostilitatea față de intelect

Religia este în mare parte bazată pe credință. Credința este acceptarea unui lucru ca fiind adevărat în absența sau în ciuda dovezilor. Aceasta este definiția antiintelectualismului. Mă deranjează în mod special atunci când religia celebrează credința ca pe o respingere virtuoasă a intelectualismului onest, de parcă respingerea a ceea ce poate fi testat și dovedit ar fi motiv de mândrie.

Majoritatea dogmelor fundamentale în religie sunt subiective și fără temei (ex: nu am ascultat de dumnezeu și am moștenit păcatul, iar acum avem nevoie de un salvator). Întotdeauna va exista ceva imuabil, fără vreo altă justificare în afara faptului că totul s-ar prăbuși dacă s-ar schimba ceva, colapsul sistemului fiind inacceptabil. Acesta este fix opusul cercetării oneste, intelectuale, științifice, care caută excepțiile regulii și se adaptează la descoperirea de informație nouă.

Antiintelectualismul se referă în cele din urmă la protejarea puterii și a privilegiului împotriva analizei critice și a scepticismului oamenilor care își dau seama ce se petrece și care dorec să educe restul populației. Chiar și cele mai liberale sisteme spirituale sunt handicapate de ceva ce nu se poate schimba. Este destul de greu să supui îndoielii, să înveți sau să crești când te lovești de această problemă.

Intelectualii – critici ai minciunilor, prejudecăților și privilegiilor

Mi-au atras atenția două citate care consider că subtilizează esența intelectualismului și dezvăluie motivul pentru care constituie o amenințare față de interesele adânc înrădăcinate ale conservatorilor politici și religioși.

Marquis de Condorcet consideră intelectualul public (oribilă sintagmă) ca fiind persoana care se dedică „depistării prejudecăților în ascunzișurile unde preoții, școlile, guvernul și celelalte insituții cu vechime le-au adunat și protejat.”

Sau, după cum a zis Noam Chomsky: „intelectualii sunt într-o poziție de a expune minciunile guvernelor, de a analiza acțiunile în conformitate cu motivele și cauzele lor și intențiile ascunse adesea în spatele lor… Este responsabilitatea intelectualilor să vorbească adevărul și să expună minciunile.”

Deși sunt două figuri îndepărtate în timp și cultură, ambii vorbesc despre necesitatea oamenilor care pot gândi și raționa clar, să investigheze, să evalueze și să dezvăluie celorlalți ceea ce persoanele aflate la putere ar dori să țină ascuns. Indiferent de circumstanțe, scopul este de a îmbunătăți societatea prin dezvăluirea adevărului ascuns pentru că unii beneficiază de pe urma minciunilor – minciuni ce nu servesc în fapt decât interselor oprimării și nedreptății.

Intelectualii publici pot juca astfel un rol vital în sănătatea unei democrații liberale. Avem nevoie de persoane care să tragă cu ochiul în spatele cortinei, care să investigheze cu atenție comportamentul și motivațiile organizațiilor puternice. Avem nevoie de oameni care să aducă la un loc informația disparată din diverse surse și domenii pentru a evidenția ceea ce atlfel ne-ar putea scăpa nouă, celorlalți. Intelectualii publici ne țin informați cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt și ne „mână” să gândim critic despre ceea ce ni se spune.

Intelectualismul trebuie susținut și încurajat

Intelectualismul trebuie susținut și promovat în același mod în care persoanele umaniste promovează scepticismul, știința, gândirea critică și libertatea. Intelectualismul nu este în mod necesar o componentă a umanismului, însă este o piesă esențială a unei democrații liberale funcționale, care nu numai că protejează drepturile și libertățile indivizilor, dar le permite acestora să se dezvolte independent de instituțiile religioase. Susținerea intelectualismului va aduce de la sine „încăierări” cu diverse tipuri de teiști, însă nu ar trebui susținut doar pentru că îi deranjează pe aceștia. Dacă se simt deranjați, este vina lor că se opun dezvăluirii minciunilor, prejudecăților și privilegiilor. Vor fi văzuți de către restul societății ca înapoiați, ignoranți și bigoți.

