Preainginerul Daniel

Universitatea Politehinca din București, cea mai prestigioasă școala de ingineri din România, a luat-o pe urmele Universității Titu Maiorescu și acordă un titlu conducătorului unei afaceri care promovează ignoranța și subminează știința. Vinovați de oroare se fac Androneasca și rectorul Mihnea Costoiu, care au umilit întreaga instituție.

Șamanul șef Dan Ciobotea a declarat că este foarte emoţionat, că acesta este un pas pentru introducerea teologiei ortodoxe în facultate ca materie opţională în primul an şi peste câţiva ani chiar obligatorie pentru licenţă.

Institutul politehnic va studia de acum rolul sfinților în rezistența materialelor și cum influențează rugăciunea ortodoxă funcționarea motorului electric.

Un afront la adresa educației și cercetării din România

În comunicatul de presă remis agenției Mediafax se regăsesc motivele pentru care U. P. B. i-a conferit titlul de doctor honoris causa CEO-ului bor, hiperfericitul Daniel. Este invocată „activitatea” sa…

[…] activitate prin care a susţinut permanent educaţia românească

Ce anume a făcut și cum a susținut educația? Care sunt contribuțiile reale? Îndoctrinarea și pregătirea noilor generații de îngenuncheați nu substituie susținerea educației.

şi care a adus o contribuţie semnificativă în asumarea rolului Bisericii în instituţiile şi unităţile de învăţământ

Asumarea cărui rol? Ce rol are bor în învățământ? Răspuns: niciun rol.

pentru asigurarea continuităţii în credinţa strămoşească

Ce treabă are preotul ortodox cu ingineria și Politehnica? Cred că băboașca Ecaterina e senilă săraca… Cum să premieze Politehnica un preot? Este o dezonoare adusă științei și o rușine pentru Politehnica bucureșteană.

Micul progres făcut până acum, de la realizarea simplă că bolile nu sunt pedepse și până la nobila idee conform căreia putem avea drepturi ca ființe umane, se datorează exercițiului scepticismului și îndoielii și observării obiective a dovezilor concrete, nicidecum credinței sau certitudinii.

Religia reprezintă modul prin care poți evita responsabilitatea: o trădare a intelectului, o trădare a tot ceea ce este mai bun cu privire la ceea ce ne face oameni, o păcăleală pe post de explicație, care pare să răspundă la întrebare până o examinezi și realizezi că nu face așa ceva.

Religia în știință nu este doar redundantă și irelevantă, ci este un șarlatan activ și dăunător. Ne vinde explicații false, sau cel puțin pseudo-explicații, când explicații reale ar fi putut fi oferite și vor fi oferite. Iar pseudo-explicațiile stau în calea efortului de a descoperi explicații reale.

Odată cu trecerea secolelor, religia are din ce în ce mai puțin loc de a exista și de a-și desfășura interferența obscurantistă cu onesta căutare de adevăr. În secolul 21 ar fi și timpul să o trimitem în sfârșit la plimbare. În România se pare că facem însă fix opusul.

Vezi și:
Educație Despre Religie
Pericolul îndoctrinării religioase în școlile publice
Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz
Pseudoștiința la Universitatea Titu Maiorescu

Teologie feministă

Odată ce femeile ajung să înțeleagă că bărbații au folosit și încă mai folosesc religia pentru a controla femeile și pentru a le ține „la locul lor”, mi se pare ciudat de ce majoritatea femeilor se atârnă încă de credințe biblice primitive, în ciuda filosofiei feministe moderne și în ciuda a ceea ce am ajuns să învățăm de-a lungul timpului despre culturi, obiceiuri și credințe din jurul lumii. De ce ar considera o femeie versiunea creștină a unui zeu ca fiind mai reconfortantă, când „blibia” e plină cu sute de pasaje care promovează oprimarea femeilor și opusul viziunii feministe / egalității cu bărbații?

Același lucru este valabil și pentru cei ai căror strămoși au fost sclavi, ținuți în lanțuri și toate acestea au fost justificate prin pasaje din biblie. Cum pot ei să găsească această religie, cu zeul ei care permite sclavia, ca fiind reconfortantă, dacă au citit și au înțeles textele religioase? Ca femeie ex-creștină care a văzut în cele din urmă „lumina” după 20 de ani, nu înțeleg de ce nu pot fi și celealte femei atee.

