Umanism Secular

"Nu susţin doar că religiile sunt variante ale aceluiaşi neadevăr, ci şi că influenţa bisericilor, precum şi efectele credinţei religioase, sunt fără îndoială nocive" – Christopher Hitchens

Absența benevolenței în univers


Gazda Cosmos și StarTalk a relatat către Tech Insider că nu are idee dacă există un dumnezeu, însă dovezile contrazic existența unui dumnezeu benevolent.

Tyson a spus:

Dacă dumnezeu este benevolent, privesc universul și văd asteroizi care duc la dispariția vieții, văd o absență a benevolenței în universul propriu-zis. Acesta a fost întotdeauna un subiect de dispută între filosofi și teologi.

Astrofizicianul a mai spus și că, în timp ce o persoană poate fi sigură cu privire la existența unui dumnezeu, chiar și cei foarte religioși au o oarecare îndoială:

De aceea se numește credință. Dacă aveai certitudinea că există un dumnezeu, nu ar trebui să-i spui credință. Ar fi o altă activitate.

Tyson a mai argumentat similar anul acesta, în cadrul emisiunii Nightly Show cu Larry Wilmore, afirmând:

Nu pot privi universul și să spun da, există un dumnezeu și acestui dumnezeu îi pasă de viața mea – în vreun fel. Dovezile nu susțin acest lucru.

Videoclipul postat de Tech Insider poate fi urmărit accesând următoarea adresă:
http://www.techinsider.io/what-neil-degrasse-tyson-thinks-about-god-2015-12

Vezi și:
Cu un zeu mai puțin
Ignoranța noastră se numește Dumnezeu

2 responses to “Absența benevolenței în univers

  1. Frank Foldes 2016-01-14 at 15:22

    Buna seara,

    Am parcurs pe sarite cateva postari de pe blogul dvs, si pot afirma ca sunt in mare de acord cu ce am citit, fiind subiecte pe care le ating si eu in timpul cat il am disponibil, pe blogul propriu. Spun de acord “in mare”, nu pentru ca as avea neaparat obiectii, cat pentru faptul ca nu am citit cred nici 1% dintre postarile dvs.
    Va propun daca sunteti de acord si interesat, un schimb de linkuri in blogroll, poate ar fi in interesul comun. Nu am gasit niciunde pe site o adresa de email unde sa va scriu, asa ca am postat mesajul ca un comentariu, puteti sa il stergeti daca doriti dupa ce il cititi, deoarece nu este intocmai on-topic pe articolul acesta. Sau cum doriti dvs.

    Numai bine,
    Frank.

Leave a comment