Vezi și:
Prostia ca privilegiu religios

Înmormântarea seculară

Gânditorii liberi consideră că un serviciu memorial ar trebui să celebreze viața, nu moartea. Ar trebui să onoreze persoana care a trăit, nu să fie un instrument de prozelitism pentru dogme dezgustătoare ca cea a păcatului și a mântuirii, cum sunt de obicei funeraliile religioase tipice. Este timpul să ne lipsim de ceremonii trase la indigo, citite de către popi, ce se folosesc de această ocazie pentru a promova religia, în loc să onoreze omul. Gânditorii liberi pot specifica „fără religie” în actele lor, iar familiile de atei pot de asemenea alege să nu aibă ritualuri religioase la înmormântări, comemorări sau morminte.

Am auzit de multe ori povești de groază despre ceea ce se întâmplă atunci când rudele religioase organizează ceremonii bisericoase pentru persoane ce au fost evlavios de nereligioase. Am auzit de rude religioase, care au aruncat biblioteci valoroase pentru libertatea de gândire. Mulți atei doresc să se asigure că ceremoniile funerare proprii și cele pentru membrii familiei și prietenii nereligioși rămân seculare și în acord cu dorința persoanei decedate.

Comemorările pot fi planificate să includă lectură din poeții și scriitorii preferați, muzică favorită, glume/anecdote spuse de către prieteni și familii, fotografii de familie și alte note personale.

Un alt mod de a onora un gânditor liber este prin menționarea organizațiilor și a fundațiilor caritabile seculare unde se pot face donații în memoria celui decedat. Prietenii și rudele care altfel nu s-ar fi gândit să facă asemenea donații, de obicei vor onora cererea și în acest mod preocupările pentru evoluție și gândire liberă vor fi susținute și după moarte.

Mulți gânditori liberi organizează mai degrabă comemorări decât ceremonii funerare. Comemorările au avantajul că oferă familiei îndurerate și prietenilor șansa de a-și reveni din șocul morții subite, de a face pregătirile pentru călătorie, de a-și îndeplini obligațiile și îndatoririle legale înainte de a trebui să planifice partea logistică. Organizarea unei înmormântări sau a unui serviciu memorial este în totalitate o chestiune de alegere personală și a familiei. Serviciile memoriale nu sunt rezervate doar celor care doresc să fie incinerați.

Dacă se alege înmormântarea ce include și îngroparea, evenimentul este planificat în funcție de legile fiecărui stat. Casele de pompe funebre pot ajuta o familie să ia în considerare multitudinea de mici detalii. Există de asemenea societăți de pompe funebre care pot ajuta persoanele să-și planifice din timp detaliile propriilor ceremonii funerare și să cheltuiască mai puțin. Participarea clerului nu este necesară în niciun moment al unei înmormântări sau al unei îngropări.

Ateii se întrebă adesea: Cum m-aș putea asigura că nu voi avea o înmormântare religioasă? Această dorința ar putea fi specificată în documentele finale și încredințată membrilor familiei, unui executor sau poate fi precizată într-un document de sine stătător semnat și ștampilat. Nu vă bazați pe introducerea unei astfel de dispoziții în testament, ce va fi citit cel mai probabil după înmormântare sau incinerare!

Totul se poate face astfel simplu, fără reguli ortodoxe și ritualuri religioase de urmat. Nu e drăguț?

Ați putea prefera să fiți lichefiați – hidroliza alcalină dizolvă corpul prin încalzire într-o cameră ce conține apă și hidroxid de potasiu. Orice preferință aveți, e puțin probabil să se îndeplinească fără instrucțiuni clare. Înmormântarea ecologică Promessa a fost apreciată de către UNESCO și de către Green Organisation pentru beneficiile de mediu ale procedeului. V-ați făcut un testament și le-ați spus prietenilor și familiei ce vă doriți?

Eu am decis ca asemenea lui Christopher Hitchens, să-mi donez corpul științei medicale. De ce să se irosească un corp prin îngropare sau incinerare, când poate fi folosit pentru a-i învăța ceva pe studenții la medicină sau pentru cercetare științifică în beneficiul tuturor? Chiar și morți putem fi de folos. Nu există o modalitate mai bună de a transcede moartea decât ajutându-i pe ceilalți să învețe și să trăiască în continuare. Nu omiteți să luați în considerare posibilitatea de a vă dona corpul și organele după moarte.

Ce metodă ați prefera pentru a vă descotorosi de cadavru?