Îi răspund mai jos lui cititorcreștin, la comentariul deosebit de lung lăsat pe intrarea intitulată „Religia este dăunătoare societății: atitudinea față de femei”:

Femeile care au avut o contribuţie majoră în răspândirea creştinismului, de-a lungul vremii, au fost uitate de către Biserică, susţine un studiu realizat de un academician englez de la Universitatea din Manchester, informează Phys.org.

Care studiu? Comentariul tău apare pe cel puțin trei site-uri și nicăieri nu am găsit surse. phys.org e un portal de știri pe Internet ce oferă știri din știință. Sunt prezentate cu predilecție științele naturale, adică știință dură, deși mai sunt scăpate pe alocuri și articole din științele sociale. Pe tine te-a interesat un articol subțire, pe care a trebuit să îl descopăr singură: http://phys.org/news/2013-08-christians-airbrushed-women-history.html

Profesorul Kate Cooper a ajuns la concluzia ca această contribuţie importantă a femeilor din primele două secole a fost neglijată de Biserică. Analiza efectuată de Cooper a dus la identificarea a zeci de femei creştine care au influenţat decisiv răspândirea creştinismului.

Profesoara Kate Cooper („Senator” şi „ministru” n-au feminin, însă „profesor” are) a scris o carte, intitulată „Christians airbrushed women out of history”, în care susține că întreaga „contribuție” a femeilor la unul din cele trei mari monoteisme a fost neglijată de bisericile creștine majore și că creștinismul ar fi fost din anumite puncte de vedere mai progresiv față de femei la început spre deosebire de cum se prezintă în acest moment.

Chiar dacă ar fi din întâmplare o concluzie corectă, nu este academic să lucrezi cu dovezi incomplete, fragmentate sau ficționale și să speculezi cum face Cooper. Încercând să își imagineze cum o fată de nouă ani, Pulcheria, ar putea să își protejeze frățiorul cel foarte vulnerabil, moșternitor al tronului, Cooper speculează că fata cu pricina „a reușit cumva să mobilizeze o coaliție de adulți” (pagina 258). În cele din urmă, părintii știu cât de încântătoare și feroce poate fi o fată de nouă ani…

Femei precum Lidia din Filipi, Perpetua din Cartagina sau Tecla din Iconium se află în lista femeilor ignorate menţionată de Cooper.

1. Lidia din Filipi, Thyatira, Purpuraria, Philippisia șamd este recunoscută în mai multe denominații creștine ca „sfântă”, deși variază ca de obicei ziua când trebuie să își aducă aminte de ea. Biserica catolică o bifează pe 20 mai, în timp ce bisericile ortodoxe sărbătoresc mai multe zile. BoR (cea rusă) o trece în revistă pe 25 iunie și 27 martie. În variantele ortodoxe răsăritene ziua ei e tot pe 20 mai, ca „la catolici”. Nu știu care a fost contribuția ei la specia umană însă numele său cel puțin, nu pare a fi ignorat de către diverse denominații ale creștinismului.

2. Perpetua este conform Britannica (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/452499/Perpetua) foarte apreciată de creștini și continuă să atragă cititori. Catolicii nu au șters amintirea ei. Chiar pe articolul de pe phys.org am citit că femeile au fost întotdeauna amintite la catolici, inclusiv Perpetua. Un exemplu ar fi The Eucharistic Prayer. Este sărbătorită obligatoriu pe 7 martie de către anumite variante de creștini, această Perpetua…

3. Thecla of Iconium. În limba modernă, aprocrif este folosit în mod curent pentru a descrie orice text sau poveste considerată ca fiind de veridicitate îndoielnică. În acest sens, cuvântul sugerează o pretenție gen folclor sau legendă urbană. Thecla este considerată ca fiind o sfântă la începuturile bisericii creștine și o adeptă a lui Paul, apostolul. Prima menționare a vieții ei vine din apocriful antic și romanța religioasă numită Acta Pauli et Theclae, care spune că Thecla a fost salvată în mod miraculos de la arderea pe rug pentru că a venit ploaia. Cercetările teologice arată că Monstrul Zburător de Spaghete a mutat norul… A fost condamnată la a fi mâncată de fiare și a fost salvată tot miraculos – culmea – de către bestiile femele. Se înțelege de la sine sper, că e razna să crezi literal în relatările acestor „miracole”. Dar nu e un secret că Thecla, indiferent dacă a existat sau nu (pâna și profesoara de teologie Cooper recunoaște în articol că nu prea există dovezi), a fost celebrată de-a lungul istoriei și este în continuare sărbătorită. Pe 23 septembrie este ziua ei în calendarul sfinților din biserica catolică.

Kate ar fi putut la fel de bine să concluzioneze că anumite povești nemuritoare ar putea fi utilizate pentru a promova misandria. Maria, virgina cea „sfântă”, care a dat naștere fără a fi siluită de atingerea unui bărbat… Așadar, biserica exploatează femeile. Dar exploatează și bărbații, deci e ok:

„Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuţi astfel de oameni şi există eunuci care s-au făcut ei înşişi astfel pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege, să înţeleagă!” Matei 19

Academicianul britanic consideră că un moment decisiv în schimbarea atitudinii față de femei a fost convertirea lui Constantin cel Mare, eveniment care a condus la instituționalizarea creștinismului şi, implicit, numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali, femeile fiind pur și simplu șterse în mod intenționat din istoria creștinismului.

În timpul domniei lui Constantin (306-337), creștinismul a început tranziția către religia dominantă a Imperiului Roman. Istoricii sunt nesiguri cu privire la motivele lui Constantin pentru favorizarea creștinismului și dezbat în continuare forma de protocreștinism la care aderase acesta (creștinism tânăr = până la consiliul din 325). Până aici e corect, dar n-am înțeles treaba cu ștergerea femeilor din istorie și cum e convertirea lui Constantin un eveniment care duce implicit la numirea episcopilor bărbați ca oficiali guvernamentali. Ori nu știi ce vorbești, ori îți place să bați câmpii. În ambele cazuri, ce ai zis nu merită a fi luat în considerare.

„Femeile au predicat Evanghelia în mod regulat în primele două secole ale creștinismului, și în unele comunități ele au efectuat si botezuri. Aceste femei-sfinți care au avut o prezență radicală și puternică în perioada bisericii timpurii au fost ascunse în istorie”, a menționat Cooper.

Nu au fost ascunse prea bine, dacă le-a găsit ea. Am impresia că autoarea crede într-o conspirație a tăcerii pentru că pur și simplu nu a auzit vreodată de celelalte și discursul său consider că se cam încadreaza la teologie feministă. Dar aiurerilele ei teologice, „analizele” ei prezentate ca și când ar fi niște mari descoperiri, fac deja obiectul slujbelor și al feminismului creștin de ceva vreme.

Este trist, ca o religie, care a început cu o mamă și minunatul său Copil, a trebuit să aibă dificultăți în a aminti și onora contribuția femeilor, a concluzionat academicianul britanic.

Declinul iudaismului elen este obscur. Poate pentru că a fost marginalizat de, absorbit sau s-a transformat în protocreștinism. Creștinismul a pornit de la mama și minunatul său copil magic (în limba română substantivul comun se scrie cu majuscula doar la începutul propoziției) doar dacă te încrezi în lucruri cum ar fi virginitatea perpetuă, concepția imaculată și alte asemenea nebuneli, caz în care nu putem avea o dezbatere serioasă.

Nu e trist că două mii de denominații ale creștinismului „au dificultăți” în a onora contribuția femeilor la propria suferință. Este foarte trist însă că creștinismul să rezumă la frică, frică și iar frică. Amenințări și frică. Crezi ca mine sau vei fi torturată etern. Întrebările și îndoielile nu sunt permise. Foarte trist. E trist că creștinismul se rezumă la amenințări cu tortura și încercări de a insuflare a sentimentelor de groază și spaimă. Nici urmă de dragoste, ca și când blibia ar fi fost scrisă de către bărbați rasiști, sexiști, homofobi, violenți și frustrați sexual, în loc de un Dumnezeu iubitor. Ce ciudat… Și niciuna din problemele ridicate de tine sau tanti Kate Cooper nu se referă la întrebarea cheie: are vreun pic de sens religia ta?

Tot Cooper scria și că „în cele din urmă, martiriul simboliza obediența față de valorile reprezentate de către biserică și reflecta credința că biserica se poate împlini și autogratula prin sacrificiu de sine și moarte. După cum se vede în povestea lui Perpetua și a celorlalte femei nord africane, martiriul a devenit un mod de autoemancipare pentru femei în cercurile creștine”. Așadar creștinismul contribuie la emanciparea femeilor încurajându-le să se sincuidă pentru isus. Martiriul este cea mai oribilă formă de violență și creștinii se lăfăie în el.

Chiar şi calitatea sufletului femeilor era socotită inferioară celei masculine. De aici şi părerea că Dumnezeu ascultă cu precădere rugăciunile bărbaţilor.

Credința în existența sufletului și alte credințe în absența dovezilor încă mai caracterizează societatea umană, din păcate.

Prin contrast, atitudinea lui Iisus față de femei a fost cu totul inovatoare. S-a înconjurat de femei, le-a considerat egale bărbaţilor din jurul lor.

Dacă într-adevăr a existat un isus istoric (slabe șanse să dovedească cineva așa ceva), este irelevant dacă a fost feminist sau dacă se purta frumos cu femeile. Oricum nu ai produs nicio urmă de dovadă pentru a susține afirmația. Este însă un fapt că doctrina creștină și răul normalizat nu devin justificate. Creștinismul nu promovează egalitatea între femei și bărbați. Biblia nu asigură drepturile și libertățile femeilor. Femeile conform acestei credințe pot fi cumpărate, vândute, violate, ucise, reduse la tăcere, bătute, excluse și lista continuă fără să se fi schimbat prea mult.

Biserica n-a putut trece de practicile și tradițiile societății.

…Structurile patriarhale ale evreilor și greco-romanilor, dar și tradiția intelectuală a filosofilor greci, nu au permis proclamarea egalității dintre femeie și bărbat…

…Mulți istorici au fost preocupați să înțeleagă cauzele care au condus la erodarea rolului femeii în creștinism….

…Interdicțiile, uneori ciudate, care se mențin în unele confesiuni creștine față de femei pot fi rezultatul perpetuării unei mentalități cu totul străine de spiritul învățăturilor lui Hristos….

… ar trebui să rămână un avertisment nu doar pentru teologii creștini, ci pentru toți cei a căror percepție despre creștinism a fost deformată de concepții eronate, perpetuate de-a lungul secolelor…

Influența dăunătoare a religiei asupra societății este incontestabilă. Nu este prima dată când întâlnesc această practică mișelească în discuția cu un religios. Doctrina în care crezi tu este una nocivă, care susține că femeile sunt nașpa. Dacă te aștepți să scapi bazma curată cu afirmații precum „biserica ortodoxă română e misogină pentru că așa e societatea noastră”, atunci îmi pare rău, dar nu te voi lăsa. Doctrina imuabilă a bisericii ortodoxe rămâne canceroasă, în ciuda eticii și a moralității moderne.

Îmi aduc aminte de prima mea postare pe acest blog, în 2011. Era un simplu citat din Steven Weinberg: „Religia este o insultă la adresa demnității umane. Cu sau fără aceasta, ar exista oameni buni care fac lucruri bune și oameni răi care fac lucruri rele. Dar ca oamenii buni să facă lucruri rele, este nevoie de religie.”

Pe de altă parte, încercarea de a repoziționa femeia în cadrul societății creștine a determinat ca sub impulsul mișcărilor feministe lucrurile să fie împinse într-o altă extremă. Battany Hughes, expert în istorie antică, a numit femeile „sângele care a dat viață creștinismului”. Considerând că acestea au avut un rol dominant în dezvoltarea creștinismului, mai important chiar decât bărbații, specialistul în istorie antică se întreba „cine știe dacă nu cumva Dumnezeu a fost femeie?”. Aceasta se dorea a fi o întrebare care să spulbere două milenii de creștinism.

Spre deosebire de zeul propus de către tine, Zâna Măseluță măcar știm sigur că nu a fost bărbat. Îți recomand să dezbați așa ceva cu ceilalți adepți ai aceluiași prieten imaginar când vă mai drogați cu religiosil, pentru că eu nu mă voi feri să râd de voi. Consider că e bine să nu ne abținem din râs când auzim tot felul de tâmpenii, așa că îți recomand un clip care să te blasfemieze un pic: George Carlin zicea că dacă ar exista într-adevăr o zeitate supremă, trebuie să fie un el și nu o ea, pentru că „no woman could or would ever fuck things up this badly”.

Iar cu privire la cele două milenii de creștinism, îți zic atât: creaționismul este credința religioasă că viața, planeta și Universul sunt creația unei ființe supranaturale. Noi nu suntem creați, suntem evoluați. Unora nu le place acest lucru și au impresia că ar fi neplăcut să fie așa, dar acesta este adevărul. Îmi place să iau parte la discuții, însă în acest caz nu avem ce discuta. Discuția s-a terminat. A luat sfârșit încă din secolul XIX.

Datul cu părerea se cheamă teologie, nu știință, iar gândirea magică / lipsa gândirii critice sunt probleme mult mai concrete ale societății umane actuale. Persoanele feministe și umaniste nu permit revelația, zeii și religia în discuția despre feminism. Aceste persoane văd biblia și restul carticelelor magice drept surse de idei șoviniste ce nu au vreo relevanță în dezbaterea asupra rolurilor genurilor în societatea modernă.

Nu înțeleg cum o persoană poate fi religioasă și feministă în același timp. Unele din versetele pe care le-am citit în diversele cărticele sfinte mă fac să vomit și nu văd cum o persoană feministă nu ar fugi mâncănd pământul de asemenea aiureli pline de ură.

Vezi și:

Religia este dăunătoare societății: atitudinea față de femei

Domnul care a înviat

Existenta lui Iisus

Ateism, Moralitate și Religie

Moralitate Religioasă

Autoritarianism religios

Istoria umană este caracterizată de o iluminare morală treptată. De-a lungul timpului am devenit mai puțin violenți, mai puțin xenofobi, mai toleranți, mai dedicați idealurilor democrației și egalității. Bineînțeles, progresul moral este dureros de încet, cu multe stagnări și regres local și mai avem cale lungă de străbătut. Însă este greu de negat că lumea în care trăim astăzi este mai lipsită de prejudecăți și mai pașnică față de acum cinci sute de ani sau chiar acum o sută.

Religia este o excepție notabilă față de acest trend al progresului. Raționamentul moral secular, fondat pe considerente de corectitudine și bunătate umană, permite o continuă autoîndoială și îmbunătățire pe măsură ce grupurile mai puțin privilegiate devin mai vocale și cer să se facă dreptate și ne atrag atenția asupra răului pe care îl treceam cu vederea. La polul opus, doctrinele imuabile ale religiei se vor a fi superioare scepticismului. Chiar dacă vedem mai departe sau cunoaștem mai multe decât clericii care au născocit doctrinele respective, multe autorități religioase ne spun că ar trebui să ne supunem voința și să credem orbește.

Rezultatul este că, în majoritatea cazurilor, progresul moral a lăsat bisericile în urmă. Asemeni apei care se retrage lăsând pietrele odată scufundate descoperite și uscate pe țărm, doctrinele arhaice ale religiei conservatoare sunt din ce în ce mai izolate și mai expuse ca niște absurdități imorale și crude ce sunt. Acest lucru a dus la conflict și disensiune în rândurile hoardelor religioase, pentru că unii din religioșii ce au crescut în era modernă observă contradicțiile dintre ceea ce sunt învățați să creadă și ceea ce știu că este drept și inevitabil ajung în conflict cu autoritățile religioase ce sunt pornite să impună vechile reguli cu orice preț.

De-a lungul vremurilor, aproape toate denominațiile au privit disprețuitor oamenii care au formulat întrebări incomode și care au insistat să le pună cu voce tare. Persoanele care au obținut un statut și putere în structurile existente ale bisericii nu vor tolera așa ceva.

Acesta este motivul pentru care putem spune că religia nu este doar fundamental conservatoare, ci și antidemocratică. Pe lângă câteva excepții rare, în religie se susține că voia zeului suprem este livrată prin revelație divină: este oferită anumitor oameni, în anumite locuri și anume timpuri și nu altora. Dacă așa ceva s-ar adeveri – dacă ar exista oameni care se află în posesia unor adevăruri speciale, importante, pe care nimeni altcineva nu le-ar putea descoperi vreodată – atunci se presupune că acele persoane ar fi calificate în mod unic să ne spună nouă celorlalți cum să ne trăim viețile.

Însă această așteptare se lovește de realitatea factuală, lucru ce poate fi observat chiar și în rândul persoanelelor religioase care cred că liderii lor au o înțelegere specială a voinței zeității locale, dar care în mod aparent consideră că doctrina bisericii ar trebui supusă votului.

Consider psihologia ca fiind mai puțin absurdă ca astrologia, însă nu am cum să o plasez în rândul biologiei, fizicii, chimiei șamd. Psihologia în sine își pune întrebarea dacă este sau nu o știință. Cu toate acestea, am remarcat o nouă metaanaliză, referitoare la posibile corelații între convingerile religioase și trăsături nefericite precum autoritarianismul și etnocentrismul:
http://psycnet.apa.org/index.cfm?fa=buy.optionToBuy&id=2011-10474-001

Autorii articolului subliniază în concluzia sa existența unei corelații puternice între fundamentalism și autoritarianism, etnocentrism, militarism și prejudecată. Aceste corelații ar însemna că fundamentaliștii sunt adesea mai „predispuși la a se supune autorității, agresivi față de cei înclinați spre a supune îndoielii autoritatea și mai dornici de a îmbrățișa standarde societale percepute ca fiind stabilite de o autoritate”. Pe de altă parte, „credincioșii flexibili” sunt mai puțin întinați de autoritarianism și prejudecată.

O altă corelație puternică ar exista între fundamentalism și etnocentrism:
„Cu privire la conceptele înrudite de etnocentrism și prejudecată, fundamentalismul a fost asociat cu o mentalitate de noi-împotriva-lor și cu o prejudecată față de grupurile ale căror valori, orientări sexuale sau etnii tind să devieze de la normele fundamentaliste. Pe de altă parte, religioșii flexibili tind spre a nu se asocia cu măsurile de discriminare și prejudecată. Fundamentalismul a fost de asemenea corelat cu susținerea intervenției militare în alte zone. Principala țintă a fundamentaliștilor rămân homosexualii și/sau homosexualitatea.”

Indiferent dacă ne încredem sau nu în studiul respectiv, rezultatele nu sunt surprinzătoare. Este normal ca erodarea autoritarianismului grobian și a prejudecatății sexuale să necesite atenuarea fundamentalismului religios.

Însă realitatea din spatele acestor „stereotipuri confirmate” este mult mai serioasă. Gândiți-vă de ce permite fundamentalismul o „furtună perfectă” împotriva virtuților civice de bază și a principiilor democrației. Combinând rigiditatea intelectuală, preferința pentru autoritatea strictă, prejudecata împotriva celorlalți și dispoziția de a folosi puterea militară, fundamentalismul este conectat cu dispoziția de a impune o singură și îngustă viziune de viață asupra tuturor celorlalți, cu forța dacă este nevoie. Nu este doar o gândire nesănătoasă, este o epidemie politică. Acestea nu sunt valori democratice. Fundamentalismul este drumul sigur către tiranie și fascism (FASCÍSM s. n. Ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, caracterizându-se prin naționalism extremist, misticism, violență, cultul forței, intoleranță față de alte partide, promovarea rasismului etc).

Vezi și:
Authoritarianism, religious fundamentalism, and the human prefrontal cortex https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22612576

Pericolul îndoctrinării religioase în școlile publice

Educația religioasă în școli ar trebui să ne îngrijoreze. Școlile acționează in loco parentis într-un sens real (nu doar legal). Iar copiii de astăzi vor ajunge la rândul lor părinți.

Putem disocia între o persoană care adoptă anumite poziții pentru că așa i s-a spus că trebuie să gândească și o persoană care știe cum să sorteze între material adevărat sau fals, util sau nefolositor. Prima este asociată cu îndoctrinarea religioasă, acceptând în mod necritic ce au spus „bătrânii”; cea de-a doua este adesea asociată cu gândirea științifică. Felul în care gândim, utilizarea dovezilor, logica, etica, sunt toate lucruri importante.

Este tragic atunci când miturile, legendele și hiperbola religioasă ajung să se contopească în mod indistinct cu adevărul factual la maturitate. Copiii trebuie să învețe cum, nu ce să gândească.

îndoctriná vb., a învăța (o persoană sau un grup) să accepte un set de credințe în mod necritic

Întrebarea „Trebuie religia să fie predată în școli?” îmi provoacă o grimasă. Înainte de a răspunde întrebării capcană, aș cere lămuriri în legătura cu religia la care se face referire. De cele mai multe ori, persoana care întreabă așa ceva redefinește intenționat sau din ignoranță cuvântul „religie” ca având înțelesul de ortodoxism răsăritean, o subdenominație fundamentalistă a uneia dintre cele trei mari monoteisme. Oricum nu contează foarte mult dacă este vorba despre creștinismul ortodox răsăritean sau vreo altă „unică credință adevărată”, din moment ce niciuna nu se bazează pe dovezi. Copiii ar trebui să învețe să creadă în ei înșiși și să se bazeze pe propriile abilități, în loc de a spera că vreun omuleț magic din ceruri îi face să aibă succes cât timp îl vor venera. Și în plus față de asta, România este deja într-o poziție deloc de invidiat, la sfârșitul listei de țări industrializate când vine vorba de predarea evoluției în școlile publice.

Ca o consecință, o mare parte din populația adultă îmbrățișează deschis creaționismul și respinge evoluția. Respingerea rațiunii, această revenire a religiei în mijlocul căreia ne regăsim, pune în primejdie statutul nostru internațional. Cum poate o națiune handicapată științific să fie competitivă la nivel global? Ce înseamnă acest lucru pentru viitor, când un procent înfiorător din populație respinge adevărul factual și îmbrățișează fabula? Nu consider că vreo religie ar trebui introdusă vreodată în școlile publice ale vreunei țări. Locul zeilor este în templele trecutului și nu în școlile prezentului. Așa ceva este de-a dreptul dezgustător și dăunător atât individului, cât și societății.

Îndoctrinarea ortodoxă ar trebui eliminată numaidecât din instituțiile publice. Nu trebuia să i se permită accesul de la bun început. Educația despre religie ar putea fi în schimb introdusă ca ramură a antropologiei, elevii putând să studieze mitul iudeocreștin laolaltă cu cel babilonian, viking, aztec, maori, egiptean șamd. În cele din urmă, nu este nimic în neregulă cu a preda mitul genezei, câtă vreme te asiguri că este clar că se vorbește despre un simplu mit, ca un mit hindus sau dintr-o altă zonă.

În plus față de religie comparativă, iată alte două materii ce ar putea fi ușor introduse în programă, evitând riscul îndoctrinării sau instrucției religioase:
Etică – acoperind subiecte precum metaetica, etica normativă, etica aplicată și logică deontică.
Filosofia religiei – acoperind subiecte precum argumentul din design, argumentul ontologic, argumentul din credință, pariul lui Pascal, precum și refutările acestora.

Un studiu imparțial și academic al pretențiilor emise de religii, spre deosebire de toceala devoțională și de a repeta papagalicește pasajele mai digerabile din biblie, aproape inevitabil va duce un gânditor liber să realizeze: Sunt nenumărate religii pe planetă și mai toate susțin că sunt singura credință adevărată. Nu toate pot avea dreptate, însă toate se pot înșela.

Vezi și:
Îndoctrinarea religioasă este o formă de abuz psihologic
Educație Despre Religie
Credința religioasă: un virus al minții ce se hrănește cu frică
Tribalismul și violența religioasă
Revelația personală

Ultimul partizan în viată și Biblia sa de oțel – cu Carmen Avram

Nu este prima oară când scriu despre televiziunea de știri „de la noi”. Printre recentele emisiuni de maximă audiență ale celui mai bun post de știri din România, Antena 3, se numără și o reiterare a eternei povești cu „biblia din buzunar, care oprește glonțul, salvând viața soldatului”.

După cum era descris în promo, pe un ton afectat, protagonistul poveștii „a luptat ani în șir împotriva sistemului și batalioane de comuniști au fost trimise după el să-l lichideze. De 7 ori a stat în fața morții și de 7 ori a fost salvat…” Nu de Zâna Măseluță, nu de Marele Pârș, ci de inconfundabilul Dumnezeu. Mă intrigă faptul că ultimul partizan a spus „Dumnezeu” și nu zei sau spirite sau jini sau nimfe. Ci Dumnezeu cu „D” mare, ceea ce presupune o religie monoteistă, foarte probabil o religie iudeo-creștină care implică un sistem de credințe. Deci, logic, orice eveniment este direct sau indirect o acțiune a lui Dumnezeu. Ce dovezi mai vreți? Într-una dintre cele șapte dăți i s-a blocat pistolul killer-ului comunist. Cine i-a blocat pistolul? Singura explicație plauzibilă la o întrebare pusă prost este zeul local, evident. Întrebarea corectă ar fi fost „de ce i s-a blocat?”. Însă răspunsul la întrebarea rațională nu ar fi fost nici pe departe la fel de interesant pentru telespectatorii Antenei 3.

Promo-ul nu se termină înainte ca publicul dezinformat să primească prețioasa informație conform căreia credința ultimului partizan este „mai puternică decât o armată întreagă”. Nu știu dacă credința sa este mai puternică decât o armată, dar este cu siguranță mai puternică decât dovezile faptice. De asemenea, utilizarea cifrei magice șapte, conform gândirii conspiraționiste, nu are cum să fie doar o pură întâmplare. 🙂

Dacă ești un fan al emisiunii „Distrugătorii de mituri” de pe canalul Discovery, atunci știi cum plauzibilitatea unui astfel de mit poate fi testată și eventual infirmată empiric. Hyneman și Savage au testat în episodul 16 veridicitatea unei astfel de ipoteze, concluzionând că un volum de 400 de pagini copertat ar putea opri un glonț tras cu o pușcă având calibrul 22, în funcție de distanța dintre țintă și armă, dar orice altceva mai puternic ar străpunge ținta. Experimentul nu a luat în considerare, bineînțeles, proprietățile miraculoase pe care Sfânta Scriptură pretind unii că le are. N-ar fi o problemă, pentru că am putea de asemenea testa empiric dacă SS oprește gloanțe de diferite calibre și din diverse materiale, deși în loc de preoți aș propune utilizarea manechinelor balistice. Just to be safe…

Woody Allen glumea la un moment dat spunând: „Cu ani în urmă, mama mi-a dat un glonț… un glonț, pe care l-am pus în buzunarul de la piept. Doi ani mai târziu, în timp ce mergeam pe stradă, un evanghelist a aruncat o Biblie pe fereastra unui hotel, lovindu-mă în piept. Biblia mi-ar fi străpuns inima, dacă nu m-ar fi salvat glonțul!”

Și tot pe tema diverselor obiecte mitologice opritoare de gloanțe în legendele urbane (cărți de joc, biblii și brichete Zippo), incomparabilul Stephen Fry ne povestește cum nu s-a născut pentru că tabachera bunicului său, pe care acesta o ținea în buzunarul tunicii în timpul unei bătălii, a eșuat în a opri glonțul unui lunetist german, care țintise de fapt către tâmplă. Ar fi fost cu totul altceva dacă bunicul său ar fi purtat tabachera la tâmplă… Sau dacă ar fi avut o biblie din oțel prinsă de cap, aș adăuga eu.

Vezi și:
Gândirea Critică